Cum l-a ciuruit FMI pe Traian Băsescu

vorbe-grele

Declaraţiile în cascadă ale oficialilor FMI, care au culminat cu aceea extrem de apăsată a şefului instituţiei, reprezintă un pumn în barba guvernului de la Bucureşti. Venit imediat după genunchiul în stomac. Pentru că, în faţa unui mediu social din ce în ce mai ostil şi cu perspectiva asumării răspunderii

Care ai la îndemână nişte halate pe stoc?

vorbe-grele

Lăzăroiu s-a tras la faţă şi are impresii ciclice cu instigatori perverşi. Voinescu-l citeşte pe Iliescu-n spatele minerilor (care, parcă, veneau la Bucureşti după ce ieşea Geoană preşedinte şi fugea Vanghelie cu cota unică). Lu' Udrea i se pare că a vorbit într-o zi nu ştiu care supus de-al ei

Cine n-are loc de mine să mă pupe-n cur

vorbe-grele

Ştiu că lucrurile pe care le-am spus în interviul ăsta (care-i cu "va urma") deranjează. Le fel de tare ştiu că mi se rupe. Fiindcă tot ce am făcut profesional în viaţă s-a petrecut pe cont propriu. Şi tot aşa se va întâmpla şi de acum înainte...

Mă vedeţi pe mine negociind cu Sulfina?

vorbe-grele

Auzii, printre picături, într-un week-end în care politica a fost ultima mea preocupare,  că, după ce s-au umplut de ridicol crezând că boicotul lor ieftin o să ne bage-n faliment, pedeliştii s-au sucit. Acum cică au înfiinţat nu ştiu ce comisie, sub conducerea augustă a comunicatoarei de rang internaţional Sulfina,