Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Jocurile lor politice pe voturile noastre

Jocurile lor politice pe voturile noastre

Cei doi miniştri sensibili la cântecele sirenelor băsiste au demisionat în grup. Fără să-l informeze în prealabil pe preşedintele interimar. Unul dintre ei, emotiv tare, nu mai suportă presiunile politice, al doilea-i strategic în străinătate şi nu vrea să comenteze. La pachet, Curtea Constituţională s-a sucit şi ea. Cere să vadă numai listele pe care s-a făcut referendumul. Suspendatul joacă tare, mini-recensământul e-n aer, se-anunţă o remaniere-fulger. Noi, însă, rămânem tot 7,4 milioane. Să vedem dacă putem fi ignoraţi la nesfârşit.

Editorial Jurnalul Naţional

UPDATE: Amplă remaniere guvernamentală. Duşa la Interne, Stroe la Administraţie, Corlăţean la Externe, Pivniceru la Justiţie, Şova la relaţia cu Parlamentul, Marga ambasador în Germania. Nu ştiu câtă vână au ăilalţi, da’ Mona e sigur cel mai bărbat din guvern

LATE UPDATE: Manoloiu, urmărit penal luni de procurorii asmuţiţi vineri de Băsescu. Nu ştiu dacă e bine, domnu’ chestor. Barroso, Merkel, Reading şi Daul sunt în concedii şi n-au ochi pentru asta.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

203 thoughts on “Jocurile lor politice pe voturile noastre

  1. Victore te rog sa imi spui si mie de ce cei 8mil de romani au votat daca nu sunt luati in seama.Cine sunt acesti 9 indivizi de la ccr pe ei cine i-a validat eu sunt un onest contribuabil ,oare nu si din bani mei sunt platiti acesti judecatori? Daca dorinta poporului a fost ca Basescu sa fie demis de ce nu o fac. Il lasa pe un dement ca Basescu sa faca presiuni asupra tuturor. vom iesi in strada cei care am votat ,probabil la presiunea strazi o sa il demita pe nebunul de Basescu

  2. Prin urmare, cand si unde ne vedem? Vin si eu. Ca asa ceva e de vise rele.
    In alta ordine de idei, am postat doua mesaje si nu au aparut. Vreau sa stiu daca au fost oprite de moderator (dreptul lui) sau din alte cauze…

  3. Apropo de ce ziceai de informatorii lu’ Merkel. Zice un jegos ceva aici

    Si, te rog, uita-te la Riceard Badea pe Fb cum rade de noi, practic pe banii nostri pentru ca din banii nostri isi plimba fara sens burta aia mare prin Europa. Javra asta a ramas la PDL? Sau s-a cuibarit la PNL?

  4. Tot stau si ma uit si ma crucesc:
    – este imposibil ❗ ca Acest individ , Basescu Traian , in Aceste conditii sa mai aiba o asemenea forta si genialitate-ticaloasa 😯 . Pur-si-simplu este i-m-p-o-s-i-b-i-l ❗

    Trebuie ca inca e sprijinit masiv cu logistica si Servicii specilizate (probabil americane , dar nu exclud nici pe cele UE) in manipulare , santaj si control . 😳
    Chiar nu pot sa cred ca noi toti cei 7.300.000 + USL + Antenele sa fim atat de “papagali” incat alcoolicul-prezidential si gasca lui mercenari & prostituate sa fi tot timpul cu un pas inaintea nostra ! 😡
    Nu pot sa cred si pace … !

    Totul “imi pute de la o posta” a Tradare si Organizare profesionista Externa. 👿 Chiar si daca “s-a mimat” o asa-zisa indepartare a Occidentului de Basescu …

    Basescu e Garantul faptului ca Romania v-a ramane la picioarele ❗ UE si-al SUA , iar acestia nu cred ca sunt dispusi sa piarda asa “un lacheu credincios” , nici macar pt. o asa-zisa “democratie” romaneasca , pe care ei nu dau doua parale… 👿

    Mi-e teama ca suntem intr-o situatie fara iesire prin mijloace civilizate si pasnice … Din pacate … 🙁

  5. @violet

    ponta a facut blat cu basescu dar s-a intors cand a realizat cata ura are alegatorul roman pe jucator.

