Primul pas cu pas și fiara din Pândaru

vorbe-grele

Între două tăceri adânci, prințul Ardealului a mai comis, tot în liniște, n-o să vă vină să credeți, încă o carte. Pe care acum o promovează agresiv inclusiv de la pupitrul Cotrocenilor și în care mărturisește smerit că a dat-o de gard cu faimosul "ghinion". Dar, ca tot politicianul, fie

Iohannis umple garnizoana de nefericire

vorbe-grele

Toți detașații-n presă se dau cu curu' de pământ, de câteva zile, după ce l-au susținut în campanie de le-au crăpat fălcile de strigat și buricele degetelor de apăsat pe taste, că Iohannis e o cruntă dezamăgire. Marile hituri sunt numirea procurorului general în CSAT și "prezența" ministrului transporturilor în

Campania electorală în care a stat ceasul

vorbe-grele

Dacă într-o campanie electorală prezidențială, finalizată prin două simulacre de înfuntări, principalele subiecte de dezbatere sunt cum (n-)au votat câteva mii de români care trăiesc (învață/muncesc/cresc copii/dau în cap/fură/se prostituează) în străinatate și care dintre ei are pe inventar mai mulți parlamentari arestabili, atunci ne merităm soarta. Pe cale de

Ziua cand toti suntem egali si importanti

vorbe-grele

UPDATE: Toți au câștigat alegerile astea. Nici nu știm pe cine să felicităm. Ne mai gândim până la ora 22 Pe fundalul somatiilor isterice si agasante la vot, eu nu va indemn la nimic. Pe de o parte, fiindca nu ma consider buricul pamantului, astfel incat sa stati cu buletinul in

Hai să închidem dracu’ presa! Merităm

vorbe-grele

Imaginea degradării totale și jenante a presei românești: ieri, după marele dineu (de la Cotroceni) cu finanțatorii vânați pentru triumful Udrei, iese Măgureanu la declarații. Bâiguie niște platitudini cu elitele care trebuie atrase către politică (el fiind, în mintea lui obosită de rele, parte a categoriei), oamenii consemnează și dă

Iar pleacă neamțu’ acasă fără dregătorie

vorbe-grele

După ce a reușit să se încurce în prompter la propria-i lansare, candidatul nemțesc a mai plesnit (și azi) două gropi dintr-o singură lovitură. Cică el, ca un vajnic apărător al statului de drept ce se află, o să candideze la președinție indiferent de sentința justiției și, de ce nu

Europeanul cu papion: ce-ai vrea să auzi

vorbe-grele

Niciodată nu m-am topit după el ca om politic. Și ne-am cam prins în pâine. Ca premier, până la un punct, cu sau fără context economic internațional favorabil, i-a ieșit. Relativ recent, mi s-a părut cel puțin bizară și greu de acceptat atitudinea lui de cvasisubordonare față de Ponta și

Cum (se) râde de Harvard tata lu’ Eba

vorbe-grele

Că Ioana Petrescu e un dezastru comunicațional și de imagine am zis (pe post și șefului ei) și scris (inclusiv aici) încă de când au scos-o la tv și cădea lumea pe spate că ni s-au întors valorile de peste Ocean. Că a făcut-o ieri tiranu' varză pe meseria ei