Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Un cărturar peste măsura lu’ Răduleasca

Un cărturar peste măsura lu’ Răduleasca

Șeful ICR își dă demisia. Senatul, for care, legal, desemnează conducerea instituției, organizează alegeri. Înainte de scrutin, liberalii îl acuză pe fostul lor coleg de partid Radu Boroianu că nu ar fi suficient de intelectual pentru a prelua conducerea ICR și că vânează cu disperare sinecuri. Pe care i le oferă PSD, ca să-l țină aproape pe Călin Popescu Tăriceanu. Dincolo de infamia ca niște agramați să analizeze nivelul de erudiție al, totuși, unuia dintre cei mai cultivați oameni care le-au călcat pragul partidului, haideți să vedem ce-l califică pe omul pe care l-au propus ei, scriitorul de succes Iulian Tănase, trecut prin prestigioasele instituții de cultură Cațavencu și Kamikaze.

tanase.iohannis

“Îl susțin pe Klaus Iohannis la președinția României pentru că îmi inspiră încredere și speranță. Îl susțin pentru că vorbește puțin și face mult. Șomajul în Sibiu este, practic, inexistent. Mi-ar plăcea ca România să devină un Sibiu mai mare. Îl susțin pe Klaus Iohannis pentru că el este, de fapt, un foarte bun român, care se poate legitima prin fapte, nu prin niște simple vorbe care trîmbițează mîndria de a fi român. Îl susțin pe Klaus Iohannis pentru că, structural, se situează în afara modelului de politician cameleonic și locvace. Klaus Iohannis este făcut dintr-un alt aluat decît cel din care a dospit și a crescut actuala clasă politică. Nu și-a falsificat trecutul, nu și-a mistificat biografia și CV-ul. Klaus Iohannis l-ar putea medita la cinste și seriozitate pe contracandidatul său, deficitar la aceste materii. Îl susțin pe Klaus Iohannis pentru că alternativa la «România lucrului bine făcut» este «România furtului bine făcut»”

Iese la vot, conform structurii de putere din Senat, cum era și de așteptat, Radu Boroianu. Iar Președintele democratic ales al republicii, providențialul care ne-a scăpat de spectrul dictaturii lu’ Mickey Mouse, umilindu-și propriul partid, susține că, pentru că n-a ieșit la vot pudelul lui, om de casă dat în plic ca propunere Alinuței Kilowatt, desemnarea șefului ICR e făcută “pe șest”. Zi, bre, după ce termini de pozat cu fântânile din Italia, că-i mai bine să desființăm Parlamentul, să numești pe cine vrea peloponezu’ lu’ tălică în toate funcțiile din stat și, după aia, să abolim Constituția și să te faci împărat.

Până atunci, ia o propunere transparentă de șef la ICR. După nivelul intelectual care mustește din paginile cărții de largă respirație Primul pas, care s-a vândut chiar mai bine decât poveștile agramate pentru puberi acneici ale gagicii parașutistului austriac Felix, cred că s-ar potrivi de minune…
P.S. De nu ne-o trece doru’ de tiran, să mă vedeți în geam la loto

UPDATE: Patru luni de zile, în republică, a funcționat (și a fost plătită) ca purtător de cuvânt al președintelui o bizară care, după destituire, anunță cu mândrie că nu s-a mai uitat de 8 (opt) ani la televizor. Balamucu’ de câini e deja poezie!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

23 thoughts on “Un cărturar peste măsura lu’ Răduleasca

  1. Nasolu a găsit scuza ca dna Nicolai nu se califica la mapa profesională.Robotului de bucătăria german cu procesor de acum 10 ani se pare că îi e lene să mai găsească scuze pt. nerespectarea deciziilor parlamentului.Oricum, el e plecat în circuit de gura nevesti-sii, care își cere dreptul de primă doamnă în natură – excursii pe coclaurile exotice ale globului,întîlniri cu papa, rochițe și sandăluțe. Deh, dacă nu-l împinge ea de la spate……
    Și,din nou, se pare că ai dreptate și nu mai e mult pînă îl vom regreta pe Băsescu.Eu le dădusem 6 luni optimiștilor pt care alegerea lui Iohanis a coincis cu punerea țarii pe un drum bun,conform unor sondaje de opinie prompt executate, după alegeri.

