Dacă m-am judecat eu cu Sorin Blejnar, o să mă judec şi cu Narcisa Iorga

vorbe-grele

Membrii CNA au decis - discreţionar, în majoritate, fără să comunice pe ordinea de zi emisiunile analizate, împotriva bunului simţ şi în sfidarea legislaţiei în vigoare - că prezenţa primului ministru al Guvernului României pe un post naţional de televiziune, unde a vorbit despre probleme naţionale (şi deloc despre alegeri),

Conştiinţele publice sunt în vacanţă

vorbe-grele

Fiindcă Monicăi Macovei îi pute diagnosticul pus lui Adrian Năstase (mai există foruri profesionale ale medicilor?) şi trepidează orgasmic la gândul că l-ar putea vedea legat, doctorul Şerban Brădişteanu (împreună cu trei poliţişti) e ridicat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului. Asta e starea politică de fapt a României de

Poveştile de cătănie ale unui caporal

vorbe-grele

Am făcut armata înainte de facultate, nu mi-am amânat-o. 9 luni, TR, infanterie, UM 01027, Piatra Neamţ, ieşirea spre Săvineşti, gard în gard cu Avicola. Obiectivul ăla industrial pe care, mult înaintea lui Cherecheş la Baia Mare, primarul Rotaru (ăla cu sângele-n păsărică al Udrei) l-a transformat în cartier pentru

Distantul şi cafeaua aia din Zambaccian

vorbe-grele

Distantul îşi ia soţia de mână şi se afundă-n mulţime. Toţi se chinuie să le intre-n graţii. Aproape toţi, ca să fiu exact...E arogant, dar respectuos. Se simt clasa şi educaţia. Ajunge-n faţa mea. Stau de vorbă cu două colege. Una dintre ele e prietena bună a Danei Năstase. A

Trageţi duba la porţile Cutiei Pandorei

vorbe-grele

Doi ani cu executare şi interzicerea unor drepturi civile. Atât a luat, prin graţia divină a Înaltei Curţi, Adrian Năstase. N-am nici o apăsare s-o scriu: e o condamnare politică, la capătul unui proces penal desfăşurat ca un maraton judiciar sinistru. Coruptul Suprem din 2004, care îngropase miliardu-n Marea Chinei,

Plagiatori din toate partidele, uniţi-vă!

vorbe-grele

LATE UPDATE: Udrea crede că, dacă nu mai e ministru, are voie să copieze Ipocrizia mă irită în egală măsură cu impostura. Iar judecata colectivă şi tribunalele populare ad-hoc, cu juraţi care dau verdicte fără să aibă habar despre ce-i vorba-n propoziţie, mă scot din minţi. Fiindcă funcţionează unilateral. D-aia m-am

Plagiatorii dovediţi se tăvălesc în noroi

vorbe-grele

Dacă s-ar face un top al istericilor în recentul şi jenantul caz de plagiat în care este implicat Victor Ponta, dezvăluit de iubitorul (nevorbitor de română) de oceane şi schimbări climatice al revistei Nature, apărut concomitent dintr-o coincidenţă în două publicaţii din ţări diferite şi nereclamat de titularul operei, el

Cine are doctorat sare acum cu mine!

vorbe-grele

Pora comentează plagiate, că-i de specialitate Politicienii şi, în general, dregătorii noştri par a fi băut apă unul după altul. Au, n-au treabă cu învăţătura, până nu-şi agaţă-n palmares câteva masterate şi-un doctorat, nu se simt bine. Vor să le vină pe cale de consecinţă o recunoaştere publică pe care nu

Prostovaniada bate la cur sinecuriada

vorbe-grele

Guvernul Ponta a început să ia, prin oamenii săi, nişte măsuri bruşte care pe mine mă interzic. Azi am auzit, la scurt, două trei, una după alta. Şi ziua-i lungă. Întâi, Hidroelectrica, societate de interes strategic care a încheiat anul precedet pe profit, se bagă singură-n insolvenţă. Strania motivaţie e că doar