Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Visul lui Dan Puric; talent şi dedicaţie

Visul lui Dan Puric; talent şi dedicaţie

Înregistrarea emisiunii

UPDATE: Mi-am amintit o chestie, fără legătură cu invitatul. Gândul se mută (exclusiv) pe Net. Unii i-ar zice primul pas spre nemurire. Eu îi zic primul spre murire. Deşi mă mişc cu graţie pe Net şi pe sticlă, rămân ziarist de presă scrisă, pe hârtie. În calitate de – hai să spunem – cunoscător al calităţii profesionale a celor de acolo şi de făcător (împreună cu ei) a vreo mie de numere din Adevărul (pe vremea când era liderul detaşat al pieţei, nu discount la kilul de cartofi din băcăniile mogulului petrolist), mi se pare impardonabil că Lelia Munteanu, Adrian Cercelescu şi Marius Niţu nu se numără printre semnatarii ultimelor articole despre Gândul. Şi le transmit, pe calea asta, deşi sunt convins că nu le ţine de foame, că sunt mândru că am fost colegi.

P.S. Aud că faimosul crucişător a mai făcut o dată ce ştie mai bine: şi-a trădat oamenii. Nu că m-ar mira, am învăţat-o pe pielea mea, dar deja sună a procedură.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

144 thoughts on “Visul lui Dan Puric; talent şi dedicaţie

  1. Buna ziua,

    A fost un regal.

    V-am urmarit si aseara cu sufletul la gura, iar astazi pana la aceasta ora am revazut emisiunea de 3 ori.
    Am sorbit fiecare vorba a d-lui Puric, numai din primul sfert de ora mi-am notat nu mai putin de sase puncte atinse asupra carora vreau sa poposesc si sa meditez si mai mult.

    De asemenea, admirabil si de urmat atitudinea pe care a adoptat-o fata de cele scrise de d-l Plesu, mentionand si care ar trebui sa fie preocuparile unui om de cultura.

    In esenta, un Om:
    – care stie cine este,
    – cu o intelepciune duhovniceasca, si nu lumeasca,
    – statornic,
    – cu frica de Dumnezeu,
    – cu o credinta sfanta,
    – iubitor de tara si de oameni,
    un Om de la care am ce invata de fiecare data cand il ascult.

    Pe astfel de oameni vreau sa ii urmaresc.

    Au fost aprox.45 de minute(insuficiente pentru mine, dar inteleg), iar acum sunt mai bogata decat ieri. Si pentru asta va multumesc.

    “..traiesc cu nadejde crestina..”

    numai bine!

  2. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Va felicit inca o data pentru emisunea de aseara.

    Oamenii de valoare trec pe langa noi si poate nici nu-i cunoastem ;eu ma bucur ca sunt contemporana cu dl Dan Puric,Tudor Gheorghe,Nadia Comaneci,Radu Beligan,si multi ,multi altii,de care trebuie sa fie mandru poporul roman.
    Inca o data,va multumesc.

    Apreciez foarte mult comentariul “omului de rand” facut adineauri ;mi-as dori sa fie foarte multi care sa gandeasca la fel.Nu are studii superioare si daca nu are ,ce e?Dar e foarte inteligenta,mult mai mult decat au cei scoliti si se lauda cu asta,ca nu sunt buni de nimic.Nu face parte din”prostime”,ci face parte din oamenii adevarati,care au constiinta cum spune,care gandeste si cantareste cruda realitate in care traim.

    Va doresc un week-end placut,cu acelasi respect,
    IoanaP

  3. felicitari pentru emisiune, cu regretul ca nu am urmarit-o pana la final. in republica boc-basescu curentul electric este de trei feluri: continuu, alternativ si intrerupt, care-i de doua feluri intrerupt continuu si intrerupt alternativ.

  4. @poporul entuziastmat din fata terminalelor:

    ok, sintetizind foarte abrupt: va frasuniti si-o
    ardeti intelectual pã bloguri, forumuri, pãgini
    si alte chat-uri… batindu-va ‘regal’ pã burti cu
    bucurie deontologic, carismatic, ironic si sarcarstic;
    da’ munca-v-as talentu’, pentru tarisoara care se
    duce dã rîpã mai aveti energii d-astea pozitive ?
    ori preferati sa ‘sponsorizati’ etern ‘campionatul
    de table de la guvern’ ?

