Domnul cumsecade se dă jos din ARO

vorbe-grele

Filosofii de bodegă ai politicii dâmbovițene tot nu reușesc să se prindă care a fost punctul-cheie al succesului lui Mircea Diaconu. Şi caută conspiraţia malefică din spate. Dincolo de neutralitatea amabil-politicoasă a PSD, de notorietate (pe care mulți actori mari o au, dar nu le folosește politic la nimic) și

Cum am semnat pentru Mircea Diaconu

vorbe-grele

Am în spate o experienţă a gesturilor publice spectaculoase şi controversate. De la susţinerea făţişă a candidaturilor lui Sorin Oprescu şi Crin Antonescu, în totală contradicţie cu interesele de moment ale trustului pentru care lucram atunci, până la semnătura dată în direct pentru candidatura faimoasei Eba şi memorabilul interviu pe

Tudor Gheorghe, omul din spatele vocii

vorbe-grele

ÎNREGISTRAREA EMISIUNII L-am invitat prima oară când lucram pentru Antena 2. Fugeau de el titanii vorbăriei ca de dracu'. Cică era demodat şi nu făcea audienţă. Am rezonat din prima. S-a creat un soi de relaţie complice între noi. De atunci, nu e turneu care să nu fie prefaţat de o

Un fleac, l-aţi ciuruit şi pe mortu’ zilei

vorbe-grele

Mi-e scârbă! De voi, de intoleranţa voastră medievală, de bigotismul triumfal retrograd în care v-aţi înveştmântat. Aţi confiscat voi simbolurile. Sunt ale voastre, toate, nu se ştie în baza cărui act de proprietate. Trebuie să vă ceară voie cum să trăiască şi, mai ales, cum să moară. Mai aveţi un

Interviu-confesiune cu omul Dan Puric

vorbe-grele

Pentru mine, principiul monarhic e continuarea principiului voievodal. Principiul voievodal este ierahie. Aveţi mamă. Să vă trăiască şi să vă bucuraţi de ea! Mama mea a murit. Niciodată un copil nu creşte îndeajuns de mare încât să nu-i poată spune mamei "mamă”. E o ierarhie naturală. Un conducător nu se

Dumnezeu n-are apel în aşteptare

vorbe-grele

Înregistrarea emisiunii UPDATE: Am căznit, cu patimă, şi un text despre Emil Hossu. Văd că face furori pe facebook. Habar n-am de ce. Probabil fiindcă emoţia şi tragedia vând. Există zile în care cea mai înţeleaptă decizie mi se pare să mă las dracului de meseria asta nenorocită. Azi a fost una dintre

Încă o seară de sărbători cu Dan Puric

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Ştiu, a fost prea mult Puric de sărbători la televizor. Ne-am repezit toţi în el ca berbecii. Pe unii îi scoate din minţi, pe alţii îi dă pe spate. Dar măcar aveţi posibilitatea să comparaţi. Totuţi să-l şi ascultaţi. Eu zic că merită efortul.

Un titan într-o lume de pitici: Albulescu

vorbe-grele

Înregistrarea emisiunii UPDATE: În timp ce mă tundeam, mi-am dat seama că ieri am împlinit un an, cu acte, de Antena 3. Aşa că puteţi lua ediţia din această seară drept aniversară. Să-mi fie de bine!