Plânge și icoana justiției independente

vorbe-grele

Știu, sunt 15 ani de atunci. La fel cum știu, din viață, că unui om plin de convingeri ferme îi e extrem de greu, dacă nu imposibil, să se schimbe. Și pe vremea aia făcea carieră-n piața publică dezbaterea privind veșnica marotă a justiției independente și neatârnate politic. Doar că

Oamenii care au știut să plece la timp

vorbe-grele

Când am făcut eu ochi în scriitura (despre) politică, PD (FSN)  însemna, mai ales, dincolo de simbolul vremii Roman, Babiuc, Duvăz și Sassu; plus, de la un punct încolo, Băsescu și Berceanu. Blaga și Videanu erau juniori în teren. Primii trei, după ce au avut partea lor (însemnată) de contribuție

Comisarii glossy ai adevărului absolut

vorbe-grele

Ultimele achiziţii de marcă ale baricadei portocalii sunt filosofii glossy Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Băgaţi, pur şi simplu, cu forcepsul în grilă, cu motivarea puerilă că învăţătorii neamului nu trebuie atinşi nici măcar cu o floare. Doi oameni, e adevărat, cu operă şi imagine indusă de apostoli ai adevărului