Trupa mediocrilor disciplinați și transparenți, mutată la Victoria

Dragnea a prezentat, el însuși, echipa lui (mă rog) Grindeanu. Cu toți aliniați în spatele lui, într-un gest de forță politică. Menit să copleșească. Câteva lucruri îmi sar în ochi la reveneala din uimire. Întâi de toate, linia a doua, a funcționarilor șterși, dar disciplinați, a fost plantată, cu nesemnificative

Mecanismul infernal prin care securiștii stăpânesc o țară întreagă

Ghiță nu spune că e nevinovat. Ba, mai mult, recunoaște complicitatea la măsluirea unor dosare penale și, implicit, că a colaborat intens cu Sistemul. Și, dacă mă întrebați pe mine, n-a fost nici prima, nici ultima oară. Execuția lui Vântu (cu înregistrări și acuzații de amenințare/șantaj) s-a făcut fix

Președintele-ghinion urează succes premierului desemnat prin sms

În sfârșit, în adevărata țară a tuturor posibilităților, avem (propunere oficială de) premier. Omul a fost anunțat pe sms de un alt soi de om (al cărui număr nu-l avea în agenda telefonului) și a fost nevoit să afle de la președintele partidului câștigător al alegerilor că nu face vreun

Lungul drum al premierului Băsescu pe ruta Sibiu – Palatul Victoria

Nu-mi spune nimic Sorin Grindeanu, dar ceea ce face Klaus Iohannis e, pur și simplu, bătaie de joc. Există o majoritate parlamentară, consințită prin votul electoratului și validată prin alegerea președinților celor două Camere parlamentare, s-a făcut deja a doua propunere formală în baza criteriilor proprii ale PSD și ALDE,

Kovesi, deci La Chilia-n port, varianta pentru statul de drept?

Na, ca va era dor de Sebi Ghita. Hai cu egalarea, hai cu propaganda, hai cu pixelul albastru! Cine da o tuica primeste indicii temeinice despre lautarul care-i canta Cucuvelei Mov cantece de puscarie la sprit cu Sebi si cu Dancu; si, daca am chef, despre identitatea avocatului misterios

Mai bagi un leu, mai tragi o data: focu’ e acum la Dragnea

Papusa serviciilor loveste din nou! Sade, cugeta, respinge. Fara sa-si motiveze decizia, ca asa se lucreaza. E din ciclul "stim noi de ce". Beleaua e acum, cat casa, la Dragnea. Care a plusat pana la paroxism. A anuntat ferm ca Shhaideh, o persoana decenta, insa departe de capacitatea de a

Indiferent ce se întâmplă, tot EI câștigă: prizonierul serviciilor

Nu graba de a petrece Crăciunul tihnit alături de Răvășitoare și nici dorul de Palm Beach l-au împins pe Iohannis să amâne nominalizarea propunerii de premier, ci o realitate mult mai crudă. Inventat de servicii și făcut președinte de ele, uneori împingând limitele manipulării chiar împotriva putinței lui, Marele Mut

Dupa Klaus-Werner si Julien, ne-am putea obisnui si cu Sevil

Sevil Shhaideh este propunerea inaintata de Liviu Dragnea. Nu va frecati la ochi, o fac eu deja pentru voi. Functionar destoinic la CJ Constanta, vremelnic ministru al Dezvoltarii, devotata lui pana dincolo de limitele obisnuite, nominalizarea socheaza. Oamenii care o cunosc sustin ca "are o capacitate incredibila de munca, nu e

Campionatul național “ce securiști mai pune Sistemul la butoane”

Ajuns la mâna lui Băsescu, pe umerii politici firavi ai căruia își joacă supraviețuirea. Iohannis încearcă să devină Jucător. Forțează cât poate, întinzând de Constituție ca de elastic și în total dispreț al ei, o majoritate parlamentară de strânsură anti-PSD. Deocamdată, Tăriceanu, cu perspectiva de a deveni colac de

Chinurile facerii: cum i-a reevaluat Iohannis pe Tăriceanu și Băsescu

Prin ultimele lor ieșiri publice, în care au spus cum au fost căutați imediat după vot pentru târguri postelectorale, Dragnea și Tăriceanu i-au umplut de ridicol pe Cioloș și Iohannis. I-au dezgolit, să-i vadă lumea așa cum sunt: alunecoși, ariviști, lipsiți de principii, unul gata să-și ofere imediat serviciile