Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Comisarii glossy ai adevărului absolut

Comisarii glossy ai adevărului absolut

Ultimele achiziţii de marcă ale baricadei portocalii sunt filosofii glossy Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Băgaţi, pur şi simplu, cu forcepsul în grilă, cu motivarea puerilă că învăţătorii neamului nu trebuie atinşi nici măcar cu o floare. Doi oameni, e adevărat, cu operă şi imagine indusă de apostoli ai adevărului absolut, dar fără scrupule şi veşnic dispuşi să slujească (profitabil pentru ei) orice putere politică.

Suficient de precauţi şi grijulii pentru viitorul lor la împărţirea tortului, când Geoană părea că scapase în câştigător al alegerilor prezidenţiale, s-au distanţat public, dar nu cu uşi trântite, de Băsescu. Cum n-au avut nici o greaţă să ia bani cu roaba de la Vântu pentru o emisiune despre nimic în care Băsescu ieşea mereu bine şi după aia să-i dea nişte flegme scârboase din fuga limuzinelor, comisarii adevărului absolut s-au întors rapid, fără să le crape de ruşine pingeaua obrazului, în dispozitivul de unde nu plecaseră niciodată cu adevărat. Girând, cu prestigiul lor, atâta cât mai e, cea mai oribilă maşinărie de propagandă politică din istoria postrevoluţionară a României. Onoarea n-are preţ. Pierderea ei e, însă, al dracului de scumpă…

Textul integral, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

145 thoughts on “Comisarii glossy ai adevărului absolut

  1. @ Victor

    Ma pregateam sa scriu iar un post despre Sinteza Zilei si de faptul ca derapajele in extremism, aidoma celor portocalii, nu ajuta la nimic. Sa ii dai peste bot lui Plesu ca nu face rating, este de un manelism ingrozitor si nici macar nu merita comentat. Nu am urmarit Sinteza Zilei…am schimbat dupa 5 minute, cand am vazut care vor fi “subiectele” editiei.
    Am renuntat sa mai scriu acel post, pentru ca am mai facut-o de atatea ori, si nu mai este un secret pentru tine ce parere am despre Gadea&Badea. Altceva doresc sa spun si promit ca voi fi scurt.
    Sunt multi care il urasc pe Basescu si care il vor plecat. (for good). Printre ei ma numar si eu. Dar printre aceia, multi il urasc pe Basescu tocmai pentru extremismul gandirii sale (cine nu e cu mine, e impotriva mea), pentru ignorarea sau alterarea realitatii, doar pentru a se potrivi argumentatiei sale de moment. Nu de putine ori, am ramas impietrit auzindu-l pe Basescu mintind cu nerusinare sau ignorand evidentele doar pentru ca asta l-a servit pe moment. Ori Antena3 si Sinteza Zilei prin excelenta ii calca perfect pe urme. Mi-e frica din pacate, ca pe langa grupa de fanatici anti-basescu care il vor detesta indiferent de discurs, cei care il urasc dar care vor un discurs coerent si articulat vor fi alienati de prestatia unui Gadea, Badea sau Valentin Stan.
    De foarte multe ori, discursul lor sfideaza logica sau bunul simt.
    Doar atat am avut sa spun. Daca puterea voastra de a va impotrivi unui regim dictatorial ar putea fi dublat si de o argumentatie logica, de moderatie si bun simt, atunci ati avea toate sansele sa acaparati atentia si sustinerea tuturor celor ce il vor pe Basescu plecat.
    Parerea mea.

  2. Va rog ajutati-o si dumneavoastra pe micuta Maria Eva. La numai 4 anisori este bolnava de leucemie.
    Cazul este real, a avut cateva aparitii in media. Daca doriti sa dati o mana de ajutor, puteti gasi informatii necesare pe site.

    Va multumesc!!

