S-a dat dreptate (şi sânge) la tot cartierul

vorbe-grele

1. CNA l-a amendat pe Gâdea cu 150.000 lei fiindcă l-a făcut dobitoc pe Duţă. OK, oamenii supăraţi n-au avut portocale şi nici voturile necesare să ne suspende emisia, au apelat la amenda aproape maximă. E de discutat mult şi, evident, subiectiv despre cuantum, mai ales în contextul în care

CNA – A3, meci de 1 sau 2. X nu există

vorbe-grele

Presa e considerată vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale. Conisilierul preşedintelui vede o luptă între presă şi democraţie. Puterea modifică legea audiovizualului în sensul înăspririi drastice a sancţiunilor. Fostul vicepreşedinte al PD cere suspendarea emisiei Antenei 3. Avocatul preşedintelui scrie pledoarii pentru eliminarea obligativităţii legale a retransmisiei celui mai urmărit post

Istorie politică recentă. Jack cerea sânge

vorbe-grele

Sunt oameni care simt nevoia să-şi şteargă brusc anumite file de trecut. Şi fac pe proştii, de parcă n-ar fi vorba despre ei. Numai că au momente când calcă pe el ca pe greblă. Şi-i plesneşte-n frunte. Unul dintre ei e maistru' Jack. Care, pălit brusc de sentimente oranj, ceea

Moarte şi muie; prin poşta electronică

vorbe-grele

- Disperaţi să închidă Antena 3, Narcisa (căreia Gâdea i-a dat cândva o pâine) şi Gelu pişă ochii că-s ameninţaţi cu moartea pe mail şi că procuratura nu vrea să-l ia pe Badea de acasă fiindcă a dat adresa de e-mail (publică, prin lege) şi poza femeii (demnitar în funcţie

Interviu-confesiune cu omul Dan Puric

vorbe-grele

Pentru mine, principiul monarhic e continuarea principiului voievodal. Principiul voievodal este ierahie. Aveţi mamă. Să vă trăiască şi să vă bucuraţi de ea! Mama mea a murit. Niciodată un copil nu creşte îndeajuns de mare încât să nu-i poată spune mamei "mamă”. E o ierarhie naturală. Un conducător nu se

Execuţia lui Gâdea nu tratează cancerul

vorbe-grele

CNA a fost la un pas să suspende, deocamdată pentru 10 minute, emisia Antenei 3. A ieşit balotaj. Se reia votul joi. Când, probabil, vor vota şi cei doi noi membri, amândoi ai puterii. Stăm strâmb şi judecăm. Nu ştiu dacă drept, subiectiv sigur. În sistemul sanitar e situaţie de forţă

Secretul numirii lui Meleşcanu la SIE

vorbe-grele

UPDATE: Gata, prin votul reprezentanţilor puterii politice în Parlament, întinerirea instituţională a triumfat. Meleşcanu (71 de ani) va continua reforma SIE. Dat fiind că s-a schimbat doar şeful, nu şi profesionalismul şi neutralitatea instituţiei, mă gândesc că Ponta o să-l păstreze după alegeri în funcţie. Împreună cu Maior de la SRI, evident... "Suntem