    cat despe ura impotriva lui basescu trebuie sa multumim udmr-ului ca a lucrat din greu. l-au incurajat sa faca actiuni antiromanesti si i-au garantat sustinerea lor neconditionata.

    ungurii au nevoie ca romania sa aiba un conducator care mentine conflictele si sciziunea in societate. ei sperau intr-o revolta antibasescu care sa se transforme intr-un razboi civil din care sa se aleaga cu transilvania a lor.

    cam asta a incercat tokes in 89.

    cand basescu dadea semne ca e “pe faras”, udmr se alaturau noii puteri, usl. cand apar semnale de revenire a lui basescu la cotroceni, udmr boicoteaza `pe sub masa` referendumul.

    ps. victore, nu ma mai ating de majuscule nici sa ma pici cu ceara! 😉

  6. Probabil,tăcerea noastră,îi dă curajul și tupeul lui băsescu. Dacă lumea ar fi și acum în stradă ,ca la -20 de grade…nu mai făcea tot ce vrea , cu oricine.

  7. @all: ma nene, cum va las un pic, cum va faceti
    de cap de sinteti mai rai decit un stol de vrabii
    flaminde in apropierea unui siloz… :))

    @purcelix: premiul puliţă nu se da pentru stampile,
    fie ele si personalizate…

    @Victor: azi ai fost tare la 19:18 la emisiune:
    “le ţîţîie curu’ la toti”; cam asta e adevarul;
    parc-o vad pe madam Merkel transformata intr-un
    Merkat scincind ca Dem Radulescu: “warum ?!”.

    Azi a fost o zi tembela dpdv al institutiilor,
    intrasera in vrie de dimineata; n-am apucat sa
    ma ating de net, dar am vazut la tv.
    Foarte tare faza cu gabjitul d-lui chestor de la
    DEPABD; noaptea mintii: ce ciriie iritat cetateanul
    cu tricouas in curticica, a doua zi se adevereste;
    pe cind jepcuirea si a celor ce-au fost la vot ?!
    Alo, Europo, nu te sesizezi, făi, doamnă ?

    L-am ascultat azi pe d-l Rus: “involvat” si parca
    s-a dat timpul inapoi si-au cuvintat in “romgleza”:
    Igas, Boc, Basescu, Ungureanu, samd.

    Ce ma omoara in general e ca-s multe cuvinte din limba
    engleza preluate si adaptate “pe picior” in romana de
    toti “meseriasii” cuvintelor (un fel de furculision):
    – determined (hotarit) la noi este egal cu “determinat”;
    – suspicioned (suspectat) la noi este “suspicionat”
    si lista ar putea continua.

    Foarte tare numirea d-nei Pivniceru.

    He he, ce tambalau va fi pina pe 31… ce de iepuri
    va scoate hahaitorul din joben… Stay tooned !

  8. Mda , cand am scris textul nu mi-am dat seama , dar mi s-a spart … punga cu emoticonuri … Oupsss ! Sorry!

  9. Tovarasului Basescu trebuie sa i se interzica aparitia in public, prin hotarare judecatoreasca, deoarece face amenintari publice!
    De ce nu se autosesizeaza procuratura in acest aspect? Oare nu e evident ca amenintarile lui produc urmari?

  10. Am auzit astazi la dvs.dle. Ciutacu, teoria prin care exprimati temerile statelor europene cu privire la crearea unui “precedent” periculos. Da. Aveti dreptate prin acest efort al nostru creem un “precedent” periculos de democratic.
    Din punctul meu de vedere, demersul Romaniei de demitere a presedintelui prin referendum (chiar si cu limita de cvorum)arata ca Romania este un exemplu de democratie!
    Cand am scapat de un presedinte tiran prin impuscare – tarile occidentale au fost fericite!
    Cand vrem sa scapam de un alt tiran prin referendum (cu limita de cvorum!?!) – tarile occidentale se sperie! Chair doresc sa punem si conditii de cvorum la referendum!
    Sunt mandra de faptul ca ROMANIA DA LECTII DE DEMOCARTIE intregii lumi!

  11. Gelu, Nostradamus și SimP:

    Vă mulțumesc pentru părerile voastre!

    🙄

    P.S. Încerc cu disperare să trec măcar în plan semisecund toate astea… Dar nu-mi iese.

