Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Transfer, puşcărie, haine grele, respect

Transfer, puşcărie, haine grele, respect

UPDATE: Tocmai mi-am (re)văzut, cu excepţia finalului, Tonomatul la Sinteza zilei. Şi, pe de o parte, m-am bucurat, că n-am trecut chiar degeaba prin A3, dar, pe de altă parte, m-am întristat. Pentru că pe mine chiar m-a făcut mândru Gică

gica-popescu

Existenţa publică m-a făcut să cunosc multă şi pestriţă lume, de la mărimile politice ale ţării, până la condamnaţi, trecând prin oameni de cultură şi alte personalităţi ale căror performanţe sunt greu de contestat. Trăiesc de 20 de ani în lumea asta, cu bunele şi, mai ales, cu relele ei. Ieri a venit, ca un trăsnet, sentinţa definitivă în procesul celor din lotul transferurilor. S-au dat ani grei de puşcărie cu executare, s-a chiuit de fericire şi, în cazul celor direct implicaţi, s-a plâns de disperare.

becali--ciutacu

N-am văzut încă popor să se bucure atât de entuziast și zgomotos la arestări. Sau poate n-am umblat eu suficient. Pe undeva, manifestările astea spun și ele destule despre noi, obiectivele și așteptările noastre. N-am suficiente elemente să comentez sentinţa. Când voi citi motivarea, o voi face. Dar, din propria experienţă, afirm fără nici un pic de reţinere că în lotul condamnaților din dosarul transferurilor există oameni care în relația cu mine au fost mai corecți și au dat dovadă de mai mult respect față de celălalt și de cuvântul dat decât politicienii de care mă izbesc zilnic.

P.S. Tot nu găsesc logica încarcerării şi întreţinerii în penitenciar a condamnaţilor pentru infracţiuni economice. Mi s-ar părea mai utilă confiscarea prejudiciului, dublată de o amendă/taxă suplimentară către bugetul de stat. Dar asta e deja chestie de dezbatere şi construcţie a modelului de sistem judiciar.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

47 thoughts on “Transfer, puşcărie, haine grele, respect

  1. De data asta nu sunt de acord cu tine. Reactia populara este perfect justificata in opinia mea.
    Nu cred ca au fost exponenti mai ostentativi ai marlanismului, hotiei, tupeului si jafului decat acesti “oameni de fotbal”.
    Cata vreme au fost pe val, tratau pe cei din jur aproape cu scarba, in cel mai bun caz cu dispret. Poate ca tu ai avut o relatie privilegiata fiind jurnalist la un trust puternic, dar ceilalti erau tratati cu injuraturi in loc de buna ziua.
    Sincer, si mie mi-a venit sa chiui de bucurie. Nu o sa-mi bage mai multi bani in buzunar si nu o sa transforme Romania in tara civilizata peste noapte, dar oricum nu am vise din astea. Este clar ca in timpul vietii mele Romania nu va depasi categoria tarilor de lumea a treia. Si atunci macar atata satisfactie sa am.

    Sper doar sa nu se opreasca aici. Mai sunt persoane care merita un stagiu de pregatire la brutarie.

  2. Probabil ca aveti dreptate cand spuneti ca suntem un popor unic, dar poporul asta nu a mai vazut dreptate de 6 decenii. Este acelasi lucru pe care il reclama si cei din politica: nu suntem toti la fel! Daca as putea, le-as comunica celor care se apara astfel ca ei sunt de fapt cei care permit ascensiunea celor fara valoare si, in final ii ajuta sa ajunga acolo unde ajung. Nici poporul nu iese in strada, dar nici politicienii nu fac nimic in acest sens. Ei sunt cei care ar trebui sa fie de acord cu numele care ajung pe listele partidului pentru ca eu sa le votez, si sa stie mai bine decat mine cat de capabil este. In acest caz, vorbim despre “tara microbistilor” si cred ca se aplica aceleasi reguli despre care am pomenit mai sus. Credeti ca cei despre care pomeniti, respectuosi si corecti, nu stiau ce se intampla? Imi pare rau pentru cei care sunt nevinovati din punct de vedere juridic daca au fost condamnati, nu am incredere in actul de justitie in Romania, dar din pacate “bucuria poporului” nu este chiar atat de inexplicabila. Poporul astepta condamnari pentru cei care au devalizat aceasta tara si nu le-a primit asa ca se bucura si el cand poate (din pacate).