  2. Nu este un secret faptul că în fruntea ICR-ului, de-a lungul timpului, au ajuns nişte vânători de sinecuri. Deşi, mă gândesc, funcţia de şef ICR nu ar trebui să se califice pentru categoria de sinecuri ( Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă). Totuşi, în ultimii ani, cei care au ocupat această funcţie au lăsat impresia că este o sinecură. Până şi Patapievici, de exemplu, a lăsat această impresie; un om de cultură, oricât l-am dispreţui pentru prestaţia domniei sale în această funcţie. Nu pot înţelege lipsa de ambâţ a acestor oameni.De ce devin ei militanţi politici şi nu rămân oameni de cultură?

    Poate o să rupă barierele Radu Boroianu. Mira-m-aş… Boala lungă, moarte sigură.

    Iohannis a greşit, l-a faultat pe R. Boroianu înainte ca acesta să intre în teren. Eu mai aşteptam…

    Iulian Tănase, greţos chiar şi pentru Cel Mai Iubit Fiu al Patriei…

  3. Referitor la purtătoarea de cuvânt, respect! A realizat că este o sinecuristă şi a plecat acasă… De ce să fii plătit dacă nu ai ce presta?

  4. Zi-le Ciutacule,ca bine le zici !! ‘Tu-le-n aripa de prosti,c-o sa vada ei pe dracu’ si pe tac-su’ cu Mutulica asta al lor,varianta Est-Germana…

  5. Candva erai prietenul care-mi inobila pagina de “feisbuciuc” dar ptr. ca o aveam pe a mica (nepoata) langa mine si slobod la gura si la taste ai trantit-o fara perdea,copilul m-a privit spunandu-mi :buni cine-i dl?i-am zis un smintit si am scris bruta si tu fleosc si m-ai dilit.Eram bunica perfecta asa cum o educam pe baschetbalista mea nelasand un nene rau sa posteze vulgaritati dar imi lipsesti Ciutacule cu vocabularul tau slobod.Ca mama le tranteam si eu dar ca bunica sunt perfecta.Dar sa revin la oile tale sasul asta-i atat de bleg cum numai in ardeal puteai gasi.Am o poveste cu impaiatul ca de la Basescu matolul nu putea veni decat uschitul asta care doarme pe el si cand e treaz,nu ma mira ca nu a pus-o de un copil.

  6. La ICR? S.Tănase??? Mai bine Prigoană sau neavăstica lui… Dumnezeule mare!!! Au să fi uitat românii emisiunile alea din care nimic n-aveai a înțelege când acest Sofocle reșapat cu miraculosul poet-bucătar, de băse iubitoriu, mai bine zis M. Dinescu, turuiau simultan cu așa viteză (de substanță nu era nevoie) încât numai mecanicii de la Ferrari se holbau uimiți la ei!

  7. La “kompetentii” astia expimanti, “canta si bate la masa” e echivalent cu “Canta cucu-n Bucovina”… si Lese e, asa, ceva mai batran ca vijelie-salam…
    Acu’, nu ca m-as pricepe la tematici cu icereu’ ala (mi-a “trecut” de cand cu poneiu’ nazist si cu ketamina “produsa” de prietena unuia premiat p-acolo), da’ am citit “Fefeleaga” si Jules Verne la momentul oportun, si ma nostalgiez dupa vremurile cand nu trebuia sa incepem intelegerea unora de ne conduc de exercitii de dictie gen Dana Grecu (a-e-i-o-u… rrrrr-ratusca-ramurica)…
    De la neamt, deocamdata, pare-se ca avem doar muuuult’ghenosenschaftwagen” (redarea e aproximativa reproducerea, ca in vremurile mele germana se invata ca hobby); nu-i duc doru’ “jucausului’, da’ ma uit ca la posrta noua cand vad cu cine se-nconjoara, dupa ce si-a luat tara-napoi… sau ‘nainte…daca aia de zice ca n-are nevoie de televizor l-a consiliat, daca pe sefu’ intelectualilor cu brevet de la icereu’ e batalia, m-astept sa platesc si la anu’ rovigneta degeaba… ca tot pe bucse, amortizoare si pinioane schimbate ma bazez, autostrazile mai au de asteptat pe plaiu’ asta mioritic…
    (PS : stiu ca nu e sarcina neamtului sa-mi faca strazi civilizate, da’ tinerii aia frumosi si liberi de si-au luat tara-napoi nu cred sa stie… sigur ei asta credeau… ghinion !)
    (Alt PS : astept cu interes revenirea din concediul de maternitate al d-nei Anastase…si al multora dintre colegii de partid – acu’, nou’ penele…da’ parca e preferabila pensionarea anticipata a respectivilor, fie si pe banii nostrii… ca e mai ieftin, in functii ne costa mult mai mult, s-a vazut !)

