S-a rupt lanțul de iubire; liber la măcel

vorbe-grele

Ponta i-a transmis lui Băsescu, în direct la România TV, că faimosul pact de coabitare poate fi folosit de acum ca hârtie igienică. În timpul anunțului, a dat drumul scrisorii oficiale. Chiar dacă-i târziu, iar eu îmi păstrez opinia că mizeria aia de document nu trebuia nici măcar negociată, nu

Duioșia filosofică a flegmei printre dinți

vorbe-grele

Obsesia lui Andrei Pleșu față de ceea ce se întâmplă în direct la Antena 3 e maladivă. Omu-i, pur și simplu, dependent. Are două fixații, Antena 3 și Crin Antonescu. Săptămânal îi scuipă. Stilistic o face cu talent, printre dinți, nu trage seva flegmei direct din călcâi, dar mesajul e

Corupţia strigată şi solidaritatea de haită UPDATE: Demontarea mistificării gsp

vorbe-grele

UPDATE: Gazeta Sporturilor (în particular) și presa românească (în ansamblul ei) s-au făcut încă o dată de râs. De data asta, absolut grotesc, pe viața și libertatea unui om. Gică Popescu a scris din pușcărie. Se decide dacă va cere grațierea abia după citirea motivării. Lipsește faimosul citat cu ghilimele din

Iar fură ungurii Ardealul. Și-l apără Băse

vorbe-grele

Pesediștii și udemeriștii au bătut palma pentru noua și fericita guvernare. Prilej de satisfacție, pentru unii, respectiv de smuls demonstrativ părul din cap, pentru ceilalți. Și, pentru toată lumea, de a constata că politica nu-i pentru fete mari. Plusuri: o nouă majoritate parlamentară confortabilă, stabilitate guvernamentală, acceptarea nemodificării la vedere a programului

Interviu de întinare a nobilelor idealuri

vorbe-grele

UPDATE: Prima parte Am fost în redacția Evenimentului zilei. Pentru un interviu 2+1. Una dintre gazde e Mircea Marian. Care nu poate fi suspectat de vreo simpatie pentru mine ori de admirație pentru activitatea mea publică. E doar unul dintre motivele pentru care am acceptat discuția asta. Pentru că am vrut

Totul, în cartier, se bazează pe coaie

vorbe-grele

ONG-urile de media, site-urile dedicate şi deontologii de pripas fluierau stângaci şi se întorceau cu spatele când colonelul-cântăreţ declama pe post, cu intonaţie, încălcând legea protecţiei datelor cu caracter personal, adrese private, unde puteau da năvală toţi sceleraţii băsişti. La fel şi când ospătarul fraţilor Păunescu cerea premierului Boc, în

Două interviuri, că mai am şi treabă

vorbe-grele

Eu sunt un om care trăiește și lucrează de pe azi pe mâine. Ar fi pentru prima dată când mi-aș propune ceva. Ce să-mi propun? Să-l bat pe Gâdea, că voi fi pe același interval cu el pe o parte din emisie? Sunt realist, nu-mi închipui că asta se va

Vă mulţumesc pentru tot, la revedere…

vorbe-grele

UPDATE: Dacă politica postului permite libertăţile astea, cu atât mai bine din punctul meu de vedere. Libertatea de exprimare trebuie corelată cu responsabilitatea. Când îl faci pe unul şpăgar şi fustangiu, poţi să te aştepţi că s-ar putea să te coste (primul interviu) Se termină un ciclu profesional şi de viaţă. După

Apuca-ne-aţi de salariile alea mari!

vorbe-grele

E mişto isteria coordonată de laboratoarele băsiste potrivit căreia firmele responsabile ar trebui să-şi retragă publicitatea de la noi şi să-l forţeze pe Voiculescu să ne curăţe. Când mă gândesc că, publicitar, tripleta Gâdea-Badea-Ciutacu se vinde-n februarie, în avans, cu banii jos, pe tot anul, îmi închipui c-o să fie

Responsabilitatea de cursă lungă

vorbe-grele

Motto: "Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susţine că este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată" Anul trecut, Ponta era caracterizat de Băsescu, pe unde apuca, drept imatur şi iresponsabil. Era acel copilot pe mâna căruia preşedintele responsabil n-ar