17994
Polemici Politice
Mostre de solidaritate-n grup organizat
Farmecul vine la capătul de jos al scării
Scenariu paranoic de reformă a statului
Execuţia sumară a tripletei de aur BVB
Aşa liniştit şi disciplinat cum pare el la prima vedere, PD-L fierbe la foc mic. Apropierea congresului a dat startul unei lupte surde pentru acapararea de facto a puterii în interiorul formaţiunii portocalii. Plesnelile se rezolvă, cu precădere, prin media. Imediat după arestarea lui Antonie Solomon (care bate-n ambele tabere),
Cum poate să ajungă Udrea preşedinte
Ultraşii s-au isterizat când am spus că, dacă Traian Băsescu va fi sănătos până-n 2014 şi dacă societatea românească va continua să se degradeze, Elena Udrea va fi, probabil, candidatul PD-L la Preşedinţie. Şi că părerea mea e că are şi destule şanse. Evident că, plecând de la antipatia antiportocaliilor faţă
Să se facă dreptate-n grup la tot cartierul
Poporul suveran se-ndreapă viguros către foamea-n grup. Dar poporului suveran nu i se pot oferi, din motive care pleacă de la incompetenţă şi ajung până la preocuparea exclusivă pentru ciordeala politică-n beneficiu propriu, nişte soluţii economico-sociale compensatorii. Pentru ca grupul fomiştilor să nu fie organizat, oamenilor li se oferă ocupaţii altrenative.
Puterea absoluta nu lasa loc de scuze
- Crin a vrut putere absoluta si a obtinut-o. Nimic nu-l impiedica s-o exercite. Are toata parghiile-n mana, dar si toata responsabilitatea. Nu exista scuza pentru esec. - Realegerea e naturala. A obtinut cel mai bun scor din istoria postrevolutionara a PNL, a facut miscari care au pozitionat foarte bine partidul,
Cidul din geamul cârciumii pare întreg
Am refuzat să public orice frânturi de informaţii vânturate de Vadim privind starea (precară) de sănătate a preşedintelui României. Pentru că, pe de o parte, o repet, nu fac trafic cu moartea (fie ea şi indusă interesat), respectiv, pe de altă parte, fiindcă preşedintele PRM e mai puţin credibil chiar
Cine şi de ce l-a retras pe Diaconescu
Retragerile lui Mazăre şi Mitrea, în favoarea lui Ponta, n-au surprins pe nimeni. Retragerea lui Diaconescu, pentru Geoană, a stârnit ditamai scandalul politic. Pentru că, la scurtă vreme după anunţ, a apărut jumătatea de dezvăluire a Florianei (întâmplător, într-o emisiune unde eram şi eu invitat), aceea că fostul ministru de