Diferenţa dintre interviu şi confruntare

vorbe-grele

De azi noapte, în calitatea mea de om cu vag exerciţiu al interviului de televiziune, nu de prieten al lui Gâdea, încerc să citesc detaşat toate comentariile părerologilor despre emisiunea Sinteza zilei de aseară. Deja mă dor ochii în cap. Am impresia că am citit cam tot ce se putea

S-a dat dreptate (şi sânge) la tot cartierul

vorbe-grele

1. CNA l-a amendat pe Gâdea cu 150.000 lei fiindcă l-a făcut dobitoc pe Duţă. OK, oamenii supăraţi n-au avut portocale şi nici voturile necesare să ne suspende emisia, au apelat la amenda aproape maximă. E de discutat mult şi, evident, subiectiv despre cuantum, mai ales în contextul în care

CNA – A3, meci de 1 sau 2. X nu există

vorbe-grele

Presa e considerată vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale. Conisilierul preşedintelui vede o luptă între presă şi democraţie. Puterea modifică legea audiovizualului în sensul înăspririi drastice a sancţiunilor. Fostul vicepreşedinte al PD cere suspendarea emisiei Antenei 3. Avocatul preşedintelui scrie pledoarii pentru eliminarea obligativităţii legale a retransmisiei celui mai urmărit post

Istorie politică recentă. Jack cerea sânge

vorbe-grele

Sunt oameni care simt nevoia să-şi şteargă brusc anumite file de trecut. Şi fac pe proştii, de parcă n-ar fi vorba despre ei. Numai că au momente când calcă pe el ca pe greblă. Şi-i plesneşte-n frunte. Unul dintre ei e maistru' Jack. Care, pălit brusc de sentimente oranj, ceea

Moarte şi muie; prin poşta electronică

vorbe-grele

- Disperaţi să închidă Antena 3, Narcisa (căreia Gâdea i-a dat cândva o pâine) şi Gelu pişă ochii că-s ameninţaţi cu moartea pe mail şi că procuratura nu vrea să-l ia pe Badea de acasă fiindcă a dat adresa de e-mail (publică, prin lege) şi poza femeii (demnitar în funcţie

Execuţia lui Gâdea nu tratează cancerul

vorbe-grele

CNA a fost la un pas să suspende, deocamdată pentru 10 minute, emisia Antenei 3. A ieşit balotaj. Se reia votul joi. Când, probabil, vor vota şi cei doi noi membri, amândoi ai puterii. Stăm strâmb şi judecăm. Nu ştiu dacă drept, subiectiv sigur. În sistemul sanitar e situaţie de forţă

Televiziunea Română de tractir oranj

vorbe-grele

TVR n-a mustit niciodată de moralitate. În definitiv, televiziunea în sine nu-i vreo mănăstire. Lucratul în media presupune, de multe ori, compromisuri, dar cu limite. De când s-a instalat gaşca moldovenească (unde Ieşii lui Lăzescu sunt un soi de Clujul lui Boc de la Palatul Victoria), ascensiunea pe sticlă, într-o

Merităm să ne arate politicienii curul!

vorbe-grele

1. Cu emisia oprită 10 minute, pedepsita Antena 1 a făcut audienţă aproape dublă faţă de profesioniştii crimei de la Ştirile TVR pe banii noştri. Lăzescu, ieşi afară! (UPDATE: Aud că Jurnalul TVR e de la 8. Atunci e şi mai rău!) 2. Când o femeie de 67 de ani scoate, într-un

Unde mi-era acest Larry Flynt al nostru

vorbe-grele

Gata, s-a făcut dreptate! Emisia Antenei 1 va fi întreruptă, prin decizia CNA, timp de 10 minute. În semn de recunoaştere a minunatei performanţe pe care a realizat-o Capatos în încercarea de a da lovitura. Ţara e-n sărbătoare, s-au topit zăpezile, s-a suspendat ACTA şi a crescut nivelul de trai.

Tribunalul ipocrit al integrităţii morale

vorbe-grele

Intervenţia telefonică DECENTĂ (el o consideră neinspirată) a lui Crin în emisiunea lui Capatos despre curu' lu' Boc, în condiţiile în care habar n-avea cine-i subiectul dezvăluirilor şi care-i ipostaza (v-o spun eu că nu s-a suflat o vorbă privind identitatea şi postura până-n ultima clipă), a generat o reacţie