    Ca sa se incheie week-end-ul ‘rotund’:
    Parazitii – Tot ce-i bun tre’ sa dispara (2010)

    decît ‘da-bine-pa’

  5. Imi place Puric,are o Carisma cat sa dea si altora,aseara insa l-am gasit cumva la limita superioara a misticismului,cert e ca nu-l mai urmarisem de ceva timp bun insa parca discursurile lui sunau altfel din punctul asta de vedere,cine stie,poate e ceva trecator.

    Mi-a placut si de tine Victor,ai stiut cand cum si cat sa te bagi in seama,la marele fix,daca era Badea in locul tau nici nu vreau sa ma gandesc :))

  6. Victore,

    Podiumul este o chestie care se “scoate” la concurs periodic. Unii sunt pe podium acum, altii au fost in trecut si altii vor fi in viitor. Fiecare din ei au o valoare incontestabila.

    Plesu are valoare nu numai in condei ci si ca vorbitor (orator). Nu cred ca are ingamfarea sau orgoliul sa se considere cel mai mare om de cultura in viata, dupa cum nici tu nu cred ca te consideri cel mai tare ziarist in viata. Chiar daca tu sau el v-ati considera no. 1 pe felia voastra, oricum nu ar conta: altii sunt cei care (va) judeca, si din fericire fiecare are cate o parere (mai mult sau mai putin bine argumentata).

    In sfarsit; nu am vazut unde a fost brutalitatea nici a intrebarii si nici a raspunsului. Dupa mine raspunsul nu a suferit de brutalitate ci de altceva … Si nu a fost impotriva celui care a pus intrebarea ci impotriva unuia care nu era parte la discutie. Daca il injurai pe cel care a pus intrebarea atunci vedeam brutalitatea raspunsului.

  7. Victor l-am vazut pe talmacean dansand la Antena2! =)))) Deci parca era scapat din cusca! =)) Un adevarat dansator! :)) Cred ca si-a gresit meseria cand s-a bagat in politica! :))

  8. Nu ma dau in vant dupa Dan Puric dar este un personaj pozitiv. Fiecare personaj public poate fi catalogat ca fiind pozitiv sau toxic. Puric este un personaj pozitiv. Nu ma intereseaza ca nu este “autorizat” de anvergura lui Plesu, dar ceea ce spune este cu mult bun simt. Iar daca isi dedica timpul liber sa imparta un strop de bucurie si speranta (indreptatita sau nu, autorizata sau nu) unor oameni care nu vad altceva decat gunoi la televizor, nu pot decat sa-mi scot palaria.
    Cred ca prea mult se pune accent pe CV-ul unui personaj. Intr-adevar conteaza…dar un CV beton nu poate gira discursul unui om. Cred ca in ultima instanta, ar trebui sa judecam un personaj prin faptele si vorbele sale. Sa-l ascultam intai, si apoi sa punem o concluzie.
    Parerea mea!

  9. @Drujbaru: parca as fi scris eu 🙂
    @bigradu: oricat te-ai stradui, n-o sa ma convingi niciodata de anvergura lui Plesu; un tip eurdit si cu talent la scris (cu vorbitul, mai subtire), cu o opera departe de a fi spectaculoasa, dar de un colaborationism si o lasitate gretoase

  10. Superba emisiune, ce Om deosebit, ma bucur mult ca ati reusit sa il aduceti.
    Prea scurta emisiunea, dar e bine si asa. Va multumim pentru bucuria pe care ne-ati adus-o.

  11. Salutare domn Ciutacu, multam pentru Puric, sunt tare curios cine o sa vina in emisiunea urmatoare 🙂

    Cine este Plesu? si ce a adus bun in viata mea personala?…

    Sanatate.

  12. Sunt placut surprinsa.Am vazut inregistrarea emisiunii si nu stiu cu ce sa incep.Foarte multe teme abordate.Unele spitale se inchid ca sa isi deschida unii parlamentari ai puterii clinici private ,le iau de la stat pe nimic.Au si vad asigurat pentru afaceri.Adorabil invitatul,greu interviul.Diavolul de mine s-a imblanzit un pic,vazand emisiunea.E nevoie de asemenea oameni in societate.Victor,ai incercat sa-l corupi politic,sa-l impingi la politichie.Omul stie ce vrea,ii admir optiunea,as zice sa-l lasam sa-si urmeze drumul,spre deosebire de altii,stie exact ce doreste.

