Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Pupincuriștii, divorțul și mica amazoană

Pupincuriștii, divorțul și mica amazoană

esperanza

– Pesediștii au atins Olimpul slugărniciei. Cum pleacă Ponta într-o (indiferent care) străinătate, dau câțiva politruci comunicate, prin biroul de presă, în care apreciază înțeleptul demers extern al premierului. Măcar pe Năstase-l pupau în cur în tăcere.

– Peneliștii s-au luat, taman de ziua Antenei 3, cu ai lui Voiculescu. Ceea ce – fără să am habar pe ce (funcții, promisiuni și/sau privilegii) se ceartă – nu-i ajută cu nimic. Dacă (și, mai ales, când) s-o rupe USL, ce susținere media o să aibă Antonescu? Sper că nu-și închipuie cineva că-l face Realitatea președinte.

– EBA e opoziția însăși. Își face datoria demografică față de țărișoară, luptă cu niște cuvinte, o arde filosofico-antifascist și se ceartă cu propunerea de (nouă) Constituție. Înțeleg că-l enervează pe tătâne-său, dar, dacă fata asta a citit toate cuvintele din proiectul legislativ și n-a vărsat de durere de cap, eu sunt Allah Tatăl!

UPDATE: Condamnatul de serviciu nea Gigi și-a mai luat juma’ de an la contopire. Dacă mergea pe avocat din oficiu, măcar mai salva niște bani cheltuiți aiurea. Altfel, eu aștept să-l condamne și pentru accidentul din Muntenegru.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

23 thoughts on “Pupincuriștii, divorțul și mica amazoană

  1. Inteleg ca Antonescu e ca margarina: are nevoie de sprijinul unui mare BRAND, altfel nu poate castiga ! Este artificial, daunator sanatatii, dar o cumparam pentru ca suntem saraci. Pai sa vedem daca are ce trebuie sa convinga poporul ca el este alesul, sa ne arate viitorul, programul sau, sa ne convinga ! De ce sa foloseasca gratuit un colos cum e Antena 3?

  2. @cristian: intelegi ce poti. nimeni nu castiga alegeri fara (macar) un mare trust in spate

  3. Stiu ca doar un naiv crede ca democratia inseamna alegeri castigate de un partid (alianta) pe baza unui program, pe care chiar incepe sa il aplice dupa castigarea alegerilor… Stiu ca doar un naiv isi spune dupa alegeri: “dar ati promis asta in programul vostru…” sau naiv-sau slab de inger…
    In realitate fiind vorba de manipulare grosolana a oamenilor, bani, bani, bani, trust, putere, si apoi rasplata in bani, bani, bani a celor care au investit.
    Sau democratie inseamna votul egal exprimat al unui miel si a trei lupi cu privire la ce vor manca ei la cina…
    dar uneori viseaza omul ca politicienii ne vor binele, ca vor pune in practica lucruri care vor genera un pas inainte al societatii…
    Dle Ciutacu – chiar cred ca o sa ma faceti idiot daca mai continui…si o s-o merit !

  4. Victor, tu crezi ca daca despartirea asta dintre Antonescu si ai lui Voiculescu va avea loc, va fi la dorinta liberalilor? nu mai degraba la presingul pus pe Voiculescu?
    In orice caz, situatia pentru antenistii care l-au sustinut public mai mult sau mai putin pe Antonescu va fi dificila.

  5. La “nea Gigi” numai dosarul ala cu schimbul de terenuri, mai arata a dosar, restul sunt facaturi jenante… Asta e… trebuia sa pice cineva “fraierul de serviciu”…

    De fapt fraieri suntem cu totii de cand s-a fishuit cineva pe referendumul nostru de demitere a lui Basescu.

  6. Pe mine ma deranjeaza aerul de moderat suprem al lui Ponta care mai nou declara ca poate intelege motivatiile economice care au dus la anularea proiectului NABUCO. E bine ca strainii nu trebuie sa se mai agite cat mai dau cate una peste bot Romaniei – prim-ministrul va intelege binevoitor de ce si ne va explica rolul si scopul actiunii straine.