  3. @Drujbaru: eu raspund numai pentru actiunile mele. iti stiu parerea despre Mircea si Mihai, dar de data asta nu sunt de acord cu tine. Liiceanu si Plesu nu trebuie, dupa parerea mea, promovati si protejati doar fiindca si-au construit imaginea de cei mai mari intelectuali ai tarii. iar introducerea lor cu forta in grila TVR, la comanda politica pusa in aplicare de Culcer, e dezastruoasa financiar pentru o institutie oricum prabusita economic. iar Gadea, Badea si cu mine, spre exemplu, sunt trei oameni care s-au saturat sa finanteze sinecurismul de partid si de stat. daca noi putem face performanta (si) economica din emisiunile noastre, nu inteleg de ce ar trebui sa sponsorizam si traiul bun ar unor oameni care se lipesc profitabil de puterea politica
    @mircea: habar n-am ce-i in capul lui Djuvara. e liber sa-i placa oricine si, dupa parerea mea, resentimentar gratuit pe prezent din motive de trecut indepartat. mie, spre exemplu, nu-mi place tipul lui de atitudine ciufuta de personaj care are impresia ca e singurul care are dreptate mereu, da’ asta nu mi-l anuleaza ca om

  4. Acest regim nu poate fi combatut si nu poate fi dat jos cu argumente logice, de bun simt. Daca asteptam sa se intample asa ceva, suntem sortiti pierzaniei. Ati vazut voi undeva in lumea asta mare un regim dictatorial, incapabil si corupt sa reactioneze la astfel de lucruri?? Sa plece din bun simt acasa???

  5. @Victor:tu da, altii nu.
    De fapt incercam sa-l contrazic pe Drujbaru, si sa scot in evidenta faptul ca logica si bunul simt nu are sorti de izbanda in fata celor care ne conduc.

    Imi cer scuze daca am repetat acelasi lucru.

  6. Germania, Franta sau Statele Unite nu sunt conduse de mari filozofi. Sunt conduse de oameni politici in spatele carora se afla profesionisti.Parerea acestor filozofi conteaza uneori, alteori (ca si in cazul de fata)este total defazata in comparatie cu gandirea multimii.

  7. Care prestigiu?!

    Odata devenit JEG, intotdeauna va ramane un JEG. JEGUL nu are gen, varsta, profesie, etc…

    Sunt niste CACATI CU CNP, si nu se vor mai ridica NICIODATA de la nivelul asta.

    Si oricum, basistii nu se remarca nici prin cultura, nici prin inteligenta, nici macar prin aparenta acestora: sunt doar niste maimute lacome, inconstiente si in marea majoritate a cazurilor, delicvente.

    Buboaiele astea ambulante iau bani degeaba.

  8. @Vlad Cel Oribil: hai sa incercam sa evitam limbajul oribil. nici macar eu nu scriu asa.

  9. Glossy, neglossy, dar au inceput sa asasineze si limba romana, fir-ar sa fie! Auzi matale, “cosmare”! S-au molipsitara si acesti guru ai nutziunii de la mentorii lor politici: Base, Eba, Nutzy, Talmacean… 🙂

  10. Dupa danutz serele ar merge la fix un Winnie the Pooh. S-ar scoate mai ieftin tevereul si nu s-ar mai speria aia micii.

  11. @mircea

    stiu ca nu pe mine m’ai intrebat, cu riscul sa fiu umplut de carne, djuvara face un joc politic, sustinind la o comanda de grup etnic, in aberatiile din interviu…
    in pdl ca si in pnl exista o aripa macedoneana, care se comporta electoral ca si ca ungurii, voteaza candidatul nu atit in baza unor convingeri politice, cit pe considerente etnice.
    asta e si explicatia de ce in pnl exista factiunea, macedoneana, care cocheteaza cu pdl, evident, tot cu o factiunea macedoneana din partid.
    daca m’as insela, primul care ar fi trebuit sa sara ca ars, ar fi fost puiu hasotti de la pnl, insa… functioneaza mai puternic coteria etnica in jocul politic, decit sa zicem … discursul logic.
    jocul asta are la baza un fapt probat, factiunile cele mai disciplinate, se mobilizeaza cel mai repde in ocuparea locurilor de unde se gestioneaza resursele…

