Ruperea USL. Ziua când toți ies întăriți

vorbe-grele

UPDATE: Gata, s-a rupt și-n acte lanțul de iubire. Liberalii și-au tras rezoluție-n patru puncte. Cel mai mișto e, dacă-i adevărat, ăla care dă libertate la alianțe-n teritoriu cu partidul lui Băsescu. Așa cum v-am anunțat, unealta Iohanis a venit iar la oraș ca să aibă de unde pleca acasă. Azi

Fericitele plaiuri ale Lilienilor de bine

vorbe-grele

Recitesc interviul acodat ziarului Adevărul de noul șef al ICR. Se regăsesc în textul care-l are ca subiect pe domnu' Lilian cam toate tarele societății românești. Omul a pătimit mult până să ajungă student, a ars-o cu Securitatea, dar cică n-a semnat papirusul de instituționalizare a relației, a ajuns redactor-șef

Cultura-n dubă, bacalaureatu-n autocar

vorbe-grele

Noua psihoză pe teme de învățământ e că acum trec prea mulți copii de examenele școlare. Și urmează celei potrivit căreia treceau prea puțini. Până acum, copiii erau prea proști și sistemul prea slab. Acum, că trec mulți pe subiecte mai ușoare, sunt tot proști, iar sistemul e corupt. Totul

Lanţul uman al eternizării sinecuriştilor

vorbe-grele

Vai, ce mai freamăt, ce mai zbucium. Oameni talentaţi şi de succes, impostori cu acte şi tot soiul de nimeni pe stradă protestează, uniţi în cuget şi-n simţiri, faţă de "politizarea ICR". Se organizează "proteste spontane" şi se invocă amintirea neguroasă a mineriadei de acum 22 de ani. Cei finanţaţi

Un titan într-o lume de pitici: Albulescu

vorbe-grele

Înregistrarea emisiunii UPDATE: În timp ce mă tundeam, mi-am dat seama că ieri am împlinit un an, cu acte, de Antena 3. Aşa că puteţi lua ediţia din această seară drept aniversară. Să-mi fie de bine!

Visul lui Dan Puric; talent şi dedicaţie

vorbe-grele

Înregistrarea emisiunii UPDATE: Mi-am amintit o chestie, fără legătură cu invitatul. Gândul se mută (exclusiv) pe Net. Unii i-ar zice primul pas spre nemurire. Eu îi zic primul spre murire. Deşi mă mişc cu graţie pe Net şi pe sticlă, rămân ziarist de presă scrisă, pe hârtie. În calitate de -

Suntem cei mai tari la revoluţii pe Net

vorbe-grele

UPDATE: Mobilizarea sindicală din Piaţa Victoriei a fost realmente impresionantă (fără să folosească, până la urmă, la ceva), iar chemarea lui Hoară în studioul de acolo, pur şi simplu, ineptă şi contraproductivă (a venit să provoace şi a reuşit). 18039