UPDATE: 10 ani de parnaie si confiscarea sediilor televiziunilor, plus a tuturor proprietatilor certe si a activelor din strainatate, se cheama executie. Sentinta asta n-are nici o legatura cu dreptatea. Parca-i viol cu talharie, combinate cu trafic international de droguri si de carne vie.
Ăsta nu-i un text pentru cei care au numai certitudini. Nu scriu pentru depozitarii umorilor politice. Mă lasă rece și inflamările, și ideile preconcepute. Încă există o categorie de oameni care mă interesează. Cei care gândesc cu propriile capete.
N-am avut o relație privilegiată cu Voiculescu. El nu s-a topit niciodată după mine, eu l-am evitat cât am putut. Cadrul personal a fost exclus, cel profesional a fost extrem de soft. Am rezistat atâta amar de vreme-n trust, de unde am plecat fără ca măcar vreunul dintre noi să simtă nevoia unei discuții de final, fiindcă Voiculescu nu s-a băgat peste mine. Tucă m-a apreciat și m-a învestit cu încrederea lui, iar Gâdea, trebuie să recunosc, a ținut foarte mult la ideea lui de a-mi oferi posibilitatea să fac o emisiune. La ziar mi-am făcut treaba, la televizor am făcut cifre care, transformate-n bani, acopereau cu vârf și îndesat costurile emisiilor realizate și-i rămânea mogulului suficient pe deasupra. Să plătească destui oameni care, din varii motive, atunci nu performau, dar care azi pozează-n campionii pereni ai ratingului.
Eu și Voiculescu n-am reușit să strângem o medie de o întâlnire față-n față pe an. Pentru că, pe de o parte, ca un capitalist de sistem ce se afla, omul discuta cu directorii societăților (ceea ce nu mi s-a întâmplat să fiu), iar, pe de altă parte, eu m-am străduit să nu fac personală o relație pe care nici unul dintre noi n-a dorit-o. Șase ani, cât am avut emisiune pe două dintre posturile din Intact, nu l-am invitat niciodată. Și, o scriu fără să clipesc, nici el nu s-a autoinvitat. Nici măcar vreo aluzie subtilă, prin intermediari, n-a făcut. Ce spun băieții, că datorită faptului că au avut libertatea de a vorbi a crescut Antena 3, e perfect adevărat. Da, cu amendamentul că relația Voiculescu-Băsescu devenise ireparabilă. Și, da,cu remarca mea răutăcioasă că, la capitolul antibăsismului din Intact, se aplică perfect zicerea istorică a ilegaliștilor de odinioară “puțini am fost, mulți am rămas”.
Despre proces, o să încerc să fiu cât de concis pot. Pentru că lumea deja știe. A fost o mascaradă, o execuție publică împănată cu argumente populiste și cu termeni care să-i inflameze pe săraci și pe proști împotriva bogatului care le-ar fi luat pâinea de la gură. Grivco, societate comercială care funcționa legal, nu omul Voiculescu, a cumpărat de la stat ICA, o altă societate comercială. A achiziționat acțiuni, nu active (terenuri, clădiri etc). Asta înseamnă, incluzând (desigur) și activele, angajații (cu lefuri cu tot), activul și pasivul societății, necesitățile investiționale. A luat-o ieftin? Da, foarte ieftin! E ilegal să cumperi ieftin? Nu! E ilegal să dai șpagă la stat ca să-ți vândă ieftin. A probat cineva vreo dare/luare de mită? Nu! Există vreo depoziție a vreunui inculpat că a fost presat de un anume decident politic să subevalueze patrimoniul ICA în favoarea Grivco sau că, după privatizare, a beneficiat de vreo subită generozitate a lui Voiculescu? Nu! Banii, pentru acțiuni și investiții, au venit dintr-un cont bancar și s-au dus într-un alt cont bancar. Cu raportare obligatorie la toate organismele specializate ale statului. După ce fuseseră, în prealabil, produși din activități comerciale și impozitați de același stat. Unde-i spălarea de bani? Nu e! Valoarea prejudiciului, stabilită la 60 milioane euro, ar fi hilară dacă n-ar fi tragică. Să spui că Voiculescu a beneficiat în 2002, când valoarea terenurilor nu se compara nici măcar cu aia de azi, de o pleașcă socotită la valoarea din 2008, vârful bulei imobiliare, e dovadă de rea-credință, nu de prostie. Se face caz de finanțarea trustului de la ICA. Profund fals, manipulator cu rea-credință. Clădirile și/sau terenurile ICA au fost puse gaj, în favoarea Antenei 1, nu a Antenei 3, pentru garantarea unei linii de credit, nu a unui credit. Banii stau, în cazul ăsta, la bancă. Beneficiarul poate trage din ei când are nevoie. Și-i pune la loc, cu dobânda aferentă, după ce nu-i mai folosesc. A executat Raiffeisen un singur activ din curtea ICA? Nu! Deci beneficiarul a achitat obligațiile, banca și-a încasat dobânda, a plătit impozite la stat.
