Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Arestarea lui Gigi Becali a sculat mortul

Arestarea lui Gigi Becali a sculat mortul

E normală desfășurarea asta de forțe? Eu, care am dubii privind justețea sentinței, dar n-am nici certitudinea că patronul Stelei a picat pe comandă politică, țin cu ursul și zic că da. Dincolo de puterea lui financiară (mai mult fostă, dar nici acum nu-i muritor de foame), omul era parlamentar în exercițiu în momentul pronunțării sentinței, a așteptat verdictul în forul legislativ și încă deține în proprietate cel mai important club de fotbal din țară. Iar ceilalți doi condamnați sunt un fost ministru (nu doar al Apărării, ci și al Justiției, și al Internelor) și un fost șef militar al Armatei (deja al treilea postrevoluționar). Oriunde pe Planeta Pământ, ăsta-i megasubiect. Și, jurnalistic, trebuie tratat ca atare. Ah, că au fost multe exagerări, sunt total de acord. Unde n-ar fi fost? (articolul integral, aici)

Comentarii

comentarii

Similar Posts

20 thoughts on “Arestarea lui Gigi Becali a sculat mortul

  1. Victore,
    Jiji trebuia bagat la puscarie pentru ca este (neam-)prost.

  2. “bigradu-ule”…si baba daca avea roti, era tramvai si daca avea un coi, era ministru de razboi.

  3. De data aceasta presa nu a mai fost nevoita sa “faca” un subiect. Tare mi-e team ca incepand de azi se va trage mata de coada.

  4. Văd că există două curente de opinie: 1) cei care nu-l suportă pe Gigi, şi care-şi doresc să-l vadă făcând pârnaie aidoma lui Nastase – ‘las’ că a făcut el ceva, şi mai e şi nesuferit, aşa că-i bine dacă l-au băgat’; 2) adepţii lu’ Gigi, care trâmbiţează printre altele că 5 este mai mare decât 3.
    Here’s my two cents:
    1) Dacă ar fi să se aplice legea conform dorinţelor personale, sau prin sondaj de opinie, ar fi orice altceva, mai puţin democraţie. Una dintre trăsăturile esenţiale ale statului de drept, este că orice arogant, nesuferit, prost, alienat mintal, cetăţean lipsit de discernământ şi/sau bun simţ, poate fi liber cât timp nu încalcă legea. În caz contrar, ar putea oricând să fie valabilă o lege izvorâtă din intenţiile lui Cheloo de la Paraziţii, care a declarat că ‘dacă ar avea puterea de decizie’, ar da un test de inteligenţă, iar cine n-ar obţine un IQ format din trei cifre, ar fi împuşcat în cap. 😉 Idee nu tocmai rea, din punctul de vedere al nazismului. Părerea mea e că ar trebui sterilizat, nu împuşcat… În fine, să n-o dăm în glumă… 😛
    Aşadar, democraţia, statul de drept şi de ce nu, bunul simţ, nu conţin prevederi în legătură cu aruncarea în pârnaie a celor nesuferiţi.
    2) Mi se pare cea mai hidoasă încercare de manipulare, trecerea dinspre procedurile actului de justiţie, către aritmetica simplă. Cei care fac asta fie sunt exagerat de proşti, fie incredibil de nesimţiţi, încercând să formeze un val de consternare publică favorabil lui Gigi, apelând la coarda sensibilă a cetăţeanului simplu.
    Evident că 5 este mai mare decât 3, numai că Gigi a fost judecat de către două instanţe. În prima a obţinut un scor de 3-0 în favoarea sa, după care procurorii au făcut apel, iar cea de-a doua instanţă a hotărât cu un scor de 3-2 în defavoarea sa. Ceea ce însumat înseamnă 5-3 în favoarea lui Gigi, numai că aici nu e la fotbal, unde se obţine scorul tur-retur… Pentru că dacă ar fi, orice cetăţean care ar avea un proces, dacă ar câştiga pe fond, apoi ar câştiga şi apelul, dar ar pierde la recurs, ar fi îndreptăţit să facă apel la aritmetica simplă şi să spună că a câştigat cu un scor de 2-1. Wtf?! :O
    Justiţia nu e matematică, aşa cum logica elementară nu face casa bună cu peluza. Dar dacă merge la proşti, şi nimeni nu gândeşte decât din punct de vedere aritmetic, era normal să existe şi asemenea păreri, sau mai bine zis – asemenea formatori de opinie…