  3. “P.S. Tot nu găsesc logica încarcerării şi întreţinerii în penitenciar a condamnaţilor pentru infracţiuni economice.” aici esti ilogic rau! pai ne punem tata toti pe furat atunci..daca nu mai patim nimic! ce am avea de pierdut?! in cel mai rau caz, ni se ia ce am furat, dar daca am fost iuti de mana si am pus banii pe numele matusii tamara sau prin nush ce paradisuri fiscale, chiar nu ni se mai ia nimic!
    Probabil ca ti-e frica, sau ai facut ceva afaceri cu puscariasii din clanu becali, de vorbesti asa frumos de ei. Niste pramatii infecte plimbate pe la toate televiziunile, ca sa intre poporuluii in cap, ca ala e modelu de urmat: sa injuri, sa furi, sa te dai jmenar, mafiot, sa bati jurnalistii, si sa le dai mu e tuturor “saracilor”. Ce-are politicianu escroc..a se compapara cu niste fosti bisnitari, si fotbalisti fara dumnezeu ce s-au aliat in mafia fotbalului, secand cluburile de bani si fotbalul nostru de vreun viitor?!!

    justitia basista umple puscariile de mizerii. astia au ei si alte pacate, si-au dus galeriile in 2012 sa faca “revolutii” cand le dadea antena signalu’.

  4. @gigi: acuzatiile pe care mi le aduci, sub forma de suspiciuni blamabile, sunt specifice unui cretin lipsit de orice argument. ti-am lasat comentariul, ultimul care-ti mai apare aici, special ca sa vada toata lumea ce tip de personaj nu voi tolera vreodata pe acest blog.
    P.S. sa ai parte-n viata (nu la ingropaciune, pe piept, cum ai merita sa-ti doresc) de fix atatia bani cati am facut eu cu fratii Becali

  5. Eu nu pot intelege cum functioneaza justitia in tara asta. Judecatorii si procurorii dau sentinte, primii, si cer pedepsiri, cei de-ai doilea, dupa legi diferite? Se analizeaza/judeca cu unitati de masura diferite? Am vazut in istoria recenta atatea cazuri in care, in cadrul aceluias proces, se trece de la condamnare (pe termen lung) cu executare, la achitare, de la condamnare cu suspendare, la condamnare cu executare, de la achitare la condamnare cu executare. Exista coduri penale diferite, pe categorii: judecatori, procurori, acuzati cu afiliere politica, acuzati simpli??? Iar cand, in final, se pronunta ICCJ, definitiv si irevocabil, procurorii/judecatorii care au “gresit” pe parcursul cazului respectiv, sunt laudati, premiati, sanctionati, avertizati? Asta apropos de justitia independenta/functionarea justitiei in aceasta fantoma de tara care (mai) raspunde la numele de Romania!

  6. Acuma chestia scrisa in PS ii interesanta: practic pot sa fur cat vreau si sa dau tunuri la greu. Daca ma prind dau banii inapoi…daca nu, m-am scos!

  7. @sebi: adevaru-i ca nemtii si, pe alocuri, americanii, care au prevederile astea-n codurile lor penale, sunt niste popoare corupte. e nasol ca linia propriului orizont sa nu depaseasca halta Chitila. in definitiv, cititul strica ochii 🙂

  8. Zice un proverb romanesc (proverb plamadit de-a lungul veacurilor dincoace si nu dincolo de halta Chitila): daca iti spune unul ca esti beat, nu-l asculta, dar daca iti spun doi sau mai multi de-atit, du-te si te culca, poate iti trece…
    Acum, este posibil ca proverbele americanesti sau nemtesti sa spuna alte cele referitor la acelasi. Insa noi traim in Romania si gindim ca atare – ca gindim prost, ca gindim perfect, intre aceste doua extreme o fi ceva de gindurile noastre… Asteptam sa ne judece un impartial – daca se poate Bunul Dumnezeu.