A fost Voiculescu securist? Dacă mă întrebați pe mine, ca și Băsescu, da. Dar nu asta s-a judecat în instanță. A făcut avere inventând penicilina, îndulcitorii fără zahăr sau iphone-ul? Nu, a prosperat, bazându-se pe banii strânși până-n Revoluție, pe relațiile dezvoltate în timp, dar și pe influența politică, din activități de comerț. Nici asta nu s-a judecat. A greșit că n-a predat trustul de presă șacalului politic Băsescu? Nu, asta i-a prelungit supraviețuirea. Dac-o făcea, era de mult executat, ca și Vântu. A ales să se bată, într-un care pe care cum n-a mai existat altul după Revoluție, cu el. Și a pierdut. Pentru că nici un exponent, fie el și la vârf, al Sistemului nu poate câștiga bătălia cu Sistemul. Orice produs are un ciclu de viață. Al lui Voiculescu a expirat.
@Klz
Rau a facut ca a plecat!!!Antene sunt arca lui Noe pentru Romania!
@klz: RTV e scutit de abuzuri? cum adica “la timp”?
iar mecanismul e numiri politice in justitie
@Alin
Poti sa fii si Majestatea Sa Regina Angliei si Irlandei de Nord in persoana, i don’t give a shit pe ce esti tu, pe ce-ai fost, sau pe ce-o sa fii.
E doar subliniez, intr-un fel cat mai pitoresc pentru tine, ca ai scris o prostie crasa.
De te superi ca-ti doresc sa afli cat de complexa e viata ? Doar vreau sa aplici pe pielea ta inaltele standade morale pe care le ai. Si sper sa ai parte de asa ceva, sa n-ai o slujba, sa fumezi chistoace, dar sa le faci backgroundu’ celor care vor si pot sa-ti dea o paine. 😀
P.S. Ca sa-ti fie clar deoarece poate ai inca dubii: mi-e o sila de astia ca tine…nici nu-ti poti inchipui.
@all: ca sa va fie extrem de clar, nu aveti, nici unul dintre voi, vreun drept sa judecati oportunitatea/justetea plecarii mele de la A3. Vedeti-va de vietile, de treburile si de slubele voastre, daca le aveti. Daca nu, incercati sa vi le faceti
“Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este !
Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.”
Romulus Vulpescu
Nu, nu este dedicata lui Voiculescu, estew pentru betivul national. Nimic nu e vesnic, nici macar ficatul lui, din ce in ce mai mic. Ceea ce se dezvolta este tremollo esentiale tot mai evident.
azi nu este timp de gluma , nu este ziua condamnarii lui Voiculescu si celorlalti ci ziua atacului Justitiei la adresa presei. Ceilalti tac sau se bucura ca au scapat. Dar cei de la Realitatea din postura de SLUGI ai etilicului ce simt ? Frica , satisfactie ? Pentru ce va urma chestia aia cu sange pe pereti e o vorba nevinovata, romanii se dovedesc inca o data foarte buni in postura de pres.
