Caltaboșul, palinca și cutia de pantofi

vorbe-grele

L-am cunoscut pe omul ăsta când lucram la Adevărul. Publicasem, împreună cu Cristina Trefaș, în capul ziarului, o anchetă privind cele 101 (sau 102?) taxe care sufocă românii. Abia se aprobase-n guvern bugetul. A sunat-o pe colega mea. Ne-a invitat la el în birou. Am zis că venim doar dacă

Feţişul ascuns al domnului Antonescu

vorbe-grele

"Da, sunt cât se poate de solidar și cu ceea ce consider a fi reușită – eu consider a fi reușită – îmi dau seama că este normal ca în media, și de data asta vorbesc de toată media –  am văzut că până și domnul Ciutacu avea o oarecare

Cum ar putea ajunge Băsescu premier

vorbe-grele

A început în forță, într-un moment bine ales, în perspectiva încheierii unei epoci politice, construcția imagistică Băsescu-premier. Omul stă la cutie, iese rar și calculat, grăiește apăsat, punctează pe greșeala adversarului, dă lecții națiunii și răspândacii ne scriu cu subiect și predicat ceea ce ar trebui să ne intre nouă-n

Revoluţia ia o scurtă pauză. Publicitate

vorbe-grele

Ani de zile, opoziţia a acuzat puterea că stă preş în faţa FMI şi a anuntat că, imediat cum se va schimba raportul de forţe, va renegocia la sânge acordurile cu instituţiile financiare internaţionale. Şi aşa a şi fost. A doua zi după căderea guvernului condus de MRU, revolta faţă

Marş în Herăstrău la şpriţ, loazelor!

vorbe-grele

Ştiaţi de ce-i nevoie de privatizarea companiilor energetice? Ştiaţi câtă nevoie de modernizare au pompele Trangaz? Ştiaţi cum stă treaba cu influenţa masei salariale asupra deficitelor? Ştiaţi câtă emoţie-i la Vila Lac în aşteptarea scrutinului prezidenţial din Franţa? Evident că habar n-aveaţi, ingnoranţilor! Noroc că a ieşit în direct, duminică, la