Pragmatism + aritmetică = politică pură

vorbe-grele

Întâi s-au unit autorii loviturii de stat cu apărătorii statului de drept, corupții cu luptătorii împotriva corupției. Din considerente exclusiv doctrinare, firește. Ca să consolideze Dreapta politică și populară. Nici ăilalți n-au stat degeaba. Că doar nu erau fraieri să le ia-n teritoriu doctrinarii Dreptei friptura mustoasă din farfuria Stângii.

Când te piși pe cuvântul tău de onoare…

vorbe-grele

Nu mai am (și-mi pare rău pentru asta) trăiri idealiste. Viața cotidiană într-un mediu de curve mi-a atrofiat la maxim acest tip de simțire. Procesul de transformare internă a durat ani, dar am priceput rolul și, mai ales, importanța compromisului. Deci chiar nu mă miră și nici nu mă oripilează

Să fie într-un ceas bun, consecvenţilor!

vorbe-grele

UPDATE: Într-un discurs patetic, care s-a vrut a fi rațional, pigmentat cu magicul cuvânt divorț, pe care orice consilier întreg la minte i l-ar fi șters din vocabular, Călin Popescu Tăriceanu s-a pus la dispoziția lui Victor Ponta. Oportunitatea, fie ea cât de mică, de a încerca să-și recupereze partidul

Ruperea USL. Ziua când toți ies întăriți

vorbe-grele

UPDATE: Gata, s-a rupt și-n acte lanțul de iubire. Liberalii și-au tras rezoluție-n patru puncte. Cel mai mișto e, dacă-i adevărat, ăla care dă libertate la alianțe-n teritoriu cu partidul lui Băsescu. Așa cum v-am anunțat, unealta Iohanis a venit iar la oraș ca să aibă de unde pleca acasă. Azi

Corul oranj al mujahedinilor de dreapta

vorbe-grele

Odată cu anunţul privind încheierea acordului de constituire a unei alianţe politice între PNL şi PC, a reapărut, ca la un semn, pe piaţa dezbaterilor publice, specia mujahedinului de dreapta. Strânşi de prin cotloane, sculaţi din fotoliile aferente sinecurilor primite în schimbul pupatului de cur august marinăresc, fundamentaliştii proferează, peste