  13. Am uitat sa scriu despre ceva important,pentru s-a facut vorbire in emisiune si deoarece observ ca pdl-ul a prins curaj si ia atitudine in legatura cu pretentiile etnice ale ungurilor,iar astia tac chitic.Nici nu cred ca vor mai indrazni,nu cred ca Franta va incuraja asa ceva.E legat de problema Libia.Dar e bine ca se dau curajosi acum,dupa toate demersurile opozitiei,oficiale si neoficiale.

  14. Victore,

    Nici nu doream sa te conving de ceva ce stiu ca nu poti fi convins. Era doar o modalitate, politicoasa de a-ti atrage atentia asupra unui derapaj de comportament pe care l-ai avut la o ora tarzie in noapte.

    Din pacate, se pare ca nu reusesc sa scriu la fel de bine ca tine sa ma fac inteles mai repede:)

  15. 😆 @bigradu , @Victor : hai ca m-ati distrat nitel …
    Tu , Victore spusa-si ca Plesu eu om “al culturii de canepa” , repet : C-A-N-E-P-A ! … , iar Raducu intelese (in graba de a te “taxa” cu indignare pudibonda … 😉 ) ca e om de “cultura de canapea” , auzi tu : C-A-N-A-P-E-A !!! ….
    Looooollll , inteleg Raducule sa crezi ca Victor vorbea de … “CANAPEA” daca era vorba de Nuti , da’ la Plesu … ?! Ce idei ghiduse iti mai venira …? 😉 😆

  16. Sunt plecat din tara de mai bine de un an,dar sunt…cat de cat,la actualitate cu subiectele romanesti.
    As putea zice ca pe Mircea Badea,dar si pe tine,va urmaresc cu sfientienie.
    Adica…asta-nseamna…ca nu cred sa fi pierdut vreo emisiune.
    Traiasca NET-ul!!
    Mi-a placut raspunsul pe care l-a dat Dan Puric,la adresa lui Andrei Plesu,dar si-n ‘kestiunea Besoiu”.
    Astea trebuie puse-n rama.
    Desi,nu mi-a placut niciodata de Voiculescu,trebuie sa remarc ca,totusi,el a intrat in politica in 2000.Deci,intr-un fel el a respectat acel punct 8 de la Timisoara.In schimb,despre Bassoiu,nu pot spune acelasi lucru,atata vreme cat in ’90 sau ’91,era deja ministrul transporturilor.
    Prin faptul ca exista ANTENA 3 si se manifesta intr-un mod exemplar,vis-a-vis de putere,Voiculescu si-a spalat pacatele,in fata mea.
    In schimb,Basescu?!?
    Poate sa-mi spuna cineva ce a realizat el pentru scumpa noastra tzarishoara?!?

  17. @un om ,,de rand”… pe 9 April 2011 la 12:56:

    Initial am vrut sa-ti raspund in cat de multe aspecte gresesti , dar mi-am dat seama ca pt. a-ti raspunde punctual ar trebui sa scriu un comentariu mult mai lung ca al tau si nu pot sa abuzez de rabdarea lui Victor …!
    Asa ca iti spun DOAR ATAT : amesteci realitatea cu UTOPIA si adevarul cu MINCIUNA (voit sau inconstient …) ; te lamentezi incercand sa justifici “impotenta” acestei natii SAU incerci o manipulare subtila si perfida …?! 🙄

    Oricum , in ceea ce priveste CONCLUZIILE tale , ESTI DEPARTE DE REALITATE !!! Si nu … , NU esti o persoana “fara studii superioare” …!