    Îmi doresc sincer să fie eliberat. Ar trebui să-şi dea la schimb demnitatea (pe care oricum a lăsat-o de pripas cu mult în urmă), şi să facă o cerere de graţiere. Sunt convins că Băsescu ar semna-o (dacă nu i-ar face una chiar şi fără cerere), având în vedere cât capital electoral ar câştiga cu o asemenea mutare.
    De ce-mi doresc să fie eliberat? Pentru că mi se pare o insultă la adresa ideii de justiţie să-l arunci în închisoare pe Gigi, dar să amâni pentru încă vreo câţiva ani procesul care deja dura de 5 ani, în care sunt implicaţi leprele din fotbal. Ştiu, ştiu, justiţia nu se face într-un asemenea mod. Adică…orice om are convingerea că Năstase, Becali, Dragomir, Sandu, MM Stoica, Borcea, Pădureanu, Copos, Giovani etc. au făcut nasoale şi ilegalităţi, numai că în lipsa probelor, orice om trebuie lăsat în libertate. Nu se judecă pe bază de notorietate şi impresii. Însă…dacă i-ai angajat la brutărie pe Nastase şi pe Becali, păi nene!, ia-i bucătari şi pe Dragomir, Sandu, MM, Borcea, Copos, Giovani, etc… Cum naiba ai reuşit să produci probe în cele două cazuri, dar când vine vorba de restul, te faci că plouă?!… Ori toţi, ori niciunul.
    Ştiu că sună ca naiba şi că tind să devin şi eu emoţional, dar după ce magistraţii au scris negru pe alb în motivarea sentinţei dată lui Nastase că nu există probe, dar că este băgat la răcoare pe post de exemplu pentru opinia publică, cred că am şi eu voie să consider că notorietatea afacerilor ilegale comise de cei din fotbal, este probă îndeajuns de veridică pentru a-i vedea la răcoare pe veninoşii ăia… Sau dacă nu-i văd şi pe ei la pârnaie, atunci să nu-l fi văzut nici pe Nastase, şi mai nou, nici pe Becali. Nu? 😉 Unii sunt mai egali decât alţii?!…
    Evident că se încearcă prelungirea procesului pentru a se obţine prescripţia faptelor. Evident că pe Gigi l-au băgat (instrumentând probe…pe care le pot avea dacă doresc, şi în cazul dosarului din fotbal) doar pentru că a avut el gura mare şi nu trecea săptămână sau lună de la Dumnezeu în care să nu-şi bage şi să-şi scoată în şi din DNA. Expresii precum ‘Mi se rupe de DNA’, sau ‘Cine-i DNA-ul ăsta?… Să vină să vedem ce ştie să-mi facă DNA-ul mie’, constituie motivul pentru care s-au urnit şi au fost chitiţi să-l facă. Să nu-mi spună mie cineva că procurorii sunt altceva decât oameni. Iar oamenii sunt întotdeauna ranchiunoşi, răzbunători, orgolioşi… Era clar că le-a sărit şi lor capsa, şi l-au făcut pe Gigi ca urmare a aroganţei lui. Codoşii din fotbal au tăcut mâlc, au mers pe coadă, şi acum îşi văd de treabă, făcându-se că plouă şi aşteptând prescripţia. Păi nu nene! Bagă-mi-i şi pe ăia, sau scoate-l şi pe ăsta. Probe, am văzut, dacă vrei, poţi să ai. Aşa că nu-mi arăta înfăptuirea justiţiei doar când nu-ţi convinde de unu. Pentru că pe sistemul ăsta, nici mie nu-mi convine să-i văd în libertate pe Dragomir, Sandu, MM, Copos, Giovani, Padureanu etc., având în vedere câte au făcut în fotbal; dar nici nu vreau să-i văd închişi fără probe.
    Aşa că procurorii şi judecătorii ar trebui să se decidă – ori cu dânsa-n’trânsa, ori cu sufletu-n Rai…

  5. Victor, sigur ca este megasubiect. Ce nu inteleg de ce in acest subiect exista doar Becali. Nu sta nimeni la usa lui Cioflina sau a lui Babiuc sa ne spuna daca au baut apa sau si-au imbratisat nevestele inainte de incarcerare.
    Cat despre decizia data la comanda, politica sau nu, mi se pare evidenta, devreme ce toti stiau dinainte ce decizie se va da, iar completul de 5 a judecat acelasi dosar cu aceia care au judecat pe fond. Fara sa aiba nici un element nou. Aproape ca a fost ca un meeci cu tur si retur si aritmetica hilara a lui Jiji din care ii da scorul de 5-3 la judecatori nu ar fi chiar fara sens.