  9. @victor ciutacu

    “i s-ar părea mai utilă confiscarea prejudiciului, dublată de o amendă/taxă suplimentară către bugetul de stat”

    pai astia nu au nimic pe numele lor deci e cam greu.plus referitor la comentariul tau de mai sus iti garatez ca in caz de frauda TOATE tarile civilizate dau si puscarie pentru frauda nu doar confiscarea averilor.de exemplu bernard madoff a luat 150 de ani in sua pentru frauda

  10. eu zic sa ne calugarim toti. dupa ce, in prealabil, iesim din NATO, UE si inchidem tara. altfel, sunt mult mai multi oameni care nu citesc si n-au umblat prin lume decat aia care arunca banii pe carti si turism
    @delavrancea: garantezi prost. Madoff n-a prejudiciat statul, ci privatii. si a comis, in cardasie cu bancile, cea mai mare frauda a istoriei moderne. altfel, punerea in libertate, dupa o relativ scurta perioada de detentie si incheierea unei intelegeri cu Fiscul, a lui Peter Graf sau Marcel Avram e o pura fictiune. la fel si amenda lui Uli Hoeness ori cea platita de Barcelona in cazul evaziunii din transferul lui Neymar

  11. @victor ciutacu

    din cate citesc in presa germana si pe wikipedia procesul lui uli hoeness incepe anul asta in martie.sentinta inca nu s-a dat

    si procurorii vroiau sa il bage si pe boris becker in inchisoare dar a luat cu suspendare tot pentru evaziune

  12. @delavrancea: asa va fi si la Hoeness. pentru ca a semnat intelegere cu Fiscul. iar acolo intelegerile cu institutiile se respecta

  13. Toţi ipochimenii care au fost condamnaţi acum ar fi trebuit să fie scuturaţi de bani, cum bine spui.Asta este soluţia corectă pentru societate. Şi, evident, eliminaţi pe viaţă din lumea sportivă, condamnaţi la uitare.
    Însă eu înţeleg şi exasperarea comentatorilor tăi, care vor să-i vadă la închisoare “ca să nu-i mai vadă”. Iar reacţia aceasta nu are legătură neapărat cu infracţiunile respective sau cu justiţia, ci cu promovarea publică până la greaţă a acestor specimene primitive şi obraznice. I-am văzut mai mult de 20 de ani, aproape seară de seară, lăbărţaţi pe ecranele televizoarelor. Am aflat câţi bani au, ce lătuari preferă, ce demimondene le populează viaţă, ce vile şi limuzine îşi permit, unde-şi fac vacanţele, ce beau, pe cine înjură, pe cine miluiesc, ce “filozofie de viaţă” limpede au ei de sunt câştigătorii în acestă viaţă, s.a.m.d. Aproape niciodată nu au stat ăîn faţa camerelor de luat vederi pentru a spune ceva concret despre fotbal.
    Pentru scârba fără sfârşit şi fără milă cu care sunt astăzi priviţi sunt ei vinovaţi – pentru că au insistat să fie promovaţi ca nişte starlete – şi sunt vinovaţi şi jurnaliştii.

  14. Victor,
    Ideea ta nu este nici noua si nici rea. Am mai auzit-o si mi se pare ca are unele merite. Evident, diavolul este in detalii, dar pana la detalii trebuie “umblat” pe la codul penal.
    Din cate inteleg eu, in Romania se pune mai mult accent pe pedepsirea (exemplara) a faptelor si mai putin pe recuperarea prejudiciului.
    Parerea mea este ca judecatorul, odata ce a determinat vina invinuitilor, ar trebui sa se ingrijeasca de recuperarea pagubelor PLUS amenzi, penalitati etc. Idee ar fi ca cel care a comis-o nu numai sa dea inapoi tot ce a furat dar mai si pune ceva pe deasupra in asa fel incat dupa ce justitia termina cu el, sa nu mai aiba multe resurse (materiale). Mai mult, ar trebui ca justitia sa se poata “duce” si dupa ce-i pe la care vinovatii si-au ascuns proprietatile (neveste, parinti, copii, matusi, prieteni, etc.)
    Dupa aceea, in functie de cat s-a recuparat si cat a contribuit peste ce a furat, judecatorul ar putea da si niste ani de puscarie: mai putin (sau deloc) pentru cei care au rambursat tot (principal, dobanzi, penalitati, amenzi, etc.) si mai mult pentru cei de la care nu s-a recuperat totul.
    In cazul de fata, evident simpatiile mele sunt impartite: Gica Popescu (pe plus) si ceilalti.
    Ceilalti au fost unii dintre cei care distrus fotabalul romanesc (si au si profitat de pe urma acestei distrugeri); Popescu s-a asociat cu ei si asta i-a fost fatal.
    Ceea ce nu inteleg eu, este cum de procurorii au cerut anumite pedepse iar judecatorii au dat altele, mai grele, cel putin in cazul celor 3 care aveau propuneri de suspendare! Stiu ca se poate, dar in cazul asta banuiesc ca s-a intamplat ceva.