  12. Dracului! Filozofia asta n-are si ea o limita???!! Atata tevatura pentru doi indivizi dispusi sa spuna nimic…Atata afectare, atata condescendenta ascunsa abil, pentru ca noi, muritorii de rand si prostovani sa nu simtim inaltimea de la care domniile lor ne fac onoarea de a ni se adresa – ma face sa vomit. Indiferent de natura conversatiei, indiferent de subiect, de tema, de motiv ori motivatie la pretentia de “intelectuali de marca” la care s-au/i-au ridicat sa ai atatea fracturi in manuirea vorbelor mi se pare impardonabil!

  13. Imi place “stilul Ciutacu” deoarece sunt adeptul vorbelor directe,rostite cu toata gura si fara “firfiricuri academice ” greu de priceput de catre multime .Tara asta a noastra este minunata doar in ceea ce priveste cadrul fizic(mana cereasca dealtfel pe mana unei natiuni normale),caci componenta sa umana …vai si amar de asa o natiune fara de coloana vertebrala ,o natiune care inca nu a descoperit pozitia -ricat in picioare-,o natiune care nici macar nu este interesata de o astfel de pozitie . Ilustrativ in sensul asta si totodata ating subiectul blogului,este prezenta intelectualului aflat in spatele dosului de politician cu apucaturi dictatoriale ,cam la inaltimea feselor acestuia ,gata sa purceada la racorirea si rasfatarea acestora daca este/nu este necesar. Drept este ca emisiunea nu avea continut politic dar …faptele celor doi in contextul implicarii in politic raman fara urma de indoiala .Personal ma simt revoltat cu adresa directa pe conu’Liiceanu,gretos,gretos,gretos pana la saturatie .Filosofia abordata de personaj nu are nimic original,nimic individual,nimic ce o poate scoate din anonimat.Este aidoma unui referat copiat cu punct si virgula de pe unul dintre sit-urile ce ofera asa ceva liceenilor nostrii.Dar din pacate clasa intelectualilor adevarati ramane tacuta,suportand cu stoicismul “filosofic “peren al poporului roman, prezenta indivizilor de genul acesta in mijlocul ei .Dovada mai mult decat elocventa a faptului ca intelectuali sau nu ramanem aceiasi oameni cu spinarea indoita slugarnic in fata/inapoia cuiva . De la intelectuali asteptam imbold,model de judecata si comportament sanatos si vertical nu tacere si doseala ,nu exemple de servilism.Sunt nedumerit de faptul ca Liiceanu a putut avea o conversatie cu unul dintre cei mai mari filosofi europeni,Emil Cioran si faptul in sine a ramas fara urmari.La fel de oportunist financiar ca intotdeauna ,la fel de fara fond ,la fel de superficial,la fel de “ursulet”. Cum adica este posibil ca cineva sa te numeasca pe tine, intelectual-ursulet-iar tu sa faci cu gura ta public acest lucru pe un post public de televiziune . halal intelectualitate! Si cum Basescu si camarila cumpara grenade,casti si cartuse pe banii nostrii ,pentru intimidarea si eventual folosirea acestora impotriva celor care le platesc,fara ca acestia sa fie revoltati,putem exclama fara ezitare -HALAL POPOR!

  14. Imparate ciutacesc, nu fi resentimentar … Oamenii erau si ei la o gargara, la o cioaca … Am vazut emisiunea pe Youtube …Emisiunea incepe cu “Ne-am intalnit din nou, Andrei Plesu si cu mine, sa stam de vorba in fata dvs.” Aceasta fraza introductiva imi intareste perceptia pe care o am de ceva vreme despre cei doi ca fiind “filosofi de taclale”, “eruditi de taifas”, “somitati de gargara”, care judeca si se pricep la orice, ORICE. Nu de mult l-am vazut pe Plesu facand “stand-up comedy” pe teme economice, la Sinaia parca, economia si afacerile fiind un domeniu in care dl. Plesu este indiscutabil NUL. Asta nu l-a impiedicat sa graiasca un taifas, o gargara mica, cu aceeasi suficienta apodictica, de la aceeasi inaltime olimpiana. E si mai amuzant ca se aduna cei doi la taclale pe banii televiziunii publice. Or fi nevorbiti?

