Există un anume soi oameni care sar cu boltă şi fără să clipească peste bariera ridicolului. Pe fondul scandalului Strauss-Kahn, evident că s-au găsit femei lovite subit de revelaţia că şi la ele s-ar fi dat - cândva, în Cretacic - satirul bătrân, dar au avut o neputinţă la drum
Caruta cu deontologi
Despre presă, genunchi şi educaţie…
Ceea ce se petrece în piaţa media în ultima perioadă, după destructurarea Realitatea Media şi punerea la dispoziţia puterii politice a rămăşiţelor sale, se subsumează acţiunii organizate şi concertate de terminare a trustului Intact. Revelaţii subite şi amplu mediatizate ale unor foşti angajaţi (după ani şi ani, nu puţini, în
Gaşca oamenilor de spirit şi televiziune
Recentele exhibiţii muzical-dansante Tălmăcene au reaprins falsa dezbatere privind calitatea invitaţilor din emisiunile tv. Aud scârbit justificări puerile şi ipocrite de genul "ce vină am eu că sunt obligat să împart studioul cu personaje stranii sau dubioase?" Această abordare e unul dintre marile falsuri vânturate în piaţa publică a ideilor.
Ţara pixelului albastru, a lui “şi ce dacă”
În ţările cu apă caldă curentă la robinet, unde jurnaliştii mai citesc şi altceva decât pe ei înşişi, comunicarea instituţională se face prin biroul de presă şi/sau direct de către purtătorul de cuvânt. Orice informaţie destinată publicităţii se trimite către media sub forma unui răspuns oficial la întrebarea primită sau
Contractele facultative de la Realitatea
În toată ţigănia asta de luptă pentru controlul Realitatea TV, cel care a sesizat nuanţa a fost Andrei Gheorghe, labeunu, în prezenţa inerţială a unui Ion Cristoiu incapabil să-şi revină din şocul că micul mogul de la Asesoft l-a tratat, într-o intervenţie telefonică, exact ca pe o entitate nesemnificativă şi
Iobag la Jucător. Profitabila sclavie
Majoritatea foştilor zimbri, astăzi boi
Cum şi de ce a luat subit foc “Ora de foc”
"Ora de foc" a fost până ieri, din punct de vedere al audienţei şi impactului, cel mai de succes talk-show de la Realitatea TV. Nu ştiu (întrucât îmi scapă costurile şi veniturile) dacă şi cel mai profitabil. Prin decizie administrativă, realizatorii Oana Stancu şi Adrian Ursu au fost scoşi de pe post. Cu
Care mai e preţul corect al unui sex oral?
Comisarii glossy ai adevărului absolut
Ultimele achiziţii de marcă ale baricadei portocalii sunt filosofii glossy Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Băgaţi, pur şi simplu, cu forcepsul în grilă, cu motivarea puerilă că învăţătorii neamului nu trebuie atinşi nici măcar cu o floare. Doi oameni, e adevărat, cu operă şi imagine indusă de apostoli ai adevărului