Emil Hossu n-a mai apucat să scrie, pentru Jurnalul Naţional, textul privind protestele de stradă şi învierea frumoasă a Pieţei Universităţii. Şi nici eu să fac emisiunea la care-mi promisese că mă va acompania. S-a stins rapid, fără nici un semn înainte, în teatrul pe care-l iubea, sub ochii incapabili să priceapă ce se petrece ai colegilor şi ai soţiei sale, actriţa Catrinel Dumitrescu. Mi s-a părut normal să-i cedez ei spaţiul lui editorial, care încă stă rezervat la mine pe birou.
Bucureşti, România, UE, 9 februarie 2012. Înot printre nămeţi, prin Tărâmul Urşilor Polari. E frig de-ţi crapă căpăţâna. Găsesc greu un taxi. Mă grăbesc. Mă aşteaptă Catrinel, la ei acasă. Nu vreau să întârzii. De fapt, eu nu întârzii niciodată. Mă opresc la Georgel, la florărie, la Eroilor. Ţiganul meu blond şi preferat lipseşte. E doar vară-sa. Iau un buchet de flori mirate de ger. Mă arunc în diligenţa galbenă. Sunt în rond, am întârziat cinci minute. Îi dau sms, mă scuz şi-i spun unde sunt. Cobor, zăpada-mi scârţâie sinistru sub ghetele de piele întoarsă. Deh, sunt domn, mă ţin subţire, apar la televizor. Intru în scară. Portarul mă salută, iese din gheretă. Se uită la învestirea Cabinetului Ungureanu. „Ce ziceţi, trece?“ Dau din cap, ne strângem mâinile. „La doamna Catrinel, da?“ Da, acolo, de-ar dura o veşnicie cele nouă etaje cu liftul! Ajung, se deschide uşa, mă întâmpină doi câini şi, din spatele lor, Catrinel. E frumoasă de pică. Răvăşită, dărâmată fizic şi psihic, dezarmant de frumoasă. Ne strângem în braţe. „Hai că fac ca Milu. Să-ţi arăt casa noastră. Aici e bucătăria, aici e baia, aici e dormitorul câinilor, aici e livingul. Uite şi terasa noastră. Păcat că n-aţi apucat să beţi nici un şpriţ împreună. Îţi fac o cafea. Aşează-te unde vrei tu.“ Mă prăvălesc pe un fotoliu. Lângă mine, pe colţul din dreapta al canapelei, se aşează Alun, un câine superb. Aflu că era locul lui Milu. Beau cafea dintr-o cană cu chipul lui Gheorghe Dinică pe ea. „E cana lui Milu, de la parastas de la Gigi numai în ea bea.“ Mi se taie picioarele, bine că stau jos. Fumăm amândoi ca turcii, aceeaşi marcă de ţigări. Catrinel încerpe să vorbească, e de nestăvilit… (continuarea, aici)
iubitii mei, (victor, mircea, radu, mihai, etc. de la antena 3)
credeam ca n-o sa revin sa va mai contactez, dar am plecat de la un articol legat de MILU, iar azi dialogul din jurnal m-a coplesit.
dragii mei,
chiar nu pricepe nimeni, ca eu, vierme, ciumpalac, etc. de ce sunt certat de acesti numiti, super inteligenti, ca intelectuali nu pot fi.
Eu, tu, el, noi, voi, ei suntem cei care-i platim si atunci de ce suntem noi umiliti?
Ei au ajuns acolo pentru ca nu se vrea sa facem alegeri anticipate, dar asta nu inseamna ca eu sunt lenes, nu inseamna ca nu-mi ajut semenii, chiar daca n-o pun pe tapet.
Va rog eu, terminati cu superintelectualii (inclusiv Victor Ponta) si sa aratam ca la fel ca MILU, unii mor si de inima rea.
Traim rau in Romania si asta inseamna, cel putin impertinenta.
mihai
buna seara,
as dori o mica verificare a linkului pt JN. nu ma duce nicaieri… poate o fi de la faptul ca ma conectez pe mobil.
mersi mult.
Nu am de spus decat atat …
Multumiri Victor Ciutacu!
O adevarata poveste – lectie de viata!
Parca o si vad pe d.na Catrinel plutind printre amintirile ramase se la sotul MILU (ODIHNEASCA-SE IN PACE!). Ii urez SA FIE TARE!, ca nu se termina totul asa, aici!
Cat despre voi ANTENA 3 ” ne uitam la voi cum ascultam Europa Liberă pe vremea lui nea Nicu! Dumnezeu mi-e martor, ” – vecine Ciutacu (venini de cartier) mare dreptate are d.ns Catrinel – atunci aveam un radio caruia i se blocase scala pe lungimea de unda a Europei Libere, acu’ ma tachineaza fiul meu ca mi se va bloca tv. pe ANTENA 3. Ei si? Asa sa ramana cat va fi nevoie ! Sic!!!