  15. Scuza-ma, Victor Ciutacu!

    Am subscris la opinia conform careia “limbajul este un mijloc de comunicare relativ sarac, asa ca ar trebui sa folosim TOATE mijloacele pe care ni le ofera! In plus, injuraturile sunt printre putinele afirmatii pe care le intelege toata lumea!”

    Eu nu am de pastrat nici un statut, nici o imagine… Eu doar protestez pentru faptul ca mi-a fost refuzata LIBERTATEA si DEMNITATEA UMANA. Din punctul meu de vedere, acesti ipochimeni s-au solidarizat cu o GRUPARE CRIMINALA, in dispretul a tot ce inseamna VALOARE UMANA. Pentru mine, pur si simplu s-au bagat sclavi la Rimaru, Nikolai Dzhumagaliev, Henry Lee Lucas sau Al Bundy! Asemenea indivizi sunt mai rau ca niste furuncule, niste tumori maligne pentru societatea umana, si trebuie extirpate inainte de a-si intinde metastazele la toate nivelurile! Iar odata atins acest ultim stadiu, nici o interventie nu poate fi suficient de agresiva pentru a elimina infectia!

  16. Aş vrea să ştiţi toţi că aseară noi am avut semnal tot timpul. Şi am văzut ce era de văzut. 😉
    Cât îi priveşte pe “ursuleţi”, mă rog…e chestie de gust. Dar limba română sigur nu e. E obligatorie şi de bun-simţ.

    P.S. Pentru “Catalin” am un ” Chapeau bas!”.
    Iar “nume_necesar” iar a scris şi pentru mine! 😉

  17. De ce ai scris cu caractere italice “si-au construit imaginea”?
    Poate raspunsul tau va lamuri pe multi cu privire la caracterul distinsilor oameni de cutura ai neamului recunoscuti mult timp de acum incolo peste hotarele frumoasei noastre patrii!

  18. Citind articolul integral din JN, numai astazi, ajung la concluzia ca nu numai Plesu si Liiceanu, dar absolut toti ‘comisarii portocalii’, si nu sunt putini, devin din ce in ce mai hidosi de spaima ca ar putea sa ajunga “tintele puterii” daca se misca in front, si ajung la vorbele grele ale lui D-l Ciutacu:”tintele puterii n-au nici macar dreptul la aparare, ci doar obligatia de a muri politic” doar Basescu ii are mai pe toti la mana cu niscaiva bube in cap.