  18. Eeee si-acum sa vorbim de emisune … (n-am vb pana acum pt. ca ABIA aseara la 1 noaptea am vazut-o , in reluare – am preferat s-o savurez la TV decat pe ecranul laptopului … 😛 )
    Asa cum m-am asteptat , a fost “un regal” …! Este o adevarata desfatare sa asculti fiecare cuvant , sa-i urmaresti argumentarea logica SAU emotionala (sentimentala , spirituala , etc.) a fiecarei idei , sa-i vezi trairea si credinta FERMA in “fiecare virgula” a ideilor sale , ARGUMENTANDU-SI destul de clar aceste “crezuri” …!
    Este un OM care CREDE si GANDESTE !!! Si , MAI ALES , NU-I ESTE FRICA sa incalce dogmele , limitarile , prejudecatile si stereotipia vietii noastre cotidiene , minuscula si jalnica (raportat la REPERELE care ne conduc NOUA viata) ❗
    Si pt. prima data Victore (fara sa vreau sa te supar sau sa-ti ranesc orgoliul , dar stii deja ca eu daca cred un lucru il spun , fie ca place fie ca nu … 😉 ), deci pt. prima data mi-ai parut eclipsat de invitat – nu ma refer la inteligenta si capacitatea ta intelegere ci la CU TOTUL ALTCEVA:
    – la LIBERTATEA de gandire , de credinta si de DEDICAREA TOTALA unor crezuri , idei si teorii superbe si frumos argumentate ; Dan Puric isi permite (fata de NOI astialalti…) sa-si lase SPIRITUL , GANDUL si INTELIGENTA sa “zburde” liber de canoane , de ipocrizii si , mai ales , de “REGULILE VIETII MATERIALE” !!!!!!!!! Isi permite SA IUBEASCA LIBER pe aproapele lui , pe dusmanul lui sau pe criticii sai … Isi permite “sa palmuiasca” IN EGALA MASURA atat pe cei care-i sunt impotriva cat si pe cei apropiati sufletului sau , daca el considera ca asa e drept …! Practic este un om cu adevarat LIBER !
    – tu , Victor (asemeni noua astorlalti) , in timp ce el vorbea liber , cu mult crez si pasiune , despre credinta in Dumnezeu , in OM , in popor si in “forta binelui” , tu NU-TI PERMITEAI “luxul” sa “zburzi” impreuna cu el , ci erai cantonat in “REGULILE VIETII MATERIALE”: sa urmezi EXACT structura emisiunii , sa dai publicitatea atunci cand trebuie , sa pui intrebarile care ti le-ai propus , sa nu divaghezi sau sa dezvolti prea mult unele subiecte , sa faci rating , etc.
    Daaa … , stiu ca SI astea trebuie … , dar ce-ar fi daca noi astia , care gandim nitzel mai sus “de genunchiul broastei” , sa ne mai “bagam … picioarele” in regulile vietii materiale SI SA NU MAI FIM ROBOTEII UNEI LUMI RECI , COMERCIALE , AVIDE DUPA BOGATIE SI STUPIDE !!!!!! Stiu ca trebuie “umplut si matzul” , dar , hai sa fim seriosi , majoritatea oamenilor cu inteligenta peste medie , nu sunt in situatia de a nu putea trai de azi pe maine , daca “nu se intind mai mult decat le este patura” ; totul depinde la CE si , mai ales , la CINE ne raportam … Am devenit sclavii propriei noastre lacomii , avaritii , etc. , careia ii spunem , cu indulgenta , “grija zilei de maine” . Iar ticalosii , “slujbasii raului” , al “Zeului BAN”, vor stii intotdeauna sa exploateze aceste slabiciuni ale noastre , etichetindu-le ca “firesti” sau “pragmatice” …
    Uitandu-ma la voi doi , Victore , pt. prima data nu mi-ai parut liber ci sclavul propriei persoane sau personalitati … Si , din pacate , constat ca majoritatea celor care n-au devenit sclavii ALTORA au devenit sclavii LOR INSISI , a Regulilor si Stachetelor AUTOIMPUSE !!! Iar cand spun aceste lucruri stiu al-naibii de bine ce spun si vorbesc in deplina cunostinta de cauza , din pacate … 🙁

  19. Victore, daca Plesu e atat de expirat cum se face ca e invitat sa tina conferinte in universitatile germane ? Cum se face ca gurul vostru in presa CTP ii recunoaste meritele lui Plesu ? Chiar sunt curios ,tu ce modele culturale ai. Ar fi cazul sa renunti la figura asta apotropaica si sa dai Cezarului ce e al Cezarului.

  20. A fost un invitat pe masura. L-am vazut si in reluare. A fost un invitat pe masura. Ma bucur tare mult. Dar in schimb l-am vazut pe celebrul domn Talmacean la emisiunea aceea de pe Antena 2 „Ne distram ca in vremuri bune de altadata”, cam asa ii zice. A dansat pe una din melodiile lui Michael. Daca n-am ras de am murit. Talmacean e bun la petreceri si sa srice emisiunile de la Antena 3.
    Weekend placut!