    Cat despre vizita eu am auzit in treacat o declaratie cum ca azerii ar fi de acord sa ne exporte gaze din gazoductul care va trece pe la bulgari. Cool, zic eu, da nu era vorba domn premier ca o sa ne scoata din marasm gazu de sist sau cumva din ala pupam doar 16% impozit pe profitul pe care vrea sa-l declare Chevron…

  7. Eu sunt unul dintre cei care nu l-au votat niciodata pe Basescu ,dar nici pe Ponta si USL ,nui-am votat .Nu am votat USL pentru ca nu am crezut in ei si am avut dreptate sa nu ma duc la vot .Asa voi face si la REFERENDUMUL pentru Constitutie .Ce s-a intamplat dupa castigarea alegerilor de USL ? O MARE SI INTELEAPTA COABITAREA .De fapt Basescu a castigat di nou ,pentru ca a obtinut ce a vrut .Ponta ,coabitorul si tradatorul, continua lupta lui Basescu impotriva Antenei3 si impotriva celor care l-au denigrat pe Basescu [vezi Becali].In felul acesta Ponta se distruge ,iar Basescu mavhiavelicul ,creste putin cate putin in sondaje .Lumea vede ca Basescu nu este atat de rau ,ca mai sunt si alti rai .Antena 3 ar fi trebuit probabil sa -i aduca osanale lui Ponta si Antonescu indiferent de prostiile pe care le fac .Ponta face jocul lui Basescu ,este prea mic sa inteleaga ce se intampla .Incet ,incet intra si Antonescu in acest joc .In politica exista interese personale si nu interes national .La votarea Constitutiei se vor duce ce-i care-l mai sustin pe Basescu .

  8. Dincolo de imagine, problema USL e alta: Parlamentul ala, cu majoritate covarsitoare USL, arata ca o cloaca penibila de politruci cu forta parlamentara, institutioanal, democratica egala cu ZERO.

    La o asemenea majoritate trebuia sa duduim de democratie si reforma la ora actuala. In tot acest timp, dinspre Parlament se aud doar niste chitzaituri penibile legate de bani. Sunt foarte curios sa vad si eu cum arata noua Constitutie revizuita si ce branza castiga romanii din aceasta revizuire. Reamintesc ca romanii nu s-au dus la vot pentru vreo revizuire de Constitutie sau pentru regionalizare ci strict pentru “Jos Tiranu”.

    Din pacate, Parlamentul Romaniei e asociat tot mai mult cu imaginea unor personaje alunecoase precum Dragnea, Zgonea sau chiar Crin Antonescu – oameni care nu au o optiune clara in nicio directie.

  9. cand am citit titlul m-am gandit ca articolul e despre udrea, ca a divortat si pupincuristii o si vad candidata la prezidentiale cu sanse mari de a castiga :))

  10. Nabuco era mort in fasa…cum sa reuseasca un proiect care este politic, nu economic? verificati cat de naucitor de mare este debitul lui South stream fata de Nabucco (proiectul rusesc inceput deja, se lucreaza la el promite 63 milliarde metri cubi pe an, iar Nabucco 10 miliarde.) Nabucco e cu 50% mai lung decat South Stream. Iar politicienii din tarile participante la Nabucco nu s-au inteles, si mai sunt si schimbati din 4-5 ani dupa alegerile din tarile respective. Am participat la cateva sedinte Nabucco- bla bla bla-uri si promisiuni ca in campanie, si vise, vise multe. A crede in Nabucco e la fel de naiv cu a crede in faptul ca politicienii au un program… Ieri la radio BBC am ascultat un fragment din programul guvernului britanic: mi s-a parut incredibil: scurt, pe puncte, masuri economice, cat este rezultatul masurabil al fiecarei masuri, termene, si nimic -nimic populistic. Nu sobor de preoti, nu manele, nu caramida-n piept vai tarisoara mea, nu plans de forma de mila saracului cu o mana pe portofelul din buzunar si cu una in sacul fara fund al statului… Pragmatism…

  11. eu nu reusesc sa ma dumiresc cu 2 chestiuni, poate reusiti domniile voastre:
    1. In “aventura” cu marele gigant-arogant Bechtel, noi reusisem sa le platim 90% dar AM REZILIAT CONTRACTUL??(daca DA)DE CE? Pentru ca balanta intre ce s-a platit si ce s-a lucrat atarna rau(foarte rau) in partea cu “ce s-a platit”
    2. Intr-unul din imprumuturile luate de la FMI, banii au fost pompati in banci pentru stimularea investitiilor(asta a fost pretextul la vremea aceea) DAR, BANII AU PLECAT LA SEDIILE BANCILOR MAMA(ADICA IN AFARA TARII!ADICA PA SI PUSI!)…DE CE? Care a fost boul ala,reprezentant de’al nostru, care a acceptat asa ceva?

  12. “intelegi ce poti. nimeni nu castiga alegeri fara (macar) un mare trust in spate”
    Eu credeam că preşedinte te fac maşinăria de partid şi instituţile de forţă. Doar poate mă înşel eu şi-n 2009 pe Băsescu l-a făcut preşedinte Radu Moraru.