  19. Ce ma amuza pe mine si ma enerveaza in acelas timp, este taman factura pe care absolut toti si-o iau de moralisti, cand iei insisi comit aceleasi gafe si erori.
    A doua chestie care ma amuza, e categoria de oameni care nu au fost in stare in viata lor sa invete ceva, sa faca ceva, habar nu au nimic si nu se pricep la niciunele si atunci vin si cauta si ei ceva cu care sa se dea mari.
    Si daca intr-un discurs de o ora, comiti o greseala, apoi sare de basanau in sus si iti atrage atentia ca ai facut praf limba romana, ca ai calcat-o in picioare, ca esti o japita pentru acest lucru, ca nici nu ai valoare ca om.
    Insa respectabilul atragator de atentie, nu se uita niciodata in gura lui, (cand o are libera si sloboda de a vorbi), cate greseli emite el pe minut.
    Dar asta e, trebuie sa ii intelegem, orice om doreste sa fie interesant, sa para ca e dur si daca nu are cu ce, foloseste si el 3 chestii invatate pe dinafara.
    Ca daca ii pui sa analizeze propozitia “azi am sters-o de la ore”, habar nu ar avea sa spuna, cine este “o”, cum se numeste din punct de vedere morfo sintactic.
    Revenind la prima tema:
    Da! Sunt de acord ca nu te poti pricepe la toate si ca deci filosofii ar trebui sa isi vada de treaba lor.
    Dar voi, noi, ce facem aici? Nu cumva ne dam rotunzi in domenii care nu tin de pregatirea noastra (care o are).
    Afirmati ca fiecare are dreptul la o parere, are dreptul sa ii placa cine vrea.
    Atunci de ce unu care a votat cu Basescu, e idiot, cretin, tampit…
    De ce sa il jignim?
    Probabil pentru ca nu corespunde interesul lui cu al nostru!
    Uauu! Pai ce facem aici, ne erijam in educatori de constiinte, cand noi de fapt injuram pe aia care nu sunt de parere cu noi?
    E fascinat cum oameni care habar nu au nici cele mai mici elemente de economie, politica, management, vin si emit pareri despre, incitand la actiune.
    Cand te apuci de facut ceva, in general, trebuie sa ai un scop constructiv, mijloacele pentru a atinge scopul, bugetul necesar si timpul necesar.
    Asa, sa farame ceva poate orice prost, orice copil de la scoala ajutatoare poate face praf un lucru daca ii ceri asta.
    Dar ce se intimpla dupa, asta e important.
    Cat despre ziaristii si politicienii care vin ei si spun, ca pentru mine se zbat ei, ca pentru mine tipa ei (vezi Badea),
    ipocrizie mai mare nu se poate.
    De fapt, tipi pentru ca iti iei un salariu sa faci asta, aia e meseria ta (daca se poate chema asa) si sunt sigur ca daca nu ai mai avea acel salariu, te-ar durea a doua zi in cur si de romani si de romania si de tot.
    In continuarea acestei idei, nici nu pot sa cred ca poti vreodata rezona cu problemele si nevoile mele, pentru ca tu, cu acel salariu pe care il ei, nu ai simtit niciodata foamea, disperarea unuia care se confrunta cu probleme. Deci, a veni si a spune, ca tu pentru mine faci ce faci, ca ma reprezinti…
    Sa am pardon, problemele mele nu se rezolva, tu traiesti bine si nu suferi, iar eu sufar.
    In final, referitor la dictonul mult utilizat de jurnalisti “sunt om am dreptul la parerea mea”, este asa, dar nu e chiar simplu,
    pentru ca spre deosebire de parerea unui om obisnuit, care cel mult o impartaseste cu vecinii si nu poate afecta, sau influenta,
    parerea ta de jurnalist se aude / se vede intr-o tara intreaga si poate influenta multa lume, aici sta deosebirea.
    Se va zice, foarte bine! Asa si trebuie.
    Da, sunt de acord, daca ceea ce emite jurnalistul este corect si complet si cat se poate de obiectiv.
    Insa, a induce oamenilor propria ta parere, care poate fi gresita, aici nu mai e bine.
    Nu avem ce face insa, toti suntem membrii ai acestei societati si avem exact reprezentanti din randurile noastre, astia suntem, de aicea ne alegem.
    De unde sa avem conducatori buni, cand noi insine actionam aiurea, haotic, meschin si prostesc.
    Si am plecat ca v-am plictisit destul. Va ofer scuzele mele ca am indraznit sa va tulbur galagia legata de Basescu, cu mesajul meu lung.

  20. Liiceanu nu a reusit sa ma convinga niciodata ca este ceea ce ar vrea sa para. Mai tarziu am aflat si despre felul in care a ridicat pravalia lui, insusindu-si (prin oportunism) ceva ce nu-i apartinea.
    Apoi m-a dat gata cu iubirea lui pentru propria masina, pe care si-a strigat-o p toate fituicile, dar si pe toate gardurile.
    Ma intreb daca astazi l-ar mai primi Petre Tutea pentru un interviu?

