Adânca falie a intoleranţei

vorbe-grele

Dialogul a fost, practic, desființat. A rămas doar un biet cuvânt în DEX. Discursul public, fie că-i politic ori e generat de mass-media, se desfășoară sub semnul monologului. E un Dinamo-Steaua la nivel național și pe orice temă. Mai toată lumea are o părere și ține strâns de ea ca

Interviu de întinare a nobilelor idealuri

vorbe-grele

UPDATE: Prima parte Am fost în redacția Evenimentului zilei. Pentru un interviu 2+1. Una dintre gazde e Mircea Marian. Care nu poate fi suspectat de vreo simpatie pentru mine ori de admirație pentru activitatea mea publică. E doar unul dintre motivele pentru care am acceptat discuția asta. Pentru că am vrut

Cu Naşu-n suflet şi Brătienii pe pâine

vorbe-grele

UPDATE: Oficiosul loveşte fulgerător. Cultura de presă a lui Tabacu se-ntinde de la David Prost până la Al Jasira "Cei care-l au pe Naşu-n suflet” manifestă un comportament tipic de sectă. Indiferent pe ce palier sunt aliniaţi, vorbesc toţi la fel şi se-nchină necondiţionat la icoana Supremului. Dacă ăla tace, cum s-a

Complicitate politică la falimentul TVR. Responsabilitate egală pentru gropari!

vorbe-grele

După ce le-a tăiat Roşia Montană subvenţiile, propagandiştii portocalii rămân fără parale de la televiziunea de stat. Citiţi numele şi publicaţiile. O să vă lămuriţi, dacă mai era nevoie, cine şi pentru ce încasa. Să vedem dacă acum le mai dă mâna să-l pupe-n cur moka pe tiran. Altfel, încercările diverşilor

Istorie politică recentă. Jack cerea sânge

vorbe-grele

Sunt oameni care simt nevoia să-şi şteargă brusc anumite file de trecut. Şi fac pe proştii, de parcă n-ar fi vorba despre ei. Numai că au momente când calcă pe el ca pe greblă. Şi-i plesneşte-n frunte. Unul dintre ei e maistru' Jack. Care, pălit brusc de sentimente oranj, ceea