Vine campania, să gonim nişte unguri!

vorbe-grele

Dincolo de gâdilarea electorală a filonului naţionalist, îmi spune şi mie cineva cum şi în conformitate cu ce normă europeană poate forţa Băsescu adoptarea unui act normativ privind interzicerea prezenţei în România a membrilor Jobbik, partid politic care funcţionează legal în Ungaria? Cum vom explica la Bruxelles o eventuală încălcare

Pupincuriștii, divorțul și mica amazoană

vorbe-grele

- Pesediștii au atins Olimpul slugărniciei. Cum pleacă Ponta într-o (indiferent care) străinătate, dau câțiva politruci comunicate, prin biroul de presă, în care apreciază înțeleptul demers extern al premierului. Măcar pe Năstase-l pupau în cur în tăcere. - Peneliștii s-au luat, taman de ziua Antenei 3, cu ai lui Voiculescu. Ceea ce

Zece şuturi în curul Nadiei Comăneci

vorbe-grele

Când am îndrăznit să scriu că Alina Dumitru s-a comportat penibil declarând că n-a votat la referendum fiindcă n-au felicitat-o telefonic nici suspendatul, nici interimarul, înaltele spirite au luat foc. L-au băgat şi pe Mircea Badea la pachet şi au început festivalul naţional al articolelor şi emisiunilor de înfierare. Tonomatele

Cel mai original “Free Gigi”, la Tonomat

vorbe-grele

Gigi Becali e un personaj care polarizează. Unii sunt indignați că a ajuns în pușcărie, alții sunt oripilați de comportamentul lui și jubilează că-i după gratii. S-au făcut acțiuni pentru eliberarea lui și s-au slobozit răcnete de satisfacție orgasmică pentru că rămâne la brutărie. Părerea mea despre personaj e publică,

Arestarea lui Gigi Becali a sculat mortul

vorbe-grele

E normală desfășurarea asta de forțe? Eu, care am dubii privind justețea sentinței, dar n-am nici certitudinea că patronul Stelei a picat pe comandă politică, țin cu ursul și zic că da. Dincolo de puterea lui financiară (mai mult fostă, dar nici acum nu-i muritor de foame), omul era parlamentar

Şoc! Ce salariu avea Papa? Click aici. Fac puşcărie oile lu’ nea Gigi? Vezi aici

vorbe-grele

Demisia Papei - pentru că asta e, invocata retragere pe caz de boală-i o vrăjeală la fel de neprocedurală - e ştirea mileniului. Rămânerea bruscă a corporaţiei catolicismului fără preşedinte al Consiliului de Administraţie, cu titularul neplecat pe Veşnicele Plaiuri ale Vânătoarei, a arătat, încă o dată, care-i puterea ştirii.

Urletul neputinţei, furia disperării

vorbe-grele

E destul de simplu să intervievezi oameni aflaţi pe val. Le spui "măreţule", te declari impresionat de performanţa lor şi după aia îi laşi să turuie. Lumea cade pe spate şi ai mai bifat o emisiune de colecţie. Mie-mi place să-i întâlnesc pe cei loviţi, căzuţi, în care dă toată