Intervenţia telefonică DECENTĂ (el o consideră neinspirată) a lui Crin în emisiunea lui Capatos despre curu' lu' Boc, în condiţiile în care habar n-avea cine-i subiectul dezvăluirilor şi care-i ipostaza (v-o spun eu că nu s-a suflat o vorbă privind identitatea şi postura până-n ultima clipă), a generat o reacţie
Author: Victor Ciutacu
Beţivii au talent. Consum pentru tine
Cauza nobilă a deszăpezirii avea nevoie de nişte beţivi în flagrant, cu paharu-n mână. I-au fost livraţi imediat. Fără legătură cu milioanele de euro pompate de Elena Udrea la Pro TV sau cu faptul că Traian Băsescu vieţuieşte la Predeal în proximitatea cabanei lui Adrian Sârbu. Astea-s detalii contabile. Restu-i
Procurorii indignării nu se uită-n oglindă
Doamne, câtă indignare a mai stârnit, în lumea curvelor virgine care populează presa românească, arătarea curului lui Boc la Capatos în emisiune!... Ce mai freamăt, ce mai vuiet! Urlă caracterele-n ei de te-ntrebi unde au fost ascunşi până acum. De la oameni care au legitimat, prin prezenţă şi participare, toate
Nişte beţivi leneşi din România tropicală
Suprinzător, uneori, în România, cunoscută ţară tropicală, iarna ninge. Nu chiar atât de des ca pe vremea când eram noi copii şi paralela 45 trecea prin mijlocul hărţii. Între timp, toată lumea s-a schimbat. Au picat în serie mai toate regimurile comuniste din estul Europei. Victoria Bucureşti şi Flacăra Moreni
“Aud de la domnul Şova, ulterior…”
LATE UPDATE: Tocmai discutăm la telefon. Fiecare-i convins că el are dreptate. UPDATE: Dan Şova dezminte. Altul care mi-a uitat numărul de telefon. Şi o face mincinoasă pe Elena Udrea pentru că l-a pus într-o situaţie politică neplăcută. Eu aştept s-o dea în judecată. El aşteaptă - sigur, în numele cititorilor
Sonetul 66
Emil Hossu n-a mai apucat să scrie, pentru Jurnalul Naţional, textul privind protestele de stradă şi învierea frumoasă a Pieţei Universităţii. Şi nici eu să fac emisiunea la care-mi promisese că mă va acompania. S-a stins rapid, fără nici un semn înainte, în teatrul pe care-l iubea, sub ochii incapabili
Nemulţumiţii şi propagandiştii, marş!
Puterea s-a clătinat. Ponta a trădat?
The begining of a beautiful friendship?
Ne mai luăm acum de la o lege banală?
UPDATE: L-am demisionat de la SIE pe Ungureanu. Mă scuzaţi că am avut dreptate Domnu' premier desemnat, aţi lecturat cumva, între două cărţi bune şi rapoartele spionilor, Legea siguranţei naţionale (site-ul SIE)? Dacă da, o şi aplicaţi cumva? UPDATE: Dincolo de incompatbilitatea legală şi de anomalia politică, haideţi să ne delectăm cu puternicele şi perenele