Când vă fac o dictare cu public, doamna doctor Kovesi?

Nu trebuie să excelezi în fizică cuantică pentru a citi două texte puse față-n față. Și nici laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru a le compara. Dacă nu ești, după caz, orb sau imbecil, vezi când textul original e copiat. La registratură mai merge povestea lui conform cu originalul,

Cum scoți de pe piață orice politician român care te încurcă

În lumea tuturor certitudinilor, vă invit la un scurt (și plictisitor, știu) exercițiu de logică. În februarie 2010, Victor Ponta câștigă președinția PSD, în urma unui congres pe care contracandidatul Geoană îl caracterizează ca fiind fraudat cu ajutorul lui Sebastian Ghiță. Pentru cei cu memoria scurtă, adunarea aia selectă de

Cum strânge Cioloș gunoaiele; 8 din 23 până acum, în doar 8 luni

Da, Cioloș vrea să rămână în politică. Pentru că asta face, politică. Numai proștii își pot închipui că poți fi premier apolitic. Dar eu nu scriu pentru proști. Așa că trec mai departe. Specialistu' Julien, român verde și bugetar de vocație, ale cărui merite le cântă toată propaganda, dar ale

Ziua când (n-)am anunțat cine (n-)o să câștige alegerile locale

Interviul integral, script și video, pe PS News Dan Bucura: Ce crezi că s-ar putea întâmpla cu liderii ăștia clasici… Victor Ciutacu: O să fie ca dropiile, pe cale de dispariție… Dan Bucura: …Traian Băsescu, până la urmă și Victor Ponta, mai au vreo șansă… Victor Ciutacu: A ajuns Ponta la „clasici”, deci asta

De ce s-a apucat România să dea cu pietre în geamurile Israelului?

Indiferent cine a fost la conducere, statul român s-a străduit, de la Revoluție încoace, din motive pe care nu mă mai ostenesc să le detaliez, să fie în grațiile Israelului. Odată cu victoria halucinantă a lui Klaus Iohannis, lucrurile s-au shimbat radical. Habar n-am dacă de la el vine lumina

De ce n-are voie Ghiță să-l salute pe Ciutacu; s-a interzis România TV

Ordonanța de punere sub control judiciar a lui Sebastian Ghiță este o oroare. După interzicerea temporară a exercitării mandatului său ales de parlamentar, de la unul din trecutele sale dosar penale, desființată din fericire de o instanță întreagă la minte, mă gândeam până unde pot merge experimentul judiciar și abuzul.

Și acoperiții plâng câteodată. Chioșcul cu stenograme, în inventar

Disperare cât casa printre acoperiții detașați în presă: după motivarea deciziei CCR privind neconstituționalitatea interceptărilor efectuate de serviciile de informații, procurorii DNA trebuie să se apuce de muncă și să găsească probe, nu vorbe, iar ofițerii SRI n-o să mai știe dinainte pe cine să strângă de portocale, să compromită și

Achime, dacă nu te ia Miliția, sunteți un grup infracțional organizat

Ministrul (i)responsabil cu agricultura ne anunță senin că lotul cu brânză de vaci, așa-zis infestat cu bacteria ucigașă de bebeluși, fusese vândut tot. Și că au fost analizate probele-martor. Și că nu există dovada legăturii dintre brânza de vaci moartea copiilor! Dar e mulțumit că, deși aproape a falimentat o