    @Catalin Ionescu. Subscriu intru-totul. Justitia se face pe fapte si probe nu pe simpatii, vorbe si presupuneri. Dar cum prostia este universala comentariile sunt si ele in consecinta.

  6. Pot spune ca mi se pare suspect de linistiti cetatenii din familia Becali. De ce? Poate vom afla.
    Cu toate astea am observat ca astazi s’a facut un lobby grav pentru necondamnarea lui Gigi Becali + eventual gratierea. Legal, intreb si eu ca un om sanatos la cap, de ce sa fie gratiat? Exista motive temeinice?
    Revenind la lobby’ul infect, mi se pare un soi de retardare publica faptul ca in acest spatiu al televiziunilor apar oameni cu ceva studii care spun, in tandem cu doamnele cu 2 clase de la tara ca: “Da, dar Becali e baiat bun, a ajutat oamenii.”, si alte consideratii asemanatoare.
    Oare de ce oamenii nu inteleg – sau nu vor sa inteleaga – ca actul de justitie(nu fac judecati de valoare, ca fiind correct sau gresit in cazul de fata) nu tine cont de simpatii sau de popularitate. Sau de faptele de caritate facute in trecut.
    Atata timp cat nu avem TOATE DATELE in contextual respectiv nu putem da, noi ca public, o sentinta. Desigur putem sa simtim ca ceva e putred. Putem avea indoieli avand in vedere greselile uriase pe care le’a comis justitia romana + actele de coruptie. Dar de la asta pana la a emite un simplu cetatean o decizie(personala, e adevarat) finala – in cazul asta de achitare – pe care in capul lui o considera 100% corecta, e cale lunga.
    Cu tot respectful, va doresc o zi frumoasa.

  7. mi se par suspect de linistiti* Imi cer scuze pentru eroarea comisa, aveam alta idee in cap si apoi am schimbat si nu mi’am dat seama pe moment.

  8. Basescu are o slabiciune complexa – “banutzul gramada”. Nu va rezista tentatiei daca i se da pe la nas cu 1 milion de euro si va semna un decret colectiv de gratiere care il va include si pe Becali. Asta e si motivatia pastrarii sforilor Justitiei. Bagarea sub presh a propriilor dosare si incurajarea finalizarii dosarelor altora… in special a celor care ar fi dispusi sa-si cumpere libertatea.

  9. @david – cum aveti unii impresia ca toata lumea se aseamana voua. pun pariu pe oricat ca basescu nu il va gratia si de ar trebui sa se mai nasca odata. la cat a tipat el ca vrea justitie, acum daca l-ar gratia si-ar strica de tot imaginea. in strainatate basescu e vazut foarte bine, numai noi astia de scuipam inca pe strazi il consideram un neica nimeni. uite ca in mandatul lui fac puscarie laolalta si prim-ministri si ministri si alde inavutiti peste noapte. vreau sa aud un singur nume greu care a facut o zi de arest pana in 2008.
    PS: din punct de vedere uman imi pare rau pt Gigi Becali, recunosc ca il admiram, insa daca a gresit trebuie sa plateasca.

