Esti aici:
Prima pagină > Blog > Noaptea minţii > Conştiinţele publice sunt în vacanţă

Conştiinţele publice sunt în vacanţă

Fiindcă Monicăi Macovei îi pute diagnosticul pus lui Adrian Năstase (mai există foruri profesionale ale medicilor?) şi trepidează orgasmic la gândul că l-ar putea vedea legat, doctorul Şerban Brădişteanu (împreună cu trei poliţişti) e ridicat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului. Asta e starea politică de fapt a României de azi. Procuratura şi serviciile, care controlează CSM şi au ajuns la tupeul de a trage lumea la răspundere că gândeşte şi vorbeşte liber, sunt în continuare ale lui Traian Băsescu. Iar Victor Ponta (frăgezit bine cu plagiatul) şi Crin Antonescu, deşi ipotetic stau călare pe administraţia centrală, încep să se lămurească asupra puterii pe care, de fapt, (n-)o au. Interesant e că, în timp ce statul poliţienesc le saltă oamenii de pe stradă, useliştii negociază cu sârg şi aplicaţie sinecurile din TVR. Probabil că e nevoie de-o reflectare profesionist-deontologică a arestărilor membrilor coaliţiei de guvernământ.

P.S. Când eroul popular Raed Arafat a fost terfelit live de Traian Băsescu, înaltele caractere au umplut studiourile tv şi Piaţa Universităţii. Acu-i vacanţă de conştiinţe.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

113 thoughts on “Conştiinţele publice sunt în vacanţă

  1. Alphas:

    Nu voi scrie decât câte două vorbe.

    1. “Numai ca el e departe de a se fi terminat şi in “extern”. Vom vedea asta, saptamanile ce vin…” Ştiu că pe asta mizaţi voi şi speraţi…

    2. Bine, dom’le, gata, te cred pe cuvânt! E clar că tu ştii EXACT cum e cu membrii PSD/PNL, cum e cu votanţii PSD/PNL…Cine sunt eu să te contrazic?

    3. E problema ta cu cine ai votat.

    4. Felul meu “rudimentar” de a gândi mă împiedică să-mi dau seama de o ( una bucată ) faptă/măsură bună făcută/luată de Băsescu şi clica. 🙄
    În privinţa “nucleului dur de liberali”, mie mi se pare, ca relatare, la fel cu cea cu vecinii de bloc. Mă rog…ăsta-i felul meu de a gândi, ce să-i faci… 🙂

    5. Chiar dacă n-am înţeles nimic, cum crezi tu, tot mă întreb care va fi următorul pe lista ta de aprecieri, după Mircea Diaconu şi Adrian Năstase ( deşi, dacă mă gândesc bine, parcă ţi se păruse că înţelesesem câte ceva în cazul lui Mircea Diaconu ).

    6. Fiecare citeşte şi scrie ce şi unde vrea, evident. Doar că unii au anumite perioade în care scriu, iar eu îmi amintesc că ai reînceput să comentezi atunci când erai foarte hotărât să ne explici cât de erudit e MRU. Era perioada când se tatona terenul pentru o relansare spectaculoasă, din propria cenuşă şi sub conducerea nemaipomenitului MRU a PDL-ului, probabil. Vezi să nu! 😆

    P.S. În rest, rămâne cum am stabilit. 🙂
    P.P.S. Dacă greşesc în ceea te priveşte, atunci să fie greşeala mea!

  2. Pt. Crisy
    Dupa cum observi am pus ghilimelele de riguoare sa nu zici ca te-am plagiat :-)”fara a specifica insa nimic despre cum ramane cu escrocheria lotului de colonei care au fost avansati fara niciun fel de merite iar unii dintre ei fara sa stie sa traga cu arma”. Pai iti pot raspunde eu la aceasta nelamurire. Deoarece pe lista aceea se afla si multi PSD-isti si PNL-isti! Doi PSD-isti ti spun eu : presedintele consiliului judetean Gorj -Ion Calinoiu(PSD) si primarul municipiului Targu-Jiu -Florin Carciumaru(PSD). Restul poti sa afli si singur(a), nu?