Ramasesem dator cu un raspuns acum cativa ani cand spuneam o poveste auzita prin primarie. Un mare deontolog al natiei mergea cu un dosar documentat la primarie care arata niste fapte posibil penale de acolo. A plecat fara dosar si cu multe contracte de publicitate care au aparut ulterior in ziarul la care lucra. Asa rezolva primarul problemele, iar deontologul de atunci reuseste sa-l critice fara sa aibe patimiri. Castiga amandoi.Iar azi deotologului ii sclipea chelia laudand verdictul uitand ca l-a avut la mana pe cel mai mare escroc.
@Victor
Explica-ne te rog astora care nu belim toata ziua ochii la ecrane despre treaba cu sechestru pe sediu si ce presupui ca va implica asta pe termen lung.tx
Dle Ciutacu, din Noul Cod Penal:
”În Uniunea Europeană, lucrurile sunt mult mai așezate în această privință. Importă că tu îl scoți din societate, dar foarte important este să recuperezi banii, să iei urma banilor, că pe el îl sancționezi. Acum stă liniștit 3-4 ani, are asigurat tot ce îi trebuie în regim penitenciar, când pleacă își găsește conturile pe unde le are. În Noul Cod Penal se reglementează instituția confiscării extinse, pe care noi nu am avut-o până acum. România încearcă să se adapteze regimului juridic practicat de țările europene. Bugetul statului trebuie protejat, dar și îmbogățit, prin aceste metode ale confiscării, în limitele legale, evident”, a spus judecătorul Croitoru.
Confiscarea extinsă este dispusă dacă valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte de data la care a fost depistată, cercetată și judecată fapta, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit.
http://www.monitorulvn.ro/articole/confiscarea-extinsa-a-averii-i-amanarea-aplicarii-pedepsei-prevazute-de-noul-cod-penal_2_158414.html
Executie, executie, dar cum spune la (noua) lege!
@SilviuGiumbix
Numiri politice, in conditiile in care PC-ul e la putere de 2 ani jumate? 🙂
Eu vad ca procurorii si judecatorii au inceput sa taie-n carne vie, din toate partile. Prim ministru, ministrii, primari, consilieri judeteni, cad toti ca mustele. Voiculescu e un nume special doar pt. care o televiziune insa nu e nici primul si nici ultimul care va cadea.
Se pare ca, in sfarsit, Justitia in Romania s-a trezit si “pre multi va popi”. 🙂
Aseară n-am putut să spun nimic despre Voiculescu fiindcă aveam, așa, o strângere de inimă. Recunosc însă că nu-mi puteam imagina, în nici un fel, mârșăvia politico-judiciară de azi.
S-a vorbit în ultimele zile despre doi „tineri judecători competenți”. Halal judecători! Sunt rușinea breslei lor! Ce cunoștințe, ce conștiință?! S-a dorit doar distrugerea lui Voiculescu și a Antenelor.
Sunt telespectator Antena 3 de pe vremea când vă rosteați acolo vorbele grele, îi urmăresc și acum și-i prețuiesc pe mulți dintre jurnaliștii de-acolo. Sunt alături de ei mulți oameni care, în ultimele minute, își ofereau apartamentul sau terenul pe care-l aveau pentru a nu-i lăsa fără sediu. Ar fi fost bine să pot oferi și eu case sau ternuri, dar n-am așa ceva. Dar cum am procedat la inundații, dăruind din venitul meu modest câte ceva celor încercați de soartă, o să fac la fel și cu Antena 3, chiar dacă pe ei nu soarta i-a lovit, ci sistemul ticălos construit de băsescu.
@Cristian
Poate sa-ti fie sila pina ti s-o acri. Cind vei fi obosit de atita ura eu zic sa recitesti ce am scris mai sus. In caz ca intelegi, s-ar putea sa te ajute.