  10. @Ionel Zlate:

    Să ştii că eu chiar am impresia că lumea se aseamănă mie. În sensul în care orice om doreşte să-i fie bine, ca să nu-i fie rău. 😀 Şi cum Băsescu nu mi-a creeat impresia de-a lungul timpului că-i vreun martir care se jertfeşte pentru popor, alegând să-i fie lui rău, dar să vadă poporul lăfăindu-se în prosperitate, uite că am nesimţirea să consider că şi în cazul ăsta nu-l doare-n cur de tine sau de mine, ci în primul rând contează propria sa persoană. 😉
    Iar dacă tu ai impresia că introducerea în puşcărie, sau cum îţi place ţie să spui ‘arest’ (ceea ce include şi ideea de ‘arest preventiv’ – modalitate de speriat şi pedepsit inamicii politici, desăvârşită în era Băsescu), a celor care-l supărau, sau pe care i-a detestat el în cel mai visceral mod posibil, reprezintă înfăptuirea actului de justiţie, atunci înseamnă că propaganda lui a reuşit, tu fiind unul din adepţii băsismului ridicat la rang de virtute, şi a democraţiei europene văzută drept puterea majorităţii, când de fapt nu e altceva decât dictatura minorităţii, mascată abil de oameni pricepuţi în manipulare.
    Întotdeauna m-am întrebat cum o fi reuşit Băsescu să prostească atâta lume, când de fapt numărul celor săraci, precari intelectual şi lipsiţi de mijloace de informare moderne, este mare în România, dar nu îndeajuns de mare pentru ca el să plutească mereu (la limită, ce-i drept), păstrându-şi puterea. Ei bine, văd că tu ai net, PC, ba mai mult…şi blog, dar crezi că Băsescu e un fel de Robin Hood, un fel de Mesia european, un fel de justiţiar neînfricat precum Kevin Costner în ‘ The Untouchables’, fără să-ţi dai seama că el de fapt este executantul ordinelor primite de afară, admininstratorul manevrat de decidenţii europeni, cel pentru care în primul rând contează propria persoană şi grijă pentru familie, nu propriul popor…
    Dar tocmai din cauză că tu ai impresia că politicienii sunt total diferiţi unii faţa de alţii, ajungi la concluzia că totul se împarte între ‘înainte de 2008’ şi ‘după 2008’. Sunt diferenţe între politicieni, însă de acord fin. Principala diferenţă dintre regimul Băsescu şi toţi ceilalţi, fiind gradul de aroganţă. La care în timp, s-au adăugat şi faptul că Basescu a avut spatele asigurat de afară, plus o doză enorm de mare de dorinţă de răzbunare, ceea ce l-a făcut să pună în practică, având şi mijloacele, ceea ce tu şi mulţi ca tine consideră a fi ‘înfăptuirea actului de justiţie’.
    Minunat! Mă bucur că exişti. 😛 Reprezinţi dovada vie a lucrurilor pe care le gândeam, dar pe care doar le presupuneam. Iată însă, că există şi dovezi palpabile, concrete, care-mi certifică veridicitatea raţionamentelor mele. 😉
    Îl admirai? Să înţeleg că momentan nu-l mai admiri pe nea’ Gigi? De ce? Pentru că l-a băgat Băsescu la pârnaie, ceea ce imedait a însemnat pentru tine că trebuie să fi fost el vinovat de ceva…altfel nu-l băga ‘el lider maximo’ aiurea-n pârnăică? Mai am puţin să cred că eşti la fel de fanatic în susţinerea lui Băsescu, precum este Radu Tudor în susţinerea lui Antonescu. 😀 Ba mai mult, pe tine am tendinţa să te declar ‘the genuine one’, pentru că nu cred că primeşti bani de la matelot, pe când Radu Tudor este remunerat de către un trust media a cărui unic scop existenţial este instalarea lui Antonescu în funcţia de Preşedinte.
    Bine, aş intra puţin în detalii, încercând să te întreb ce anume te făcea să-l admiri pe Becali, dar…n-aş dori să închei jignindu-te, aşa că mă abţin. 😛 Generozitatea şi credinţa nu se discută, ci se prezumă, şi se acceptă tacit atunci când există dovezi în acest sens. “Căăăăccci cu noooooiiiii eeeeeeestteeee Duuuumneeezzeeeeeeeuuuuu”…..

