Cum încarcă teroristu’ Jamal prepaidu’?

vorbe-grele

UPDATE: Între timp, după campania nereușită de imagine pe sticlă, George Maior a demisionat un pic de la SRI. Abia aștept să văd cine-și ia țara înapoi de la el Știu că-i voi enerva atât pe fanii necondiționați ai statului de drept, cât și pe detașații lui, ai statului de drept,

Şo pe Marga, că ştie el ce (n)-a făcut!

vorbe-grele

Andrei Marga e departe de-a fi vreo lumină-n poziţii administrative de vârf. E inerţial, ranchiunos şi, pe alocuri, tiran. Dar campania asta deşănţată cu proiectele ICR pe bani nerambursabili declarate (ne)elegibile e o mizerie fără margini şi o făcătură securistică de trei parale. La ea pun botul mai multe categorii

Vulturii rup bucăţi din stârvul sănătăţii

vorbe-grele

Mă leagă de politicianul Eugen Nicolăescu o istorie bilateral-isterică, de pe vremea când Sorin Oprescu era omul rău care frâna reforma-n sănătate, iar contabilul liberal era întruchiparea ei în ochii înaltelor conştiinţe care azi îl desfiinţează. N-am motive de amabilitate subită la adresa lui, dar, de această dată, chiar cred

A face o facere de bine. Numai s-o facă!

vorbe-grele

LATE UPDATE: "Indiferent dacă profesorul Dan Voiculescu a trimis sau nu acel mesaj, colega mea Trisi Cristea specializată în programe și burse în cadrul fundației a luat legătura cu Adrian Sava pentru a vedea împreună dacă profilul lui corespunde programelor și burselor oferite de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României."