Nu sunt un specialit al proceselor dar:
1)daca lucrurile sunt asa simple si aranjate, de ce procesul a durat 6 ani si nu o luna? Crezi ca nu exista argumente solide in favoarea deciziei?
2)eu nu am certitudini – nu am participat la proces – si deci nu pot sa acuz sau nu institutiile de abuz, dar nici revoltat nu sunt. Acum intrebarea: de ce tu ai atatea certitudini? Sau de ce dai fix argumente care il favorizeaza pe condamnat? “CA SIGUR E ASA” – cam asa suna.
In continuare iti spun(sper ca nu esti extremist in pareri precum Badea si acum sa te apuci sa spui ca sunt basist pentru ca devii penibil) ca nu am nici eu, dar NICI TU, toate informatiile necesare pentru a putea judeca singuri daca este sau nu corecta decizia.
Concluzia(multor jurnalisti) este ca orice condamnat implicat in politica si economia tarii a pait asta STRICT POLITIC pentru ca era un opozant si un om al dreptatii si moralitatii. A dreacu’ coincidenta… 🙂
PS: nu mai fii plin de certitudini. Si nu simt vreo bucurie pentru omul condamnat(ca nu e ca si cum mi’ar iesi mie ceva) asa ca nu introduce cuvantl basist langa numele meu.
Urmeaza foarte curand ..GHITA… Kovesi s-a referit la el, despre nu stiu ce dosar cu o vechime de 10-12 ani si ziea ca e inadmisibil sa “zaca artificial”
Domnul x, care sta cu chirie, are placerea sa-si tina in sufragerie un rahat mare cat toate zilele. Asa-i place lui. Adora mustele care bazaie necontenit in jurul putorii.
La un moment dat, cedeaza altuia chiria. Lui y. Acesta, pastreaza minunatia intacta, ba chiar incepe sa o laude si pe afara. Nicidecum n-o matura de acolo.
Dupa 2 ani vine si proprietarul pentru o verificare a imobilului.
Vede, boraste si incepe sa-l suduie in chip si fel verbal, pe primul chirias, cel care a plantat obscenitatea. Actualul chirias, suduie si el la adresa primului, denuntand alaturi de proprietar, infecta forma ce troneaza pe masa musafirilor.
E ceva ciudat aici?
indicii pentru cei care nu-mi inteleg aberatia: Basescu, justitia pe ochi frumosi, Ponta, romani legati la ochi.
Iertati-ma d-le Ciutacu!Asa este,fiecare are drept sa decida asupra lui insusi!
Victore,
Nu stiu daca Voiculescu e vinovat sau nu in acest proces,n-am vazut insa un motiv sanatos la cap despre cum s-a inceput urmarira penala,sau o proba de bun simt si cred ca pentru orice om de inteligenta medie este evident ca a fost o executie politica de catre o justitie teleghidata de basau si clica lui.
Romanii nu inteleg ca nu e important daca-l condamna pe Nastase ,Voiculescu sau Basescu ci daca-i condamna corect sau daca-i achita corect, cu probe ,de un sistem sanatos la cap.Multi ,foarte multi romani pentru ca ca-l antipatizeaza pe Voiculescu si chiar daca observa ca procesul este o mascarada ,ei se se vor bucura si sunt gata sa trambiteze ca justitia e corecta si independenta.Nu inteleg ca intr-o justitie independenta chiar un vinovat poate scapa din lipsa de probe.Nu se condamna cineva pe antipatii si despre ce crede un ciumete sau altul.
Concluzia este ca foarte multi romani isi merita soarta.
Victor – drept sa judece / adica sa aiba o opinie / au toti pentru orice inclusiv actiunile persoanei particulare Ciutacu. Ca e inoportun sau nu, ca e moral sau nu asta e alta discutie, ca e aberant sa-i judeci actiunile lui Ciutacu Victor la el pe blog in loc sa o faci la tine in sufragerie sau bucatarie e alta poveste.