  21. 1. Opiniile unuia nu-i pot schimba lui Dan Puric credinţa şi punct;
    2. Oameni buni!!! Auzisem pe acest blog, dar am văzut cu puţin timp în urmă la A3. Cum pe cine, pe TĂLMĂCEAN DEZLĂNŢUIT! Eu nu mai am nimic de comentat…
    😆

  22. Ma simt onorata, Nostradame’…Faci pariu ca n-am decat 12 clase…si alea mai mult chiulite?
    Si as putea sa-ti spun o UTOPIE: Daca d-nii Ciutacu,Badea,Gadea,Tudor,Puric,etc. s-ar inscrie maine in PDL,mai faci un pariu ca ar castiga din nou alegerile?
    Si daca sunt,, departe de realitate” este probabil pentru ca chiar n-am studii superioare …Avantajul e ca oricum,in ziua de azi,cand vezi unele specimene scolite din greu,nu te mai simti complexat de chestia asta…Cat de manipulare…nu prea le am…dar stai linistit ca sunt destui maestri in jurul nostru…Doar simteam de mult nevoia sa ma descarc cand vad cat de ,,rupti” sunt unii de realitatea ,,prostului de rand ”…

  23. Probabil ca voi deranja pe multi dar…spre deosebire de @Nostradamus, mie nu mi s-a parut atat de liber (cel putin nu ca in alte dati).

    In ce priveste ultima intrebare si raspunsul oferit de invitat: cred ca ar fi vrut sa clarifice mai multe. Pacat ca nu a mai fost timp…

    p.s. putem spera sa il ai invitat si pe maestrul Neagu Djuvara?

  24. @un om ,,de rand”…
    E prea stravezie “placa” cu clasa politica e de vina , dar MAI ALES opozitia (?!) (ca pe actuala putere , banditii si “cozile de topor” care o formeaza , n-am observat sa te fi prea oprit) , omul de rand nu e de vina , DOAR cei cu studii (?!) , sindicatele sunt corupte pana-n maduva oaselor si facultatile noastre fac DOAR tampiti , iar tu esti doar o biata femeie cu doar 12 clase care scrie ortografic si gramatical , sintetizand ideile al-naibii de corect (cum nu o fac o buna parte din cei cu “studii superioare” -vorba ta) , deci cum am spus E PREA BINE “MULAT” comentariul tau , PE TEORIILE BASESCIENE SI PE STILUL PROPAGANDEI PORTOCALII , pt. a nu fi banuit de “sarcina de servici”…!!! 😉
    Da’ fie cum vrei tu , n-o sa intru intr-o polemica fara finalitate ; e la libera apreciere a fiecaruia sa aprecieze corectitudinea celor afirmate ! 🙂

    PS: “…Pana nu vor aparea la lumina ,ca lideri ,oameni cinstiti, patrioti …” – intr-o gradina in care buruienile SUNT LA PUTERE si SUFOCA intreaga gradina , NICIODATA N-O SA APARA sau N-O SA SE DEZVOLTE plante roditoare !!!!!
    PRIMA DATA TREBUIE SA STARPESTI BURUIENILE SI PARAZITII !!!!!!!
    Iar pt. a stii asta nu-ti trebuie facultate …

  25. @Teal’c:
    De-acord cu tine ! L-am vazut pe Dan Puric in momente si mai bune , si mai descatusat (de aia l-am si “zgandarit” pe Victor pt. ca mi-ar fi placut sa-i vad pe amandoi mai expansivi 😛 ) , da’ de aia tot l-am savurat cu placere ! 😉

  26. nu stiu de ce, dar domnul Dan Puric incepe sa imi placa din ce in ce mai putin…este prea optimist, ca sa nu zic teribil de populist, pentru vremurile pe care le traim…iar de falsi profeti cu interese ascunse sint mult prea scirbit ca sa mai pot acorda cuiva prezumtia de buna-intentie…

  27. Domnu’ Ciutacu, puteți să detaliați post-scriptumul despre Crucișător pentru noi ăștia mai necunoscători?

  28. @florin dia: nu simt nevoia. cine mi-a urmarit activitatea publica intuieste. cine n-a facut-o nu pierde nimic.

  29. Victor, nu-mi vine sa cred ca il invitati pe unul din cei care ma inspira in viata de zi cu zi, in sfarsit un “om frumos” va fi pentru o ora fata in fata cu un moderator adevarat (pana acum mergea mai mult la basistul de Turcescu in fiecare an de Pasti). Abia astept emisiunea, sa vedem ce spune dl. Puric despre starea romaniei, despre hidosenia care stapaneste aceasta tara, despre acesti oameni urati la suflet si care este calea spre iesirea din aceast colaps in care ne aflam. Bravo!!!!!