  15. Backer a avut de ales;sa plateasca 2 mil de marci sau sa faca,parca,2 ani de inchisoare.La fel Marcel Avram,impresarul lui Michael Jackson, si asta tot in Germania.

  16. Am spus si anterior si am sa repet si acum: mi se pare inacceptabila tinerea lui Gica Popescu in inchisoare pentru faptele pentru care a fost condamnat.

    NU contest vinovatia sub nici o forma. Nu despre asta este vorba. Cred sincer ca instanta nu a batut campii cand i-a condamnat pe toti la varii pedepse dar mai stiu ca in Romania exista institutia gratierii, procedura ce, in cazul lui Popescu, are toate argumentele din lume pentru a fi exercitata.

    REPET: gratierea lui Gica Popescu NU i-ar schimbat statutul de infractor (fie el si pe speta economica) si nu ar insemna (cum inteleg unii) ca vezi domle ar fi iertat dpdv juridic, gratierea ar insemna ca aceasta natiune intelege sa-si respecte si ajute marii eroi (sportivi) nationali ca semn de recunostinta pentru tot ce au facut pentru Romania.

    Imi permit sa mai adaug ceva: daca – prin absurd – Hagi ar fi fost judecat si condamnat in Turcia pentru ceva nereguli de natura economica, turcii nu l-ar fi lasat macar o zi in puscarie, asa infractor cum ar fi fost.

    Acesta situatie este printre cele pentru care oamenii au inventat gratierea si, oricat de fete mari ar fi unii, cred ca e cazul sa pricepem odata – dupa ce mestecam si inghitim bine shaorma, ragaind a bere la pet – faptul ca pe cat de “egali” suntem in fata legii pe atat de diferiti suntem cand vine vorba de respectul si recunostinta natiunii, functie de faptele noastre pentru natiune.

  17. Daca pentru 10-15 milioane de euro (cam pe-aici) se fac atatia ani de puscarie (asa e legea, probabil), cat ar trebui dati/luati pentru devalizarea CFR (Nicolaiciuc s.a.)?
    Sau depinde de… tipul de justitie?

  18. @radu alexandru

    popescu nu merita gratiat.de ce ar fi gratiat?dupa ce a iesit din fotbal popescu nu a fost decat un smecher alait cu interlopi.legea e egala pentru toti nu numai pentru unii si altii.

  19. Curios e ca toata tarasenia e vazuta ca o victorie,si ca la orice victorie au aparut o groaza de tati care isi aroga merite.Misto!

  20. @delavrancea – Poate nu m-am facut eu bine inteles. Gratierea nu inseamna stergerea cazierului sau negarea vinovatiei.

    Mai mult, nu inseamna nici ca unii ar fi “mai egali” in fata legii. Legea/justitia a decis si, dupa cate se pare, nu exista nici un pretex, pentru a pune la indoiala faptul ca Popescu nu a fost tratat ca orice alt cetatean.

    Gratierea este utilizata, in general, in situatiile in care, pentru infractiuni “usoare” (de tipul celor economice sau in general infractiuni FARA violenta), se considera ca este indezirabila continuarea starii de incarcerare. Spre exemplu: batrani vinovati de mici gainarii sau oameni cu merite deosebite care au incalcat legea, insa nu foarte grav.

    Eu nu inteleg de unde ura asta fata de Gica Popescu, un om care, pana una alta, a fost condamnat pentru nereguli in cazul a 2 (DOUA) transferuri de jucatori, cu prejudicii minore realmente pentru statul roman.