Revenind la subiect iti adresez rugamintea sa intrebi public specialisti in drept – daca s-or gasii unii neafiliati politic ar fi bine – daca exista sau nu riscul ca noi toti sa platim despagubiri familiei Voiculescu pt ca s-au dispus confiscari in baza unei expertize ce contravine jurisprudentei europene in materie (in sensul in care nu este independenta). Danke
domnule Ciutacu de ce nu faceti un reportaj cu ce a fost ICA inainte de Voiculescu si ce este ICA dupa .cu aceasta sentinta s-a distrus si singurul Institut de Cercetari Alimentare din tara.sunt curioasa cine va pune mina pe paminturile ICA atit de rivnite si cu cit le va achizitiona si daca acest institut mai are viitor
In continuarea a ce spune Emil: in practica din vest exista de mult conceptul de “piercing the veil of incorporation” prin care, in cazul unor fapte grave, responsabilitatea poate fi pasata de la o entitate juridica la beneficiarii sai finali (actionarii). Ceea ce mi se pare absolut corect, altfel am avea inchisorile pline de societati comerciale cu dosar penal.
De acord cu argumentul ca nu e ilegal sa cumperi ieftin ci sa corupi in acest scop. Pe de alta parte, sa argumentam ca valoarea terenului este umflata artificial din cauza bulei imobiliare… si Raiffeisen inveleste ciocolata in staniol, ei continuand sa garanteze o linie de credit (care inseamna cam acelasi lucru cu un credit dpdv al expunerii bancii) cu un teren cu o valoare mult mai mica decat valoarea expunerii?… in conditiile in care orice banca normala la cap face un haircut masiv pe valoarea garantiilor ca sa ajunga la valoarea maxima de risc acceptat…
@alin medicul , atarnache ai facut medicina( presupun ca ai facut la stat) pe banii statului si dupa aceea ai uschit-o in MB . Si mai ai ai tupeul sa spui ca nu ai vrut sa-ti scazi standardele. Ai plecat in MB pentru ca stai mai bine cu 4G-ul si poti da diagnostice glasand ecranul mobilului in cautarea unor simptome pe net. Cel putin asa am patit-o cu multi colegi dintre ai tai. Sau sa-ti povestesc cum am ramas socat sa vad coada la xerox la metro la Eroilor unde viitori medici uschiti intre timp in Europa isi multiplicau(scalau) fituicile?? Amaratii aia de la facutatile tehnice macar aveau decenta sa-si scrie singuri copiutele! Slava Domnului ca ai plecat si ne-a ramas otpiunea sa intrebam la Plafar ce putem lua pentru o anexita laterala .
@simplu
Poezia lui Vulpescu e superbă, cum s-o merite cel căruia îi spuneți „bețivul național”? De unde har la acesta, în ce clipă ar putea deveni „boare, cer și aer clar”? Poate cel mult vreo pâclă rău mirositoare, nimic altceva…
Vă mulțumesc simplu 🙂 pentru reamintirea lui Vulpescu, a cărui vreme rezistă tuturor vremurilor.
Stiu ca probabil nici eu nu o sa mai postez la tine 🙂 dar chiar nimic nimic din conturile Crescent nu a intrat in conturile voastre la Intact, in special la Jurnalul care merge in gaura de ani de zile?
Soarta lui Voiculescu si a multor oameni,a fost pecetluita atunci cand ponta a numit-o pe kiovesi la sefia DNA.I-a tradat pe cei 7400000 de romani care au votat pentru demiterea derbedeului de basescu.Personal,nu-l voi ierta niciodata pe ponta si nici partidul (sau coalitia) din care face parte acest individ duplicitar.