  30. Înțeleg partea cu ne_simțitul nevoii, se poate întâmpla oricui.
    Doar că mi se pare imposibil să urmărești [u]toată[/u] activitatea unui ziarist, darmite a doi ziariști (Ciutacu și CTP). Adică mai citește omul ziare, se mai uită la TV, dar se mai duce și pe la serviciu ș.a.m.d. Mă gândeam că de-aia permit oamenii comentarii pe blogul personal: ca să comunice cu cititorii care au scăpat anumite detalii. Nu vreau să par/fiu rău intenționat sau îngâmfat, chiar mă interesează subiectul.
    Vă refereați la momentul când a plecat CTP (et Co.) de la Adevărul?
    Mă interesează și cum a trădat CTP echipa lui acum. Și am sentimentul că dacă nu îmi explică Victor Ciutacu treaba asta, nu mi-o mai explică nimeni.
    „damnant quodnon intelligunt”

  31. @florin dia: a facut ce stie cel mai bine. intai s-a dat solidar cu echipa, apoi si-a negociat individual pozitia si, la final, si-a anuntat oamenii ca n-are cum sa-i ajute.

  32. @Dany: emisiunea s-a desfasurat acum 3 (trei) zile. cu un pic de vointa, gasesti (sus) link-ul care te duce la inregistrarea ei 🙂

  33. Puric este un paranoic, extremist de dreapta, pe care l-am admirat candva. Acum se poate lua de mana cu Becali si cu Noua Dreapta sa lupte pentru “valorile familiei”. Can il auzi vorbind despre “romanism”, iti vine sa razi si plangi in acelasi timp pentru un om fara nicio urma de umanism adevarat.

  34. Ce nu-nteleg , este faptul ca, de cite ori cineva cu oarecare bun simt este invitat , si vorbeste , despre framantarile si necazurile noastre , automat, dar automat trebuie sa se gaseasca doi sau trei care sa-l conteste .De ce ? Nu vrei sa asculti ce spune respectivul sau nu-ti convine ca a fost invitat este simplu: ai institutia telecomenzii ! Simplu. Si atunci de ce sa critici si invitatul si moderatrorul, TU care in viata ta n-ai fost in stare de nimic , care esti..un mare nimeni ?!Si ca ai critica n-ar fi nimic…dar sa faci asta ..pe blogul omului, pe nervii lui, zau ca este ceva ce sincer scapa puterii mele de intelegere si am pretentia ca in viata mea am vazut…destule .Ma asteptam sa aud si ceva critici , chiar numai laude…ar fi fost…de porc !Insa chiar asa ?Cine dintre cei ce-l ” injura ” pe D. Puric au realizat macar jumatate din ce a realizat el ? Citi dintre cei ce-l ” iau in balon ” pe D. Puric au macar jumatate din cultura sa ?Care dintre cei ce privesc condescendent la D. Puric poate ” tine ” o sala cu 2-300 de oameni cu sufletul la gura si cu urechile ciulite sa nu scape macar o vorba din ce spune…ARTISTUL purec ?!Dresii cred ca raspunsul este evident, totusi m-asi ruga nea Victore fa-ti un pustiu de bine si lumineaza-ma .Eventual pune-i si pe respectivii sa faca acest lucru.Sti chestia cu …multitudinea de opinii, de pareri..Inca ceva : felicit-o pe Dana Grecu din partea mea ! Emisiunea de aseara a fost, stralucitoare si sincer nu-mi imaginam un Visan …atit de destins, atit de comunicativ si atit de…parca liber de constringerea la care intrebarile doamnei Grecu il supun de obicei.Asi face-o eu personal…dar inca nu ” m-am prins” cum sa accesez blogul emisiunii sau forum ce o fi .Pina joi cind ma duc la AJOFM [ poate, poate am noroc sa gasesc ceva de munca ]am sa incerc sa-mi dau seama cum functioneaza sistemul respectiv.Insa pina atunci…apelez la bunavointa matale.Ave si sa ne auzim la ” Vorbe Grele” !

