Blog
Închiderea OTV crapă Cutia Pandorei
Oricat de impopular o să devin, pe mine tot mă sperie bucuria românilor care se dau subţiri, generată de faptul că se închide administrativ o televiziune. Iar motivul închiderii (suspendării licenţei, ce naiba o fi) e de un ridicol grotesc. Statul nu a returnat profesorilor tăierile abuzive de venituri, consfinţite
Interviul meu şi marele meci de baschet
E mare lucru să te deschizi într-un interviu. Îţi trebuie interlocutor. Eu l-am avut. Luaţi-l pe episoade (unu, doi, trei, patru, cinci, şase). S-a incheiat fiscalizarea biletelor pentru meciul de baschet cu liceeni, sunt pe piaţă. Se pot cumpăra online în reteaua Eventim, în magazinele Dream Sport (complexul comercial Unirea şi
Scandalul finanţării spitalelor private
Comisariatul ONU pentru înjurături
Goana după audienţă (şi după banii din publicitate) a început să permită orice. De la promovarea interlopilor şi a curvelor de club, până la disecarea mortului zilei, felierea vieţii (inclusiv sexuale) private şi despicarea-n patru a motivelor de divorţ ale unor cetăţeni notorii. E, peste tot în lume, iar noi
Vulturii rup bucăţi din stârvul sănătăţii
Mă leagă de politicianul Eugen Nicolăescu o istorie bilateral-isterică, de pe vremea când Sorin Oprescu era omul rău care frâna reforma-n sănătate, iar contabilul liberal era întruchiparea ei în ochii înaltelor conştiinţe care azi îl desfiinţează. N-am motive de amabilitate subită la adresa lui, dar, de această dată, chiar cred
Tango-ul se dansează numai în doi
UPDATE: Episodul trei Ani de zile, am răspuns cu plăcere solicitărilor de interviuri. Dar, la un moment dat, m-am plictisit. Fiindcă majoritatea erau despre Băsescu şi tot ce-l înconjoară. Or, dincolo de faptul că personajul mi-a ocupat o parte sănătoasă din viaţă, există şi altceva pe planeta asta. Şi extrem de
Epurări în PNL? Cine-i candidatul USL
Porcăria asta n-o mai vedeţi, ipocriţilor?
Poate-mi explică şi mie deontologii presei care strâmbă pe bună dreptate din nas la reflectarea dezgustătoare a "cazului" Sergiu Nicolaescu şi cer elaborarea unei legi a presei de ce ar fi acceptabilă profesional vânturarea presupusului lesbianism al handbalistei Alina Dobrin. Doar fiindcă emisiunile de după-amiază, tabloidele şi ziarele de sport