  12. Daca mai aveam vreun dubiu ca se joaca pe viata si pe moarte,dimineata aceasta m-a convins total:sucirea CCR,vizita unui ambasador,demisiile a 2 ministii,urmarirea unui questor.E incredibil!Astea sant metode rusesti de dictatura,cu gir occidental.Pai ce speranta sa mai avem fratilor?Vorba cuiva de mai sus:numa Cel de Sus….

  13. Ma tem ca sunt prea naivi guvernantii si prea inerti.Sub nasul tuturor se pune la cale revenirea lui Basescu la Cotroceni.Este suficienta o clipa de neatentie ca individul nefast, gasca lui si institutiile aservite sa profite de haosul creat. Daca ne trezim,, cu el, imi pare rau ,dar pierdeti sprijinul nostru!

  14. Vad ca inca mai sunt discutii pe tema introducerii cvorumului.

    Acest cvorum exista de fapt de la inceput, din anul 2000, de cand a aparut legea referendumului.

    A fost eliminat de fiecare data, in mod special, inainte de suspendarea lui Basescu. In 2007 cu cateva saptamani inainte, in 2012 cu o zi inainte.

    Citat din Legea 3/2000, Sectiunea a 2-a, Art.10:

    “Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata, daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale”

    Problema nu e daca sa fie cu cvorum sau sa fie fara, ci sa nu schimbam de fiecare data legea in functie de interesul de moment.

  15. Domnule Ciutacu, lasati-l pe Marga, ca incasati o pacaleala de-o sa zdrobiti oglinda de necaz cand va veti lumina. Si-a construit cu iscusinta imaginea, dar in spatele ei e vid; zero; nada. E un Basescu cu cateva carti citite in plus, acelasi soi de neobosit politruc, dar cu o masca de mai buna calitate. Singurul domeniu in care a stralucit este cel imobiliar. Mostre:
    http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/conflict-pnl-ubb-pe-tema-filarmonicii/4753/0/print/
    http://www.napocanews.ro/2010/02/andrei-marga-tine-la-cultura-dupa-ce-a-dat-afara-filarmonica-vrea-evacuarea-muzeului-de-istorie-dupa-un-model-invatat-la-budapesta.html
    Politica-i o curva, iar asta-i cel mai abil peste traseist din cati am vazut, chiar daca nu cel mai umblat. Il bate si pe Base, pentru ca pana la urma asta va pica pe aripioare si nu cu burta-n sus. Sper sa prinda un post de ambasador in Germanistania sa nu mai auzim de el. Poate-l duce si pe Boc pe post de gradinar.
    Altul:
    http://www.napocanews.ro/2012/08/guvernul-ponta-s-a-scapat-de-soparla-ioan-rus-clujul-a-disparut-de-pe-harta-politicii-nationale.html
    Si chiar credeti ca suntem atatia cretini aici ca sa castige Boc primaria pe bune? Poate cu voturile din Basarabia.
    In orice caz, cea mai inteleapta manevra facuta de Victor Ponta dupa nenumaratele gafe si stangacii este aceasta remaniere. Aproape c-am prins curaj.

  16. Singura sansa este respectarea constitutiei. Legille aplicate tuturor, fiscul sa adune bani, sistemul sanitar sa isi construiasca propriile parghii de sustinere fara apartenenta politica la licitatii, invatamantul sa fie accesibil si celor de la sate prin programe ample de reconditionare a institutiilor de invatamant si prin politica statului de a implica autoritatea tutelera si protectia copilului in verificari perodice ale copiilor inscrisi in invatamant, inclusiv verificarea la sange a manualelor din scoli, sa nu mai asistam pasivi la obligativitatea studiului dupa manuale preferate de anumite partide care au edituri sau autori preferati. Casa de pensii sa fie reesalonata pe valori reale privind sumele si nr. persoane actualizate, astfel nu se vor mai scurge banii persoanelor decedate. Sistemul asigurare este la pamant, sa se restructureze, ca se pare ca avem mai multi angajati decat sunt in alte tari dezvoltate si cu populatie dubla ca nr.. Sigur, as mai vrea oprirea traseismului politic, a inaintarii in grad la misto, a punerii in functii cheie pe criterii politice. Cam mult? Nu invatam ca daca nu schimbam totul si o luam de la zero, incepand cu valorile morale, nu vom reusi sa iesim din mocirla intelectuala si umana in care ne aflam. Nu putem avansam folosind aceleasi personaje care au coordonat viata politica in ultimii 15 ani/ grupul de la cluj condus de rus, apeland la purtatori de cuvant sau pr. care au dosare penale, folosind aproape acelasi stil de infruptare ca cel de care noi, cei 7,5 milioane de alegatori ne- am saturat. Vreau sa vad schimbare de atitudine, conduita, mesaj politic bazat pe fapte si incetarea dezbinarii populatiei. Cam atat…