  35. @ marian din Berceni
    probabil ca nici noi astia care indraznim sa il criticam pe Basescu nu am “realizat” nici macar jumatate din cite a facut Chiorul…dar scuze pentru faptul ca mai avem (inca) opinii nu o sa ne cerem niciodata…

  36. Planul lui Basescu deconspirat:

    Daca ti-as spune ca Basescu planuieste, ca in sah, o mutare ce-i va asigura viitorul inca multi ani dupa ce nu va mai fi presedinte? Rocada mare intre el si Boc peste regina Udrea ar fi deajuns. Astfel Boc va fi noul presedinte al Romaniei, Udrea un priministru de succes, iar Basescu se va retrage la sefia PDL pentru a guverna din umbra. Suna tentant, nu?

  37. Lucrând la o Istorie a românilor in documente am recitit un pasaj din Mircea Eliade care critică extrem de dur generaţia 1918 – 1921. Cu uimirea care te cuprinde atunci când descoperi ceva şocant, am constatat asemănările existente între acea generaţie şi generaţia postdecembristă. Redau aici un fragment:
    “În 1921, uitasem cu tot; şi Turtucaia, şi apărarea Dunării cu o mitralieră, şi trădările şi orgiile din dosul frontului, şi luptele eroice de la Predeal, şi Mărăşeştii, şi „regimentul alb” care s-a bătut în cămaşă. Mărăştii şi Mărăşeştii se pomeneau în cupletele patriotice din reviste, cuplete cântate de un dorobanţ rănit sau de un soldat cu cască. Legendele eroice ale războiului nostru emoţionau numai pe copii. Eroii se întorseseră de pe front, şi începeau să înţeleagă pentru ce fel de oameni s-au sacrificat sutele de mii de ţărani şi de intelectuali. (Se ştie că, în afară de cadrele active, cele mai rezistente şi cele mai certe elemente militare le-au dat licenţiaţii şi învăţătorii.) Se sperase câtva timp în sancţiuni. Se credea că măcar marii trădători vor fi pedepsiţi, măcar cazurile de revoltătoare laşitate vor fi pălmuite. Nu s-a făcut nimic. „Publicul”, ca şi conducătorii, erau dispuşi să uite orice „extremă”; şi trădările şi eroismele. Lumea voia să uite războiul şi tot ceea ce le amintea de ororile lui. Eroismele au fost uitate, crimele au fost iertate – şi a început acea exasperant de revoltătoare risipă de bani şi de energie, care caracterizează ultimii 15 ani din viaţa politică românească.
    Aceşti patru ani de frenezie şi scandal sunt cei mai fertili în tot felul de fenomene sociale parazitare. Acum se descoperă stilul marilor panamale, acum apar „damele voalate”, acum se ţes cele dintâi escrocherii politice. Concomitent cu năruirea „idealulurilor” generaţiei de foc, şi cu nevoile formulării politice ale României întregite (care tindeau la depăşirea liberalismului) – încep a se ridica şi a se fortifica cele mai impure glorii, cele mai incerte aristocraţii ministeriale, cele mai demagogice personalităţi. Ori de unde ai pleca în cercetarea actualei descompuneri a vieţii civile româneşti – trebuie să ajungi la o enigmă, care îşi găseşte explicaţia în acei obscuri ani 1918 – 1921. Majoritatea coducătorilor vieţii politice româneşti de astăzi, atunci au debutat, atunci şi-au pregătit ascensiunea, atunci şi-au consolidate averea. Majoritatea potentaţilor administrativi, în ’918 – ’921 au învăţat arta îmbogăţirii rapide. Atunci erau timpuri optime pentru fraudă, pentru corupţie, pentru cinism. Nu pot avea nici o încredere într-un om politic care a lucrat în această tristă epocă. Sunt sigur că sistemul de corupţie şi de descompunere civilă era atât de inevitabil – încât oricine a condus atunci ţara nu mai poate crede sincer în intransigenţă, în onestitate, în dezinteresare. Simplul fapt al paticipării directe la viaţa politică şi administrativă din 1918 – 1921 exclude posibilitatea oricărei înnoiri, oricărei credinţe, oricărei mistici civile.
    Sunt oameni care astăzi taie şi spânzură în ţara românească, şi despre care nimeni nu poate spune precis ce bine au făcut, ce au muncit, de unde le vine puterea sau averea. Există atâţia gazetari, atâţia subsecretari de stat, atâţia deputaţi – cu care ne-am trezit deodată deasupra capului, stăpâni pe o putere sau un prestigiu ocult… Şi cu toate aceste, nu e nimic ocult în notorietatea şi forţa unor asemenea personaje sinistre. Dacă Bucureştiul sub ocupaţie ar putea povesti trădările şi laşităţile de atunci!…