  13. Allah Ekber

    Zic asta tu fiind practic Allah Tatal acum pt ca EBA n-avea cum sa verse citind toate cuvintele deoarece:

    1- trebuia sa efectueze cautari disperate pe google pentru multe din cuvinte ceea ce inseamna ca nici pana acum nu a ajuns la art. 2

    2- in cazul in care a reusit sa citeasca art.1 din propusa Constitutie a lesinat

    In rest free Jiji [poate dupa ce vinde Steaua]

  14. Sper ca vizita lui Ponta in tarile bogate (in resurse energetice si de alt fel) sa nu ramana la stadiul de excursie. Putina independenta fata de Europa ne-ar face mult bine. Marinarul e bolnav la pisic. N-o fi fost el cel de care Putin a facut misto cu Nabuco?! Cand s-a trezit, infantilismul politic i-a iesit pe gura: “Marea Neagra – lac rusesc”!

  15. @Bogdan: trebuie sa intelegi ca intrarea in NATO se plateste. 🙂

  16. cand o sa iesiti din norisorii pufosi in care traiti, o sa aflati ca, pentru a ajunge presedinte, ai nevoie de masinarie de partid, servicii secrete, bani, sustinere media si de multe altele…

  17. off-topic – Victor cand faci o serie de emisiuni cu dezbatere reala pe marginea regionalizarii?

    Mie sincer mi s-a acrit sa vad cum e ridicata in slavi aceasta idee – din punctul meu de vedere tampita – fara sa se puna in discutie efectele reale. Si ma enerveaza si mai rau faptul ca nu se spune ca Romania e deja regionalizata [pe bucati de vreo 6-700 de ani] iar regiunile se numesc judete numai ca nu li se dau competentele necesare.

  18. nu foarte curand. e un subiect neinteresant pentru marele public

  19. Victore,
    Offtopic
    Am inteles ca de la 1 Iulie se vor aplica penalitati de 0,02% pe zi de intarziere. Asta inseamna o dobanda de 7,3% pe an. Dobanda asta este mult mai mica decat cele “oferite” de banci. Prin urmare, sunt sanse bune ca firmele sa-si intarzie plata impozitelor doar pentru ca se pot finanta mai ieftin de la stat.
    Sunt curios cand vor incepe Ponta si Chitoiu sa se mire de slaba incasare a taxelor si cand vor realiza ca ei au avut un rol, din pacate negativ, in aceasta intarziere in colectarea taxelor.

  20. buna ziua(o incep de luni asa),

    domnule Ciutacu, adevar graiti in legatura cu masinaria si cele enumerate de dvs acolo, nu zic ba. Si va propun sa reducem cat de multe variante posibile, la marea intrebare: Domnule, cum facem mai bun/productiv/profitabil acest feed-back? Caci daca aceasta Masinarie,pentru buna functionare, nu se alimenteaza decat cu bani si acei bani(marea majoritate a lor) in prima faza sunt circulati/pompati/dirijati de tabara X(mari corporatii,moguli,etc….hai sa zicem noi, un Adriean Videanu,ca-l gasesc cel mai potrivit exemplar/participant al taberei X) care au interesele financiare si acele interese trebuiesc “asigurate” de o putere politica in stat,bla-bla-bla si mergand mai departe ajung la tabara Y(reprezentand in cazul de fata puterea politica, hai Basexu,daca tot mi-am propus cele mai bune exemple). Si, o data aleasa tabara Y si ajunsa la putere,bla-bla-bla,trebuie sa “onoreze” cumva acei bani din prima faza, deci asta ar cam fi a 2-a faza. Dar cea mai importanta(consider eu) etapa in acest proces de functionare, e faza a 3-a. Faza a 3-a e reprezentata in cazul asta, de banii negri/nejustificabili rezultati din diferite combinatii si circulati/pompati/dirijati in faza 1 si ca atare, o data pusi in circulatie ei trebuiesc justificati/spalati devenind astfel prioritati de grad cel mai inalt pentru tabara Y. Acuma, tabara Y iese la joc si o ameteste si o scalda in stanga si-n dreapta si se pise, pe drepturile cetatenilor iesind la suprafata ceea ce stie el mai bine: NU CETATENII L-AU ALES, CI MASINARIA! Si asta iarasi este ceva care se vede din ce in ce mai clar: cand sondajele dau diferente mici intre procente, e clar: ALA-I REZULTATUL MASINARIEI! Cand au fost diferentele mari in sondaje, cand USL-ul era la cer si PDL-ul sub pamant: ATUNCI MASINARIA A MERS COT LA COT CU VOINTA CETATENILOR! Atunci, partea perdanta din alegeri tace, se face mica-mica si merge pe burta(jucatorii se-mprastie si scapa cine poate: Boc fuge acasa, Udrea o taie la Roman de se umileste de-I sar capacele s.a.m.d.)
    Revin la marea intrebare: Cum facem,domnule, mai bun,mai productiv, mai profitabil acest feed-back? Cum ii facem pe acesti jucatori, sa fure mai putin? Sa fure mai civilizat,sa nu blocheze circulatia banilor in conturi bancare, in FERRARI/LAMBORGHINI/BUGATI, in palate faraonice(vezi fig. “Videanu”) s.a.m.d. Cum ii facem pe acesti jucatori sa-nteleaga, simplul fundament, ca “Jocul” este intretinut de circulatia banilor? Si nu de ridicari de la domiciliu, arestari de prost gust, intimidari facute in cel mai stangaci mod. Cumva, asistam la procesul de schimb a jucatorilor din tabara X? Adica Occidentul cel VESTit cere TOATA inlaturarea investitorilor BASTINASI? BASTINASII, aia care sunt la ora actuala si etichetati drept moguli si care-si scot ochii unii altora, cautandu-se mereu si-n cur mai pe romaneste astfel incat cel mai “nepotrivit” sa serveasca drept exemplu LUPTEI ANTICORUPTIE.