  17. Sper din tot sufletul ca d-na Pivniceru,să accepte,postul de ministru.Poate dînsa,va avea-curajul-să aplice legea în țara asta…să-l schimbe pe Morar, pt că are dreptul, să nu se lase intimidată de ordinele venite de la Bruxelles…să ,aibă curajul ,să aplice , legea ,față de toți cei care o încalcă indiferent de funcție și nume…să ceară lămuriri privind implicarea procuraturii în procesul referendumului, la comandă politică, …pe scurt, să aducă justiția la normalitate…

  18. Mă bucur că Marga a fost schimbat. Sper că noul ministru, să fie hotărît să spună tuturor celor care își închipuie că pot să se bage în treburile interne ale altui stat membru ue, că noi ca stat liber ,independent,suveran, nu mai permitem asta, indiferent că cei care-și bagă nasul unde nu le fierbe oala, se numesc Merkel, Barosso, ambasodorul S.U.A.,, sunt de pe Lună, Marte…sau de oriunde. Și așa ,noi nu avem motive să fim mulțumiți de intrarea asta , în U.E , care ne-a adus numai neajunsuri, necazuri și ne este de ajuns , faptul că nu suntem tratați ca stat cu drepturi depline. Nu știu dacă Corlățean este în stare să se impună , în fața lor, ..pt că …nici pe Koveși nu a pus-o la punct, cînd ea a decis că Morar va mai sta 6 luni, deși nu mai este legal acest lucru…chiar dacă au venit directive de la u.e. de la Merkel… el trebuia să facă ce era în drept legal să facă…După cum se vede, pe noi ca popor —nu prea ne reprezintă nimeni în afară —-le este frică să-și spună punctul de vedere, să nu supere –așa zisele mari puteri–

  19. Adresa CCR de rectificare a “erorii materiale” e halucinanta. Eroare materiala inseamna sa scrii gresit un cuvant nu sa “uiti” un paragraf intreg. Asa ceva e de neconceput. CCR-ul va trebui sa dea explicatii imediat pentru aberatia asta. Cine stie, poate se sucesc iar…

  20. Vreau un Vorbe grele cu A. Marga unde sa explice ce s-a intimplat. Si ca mine cred ca este multa lume. E printre singurii ministri care dadea prestanta guvernului Ponta. Remarca lui:”imediat cum nu mai esti ministru ti se ia vocea”. Chiar as fi interesat ce s-a intimplat cu sustinerea lui in PNL.

  21. @Andreea: a fost vinerea trecuta, inaintea remanierii. nu-l pot invita in fiecare saptamana

  22. ソリン pe 6 August 2012 la 20:55
    Corect bro, dar daca premiu’puliţă nu se da pentru stampile, atunci macar o excursie la Cernobil. In felul asta a scapat de grija banilor de frizer, ca si Dobre pare cam stufos la mansarda, (desigur la modul propriu) si daca experimentul reuseste poa’sa-i paseze solutia si lu’Dusa sa scape de caciula pe care o poarta si vara. Delirez? Poate, dar dupa logica asta, de ce Don’ Chiorleone are obrazu’ gros quatro stagione? Macar vara putea sa-l mai subtieze.

  23. @gelu Bine punctat. Chiar si Ponta a fost probabil in acesta grupa de fautare a lui ANTONESCU(inclusiv academicianul psd-ist de la raitaru) si dovada: este discursul lui Ponta la investirea lui MRU.Dupa aceea Ponta ,urmat si de altii au inteles ca ei sunt”praf si pulbere fara Antonescu ,doar niste papusi in mana lui basescu si ca sustinerea si doar provizorie a lui MRU este sinucidere politica”.Mai mult si-au dat seama ca derapajele lor(pentru a-l faulta pe Antonescu ,bun prieten cu Coposu in anii de dupa revolutie cand la putere era esalonul doi al lui ceausescu si de cand au inceput TOATE relele romaniei) facea imsdiat trimiteri(taxate negativ de opinia publica) automate in capul romanilor la lupta dintre fesenisti(mai sunt si astazi) si d-nul COPOSU.

