"Lumea bună" se isterizează. Ne vrea închiși; pe post și pe persoană fizică. Se agită. Reclamă. Face petiții. Și presiuni asupra consumatorilor/plătitorilor de publicitate. Să-și retragă spoturile de pe post. Timp în care noi continuăm să existăm. Ne încăpățânăm. Nu ne predăm. Nu fiindcă am fi eroi. Muncim, suntem plătiți,
Tag: dezvaluiri
Coldea, prabusire controlata pas cu pas, dar nu singur
Seara când Băsescu a avut discurs corect
Nu ştiu (şi nici nu mă interesează) dacă din raţiuni personale (dosare sensibile) sau din calcul politic, Traian Băsescu a avut, ieri seară, la TVR, un discurs absolut corect pe tema luptei anticorupţie. Şi m-am contrat pe tema asta, la Sinteza zilei, cu Mugur Ciuvică. Nu cred în inocenţa prezidenţială
Hai să vă mai fac o tură de exclusivitate!
A făcut parte din staff-ul de campanie electorală al lui Traian Băsescu. E prietenă cu Elena Udrea. I-a fost partener de afaceri şi consilier la Ministerul Turismului. După alegeri, a fost numită director general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), astăzi în pragul desfiinţării. Calitate în care se ocupă (până
Promo Udrea: turism de urs și hârtoape
Şeful statului, beneficiar prin tradiţie al dezvăluirilor de presă despre oricine altcineva decât el, simte ca un copoi mirosul deranjului. Aşa că se străduieşte să-şi extragă blonda preferată din mocirlă şi s-o mute din bătaia puştii. Chiar cu riscul ca el, marele informat şi denunţător al înţelegerilor financiare toxice dintre
Elena Udrea, dă-i afară pe impostori!
Elena Udrea a aflat pe surse, că tot am anunţat eu public la televizor în show-ul politic cu cea mai mare audienţă din România, că Jurnalul Naţional dă drumul vineri (azi) campaniei privind modul de cheltuire a banilor publici din bugetul generos al Ministerului Turismului. Aşa că, sfătuită probabil de
Cum mi-ar sta cumătru cu nea Trăian?
ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ ȘI SCRIPTUL Am făcut-o și pe asta! Unii spun c-am făcut-o europarlamentar, alții c-am picat la pace. Unii zic c-am fost mârlan, alții că am încercat s-o intimidez. Toate părerile astea, la un loc, pe care le respect, dar atât, îmi întăresc ideea c-am făcut o treabă bună. Și-am