  11. @catalin ionescu – as vrea mai intai sa va atrag atentia asupra faptului ca eu nu am jignit pe nimeni in comentariul meu, iar dumneavoastra (observati va rog persoana a treia de politete) va permiteti printre randuri sa ma faceti nici mai mult nici mai putin, decat prost. In plus, nu cred ca sunteti in masura sa faceti aprecieri la pregatirea si educatia mea. In mod normal v-as cere sa imi oferiti niste scuze, dar la cat sunteti de pornit mi-e teama ca ma voi alege cu niste injuraturi. Asa ca renunt.
    Apoi as dori sa stiti ca si mie mi-ar place sa imi fie bine, ca sa nu imi fie rau, insa asta fara sa incalc legea. Poate de aceea muncesc cel putin 10 ore pe zi. Plus blogul :).
    Imi pare rau desi aveati microbul naratiunii nu ati introdus in discutie si alt argument decat acela ca sunt “basist”. In rest, va doresc sanatate si poate peste vreo 4-5 ani o sa putem trage linie si vedem cine si cat are dreptate.

  12. @Ionel Zlate:

    După ce ai spus “cum aveţi unii impresia că toată lumea se aseamănă vouă”, trecerea la persoana doua plural nu face decât să-mi descreţească fruntea. 🙂 Ca să nu mai spun că aceeaşi exprimare e de natură să antagonizeze automat emitentul şi receptorul…în cazul de faţă, eu şi cu tine. Motiv pentru care, dacă te consideri băsist, poţi fără nicio problemă să mă consideri antibăsist…if that suits you well…
    Nu ţi-am spus că eşti prost, ci prostit. Fă te rog diferenţa între termeni. Şi da, mi se pare că eşti prostit, cât timp tu crezi că ceea ce a făcut Băsescu în ultimii 8 ani se cheamă reformă în justiţie. Societatea n-a fost niciodată mai divizată, oamenii n-au suferit niciodată mai mult (poate doar sub comunism), şi totuşi uite că sunt deţinători de CNP, care consideră că regimul instalat de ultimul şi din păcate, actualul Preşedinte al României, este unul demn de apreciere.
    După cum m-am exprimat, nu am nicio pretenţie de la cei care nu au timp să gândească, mijloace de informare, şi interes major în a afla constant informaţii de interes public, însă când vine vorba de un om care are toate motivele să nu se încadreze în acele şabloane, vestea că a pus botu’ la gargara propagandei regimului Băsescu, nu înseamnă altceva decât că respectivul este prostit în cel mai evident mod posibil. E opinia mea, la fel cum şi tu poţi crede despre mine orice doreşti.
    Nu-s deloc pornit (că n-am motiv), iar scuze n-am de ce să-ţi cer, pentru că observaţiile mele mi s-au părut că au scos în relief evidenţa, nu au format conţinutul unor jigniri.
    Dacă spui că-ţi place să-ţi fie bine, ca să nu-ţi fie rău, şi că nu încalci legea, ci munceşti onest, atunci nu-ţi spun decât un lucru – Preşedintele României, bugetar de 23 de ani, asta după ce fusese reprezentantul NAVROM (şi implicit al statului comunist) la Anvers, are două fiice dintre care una şi-a cumpărat prima maşină, în urmă cu ceva ani, plătind cu banu’ jos vreo 100k EURO, iar cealaltă fiică are penthouse de 1mil. EURO. Asta în timp ce tu munceşti 10 ore pe zi…iar el declară că-şi donează salariul, pentru că oricum ăia erau bani de îngheţată şi beţigaşe de urechi. 😉
    De-aia mi s-a părut interesant ce-a spus David pe 21 May 2013 la 19:04. Once a player, always a player… 😉 Basescu însuşi declară că făcea bişniţă cu blugi şi casete video pe timpu’ lu’ nea’ Nicu, aşa că am toate motivele să presupun că bordurile lu’ Cocoş, marmura lu’ Videanu, afacerile lu’ Niro, reevaluarea lu’ Bobby Păunescu, plus alte şi alte afaceri dubioase, nu numai că i-au asigurat traiul lui, familiei lui şi a vreo 4-5 generaţii de urmaşi, dar în acelaşi timp au format şi o dependenţă (ştim cu toţii că banu’-i ochiu’ dracului) din a-i obţine într-un număr cât mai mare; ceea ce mă face să cred că David nu-i departe de adevăr.