  21. @Invectiva: Daca tu doar pe ei i-ai vazut ca fiind ticalosi, intr-o tara plina de ticalosi, inseamna ca fie esti idiot, fie nu esti ancorat in realitatea cotidiana.

  22. @Andrei: in textul asta, e vorba despre ei. scuteste-ma cu placa pedelista “toti sunt la fel, de ce sa-i mai schimbam pe astia?”
    in alta ordine de idei, daca va mai mascariti pe blogul meu, plecati instantaneu catre locuri mai libertine

  23. @Radu Vasile!
    Excluand educatia, stiinta, cunoasterea si altele de genul asta…de bunt simt,intreb, nici o vorba??!!! Atat! Ceva foarte simplu: Nu sunt extrem de citit dar oarecum m-am straduit si elemntara mea educatie imi spune ca facultati poti face cate vrei in ziua de azi, titluri iti poti cumpara in aceiasi masura, cu functii poti fi rasplatit…problema e ca 7 ani de-acasa nu se studiaza nicaieri. Si cand ii ai, completati de o minima educatie, iti mai dicteaza si instinctul.

  24. O categorie aleasa cu pricepere…
    “Ce-mi provoaca scarba”
    Cred ca nu mai era nevoie de articol. Poza era destul. Nu am inteles in schimb de ce sunt filozofi, pentru ca par? De fapt, daca stau putin sa ma gandesc imi dau seama ca doua dintre importantele teme abordate de filozofie este ADEVARUL si EXISTENTA SI DEVENIREA. Prima au scos-o cu siguranta din calcul…iar a doua? DEVENIREA…
    Hmm… Ce sa mai… Grozav titlu: “Ce-mi provoaca scarba”

  25. Victore ma simt la fel de scarbit de toata mizeria asta ce se intampla in Romania. Mai am insa cate-o bucurie cand apare cate unul ca tine. Nu vreau sa critic nici legatura ta cu Antena3 (n-ar fi rau sa fie cu adevarat impartiala – cine poate visa la un post de televiziune care sa fie cu adevarat interesat numai si numai de adevar? nu sunt naiv), nici apropierea de Gadea (il cunosc personal – mi-ar fi placut sa vad ca dupa atata timp de televiziune…) sau Badea (pararea mea e ca-i un tip foarte inteligent, asa ca nu ma mir de toate prostiile pe care le face), insa am convigerea ca influenta ta ar fi si mai mare daca ai realiza faptul ca in emisiunea lui Gadea tu esti un reper real, la tine se uita oamenii. Daca vrei sa faci un bine tarii, oamenilor, familiei, si tie, atunci fii tu acest bine, in tot ce gandesti, in tot ce faci, in tot ce spui.

  26. @nume_necesar, Nu as fi vrut sa raspund, pentru ca deranjam daca transform in chat platforma omului.
    Eu respect oamenii cu 7 ani de acasa si cu o minima educatie, nu aia sunt problema.
    Din pacate si astia despre care vorbesti tu sunt foarte putini.
    Ala cu sapte ani de acasa si cu o minima educatie, stie din instinct ca nu poate fi priceput la toate dintr-o data si ca unde nu se pricepe ar fi bine sa nu isi dea cu parerea.
    Eu am suferit oata de un sindrom similar, restrans, am crezut de exemplu ca pot face management de proiect pentru simplu fapt ca am terminat o facultate de mate-info.
    Credeam eu asa ca pot conduce echipe, ca stiu cum sa fac…
    Dupa facultate, am dat si la un master in domeniu de project management, iar acolo studiind mi-am dat seama in ce eroare ma aflam.
    Ca multe chestii pe care eu le credeam instinctual intr-un fel, care chiar credeam ca e bine sa fac asa, mi s-a dovedit c a nu e bine, ba mai rau, era chiar gresit.
    Nasol este ca, la cursul de comunicare de la master am aflat ca exista niste tehnici care daca le cunosti si le aplici impotriva unui necunoscator, nu au cum sa dea gresi si vor genera intodeauna raspunsurile dorite de tine.
    Deci doar cu instinctu, risti sa o dai rau de tot in bara.

