- Convocarea lui Ponta la DNA fix în ziua depunerii căznite a moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului pe care-l conduce, emiterea comunicatului de presă cu acuzațiile penale când el abia părăsise sediul unde se prezentase la citare, ieșirea imediată a lentului Iohannis cu solicitarea imperativă de demisie (completată cu interviul
Author: Victor Ciutacu
Interviu, din arestul la domiciliu, cu Bica
Profeții despre trecutul pe care-l știam
Primul pas cu pas și fiara din Pândaru
Ziua in care ne putem desparti definitiv
Un cărturar peste măsura lu’ Răduleasca
Șeful ICR își dă demisia. Senatul, for care, legal, desemnează conducerea instituției, organizează alegeri. Înainte de scrutin, liberalii îl acuză pe fostul lor coleg de partid Radu Boroianu că nu ar fi suficient de intelectual pentru a prelua conducerea ICR și că vânează cu disperare sinecuri. Pe care i le
Rămâne cum am stabilit: eu sunt tot aici
Kovesi, început ferm de carieră politică
Aflată într-o puternică defensivă mediatică, după ce instituția pe care o conduce a dat câteva rateuri memorabile (caprele lui Toni Grebă, stagiarul Laurei Voicu, achitarea lui Mugurel Surupăceanu, parțial chiar și rigipsul cu tablourile de sub pat ale lui Darius Vâlcov etc.), Laura Codruța Kovesi a invadat ecranele. Cu un
Băsescu are dreptate, dar nu-i folosește
Mica și zilnica mea Românie are doi ani
Acum doi ani, când intram oficial pe ușa postului pentru care încă lucrez, după ce fusesem subiect de breaking news și obiectul delirului mistic pe Net, întinasem nobilele idealuri ale antibăsismului, trădasem cauza și prietenii, mă vândusem SRI-ului, mă salvaseră serviciile de pe nava care urma să naufragieze, uzurpasem locul