  24. @Radu: Poate in Romania, dar in alta tara nu merge sa te invoiesti o zi ca sa te duci la vot mai ales ca multi se duc in special ca sa lucreze in weekend ca sa castige mai bine. Poate te lafai in bani dar multi nu o fac. Plus e cam greu sa votezi cand te aflii la cateva mii de km de o urna de vot. Lista poate continua.

  25. si acum ni se transmite clar: stati in criza, lua-v-ar dreak! sa nu va puna dreak sa absorbiti fondurile alea, luati naibii bani de la fmi ca tot va plac creditele fara numar…si macar inca doi ani sa ne infruptam si noi din resursele alea minerale ale voastre, popor de chestori cretini

  26. Domnule Ciutacu,
    Bănuiesc că nu veți aproba acest comentariu având în vedere că îl apreciați pe Mugur Isărescu, dar totuși nu pot să nu mă abțin să mă refer la ieșirea de ieri.
    Dacă se mai îndoia cineva de caracterul securisto-masonic al regimului Băsescu, cred că este momentul să accepte realitatea, pentru că Isărectul (excepțională găselnița lui Mircea Badea, care astfel în pune în aceeași “categorie” pe guvernator cu marinarul de balamuc) a trebuit să facă o referire brutală la referendum declarând deschis că este băsist.
    După ce a ținut cursul artificial (și pe seama rezervei valutare a României, dar și folosind cota parte din împrumutul cu FMI ) pe timpul dictaturii lui Băsescu (părerea este și a profesorului Șerbănescu ), acum este ” tulburat” de lupta politică și cursul se duce către cel mai apropiat de realitate.
    Doar a doua zi după scrutin, când părea că va fi invalidat, Isărectul a ajutat cursul în favoarea leului, pentru a ne da semnalul că Băse este omul “providențial” de care avem nevoie.
    Apoi, decizia CCR l-a readus pe poziții ofensive pentru Băse, declarația de ieri fiind o jignire gravă la adresa celor 7,4 milioane de români care nu mai acceptă perechea lui din tandemul antiromânesc.
    La cine s-a referit să meargă acasă și nu să ne scoată din căsă dacă nu dialoghează dacă nu la liderii USL, cei care au dat curs voinței majoritare și l-au suspendat pe iubitul lui coechipier?
    Dacă se referea la dialog este evident că în relația cu băsălăul dezaxat care nu acceptă decât părerea lui validată de femeia comisar Monica Macovei, este evident că-i recomanda lui Ponta să devină un fel de Boc, iar nouă ne dădea de înțeles că nu contăm deloc.
    Acest individ care a făcut o avere colosală în 22 de ani de șefie la BNR, deși are un salariu modest de 14-15 mii de euro ( vezi Vasilescu, consilierul lui) , trebuie să ne scutească de lecțiile lui de politologie băsistă și să plece să se ocupe de podgoriile lui care sunt alibiul averii lui colosale, depășită doar de Băsescu care are cred vreo zecime din PIB în conturile lui de pretutindeni.

  27. D-le Ciutacu ,fiind mai bine informat ca noi(noi daca reusim comentarii bune ,le facem nu numai datorita informarii uneori dificile de la sute km distanta de Bucuresti,ci si datorita bunului simt al omului simplu si poate celui de al 6 -lea simt cules din aerul care pluteste in jurul nostru) VA rugam sa ne spuneti cine de la CCR a trimis “ultima” scrisoare/comunicare(care intoarce TOTAL cu susul in jos legea si apoi motivatia de bun simt a CCR) spre a fi publicata de Monitorul Oficial si ce masuri a luat guvernul.Va multumesc mult.