  27. Victor, nu te supara, dar nu pot fi de acord cu afirmatia ta ca personajele in cauza au slujit pe toti cei aflati la putere pana acum. Da-mi un singur exemplu ca vreunul dintre ei i-ar fi pupat in fund pe cei de la PSD.
    In al doilea rand, ai grija sa nu cazi intr-o capcana, aceea de a-i considera demni de dispret pe toti cei care l-au votat pe Base sau care inca ii mai iau apararea. Cred ca esti constient de faptul ca atat Liiceanu, dar mai ales Plesu, vor ramane in istorie pentru ceea ce au scris si nu pentru optiunile pro sau contra unor puteri politice efemere.

  28. D-le Ciutacu, n-ai nimerit-o, emisiunea e inofensiva iar temele – apolitice. Ba mai mult, daca am judeca emisiunea “despre prostie” prin prisma anilor comunismului si am fi pazitorii cuceririlor revolutionare, am avea o suspiciune referitoare la “soparle”. Soparle despre prostia conducatorilor inchistati in greseli comise, ce nu pot fi recunoscute pentru ca s-ar da dovada de slabiciune, conducatori ce nu au sprinteneala mentala, inteligenta, de a conduce cu bun simt, cu onestitate.

    Este posibil ca domniile lor (Liiceanu si Plesu) sa fi facut pactul cu marinarul, parerea mea este ca l-au facut, dar aici nu e cazul sa te inflamezi. Da-mi voie sa cred in partea buna a oamenilor, da-mi voie sa-mi spal creierii si sa vad si altceva decat interminabile tocsouri despre cat de ticalos e marinaru’, despre Udrea, Boc si compania. Toata lumea stie cum sunt dar magnetismul ciolanului si ticalosia sunt implacabile. Nu vom scapa curand de ei.

  29. Ii multumesc divinitatii ca exista internetul plus inca 90 de canale TV, caci altfel o cam cacariseam cu astia.

  30. de la emisiunile lor in mod sigur avem mai multe de invatat decat de la circul altor televiziuni, punct

  31. As vrea sa-ti trimit testul pentru copii de cl VII-a in care se regasesc intrebarile”destepte” pe care i le punea Liiceanu lui Plesu ,dar nu stiu cum sa-l trimit(atasament PPS).Daca unul din urmatorii ma pot ajuta,scrieti Dv. sfat pentru mine -merita -ca sa vedeti cum se testeaza intre ei, membrii Academiei….Va rog si va multumesc.SOS.M.

  32. Parerea mea Victore e ca pe intelectoalii astea care se ocupa cu prea slavirea lu ala ce ai place lui sa se numeasca presedintele Romaniei nustiu sigur care romanie ca a meu nu e sigur dar asta e ,eu unu nu ia-s scuipa drep in fata ca sant niste oameni de cacat .

  33. sunt oameni cu o cultura enciclopedica … au si talent . cam toate editurile se invart pe langa iei cad vor sa publice cate ceva… deci inca se cumpara. timpul ,singurul judecator suprem, le va pecetlui soarta.moartea ii va cerne pe toti.

  34. D-le Ciutacu, nu este corect sa desfiintati pe acesti 2 oameni de cultura. Va recomand sa nu mai fiti asa de veninos si sa deveniti echidistant, chiar daca ve veti pierde mare parte din fani care se hranesc din agresivitatea dvs.

    Multumesc

  35. Acest post va este dedicat, ciutacia voastra. Mi-a crescut tensiunea cand am citit stirea, am verificat ce e cu ICR, m-am scandalizat. Ce n-am inteles este ce are “Comisarul” cu ciutacia ta, ca nu i-ai suflat vreo oala de sarmale de sub nas.

  36. Ciutacia voastra … cetisi in Dilema ca, de acum, numai Plesu este cel care da dezlegare la folosirea cuvantului “dictatura”. Sa avem proprietatea termenilor, ciutacia voastra …

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.