Drumul lung al Oracolului spre Brutărie

vorbe-grele

1. Cu excepția acuzațiilor de infracțiuni comise cu violență, instituția arestului preventiv îmi repugnă. Nu mai detaliez de ce starea naturală a individului e libertatea. Așa că rămân consecvent ca boul și susțin că, la fel ca și în cazul lui Sorin Alexandrescu de la Antena 1 (ca să discutăm

Universul liberal încape într-un laptop

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Am promis, acum un an, că-n emisiunea pe care o realizez va apărea, în măsura în care chiar își dorește, toată lumea care are ceva de spus. Și mi-am propus ca, atât timp cât sunt pe post, să încerc să reunesc în același platou, chiar și cu intenția

Cum am semnat pentru Mircea Diaconu

vorbe-grele

Am în spate o experienţă a gesturilor publice spectaculoase şi controversate. De la susţinerea făţişă a candidaturilor lui Sorin Oprescu şi Crin Antonescu, în totală contradicţie cu interesele de moment ale trustului pentru care lucram atunci, până la semnătura dată în direct pentru candidatura faimoasei Eba şi memorabilul interviu pe

Mașinăriile de bani și voturi, pe butuci

vorbe-grele

Se scutură țărișoara de plăcere că ridică DNA baroni și potentați locali la stup. Dincolo de rațiunile penale ale acțiunilor în forță cu mascați și camere de luat vederi, care absolut întâmplător își găsesc finalitatea concomitent după instrumentări de ani de zile, pe mine mă interesează, mai ales, semnificația politică

25 ani degeaba. Pulanul poliției gândirii

vorbe-grele

Sunt vocali. Au tupeu. Mușcă. Jignesc. N-au rușine. Terorizează. Se detestă-n particular. Se invidiază. Se solidarizează la semn. Sar unul pentru celălalt. Se citează în cascadă. Se promovează reciproc. Fac petiții. Se mișcă-n cerc. Atacă-n haită. Se apără-n grup organizat. Lovesc pe la spate. Se autovictimizează-n cor. Decid din gură cine-i

Duioșia filosofică a flegmei printre dinți

vorbe-grele

Obsesia lui Andrei Pleșu față de ceea ce se întâmplă în direct la Antena 3 e maladivă. Omu-i, pur și simplu, dependent. Are două fixații, Antena 3 și Crin Antonescu. Săptămânal îi scuipă. Stilistic o face cu talent, printre dinți, nu trage seva flegmei direct din călcâi, dar mesajul e

Corupţia strigată şi solidaritatea de haită UPDATE: Demontarea mistificării gsp

vorbe-grele

UPDATE: Gazeta Sporturilor (în particular) și presa românească (în ansamblul ei) s-au făcut încă o dată de râs. De data asta, absolut grotesc, pe viața și libertatea unui om. Gică Popescu a scris din pușcărie. Se decide dacă va cere grațierea abia după citirea motivării. Lipsește faimosul citat cu ghilimele din

Vine campania, să gonim nişte unguri!

vorbe-grele

Dincolo de gâdilarea electorală a filonului naţionalist, îmi spune şi mie cineva cum şi în conformitate cu ce normă europeană poate forţa Băsescu adoptarea unui act normativ privind interzicerea prezenţei în România a membrilor Jobbik, partid politic care funcţionează legal în Ungaria? Cum vom explica la Bruxelles o eventuală încălcare

Acu’ trece anul şi tot “de ce-ai plecat?”

vorbe-grele

Se face curând anul de când m-am hotărât să plec de la Antena 3 la România TV. Şi, deja mult peste răbdarea mea, continuă să mă bântuie aceeaşi întrebare... Radu Buzaianu: Sper ca ai ramas la fel de arogant! Victor Ciutacu: N-o sa ma schimb acum, la batranete. Sa ma apuce la

Rezervaţie cu imbecili, ia de citeşte aici!

vorbe-grele

Hai să vă mai dea ingineru' nişte meditaţii la legislaţie. Graţierea nu curăţă cazierul, amnistia da. Dacă Gică Popescu (sau cineva abilitat legal, cu acordul lui) va face o cerere de graţiere (ceea ce, până acum, n-a anunţat că ar avea intenţia), iar demersul ăsta e posibil numai după redactarea