  28. Nu credeam ca voi ajunge sa caut site-ul Vocei Rusiei. Am vrut sa vad care sunt indicatiile pretioase transmise liderilor USL prin intermediul acestui post de radio. Surpriza, sunt pozitii corecte care reflecta situatia de fapt de la noi. Altceva e mai riscant. Atitudinea lipsita de orice bruma de caracter a cetateanului in tricou albastru si complicitatea organismelor europene, care ne-au obligat sa acceptam pragul de 50%+1 pentru ca apoi sa se retraga din spatiul public pentru a permite cetateanului sa boicoteze referendumul, ma fac sa devin, usor usor, eurosceptic. Mai citesc si despre pozitia polonezilor in privinta scutului antiracheta si aproape ca le dau dreptate. Cum as putea sa nu devin eurosceptic cand nedoritul ministru de interne Rus isi anunta demisia ambasadorului american si nicidecum presedintelui Antonescu care, n-a avut cu el nicio discutie daramite sa exercite presiuni? Asa ajungem sa citim publicatiile de la rasarit, nu ca nu ar fi fost normal fata de vecinii rusi pe care dl in tricou albastru i-a confundat cu organizatia PDL din Giurgiu. Spre deosebire de oficioasele regimului portocaliu, pozitia este una corecta fata de romani, in primul rand. Institutiile europene care proclama zi si noapte democratia sunt macinate de propriile interese, de aceea si americanii se pregatesc pentru desfiintarea zonei euro. Cand vezi un individ precum dl Zegrean care asteapta cu infrigurare (in ciuda caniculei) declaratiile de presa ale d-lui cu tricou albastru pentru a-si lua notite si a actiona in consecinta, chiar ca-ti vine sa pleci. Niste oameni fara caracter. Culmea ipocriziei, mai trimite si scrisori organismelor internationale plangandu-se ca sunt exercitate presiuni asupra lor. V-ati umplut de penibil domnilor “judecatori”, v-ati descalificat profesional prin hartiile pe care le-ati transmis si prin actiunile care sunt de rasul oricarei judecatorii de la nivel de oras. Rusine!

  29. @late update: Merkel-easa si “Barosu”, precum si Comisia de la Venetia plang doar pe umerii lu’ Base si ai lu’ Zegrean. Ceea ce-mi sporeste antipatia impotriva reprezentantilor UE care, cica apara drepturile mele fundamentale…
    Si-a pus cineva intrebarea daca, de ex., Pacepa chiar se afla in Romania? Daca-l sterg astia de pe liste si pe urma castiga in instanta? Se zice ca si-a mai castigat niste drepturi civile in instanta, dupa 1989…

  30. @violet: Nu-l cred pe Ponta de tradare. Daca tradeaza s-a dus cu credibilitatea lui politica. Nu risca! Eu cred ca-i intr-un continuu asalt de mortiere si din interior si din exterior. E “botezul” lui politic, cu muuuulti “nasi” care-l vor scufundat.Iar “nasii” au muuuulti ani de experienta politica in spate. Uita-te numai spre Curtea constitutionala, care incalca principii de drept. Joaca alba -neagra cu guvernul, de nu se mai intelege nimic.Eu inteleg, Base are butoanele iar Zegrean danseaza cum i se canta,ca doar nu degeaba s-a preocupat la viata sa, de anumite privatizari.
    Ponta ar trebui sa se lamureasca rapid de la Zegrean, cine a dat publicarii aceasta ‘erata”, daca avea calitatea si imputernicirea sa o faca, in conditiile in care CCR e in vacanta.S-ar putea sa ne trezim pe 31 august ca CCR u-si insuseste “erata” iar Ponta sa o ia peste nas.

  31. Nu … , nuuuu … , e i-m-p-o-s-i-b-i-l ca Basescu si acolitii lui sa “ne-o traga” in toate felurile , in cele mai fanteziste si aberante moduri , iar Guvernul si Puterea actuala sa “inghita Totul pe nemestecate” , sa-si tot dea , incontinuu , “cu stangu’n’dreptu’ “si sa nu fie in stare sa contracareze Nimic concret si Eficient , sa accepte neconditionat toate minciunile si abuzurile lui Basescu &Co. !!! 😯

    Asta nu mai poate fi prostie , e BLAT !!! (chiar daca ma penalizeaza Victor pt. “caps”), e blat in toata regula ! 😳 Am gresit cand am crezut ca Ponta oscileaza si ca “n-ar vrea sa tradeze” : Tradeaza si face Blat cu Basescu fara nici o tresarire … E Singura explicatie .

