Comunicarea politică a ajuns, în România, pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație. Oamenii chiar nu se mai încurcă. După ce au ars-o romantic pe plagiate, amantlâcuri, hoții și minciuni, acum se trimit la dezalcoolizare și la balamauc. Ei și oamenii din jurul lor, să nu se simtă
Polemici Politice
Palada-Băsescu-matrafox: descoperirea ipocrită şi uluitoare a sexului la bordel
Ziua când Crin a arătat iar a lider politic
Dincolo de țâfna și arțagul din ce în ce mai vizibile, Crin Antonescu a fost bun azi. Într-un discurs public fluent și ferm ca odinioară, omul s-a poziționat politic ca adevăratul luptător anti Băsescu de pe scena politică. - A cerut apăsat, detaliind corect motivele, demisia lui Traian Băsescu, într-un moment
Leafă de primar: de câți bani, atâta pește
Salariile primarilor sunt noua vale a plângerii publice. Se rup cămeșile politicienilor de vârf de grija edililor. Da, în România, primarii au niște salarii indecent de mici. La fel cum, dintr-un populism irațional și feroce, jenante sunt și cele ale consilierilor locali/județeni, prefecților, șefilor de CJ, parlamentarilor, miniștrilor, premierului, președintelui.
Feţişul ascuns al domnului Antonescu
Cum ar putea ajunge Băsescu premier
A început în forță, într-un moment bine ales, în perspectiva încheierii unei epoci politice, construcția imagistică Băsescu-premier. Omul stă la cutie, iese rar și calculat, grăiește apăsat, punctează pe greșeala adversarului, dă lecții națiunii și răspândacii ne scriu cu subiect și predicat ceea ce ar trebui să ne intre nouă-n
Indiferent ce se întâmplă, tot el câștigă…
Talentul de a da o copită-n șiștarul plin
- In 2008 2009, cand s-au anuntat public rezultatele la alegerile parlamentare prezidentiale, a avut prima criza de isterie in direct, acuzand mogulii ca au falsificat exit poll-urile si strigand la mine. Avea dreptate. PNL a luat cu 2% mai putin. N-am auzit scuzele. - In 2009, in contradictie cu evidenta politica editoriala
Zbor deasupra unui cuib de cuci
Antonescu și Ponta conduc o coaliție politică de guvernământ. Au câștigat împreună, pe valul antibăsismului, alegerile locale și parlamentare. Au format împreună un Cabinet. Care a aprobat un proiect de lege, cel privind exploatarea de la Roșia Montană, trimis Parlamentului spre dezbatere. Pe valul (încă firav, atunci) al protestelor antiguvernamentale,
Viitor de aur țara noastră are; în stradă
Nici un guvern sănătos la cap nu are vreun motiv să ignore protestul de ieri împotriva exploatării de la Roșia Montană. Dacă aș fi premier (ceea ce, slavă Domnului, vă ferește Dumnezeu să vi se întâmple), m-ar cam îngrijora. Pentru că, în primul rând, organizatorii și-au definit bine publicul-țintă. Și,