Promo Udrea: turism de urs și hârtoape

vorbe-grele

Şeful statului, beneficiar prin tradiţie al dezvăluirilor de presă despre oricine altcineva decât el, simte ca un copoi mirosul deranjului. Aşa că se străduieşte să-şi extragă blonda preferată din mocirlă şi s-o mute din bătaia puştii. Chiar cu riscul ca el, marele informat şi denunţător al înţelegerilor financiare toxice dintre

“Cazul Ridzi”. Percepţia asupra gâştelor

vorbe-grele

Motto: "După ce-a distrus aproape tot în politică, Băsescu îşi desăvârşeşte opera: a ajuns la ai lui şi la el" (Tudor Octavian) Nu demnitarul Ridzi - o cuconiţă cu o educaţie aproximativă, linguşitoare cu stăpînii şi obraznică în relaţia cu restului Universului, care acum se agaţă de proceduri şi se ascunde

Ospătarii triumfă asupra intelectualilor

vorbe-grele

Motto: "Boc: kevesebb időt kell szentelni a gőgöknek a Băsescu kormányülésen való jelenlétét illetően" (Mediafax) Înainte de toate, trebuie să stârpim intelectualii (mai puţin pe cei favorabili întâiului consumator al ţării, evident) şi să dinamităm, în direct şi la ore de vârf, orice unitate şcolară care nu-i otrăveşte de

Fuga de partid

vorbe-grele

Important este că o cauză apolitică oarecare - în loc de „sport, natură, tinereţe" sau „mişcarea contra statului" putea fi la fel de bine şi „salvarea melcilor de supă" – a reuşit să mobilizeze, fără buget de promovare sau campanie publicitară, cam tot atâţia oameni câţi adună cu sforţări cele