    Sau poate e Popescu marele hot national si spumegam toti acum, la gura, de mandrie, ca l-am prins. Hai serios…

  21. D-le Ciutacu, inteleg ce spuneti dvs. legat de recuperarea prejudicului si amenda dar in Romania daca s-ar aplica “doar’ asta, toata lumea ar fura in continuare stiind ca cel mai rau ce se poate intampla e cele spuse mai sus. In Germania, e altceva. Cel prins, nu va mai avea credibilitate in fata partenerilor de afaceri si nimeni nu va mai dori sa-si asocieze numele cu un asemenea personaj, pe cand la noi din contra, mai tare s-ar “asocia”. discutia e mai ampla si nu e “spatiu” destul sa elaboram aici. Sunt sigur ca ati inteles ideea.

  22. N-as fi auvt nimic de comentat daca nu as fi vazut PS-ul. Logica încarcerării şi întreţinerii în penitenciar a condamnaţilor pentru infracţiuni economice se gaseste tocmai in termenul infractiune – o violare a unor legi penale si deci sanctiuni penale. Este intr-o oarecare masura o chestie de dezbatere şi construcţie a codului penal dar tot nu m-as simti sigur intr-o tara in care furtul (caci cu asta este asimilata evaziunea) unor milioane de euro este contraventie si sanctionat cu amenda sau mustrare cu avertisment. Intretinerea lor in penitenciar este mult mai ieftina decat valoarea prejudiciului, care in mare parte am inteles ca a fost deja recuperat. Restul, sechestru. Life sucks 😛

    Nu ma bucur entuziast la arestari dar in cazul asta nici n-am de ce plange. Afara de Gica Popescu, restul sunt niste indivizi care nu au adus plus valoare in jurul lor si nu stiu prin ce s-au remarcat vreodata; exceptand scuipat/injurat jurnalisti,pumni in spectatori, circ, nunti de prost gust, butaforie, (“oameni de fotbal”-somitati de mucava), plus incercarea de a se imbogati din furt. Le-as putea plati apa din penitenciar pentru lipsa lor din spatiul public vreo cativa ani…works for me. Gica Popescu n-avea ce cauta aici…

  23. @costin: dincolo de faptul ca Gica Popescu, un om pe care ma bucur ca l-am putut cunoaste si altfel decat privindu-l pe stadion, a faptuit cot la cot cu aia rai, cred ca nemtii traiesc intr-o mare insecuritate cu evazionistii pusi liberi dupa ce au semnat intelegeri cu Fiscul. da, stiu, a dat banii inapoi. si a colaborat cu auoritatile. care i-au dat teapa. ca si lu’ nea Jean. asa e, life sucks

  24. Din cate stiu, oamenii “de afaceri” din zona gri sau cea interlopa pot fi foarte corecti cu oamenii care le castiga un minim respect sau de care vor avea nevoie,candva. Dar sa crezi ca Ioan Becali, cel autointitulat “mafiot”, poate fi suspectat de corectitudine – asta mi se pare deplasat. In aceeasi linie se inscriu d-alde Borcea, V. Becali si altii, care au facut bani usor si foarte usor. S-au vazut deodata invincibili si intangibil si asta a costat. Sau poate ca au uitat sa ii multumeasca pe care din umbra carora le datoreaza viata asta opulenta si ostentativa.

  25. Si cu un picior in temnita, verii Becali au reusit 3 transferuri de senzatie: ale lor si Borcea, de la Jilava la Poarta Alba.
    Nu stiu daca romanii se bucura intr-un mod iesit din comun la arestari si condamnari (in cazul de fata), mass-media si facebook pot oferi o imagine distorsionata, dar e reconfortant sa vezi putina dreptate impartita in stanga si dreapta.
    Cat priveste PS-ul, sa nu cadem in penibilul de a ne compara cu SUA sau Germania cum se compara Ioan Becali cu De Niro, mafiotul suprem. La nivelul la care suntem noi, inchisoarea pentru infractorii de teapa acestora e cea mai buna solutie.

  26. @Emil: eu zic sa ne comparam cu Uganda. si sa le luam direct gatul

  27. Apropo de PS – pentru ca multi ar merge pe principiul ‘comit infractiunea, daca ma prinde dau banii inapoi (asta e), daca nu raman cu banii’. Ideea expusa de tine ar putea fi fezabila dublata de o amenda dureroasa (sa zicem de 10 ori suma in cauza) si in cazul unor institutii care chiar au forta sa supravegheze tot ce misca in domeniul economic si care nu raspund la comanda politica (controleaza-l pe ala si lasa-l in pace pe celalalt). Stii foarte bine (mult mai bine ca noi astia de comentam de pe margine) ca in Romania nu se pune (momenan) problema de asa ceva.