  21. Cam asta era si ideea: statul ofera finantari la costuri mult mai mici decat bancile. E cam aberant. Stiu ca PNL-ul este pro-business (era doar o iroanie) dar statul trebuie sa-si vada interesul.

  22. “cand o sa iesiti din norisorii pufosi in care traiti, o sa aflati ca, pentru a ajunge presedinte, ai nevoie de masinarie de partid, servicii secrete, bani, sustinere media si de multe altele…

    De Victor Ciutacu pe 30 June 2013 la 14:59 (#)”

    Din start este evident o formulare gresita, cred eu, dar totusi nu inteleg cum de nu o vedeti nici macar unul dintre voi, sau o vedeti dar nu spuneti …
    “pentru a ajunge presedinte, ai nevoie”, nu ai nevoie de nimic fiindca eu, tu sau oricare dintre cei 99,9…% dintre oamenii ramasi nemarcati ca fiind “apti” nu putem ajunge presedinte. Simplu ca “buna ziua!”.

    Atunci cand candideaza cine trebuie chiar nu conteaza cine ajunge presedinte. Chiar nu inteleg cum de nu va dati seama ca oricare ar fi ajuns presedinte evenimentele erau ACELEASI. Chiar nu inteleg la ce va ganditi voi …

    Poti avea “masinarie de partid, servicii secrete, bani, sustinere media si de multe altele” ca toate-s fara rost atata timp cat nu esti un om santajabil si usor de controlat.

    Sa nu imi spuneti ca presedintele este cel care controleaza ca atunci o sa va suspectez ori de prostie ori de marlanie. Daca voi il vedeti pe Basescu sa controleze ceva atunci chiar ca sunteti varza, varza murata. Sau imi veti spune ca d-aia ne merge rau ca Basescu e controlorul de servici’ si face el o varza murata da’ nu observati un lucru simplu, daca ar fi dupa capul presedintelui era anarhie fratilor atat e de “priceput” e, da voi nu vreti sa bagati la cap si tot sperati ca daca se schimba presedintele sau parlamentarii poate o sa ne fie mai bine, sau ceva.
    “… Nu spera si nu ai teama,
    Ce e val ca valul trece; …”

    Daca mi-ati spune mie ca ascultator ca il vreti plecat de la Cotroceni pe Basescu ca om v-as intelege, da ca presedinte ? Ca presedinte nu are de ales, face ce i se dicteaza si ORICARE AR FI IN LOCUL LUI VA FACE LA FEL, EXACT LA FEL.

    Si care ar fi ideea ???????
    Care credeti voi ca ar fi ideea, ca ma enervati asa de tara ca v-as bate petoti dar aveti noroc ca sunt slab si nepriceput ca as fi acu’ pe voi …
    Ideea este ca noi oamenii cu bun simt nu ne adunam niciodata si ii lasam pe nepriceputi sa ne construiasca viitorul copiilor nostri, asta-i ideea, suntem atat de cretini incat nu ne facem profesori, doctori, politisti, juristi sau politicieni sau daca ne facem plecam din tara ca dincolo e raiul pe pamant si nu ne adunam ca sa-i starpim pe impostori. Suntem si noi niste cretinei si nici macar nu asta ar fi problema, problema se pune in felul urmator : dac nu-i schimbam pe incompetenti cu noi atunci cu ce drept comentam ? N-ar fi mai corect sa tacem dracu’ din gura ? Si cercul se inchide fiindca noi nu tacem si tot comentam deci suntem exact niste incompetenti !

    Daca nu-i corect ce am scris atunci ca sa mai zic, poate ne-om destepta, poate ne-om pune si noi niste intrebari, altele decat cele uzuale, si poate ca ne-om gasi vreodata impreuna chiar daca nu avem incredere unii in altii, oamenii corecti se vad de la o posta, nu trebuie sa-i testezi …

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.