    Niciodată în istoria României contemporane n-am atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant. Niciodată nu s-au atins asemenea culmi de inconştienţă şi de laşitate. Cincisprezece ani de completă democraţie, de desfrâu şi stare de asediu – au fost de ajuns ca să prefacă pe „cetăţeanul” român într-un om lipsit de curaj civic, fără iniţiativă, fără elan revoluţionar, sceptic şi resemnat. Autorii morali şi materiali ai acestui atentat împotriva demnităţii româneşti s-au recrutat în marea lor majoritate dintre afaceriştii, spionii şi demagogii odioasei epoci 1918 – 1921. Încercaţi să reconstituiţi biografia oricărui potentat al zilei, a oricărui samsar sau escroc, gazetar cu reşedinţă de vară sau ilustru francmason – şi veţi întîlni un punct mort: 1918 – 1921. Aici se opresc toate investigaţiile. De aici înapoi nu mai ştie aproape nimeni nimic. În 1917 a fost spion sau trădător; sau mic negustor; sau falit, sau misit. Şi deodată, în acei patru ani de odioasă glorie – omul nostru a ajuns milionar, ministru, samsar oficial sau bancher.
    Există astăzi în Bcureşti câţiva indivizi pe care, într-o zi, ar trebui să-i pălmuiască întreg oraşul. Fiecare dintre ei a scris o pagină criminială în istoria nenorocitei epoci 1918 – 1921. Dar este revoltător să constaţi indiferenţa sau neputinţa românilor. Aceşti oameni, în altă ţară, dacă n-ar fi murit de mult pe spânzurătoare, ar fi fost cel puţin mai prudenţi şi mai puţin obraznici. În
    Bucureştiul României Mari, aceşti trădători şi spioni ocupă toate posturile de comandă… Orice clasă socială a plătit, câteodadă cu nedreaptă dobândă, crimele şi abuzurile făcute împotriva ţării. A existat un 1907 pentru boieri şi arendaşi, urmat la zece ani de o radicală reformă agrară. Va veni şi un 1907 pentru politicieni şi clientalea lor capitalistă. Vor plăti şi ei. Tot ce s-a ridicat pe turpitudinea şi tâlhăria din 1918 – 1921 va trebui să fie ars din rădăcină. Orice încercare de justiţie
    socială şi naţională trebuie să cuprindă capitolul 1918 – 1921. Se pot afla, cu siguranţă şi alte amănunte „oculte” în afara celor care stau la îndemâna oricui în memoriile publicate asupra acestei umilitoare epoci.
    Aş mai putea crede în forţa şi vitalitatea poporului românesc, dacă n-aş spera că o asemenea revizuire se va face în curând?”
    Nu ştiu, câteodată cred că apariţia mea pe acest pământ, în această ţară, în aceste timpuri, este o greşală. Ca istoric încerc să “gust” transformările, dar ca om, “reformele” dorite de o elită parazitară îmi provoacă o amărăciune care nu se poate defini în limba română.
    Ce putem face? Cred că a striga la un “copac al urletelor” este foarte puţin. Să cerem imposibilul: ieşirea în stradă a românilor?. Construcţia mentală a acestui popor nu permite aşa ceva. America trădează democraţia care ar fi trebuit să se înfiripe în această ţară, aşa cum a făcut-o întotdeauna, dar apără “binele” pentru toţi cetăţenii ei. După umila-mi părere, şansa noastră este Europa, trebuie, zilnic, “bombardată” cu informaţii despre regimul “fanariot” de la Bucureşti.
    Cu respectul pe care-l meritaţi cu prisosinţă!
    Profesor George Marcu

  38. Aveam o parere buna despre dumneavoastra, domnule Ciutacu, pana la aceasta emisiune. Pacat! Tocmai pe acest actoras care vorbeste in citate, care nu este in stare sa emita pareri prorpii, si care il imita (fara succes) pe Petre Tutea v-ati gasit sa-l invitati? MI-am schimbat parerea despre dumneavoastra. va credeam om serios, bun analist politic, dar daca fraternizati cu astfel de persoane fare coloana vertebrala, care la fiecare interviu spun ceea ce vrea auditoriul sa auda, atunci imi schimb parerea.

  39. o dezbatere fata in fata cu dl puric (continuare a altor “dezbateri”, desfasurate inclusiv in sala de tribunal)se poate?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.