    L-au “incuiat” pe Antonescu la Cotroceni ca sa nu mai poata actiona , iar PSD-ul se pare ca a acceptat Blatul cu Basescu , contra dosarele oamenilor lor .
    Nu vad alta explicatie logica la ABUZURILE si MINCIUNILE halucinante ale gastii basiste (inclusiv a Occidentului) si comportamentul total letargic al actualei Puteri . Nu se poate decat ca s-a facut un troc marsav pe spatele nostru si al lui Antonescu (posibil si pe spatele PNL+PC) : dosarele PSD-iste contra Revenirii lui Basescu la Cotroceni , alta explicatie pertinenta la cum evolueaza lucrurile nu gasesc. 🙄

    Este absolut halucinant tot ce se intampla ; am ajuns sa ma pisc singur de mai multe ori ca sa vad daca nu dorm cumva si totul e doar un Cosmar …! Dar NU , e chiar real . Totusi e imposibil din punct de vedere logic .

    Daca ajung totusi sa-l revad pa Basescu la Cotroceni , chiar meritam , la cat suntem de imbecili si fara caracter (exceptiile constat ca devin insignifiante ), sa vina cu adevarat Potopul peste noi (indiferent sub ce forma) !!!!!!! 👿

    PS: daca tot vad ca oameni cu influenta si “greutate” se inclina (ba se si tarasc) in fata lui Basescu si “organelor” sale , cred ca ar fi cazul sa-mi reevaluez prioritatile; probabil ca e mai bine sa “intru si eu in front” , ca si ceilalti , pt. a-mi proteja familia si chiar pe mine .
    In fond , cred ca e deja (din punctul meu de vedere) un “razboi cu morile de vant”.
    Dupa cum vad : “Les jeux sont fait, rien ne va plus!” 🙁

  32. Ioana S.,

    da, și eu zic că pare un om care, lovit din toate părțile, se mai înclină dar refuză să cadă. De fapt, pare chiar înverșunat să reziste până la final. Cred că se poate, mai ales când un om precum Crin îi ține spatele.

    Consider că a/au/am înghițit destule deja din partea UE, și ar fi cazul să-l vedem repliat pe Ponta și guvernul său. Și să înceapă cu mizeria făcută de sluga lui Băsescu, Zegrean. Să contraatace, să găsească o cale, că doar n-or fi alții mai deștepți decât ai noștri! Să-și amintească faptul că, imediat după referendum, UE a cam „făcut ciocul mic”, pentru că la ei instituția votului contează, nu-și permit s-o ignore. Să folosească la maxim acest lucru.

  33. @purcelix: din pacate pe multi ii doare-n cot;
    daca-i durea, pina acum baiatul cu tricoul era
    pa si noi nu mai stateam in dilema cu voturile,
    cu cvorumul si restul intrebarilor.
    Eu i-as trimite la “reciclare” (ca pe vremuri)
    intr-o tabara din cele 2 judete din triunghiul
    bermudelor, iarna, sa invete meserie, si as da
    fiecaruia cite o cutie de inghetate, asa, la prepu’.
    “Luati, mincati, contin proteine”.
    Din toata prosteala asta, doar oamenii
    obisnuiti sint cei care nu cistiga.

  34. Frate Victor,
    ce zici de această sugestie.
    Din ziua primei decizii CCR – cea nefardată.
    Mă gândeam de ce oare nu înfiintează guvernul central sau local căi de comunicaţii speciale pentru aceste actualizări.

    Fratele meu, soţia sa şi cele două surori ale mele sunt şi astăzi pe listele electorale permanente, şi nu mai sunt în ţară de peste zece ani – nu am avut inspiraţia să mă interesez şi de tatăl meu mort acum 8 ani sau de fiul meu cel mare.
    Cred că şi ei de acolo din nefiinţă votează.
    Revenind la problemă …
    După anunţarea deciziei CCR mă gândeam că aş suna undeva să le spun cazul meu dar … unde?
    Guvernul sau prefecturile ar avea posibilitatea să înfiinţeze un telverde sau dacă se estimează că vor suna toţi nevorbiţii să pună o taxă modică de să zicem un leu pe APEL.
    Cei care au morţi pe liste vor suna şi neapărat trebuie să lase date reale de identificare, eventual secţia de votare, plus neapărat număr de telefon fix.
    Numărul de fix nu prea îndeamnă la băşcălie şi bănuiesc că se poate verifica dacă aparţine au ba persoanei respective.
    Dar la aceste detalii şi logistică ar trebui să se priceapă ei mai bine.
    Eu am dat doar o sugestie … nefinisată.
    Cu stimă.