  28. Putem sa ne comparam si cu fratii ugandezi, dar ar fi la fel de deplasat ca si comparatia cu Germania sau SUA. Sa aspiram a fi ca ele intr-o zi, peste sute de ani, e ok… Poate ca in Germania evaziunea fiscala nu e o problema stringenta si de aceea au adoptat ce spui tu, poate din alte motive. In Romania nu e cazul. Spuneai de Barcelona: presedintele clubului, Sandro Rossel, cel care a savarsit tranzactia, si-a dat demisia de cum s-a aflat in presa, si nu a candidat la presedintia federatiei stiindu-se vinovat, ca Ghe Popescu. De pilda.
    Are dreptate Ioan Becali cand spunea ca puscaria e pentru oameni, nu pentru girafe. Pentru oameni ca el, oricat de multi bani din bugetul statului ar costa intretinerea lui acolo.

    Offtopic: respectele mele. Imi place ca nu esti unidirectional si pentru asta citesc blogul.

  29. În lumea civilizată ( Germania, SUA,… Olanda), G. Popescu nu ar fi făcut puşcărie pentru faptele pe care le-a comis. Acolo, recuperarea prejudiciului este obiectivul numărul unu al autorităţilor, aplicarea unei pedepse privative de libertate cade pe locul secund. De ce în România nu este aşa? Pentru că la noi şmenarii nu vor să dea banii înapoi, preferă puşcăria (nu mă refer la G. Popescu). De ce preferă puşcăria? Pentru că în România puşcăria are separe… Nea Giovani, nea Borcea, nea Gigi au celulele lor, separate de plebei. Primesc trei ani, execută doi, statul recuperează praful de pe tobă, iar ei rămân cu tot ce au furat. Socotesc că este o afacere rentabilă. Ei, în America nu este aşa. Acolo, când ai intrat în puşcărie eşti doar un număr, odată pătruns pe poarta penitenciarului eşti tu şi muşchii tăi, dacă ai. Dacă nu, nasol, te aşteaptă 75 de ani de sclavie. Nu-ţi alegi tu penitenciarul, nu-ţi alegi tu celula cu vedere spre est, nu-ţi alegi tu colegii… Nu!
    Vom ajunge şi noi să avem o legislaţie occidentală a cărei primă prioritate să fie recuperarea prejudiciului? Da, atunci când se va schimba sistemul penitenciar. Când Giovanii din România vor intra în puşcărie şi vor fi repartizaţi în celule după număr, nu după rang, şi vor afla că în camera de 45 de locuri cu 30 de paturi, patul lor se află la nivelul trei de lângă tavan, atunci se vor schimba legile, pentru că puşcăria nu va mai fi o afacere rentabilă. Atunci vor fi dispuşi să restituie milionul de euro furat şi să plăteacă alt milion de euro amendă, numai să nu execute pedepse privative de libertate.

    Să fim serioşi, legile le fac oamenii cu bani, cu influenţă. Aşa a fost/este şi în Occident. Până acum, la noi, intrau în puşcărie doar plebeii şi n-a simţit nimeni nevoia să schimbe aceste legile. Astăzi, situaţia este alta. Nobili borfaşi, obligaţi-forţaţi, iau cu asalt puşcăriile. Estimez faptul că odată cu schimbarea regimului penitenciar după număr, nu după rang, legile se vor modifica rapid. Pentru că puşcăria nu va mai fi rentabilă. Mă gândesc că MM, de exemplu, va prefera să restituie banii furaţi plus o amendă egală, decât să ajungă în puşcărie cuierul vorbitor al unui dinamovist, în cel mai fericit caz… Aşa că nu-i plângeţi, ASTĂZI le convine puşcăria. La separe. Dacă desfiinţăm separeul, ajungem în occident. Cu puşcăriile…