  8. Victore,
    Radu Boroianu este cunoscut mai mult ca politician decat ca om de cultura.
    Cu toate astea, activitatea lui politica a scazut semnificativ in ultimii 15 ani (lucru de apreciat) dar n-a fost compensata prin succese culturale notabile (din pacate) ci mai mult pe business legat de cultura.
    Propunerea lui RB la ICR nu are legatura, din pacate, cu realizarile sale de om de cultura ci mai mult cu faptul ca este apropiat de liberalii rosii ai lui Moliceanu care ii servesc, indiscriminatoriu, interesele lui Ponta (si PSD asa cum s-a intamplat si cat a fost Moliceanu prim-ministru).

  9. bigradu, imi place asta cu “liberalul rosu”, originala nu-i asa.Dar parca am mai spuso cineva. Santeti din aceiasi gasca?

  10. Dl.Ciutacu..te citesc cu placere…!
    Succes pe mai departe..!
    Sa ramai la fel de curajos!

  11. Ca liberalii au facut o propunere proasta e adevarat. Dar nu a fost votat.

    Acum sa discutam si despre Boroianu. Nenea asta nu se mai ocupa de meserie de mult timp. Ma uit acum pe goagal, din ’92 incoace numai functii si locsoare caldute a primit. A fost si “reprezentant personal” al “tiranului”.

    Ultima oara cand am auzit de el, cica parte din banii de tablouri ai lui Valcov au ajuns la casa lui de licitatii.

    Si de ce ar fi votat PSD-ul vreodata un om care nu e al lor ?

    Oricum eu o citesc asta mai mult ca o demonstratie de forta a PSD decat o alegere dintre doi “parveniti”. Liberalii ziceau ca mai au nevoie de 2-3 voturi si il schimba pe Tariceanu. Ei n-au voturi nici pentru a pune un om la ICR in Senat ! Poate daca numeau unul de la UDMR le iesea.

  12. Acest Jo6haus e o alegere nefasta pentru tara asta, asa cum a fost si Basescu. A fost o manipulare facuta pe Facebook. Marele lingvist Noam Chomsky are mare dreptate.

  13. În afară de subiect.

    1.Fără să fiu fan Adrian Năstase, sunt întru totul de acord cu scrisoarea domniei sale către Mediafax. Ambasadele să rămână ceea ce sunt: AMBASADE.

    2. Liviu Dragnea a anunţat că toate proprietăţile din România vor fi intabulate gratuit de Guvern. Dacă nu sunt vorbe în vânt, încep să văd partidul de stânga. Este de urmărit…

    3. Având în vedere criticile aduse Justiţiei în ultima vreme de către T. Băsescu (direct interesat şi penibil), mă aştept ca în curând acesta să adauge trei litere celebrei ziceri “Adriane nici nu ştii cât de mic începi să fii” şi să-i spună: Adriane nici nu ştii cât de (A)mic începi să-(MI) fii…

  14. Preşedintele speculator imobiliar , cică e şeful statului! Poate a statului în cur!!!

  15. @ochila
    Nu mi-am propus sa fiu original. Oricum, mai sunt unele epitete care ii caracterizeaza foarte bine pe cei carora le-au fost adresate: “Carlan” si “Prostanac”.

  16. @constantin
    Pt. început a spus că nu-l poate urî, pt. că nu e capabil de așa ceva și că Năstase nu i-a făcut nimic, în afară de incercarea firavă cu flota.Apoi, ne-a spus că au stat împreună de multe ori la un whiskey, așa ca doi comuniști.Hai, că pușcăriabilii ăștia doi chiar că-s simpatici.Mîine, poimîine se bat prin arest de la o bucată de șuncă bio.

  17. @bondescu

    Slabe speranţe să se întâlnească. Adrian Năstase a cam terminat cu puşcăria. Cred… Microsoft începe, probabil, cu Tăriceanu. Dacă mai începe. EADS s-a proptit undeva în Germania şi dacă nu vrea neamţul, nu există. Viaţa-i complicată şi unii au noroc.

    Cu privire la bio, sunt sigur că dacă T. Băsescu o să cadă la suferinţă, A.Năstase o să-i trimită un coş de ouă de la Cornu. Să le numere, poate adoarme mai uşor. Şi, cine ştie, poate se şi oftică…

  18. Domnule Ciutacu, acest Tanase nu e cel care-l acuzase pe Vozganian ca i-au scris altii romanele? Pe vremea cand era basist

  19. Nici eu nu ma mai uit la TV. Si mi-e foarte bine. Sustin oricand revenirea la sistemul de emisie cu 2 ore pe zi :).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.