  35. @Nostradamus: Cine crede ca va face blat cu Base se pacaleste. Azi, zice ca-i la “masa verde”, maine ti-o trage cu vreo doi ani cu executare.

  36. Dintre toate locurile unde putea sa se planga, Zegrean a ales Comisia de la Venetia???? Adica exact comisia care recomanda ca referendumurile in Europa sa NU aiba cvorum?

  37. din ce mai scriu PDL-istii pe blog:
    “l-am intrebat azi pe un pdl-ist local ce se mai aude cu frauda de la referendum. mi-a zis ca au gasit vreo 600 de voturi multiple doar pe listele speciale, si n-au primit inca listele permanente ca sa le poata compara cu listele speciale.

    de alte tipuri de frauda nu am apucat sa vorbim, daca exista si ce dovezi au.”

  38. Spitalul 9 nu se autosesizeaza?
    Pai o fi bine?

    Sau poate hingherii? S-ar putea sa fie “epidemie” foarte grava de rabia care s-a raspandit si in UE.

  39. Pe sait sunt afisate “listele electorale permanente”pe tara si pe judete.Aceste liste au doua coloane:1)numar total de alegatori=18 308 612;2)numar fe alegatori cu carte de indentitate=15 714 403,alegatorii cu carte de indentitate sunt cei care pot sa voteze cei fara CI nu.Se pun doua intrebari:1)cine sunt? si 2) de ce apar pe listele de alegatori daca nu au dreotul sa voteze!Nu cumva cei 2 594 209 persoane fara carte de indentitate sunt ireale,pentru a mari baza de calcul la referendum?

  40. Daca votul meu nu va fi luat in seama ori se va anula referendumul ori va fi Basescu in continuare va promit ca nu voi mai merge niciodata la vot ,si ca mine sunt ffff multi romani spun asta deoarece vad ca USL o cam balbaie rau de tot

  41. Domnul presedinte Antonescu a spus la emisiunea domnului Gadea ca va lupta pentru ca Basescu sa fie demis, dar dansul a uitat sa specifice cand va incepe lupta si prin ce mijloace caci noi nu vedem ca a si inceput lupta. Il vad pe domnul Antonescu si pe Domnul Ponta foarte pasivi desi oameni lui basescu au inceput sa ii cheme pe la inalta poarta mutata la Bruxelles ,Venetia,iar in tara pe la
    falsi procurori si false autoritati(vezi morar DNA+kovesi) astept raspuns public . si mai astept sa fie DEMIS basescu in urma referendumului si poate il scoatem pe zegrean la pensie din cauza cumulului de stres acumulat in decursul vietii profesionale DE cand un om care are certificat de handicap poate ocupa functi de conducere? Astept raspuns public .nu voi mai merge la vot deoarece niste neica nimeni pusi in functi isi bat joc de votul meu

  42. Corina Dragotescu la 13.38 pe Romania TV ,,…avem o curte constitutionala acuzata de fals, un presedinte interimar care nu se da dus, un presedinte suspendat care se bucura de o victorie…” bla bla bla…Ce-a patit doamna asta pe care o respectam? ,,nu se da dus” Antonescu? cum adica sa se dea dus? de ce? O sa ,,se duca” la sfarsitul interimatului, ce tampenie e asta ,,nu se da dus”? Doamne fereste, nu mai pot, gata!

  43. si pentru ,,Votant”: deschide ochii (mintii)!!!!!! exact genul asta de atitudine se si urmareste a fi obtinuta, ghici ghicitoarea mea, de catre cine!!!!!!!!!!

  44. Cam tarziu, dar acum mi-a venit ideea: la toamna, cand o sa fie alegerile parlamentare, PDL-ul si basistii tot acel slogan ar trebui sa foloseasca:nu mergeti la vot. Sa vedem atunci ce va fi. 🙂

  45. @ana Daca nu gresesc i-a spus cineva din studiou ca este mai mult decat “COLONEL”.Ce poate fi oare “D-na GENERAL”?.

  46. Ar fi bine să înştiinţeze cineva toate slugile băsiste că băsescu e uun singur om politic. Şi el poate lua mai puţină puşcărie decât pot lua ei pentru abuzurile şi ilegalităţile făcute întru băsism.

  47. ex presedintele nu poate fi suspendat pentru ca si-a pierdut mintile, la propriu?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.