    Referitor la G. Popescu, şi-a organizat o proastă apărare. O apărare mult mai neinspirată decât a lui Giovani. Nu sunt de acord cu unii ziarişti care afirmă că a avut avocaţi proşti. La banii lui, sunt sigur că şi-a angajat nişte avocaţi care cunoşteau Codul penal şi Codul de procedură penală şi care l-au informat cu privire la variantele pe care le are la dispoziţie. DECIZIA DE A PLEDA NEVINOVAT I-A APARŢINUT. Prin faptul că a pus milionul de dolari la dispoziţia Fiscului, nu se poate trage concluzia că s-a înţeles cu procurorii. Pentru a beneficia de reducerea limitelor pedepsei, trebuia să pledeze VINOVAT. Era judecat în baza unei proceduri simplificate şi poate primea o pedeapsă cu suspendare. Oricum, în cel mai rău caz, primea o pedeapsă cu executare mult mai mică.

    Nu mă bucur de faptul că Popescu execută nişte ani de puşcărie, nici nu-l plâng. Mare fotbalist, mare calic.

  30. chiar imi pare rau pt gica popescu. si este singurul dintre toti cei 8. si nu imi pare rau pt ca a fost un mare campion. ci mai mult pt faptul ca a avut bunul simt sa-si recunoasca vina, sa incerce sa repare greseala dand bani inapoi statului iar apoi in loc de pedeapsa cu suspendare sa-si ia cu executare. Ce diferenta mai este atunci intre un infractor care nu regreta o fapta comisa si cel care a demonstrat ca se caieste si incearca sa-si repare greseala?

  31. Domle or fi facut astia ceva, nu or fi facut nu stim.
    Problema mea este alta:
    instanta anterioara a dat (si) achitari in acest dosar. Acum, s-a dat cu executare pe linie.
    Inseamna ca una dintre instante a gresit. Rau!
    Eee, intrebarea este cine plateste? Ori niste infractori ramaneau nepedepsiti, ori niste oameni nevinovati fac puscarie.
    Cine PLATESTE greselile astea?

  32. Victore exemplele pe care le-ai dat sint corecte dar intelegerea alora a fost dupa ce au intrat la vermeghe si au fost condamnati.Apoi sigur platesc in plus,mult, si pot scapa intr-un timp rezonabil.La noi nu cred ca inca se poate asta, fiindca romanul(lotul asta este exemplul clasic)fura de rupe pe pricipiul ca pe el nu-l prinde nimeni.Pai atunci oamenii cu bani(ca astia) vor fura la greu stiind ca nu vor pati nimic.Vor da bani inapoi si gata.Daca nu vor fi prinsi ?

  33. Gica Popescu a avut un singur pacat s-a inhaitat
    cu familia Becali si a acceptat banii aia stiind ca nu vor fi impozitati.

  34. Victore,
    Cred ca unul din lucrurile pe care le avem de invatat din aceasta situatie este selectia anturajului. Cand eram mic am invatat urmatorul proverb: Spune-mi cu cine te-nsotesti ca sa-ti spun cine esti.
    Din pacate Popescu s-a “insotit” cu fratii Becali si a avut de pierdut. E o pedeapsa prea mare pentru o greseala prea mica (si pe care a si recunoscut-o).

  35. @bigradu: Gica a avut si mult de castigat datorita anturajului; inclusiv cele mai avantajoase contracte

  36. Eu nu ma bucur la arestari, dar nici nu subscriu la gratierea lui Popescu, mai ales ca mi se pare “noua tema misto in jurul careia se unesc diversi”.

    Despre Popescu eu cred ca trebuie impartita treaba. Ce-a facut ca jucator e una, e foarte bine si frumos, dar nu pentru asta a fost judecat. E cam ca la Jiji, una-i bagtul banilor la Steaua si aruncatul cu bani de ziua lui sau pentru diverse, inclusiv ajutorul unor persoane care chiar au nevoie, si alta este pentru ce-a fost condamnat.

    Dincolo de cariera fotbalistica si fara sa am sursele lui Victor Ciutacu si contactul direct pe care l-a avut acesta, eu am informatii ca Popescu ar fi fost in FRF si fenomenul fotbal, cu ghilimelele de rigoare, un fel de Traian Basescu. Genul “comanda la mine” si “ochi pentru ochi”. Ceea ce nu stiu daca ar fi fost neaparat ok, se putea foarte bine sa aiba “rezultatele” lui Basescu din politica.

