Pe cât de legitime mi se par eforturile oricărui om de a-și proteja libertatea, familia și averea, pe atât de grețoasă mi se pare atitudinea doritorilor de sânge, confiscări și pârnăi, care au descoperit acum că DOAR Gică Popescu trebuie grațiat. Altfel, fiindcă lumea stă rău cu memoria și brusc
Blog
Transfer, puşcărie, haine grele, respect
UPDATE: Tocmai mi-am (re)văzut, cu excepţia finalului, Tonomatul la Sinteza zilei. Şi, pe de o parte, m-am bucurat, că n-am trecut chiar degeaba prin A3, dar, pe de altă parte, m-am întristat. Pentru că pe mine chiar m-a făcut mândru Gică Existenţa publică m-a făcut să cunosc multă şi pestriţă lume,
Țară și politică de grupa a treia valorică
Iar fură ungurii Ardealul. Și-l apără Băse
Pesediștii și udemeriștii au bătut palma pentru noua și fericita guvernare. Prilej de satisfacție, pentru unii, respectiv de smuls demonstrativ părul din cap, pentru ceilalți. Și, pentru toată lumea, de a constata că politica nu-i pentru fete mari. Plusuri: o nouă majoritate parlamentară confortabilă, stabilitate guvernamentală, acceptarea nemodificării la vedere a programului
Frumos bărbat, urâtă ieşire din scenă
Să fie într-un ceas bun, consecvenţilor!
UPDATE: Într-un discurs patetic, care s-a vrut a fi rațional, pigmentat cu magicul cuvânt divorț, pe care orice consilier întreg la minte i l-ar fi șters din vocabular, Călin Popescu Tăriceanu s-a pus la dispoziția lui Victor Ponta. Oportunitatea, fie ea cât de mică, de a încerca să-și recupereze partidul
Ruperea USL. Ziua când toți ies întăriți
Îndreptar politic: armonie prin dihonie
UPDATE: Micile mele păreri despre piața politică a zilei - Victor Ponta o apără public (gest uman), se solidarizează (gest politic) cu Mariana Câmpeanu în fața hârdăului de abjecții deversat de Traian Băsescu și de chelnerii lui. În schimb, șeful de partid al ministrului, Crin Antonescu, cîndva cel mai aprig critic
Kiev 2014. Nu-i nimic romantic, e tragic
Fanatism politic, hidoșenie și dezgust
UPDATE: Nu-mi place Mariana Câmpeanu. M-am săturat de scris/vorbit pe tema asta. Dar să te foloseşti de suferinţa unui om bolnav de cancer şi Alzheimer ca s-o execuţi politic, când ai la îndemână o sumedenie de subiecte alternative infinit mai grave ca impact financiar, e semnul unei abjecţii vecină cu demenţa.