  3. Pai, “eroul popular” Arafat le inspira incredere. Dumnealui n-a fost cercetat intr-un dosar de coruptie, pana acum. Nici n-a planat vreo suspiciune de favorizare a unui condamnat…
    @Mihu: mi se pare ca onor’ dl Ponta taman ce a taiat din atributiile CC, aia la care alerga mai an cu jalba-n protap la fiece miscare ce-o gasea condamnabila!
    Ce nu realizeaza, nici Ponta, nici Basescu, nici Boc, e ca toate deciziile de le iau dumnealor pentru a trai confortabil cat se afla-n scaunul plusat, se vor intoarce impotriva dumnealor, cand foaia se va schimba.

  4. Pfff

    Imi amintesc de o batranica amarata, pensionara provenita din randul bugetarilor de rand, cunostinta a unei cunostinte, ceva de genul asta, care inainte de algerile prezidentiale din 2009 m-a bestelit de mama focului ca nu impartaseam aceeasi optiune de vot, anume TB. Mi-am muscat limba atunci, din respect fata de batranetea ei.
    Recunosc ca m-a deranjat evenimentul si nu m-a mai interesat persoana ei de atunci, nu ca m-ar fi interesat si asa in mod normal. Am flat insa de curand, intamplator, ca traieste, bolnava, la limita subzistentei.
    Totusi, desi pot sa par cinic, imi asum critica, as vrea totusi sa stiu daca, inclusiv dupa momentul iulie 2010, TB mai este in topul preferintelor domniei sale.
    Asa, intr-o doara, nu ca m-ar interesa cumva…fiecare doarme dupa cum isi asterne.

    PS
    In democratie, dormim cu totii dupa isi asterne majoritatea (sic!)

  5. Era mai degraba un exercitiu de imaginatie, dar daca vrei as vedea o emisiune Vorbe grele , eventual cu invitati , Tudor Gheorghe daca imi este permisa o sugestie , in care tu Victor sa discuti despre Romania , tara ta si a noastra , cu interventii inregistrate ale lui Octavian Paller.
    Oricum parerea mea este ca trebuie luptat cu alte arme.
    M-am saturat sa luptam cu armele lor (marlanie, mediocritate , tupeu) stiu ca este singura limba pe care o pricep dar….

  6. Un dialog care incepe sa devina simpatic, daca imi dai voie, Victore, e acesta cu “violet”. O doamna cam naiva, idealista probabil, dar onesta si pasionata in ceea ce spune. Neavand loc si timp, dar mai ales structura potrivita pentru “defectele” doamnei, mereu am fost uimit de oamenii care spera, sunt dezamagiti si pot sa o ia de la inceput…

    1. Dorinta mea sincera era ca Ponta sa fie altceva. N-a fost sa fie… Ba chiar s-a dovedit ca a furat ceva ce nu i-a apartinut. (Legal, ca eu nu cred asta. Probabil lucrarea i-a facut-o cel pe care se zice ca l-a plagiat. E o practica curenta, asa ca daca vreunul va cauta – mai ales printre “doctorii” facuti la particulare – va gasi nenumarate astfel de cazuri) Despre soarta lui Victoras, cum ziceam, veti vedea cu totii azi-maine ce soarta cruda il asteapta…

    2,3,4,5 …….

    6. Spre deosebire de Ponta, MRU este un personaj extrem de citit si cu un doctorat si ceva scrieri “pe bune”. Evident ca, in buna traditie romaneasca, in spate e si multa poleiala, ca sa ia ochii. Dar, dand-o departe, la MRU chiar gasesti ceva. Nu chiar ca la Funeriu (dupa standardele autentice), dar e chiar acceptabil MRRU. Nu va putea fi niciodata contestat din punct de vedere intelectual. Asta-i tot ce am sustinut.

    Cat priveste virtutile sale de politician ori de resuscitator al PDL, ma simt jignit de ce spui. Ca poate te crede cineva ca am spus eu asa ceva… Daca imaginam PDL-ul ca un avion ruginit si rablagit (cum azi este), il pui pe MRU la mansa doar daca vrei sa il duci pe ultimul drum, la cimitirul politic. Singura formula despre care am sustinut public inca de cateva luni in urma ca poate scoate PDL-ul din dezastru este Blaga + Flutur et.comp.. Fara MRU, fara Macovei, fara intelectuali in prim plan, in general… Ponta e un mult mai bun agent electoral decat acestia.

  7. D-le Ciutacu Basescu minte,in biblografia pesedintelui Traian Basescu apare ca,1995 a absolvit Cursurile Avansate de Management in Industria Transportului Maritim al Academiei Norvegiene,ca bursier al acestui stat te rugam frumos sa afli exact ce a absolvit Basescu,sa ne arate diploma de absolvire.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.