    In ceea ce priveste PS-ul, in principiu e corect dar se face aceeasi greseala ca si in alte domenii. Adica sa fie ca afara, ca in Germania, ca in SUA, ca nu stiu unde, in timp ce restul oamenilor sau al domeniilor de activitate sa ramana romanesti.
    Ca un fel de cota unica, lucru neintalnit in alte parti civilizate si cu nivel crescut de trai, insa care merge de minune la noi, penultima tara din UE.

    Plus ca ok, viata nu-i corecta si Popescu beneficiaza de publicitatea aferenta fotbalului, dar poate tot ieri a fost condamnat un profesor, tot la 3 ani si-o luna, care a scos nu stiu cati elevi iar parte din ei au ajuns nu stiu ce, manageri la Windows sau Apple, ori l-a educat pe ala de-a lucrat la Iron Man 3, ori i-a dat un sfat lui Mungiu in tinerete ca sa faca filme “emo-dark”, ori whatever…cu ala ce facem, ca ala n-are parte de notorietatea lui Popescu ?

    Stiu ca exemplul e dus la extrem, dar parca prea toata tara si toti analistii au cazut in adoratie cu privire la gratierea lui Popescu vehiculand, curveste dupa parerea mea, ca “se discuta” in jurul acestei teme.

  37. @victor. da victor, nemtii traiesc intr-o mare insecuritate, pentru ca pentru evziune Boris Becker si-a luat 2 ani “doar “cu suspendare; managerul lui Steffi Graf (taica-su) “doar” vreo 4 ani cu executare. Si asta nu pentru infractiuni in forma continuata, ci one time only. Poate sunt eu mai ingnorant dar de intelegeri cu Fiscul german dupa care pus pe liber n-am auzit.

    Nemaivorbind ca unul din capetele de acuzare la veselii astia a fost spalarea de bani. Asta e mai groasa decat evaziunea fiscala.Ma indoiesc ca la nemti spalatotorii de bani umbla liberi pe strada (cu voia Fiscului si Procuraturi).

  38. @costin: si Graf, si Avram au fost pusi liberi dupa ce s-au reglat la bani cu Fiscul. si Becker si-a luat suspendarea tot dupa varsamant. la fel negociaza acum Hoeness. aia cu spalarea de bani, ai dreptate, e altceva, da’ o sa te crucesti daca vei citi cum “o demonstreaza” ai nostri

  39. Victore,
    Fratii Becali n-au facut-o pe gratis. Au avut de castiga (mult prea mult). Pe de alta parte, uitandu-ma la alti sportive de top, cred ca Popescu (si ceilalti sportiv “manageriati” de Becali) au castigat doar din fotbal. Nu prea au avut “endorsments” cum au altii (si care, la sportivii de top, sunt mai mari decat castigurile din sport). Asa ca nu se pune. Fratii si-au luat banii si n-au produs cat ar fi trebuit sa produca pentru cei pe care ii manageriau. Ei erau specialisti in spagi, evaziune, etc. Au avut noroc ca procurorii nu s-au uitat la transferul lui Hagi la Real. Din cate tin minte, presa a mentionat ca si acolo erau discordante intre suma platita de Real si suma incasata de Steaua (parca era implicat si Otelea, printre altii).
    Si inca un proverb: “Decat cu un prost la castig mai bine cu un destept la paguba”. Daca o adaptezi, “decat cu un escroc la castig, mai bine cu un om cinstit la paguba”.
    Asa ca, dupa mine, anturajul a fost prost: profesional si personal (caracter, educatie, etc.)

  40. @bigradu: deci a fost, pana la un punct, reciproc avantajos 🙂 pe Hagi l-a dus la Real Mircea Petescu

  41. Imi crapa capul cand citesc ca singura greseala a lui Popescu a fost ca s-a inhaitat cu familia Becali. Oameni buni, omul are creier si discernamant, nu e ca si cum aia ii ziceau ceva si el nu avea alta solutie decat sa percuteze !!! Daca nu l-a dus capul ca ce face nu este in regula atunci isi merita soarta. Hai sa nu il plangem de mila pe Popescu; el sigur nu ne-a plans noua de mila cand facea bani ilegali 😉

  42. Raspuns la PS tau:

    Pentru ca liberi fac din nou nasoale si poate nu mai au “noroc” sa fie prinsi … asa poate dupa bulau poate prind macar ceva frica!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.