    Pentru o secundă aş fi fost tentat să cred că mă înşel, întrucât Becali a finanţat PNL-ul (şi implicit USL-ul) în campania din Decembrie trecut, însă la cum îl ştim pe Becali schimbător, şi având în vedere şpriţurile anterioare (e.g. drinkuiala de la Golden Blitz după victoria Stelei împotriva Valenciei), e posibil să mănâncă şi gura lu’ Băsescu nişte brânză de oi… 😉 , că de băut whisky ne-a arătat că ştie cum se face…
    Stai liniştit cu termenul ăla. Deja încep să fiu mai degrabă bătrân, decât tânăr, aşa că n-am niciun fel de aşteptări de la USL. M-am convins în vara trecută ce înseamnă democraţia. Am văzut destul de clar că liderii noştri sunt ca-ntr-o maşină de ‘Şcoală de Şoferi’, în care instructorul are şi el un rând de pedale. Nasolia e că pasagerii (mulţi dintre ei), încă mai cred că şoferul conduce cum şi unde vrea el… Drept urmare, eu sunt cel care speră că în interiorul acelui număr de 4-5 ani, tu vei fi cel care va vedea altfel lucrurile. Însă faptul că eu nu cred în niciunii, nu face ca tu să fii mai puţin băsist, cât timp eşti dispus să consideri că Morar, Macovei, Kovesi, Basescu, au înfăptuit reforma justiţiei, cu Biblia pe capota Loganului, trăgând de moşnegi să le jure că n-au făcut nasoale la referendum. Sau votând legea muncii cu 80 de inşi număraţi 160. Sau pierzând procese cu bugetarii, şi pusi în faţa hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, nu dădeau banii oamenilor care-i dăduseră în judecată, spunând simplu ‘Nu avem bani’. Plus o listă enormă de astfel de exemple. Dacă ţie ăsta ţi se pare stat de drept, care reuşeşte stabilirea echităţii sociale, şi impunerea respectării legii, atunci îmi cer scuze că te-am inoportunat… 😀
    Îţi urez şi eu sănătate, că-i mai bună decât orice. Apropo de sănătate, fac o paranteză. Era acu’ fo’ două zile Giovani Becali la Realitatea Tv, şi după vreo 30 min. de conversaţie cu un jurnalist care era ud tot că-i oferă De Niro de România acea exclusivitate după care băleau toate televiziunile de ştiri concurente, înfierbântat fiind, spune ceva de genul (reproduc din memorie): “Libertatea şi sănătatea nu contează dacă ai bani. Degeaba eşti sănătos şi liber, dacă trebuie să cerşeşti pe stradă ca un vagabond.”. Aş îndrăzni să-l contrazic puţin pe emiţătorul de flegme anti-Terziene. Dacă în legătură cu libertatea, pot exista cazuri în care diverşi oameni pot îndura detenţia, ştiind că afară îi aşteaptă porcoiu’ de bani, sunt ferm convins că nu există îndeajuns de mulţi bani în lumea asta, cu ajutorul cărora să poate fi cumpărată sănătatea. Cred că Stephen Hawking, Cassius Clay, Steve Jobs (când încă mai era în viaţă), Hugo Chavez (cât încă trăia), Mihai Neşu, plus mulţi alţi oameni cu o situaţie materială infinit mai bună decât a omului de rând, pot să-mi confirme convingerile. Într-un fel îi dau dreptate lu’ Giovani. Orice om ar prefera să facă pârnaie, decât să fie bolnav. Însă dacă nu ai parte de sănătate, n-ai ce să dai la schimb…nici măcar bani…oricâţi ai avea… Motiv pentru care, dezamăgindu-l pe vărul ciobanului încarcerat, eu îmi doresc să fiu sărac, sănătos şi liber, decât bogat, bolnav şi întemniţat. 😉 Dacă el crede diferit, nu pot să-i spun decât ‘be careful what you wish for’…

  13. @victor ciutacu – nu, nu si-a gasit pentru ca nu voi continua acest schimb de replici intr-ucat vad doar logoree specifica congreselor lungi si dese, fara niciun argument. eu mi-am argumentat pozitia: nu il poate gratia pe becali tocmai pentru ca el a strigat cel mai tare ca vrea justitie si si-ar strica imaginea afara. pentru ca de fapt asta e subiectul, restul e ….!
    sa auzim doar de bine!

  14. Am crezut că opinia mea poate atrage un set de replici pertinente, dar constat că m-am înşelat. Aşa că cel mai indicat este să mă retrag după acel ‘într-ucat’. Oricum nu ar mai fi nimic de spus…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.