Derbedeul e același, curul s-a schimbat

vorbe-grele

Când ne-a porcăit pe noi cum i-a ieșit pe gaura gurii (găozari, țigănci împuțite, tonomate, slugi), țucălarii lui i-au găsit scuze: noi am început, e și el om, își apără familia, nevoie și neamul, de ce să tacă, e libertate de expresie etc. Astăzi, apărătorii necondiționați de odinioară ai agresorului,

Arestatoru’ Ghiță și cu ginecologu’ Felix

vorbe-grele

Viteazul Băsescu se dă lebădă. Cică el și cu neprihănita Udrea sunt ținte politice. Dar nu ale lu' Coldea și Kovesi, că n-are sânge să se ia cu ei de când s-a strâns funia la par, ci ale Antenei 3 și RTV. Da, eu aproape am convingerea că Voiculescu (scos

Monumentul denunțătorului patriot. Vanghelie, mai tare decât Real Madrid

vorbe-grele

UPDATE: După jena de ieri, cu denunțătorul bizar care urma să vândă la mișto caprele unuia pe care nu-l întâlnise, s-a încordat statu' de drept să-și ia revanșa. Așa că l-a umflat de cu ziuă pe Vanghelie, cu tot cu femeie, cică pentru un prejudiciu de domeniul apocalipsei financiare. Spuneam

Cătușele, efect orgasmic la neputincioși

vorbe-grele

UPDATE: Fabuloasă hotărârea de a o plasa pe Elena Udrea în arest la domiciliu cu o seară înainte de votul din Parlament privind noua cerere de arestare preventivă. Sunt curios cum ajunge la Casa Poporului și, în caz c-o va face, dacă DNA va considera că discursul ei public, deci

Au dat-o pe Udrea la lei. Gândim un pic?

vorbe-grele

LATE UPDATE: Habar n-aveam, cand ma ocupam cu maruntisuri precum dezvaluiri privind mafia Basescu-Udrea, cati oameni curajosi, de mare caracter, ma sustin in tacere de sub plapuma, da' le e jena sa mi-o spuna. Muriti, ba, viermilor! Daca un om cu puterea si informatiile lu' Nuti a fost spulberat de

Cum își plătește statul de drept oștenii

vorbe-grele

Fiindcă mi-e al dracului de scârbă de oamenii care nu-s proști, dar fac pe proștii, vă descriu mecanismul prin care un ziarist poate fi plătit de un om de afaceri și fără să ia banii în plic de la el. Nu-mi cereți nume, asta nu-i treaba mea. Presupunem că serviciul secret,

Cum își iau beregățile copiii Sistemului

vorbe-grele

DNA și SRI, să muriți voi că abia acum v-ați lamurit ce golănii a făcut Udrea? Nuți, jură-te pe carne de porc că abia acum ai aflat că se arestează la comanda si că băieții cu ochi albaștri se bagă în alegeri și decid rezultatul! Măcelariți-vă între voi, din partea mea,

Argații lu’ Nuți s-au băgat la insurecție

vorbe-grele

UPDATE: Ponta a îndrăznit să fie de acord public cu mine, l-au linșat hienele. Acum s-a găsit și Cristoiu, mai lipsește Băsescu din poveste. Acu' l-au umflat și pe Videanu. Aștept cu încredere mesajul intern de comunicare al fostului PDL Au luat-o pe Nuți. Din oraș, cu mandat, să fie circul

Piticson, ia zi, cine-i derbedeul dracului?

vorbe-grele

UPDATE: Nu dau doi bani pe Gabi Sandu. Habar n-am dacă sumele din denunțul lui, plătite pentru a rămâne în funcție, sunt riguros exacte. Nici dacă există probe privind identitatea destinatarilor. Dar mecanismul accederii în funcție, cu plata în avans per loc de ministru, respectiv cel al păstrării ei, cu

Arafate, pleaca, bre, lasa-i in durerea lor!

vorbe-grele

Hai ca m-am enervat cu isteria asta anti-Aarafat. Si o s-o iau metodic. - Eu sunt unul dintre cei, putini, care, chiar si in varful popularitatii sale, s-au pisat impotriva vantului si au sustinul apasat ca nu trebuie mitizat. - Eu sunt cel care s-a declarat public deranjat de incercarea de sacralizare