@Dudea: nu m-am ocupat de incasarile ziarului, da’ am mari dubii ca din Crescent au venit vreodata bani la ziar. La insolventa, Grivco si Tipografia Intact erau marii creditori, daca tot vrei s-o ardem economic
Fără precedent! Nu ştiu însă dacă aceste condamnări pronunţate astăzi marchează intrarea în normalitate a Justiţiei din România sau trecerea pe cealată extremă. Motivarea sentinţelor de către judecători ne va lămuri.Sper…
Eu, vă spun sincer, am avut îndoieli cu privire la faptul că în acest proces se vor pronunţa condamnări cu executare. Nu am citit dosarul, dar din cele publicate în presă am dedus că nu există probe irefutabile în cauză. Şi mă refer, în principal, la relatările presei care nu-i era favorabilă lui Dan Voiculescu.
Nu sunt lămurit în următoarele privinţe:
1. Este acuzat că a cumărat cu 104.000 euro 3,6 ha teren şi mai multe clădiri care valorau 7 milioane de euro în 2003 şi 60 milioane euro în 2008.
Eu am înţeles că D. Voiculescu a cumpărat acţiuni, nu active.
2.Pe baza probelor existente în dosar, instanţa a reţinut că valoarea acţiunilor a fost subevaluată.
Dacă valoarea acţiunilor a fost subevaluată, există probe la dosar din care să rezulte că D. Voiculescu a influenţat procesul de evaluare? Eu am dedus că nu, din cele publicate în presă.
3. În urma evaluării din 2008, expertiza executată în cauză a stabilit un prejudiciu de 60 de milioane de euro, după actualizarea care a ţinut cont de inflaţie şi valoarea activelor în 2008. Întrebare: Dacă în 2008, în locul terenului respectiv, din cauze naturale, apărea un crater uriaş care făcea ca valoarea acestuia să fie 0 lei, D. Voiculescu urma să fie despăguibit? Că dacă a profitat de bumul imobiliar este vinovat. Repet, el a cumpărat acţiuni, nu active. Valoarea acţiunilor putea să crească sau să scadă.
Trebuie avute în vedere şi suspiciunile de fraudă, care, din punctul meu de vedere au fost corecte:
– publicare anunţului de privatizare într-un ziar cu tiraj redus, nu în Monitorul Oficial;
– subevaluarea valorii acţiunilor;
Dar există o legătură între aceste fapte şi acţiunile lui Dan Voiculescu? Eu am dedus că probe directe nu sunt. Nici indirecte, doar suspiciuni.
Cu privire la cei care au organizat privatizarea, consider că nu sunt dubii cu privire la vinovăţie. Cumpărătorul, însă, este prezumat ca fiind de bună credinţă, până la proba contrară. Aştept motivarea instanţei pentru a afla legătura dintre cumpărător şi organizatorii licitaţiei. Dacă nu există o asemenea probă, atunci condamnarea este pentru întreaga activitate…
@kpax
1) In ultimii ani am intors in Romania > 100 000 de euro. Economic vorbind statul roman si-a recuperat banii. In plus, sa stii ca si mama si tata au platit impozite la viata lor, nu e asa mare scofala.
2) “Viitori medici uschiti in Europa…”? De unde stii tu mai prietene ca fix aia au plecat sau ca eu fac parte din acea categorie? Poate ca vor fi ramas unii si pe-acasa si-ti trateaza tie anexita aia.
3) “atarnache” – cu asta te-ai descalificat ca si partener de conversatie.
Desi nu e etic sau moral MA DISPERA modul in care unii jubileaza pt ca s-ar incerca inchiderea A3 via procesul Voiculescu.
Bai japitelor ce e mai toxic: trustul intact care-si trimitea oamenii in 2012 sa protejeze FAPTIC prin prezenta fizica protestatarii impotriva abuzurilor regimului (cat au inghetat Cristian Ionescu si Zoltan Petru in Piata Universitatii la -20 de grade numai ei stiu) sau EVZ care publica interceptarile ILEGALE ale SRI facute pe conversatiile dintre cei care participau la proteste. Eu stiu si pot sa confirme multi altii inclusiv Craciun Claudiu.
Ce?! Nu a facut mizeria asta EVZ?
Ah da?! Na poftim conversatie intre mine si Vasilcoiu care era la EVZ relativ la ce facuse ziarul sau. Jigodiilor.
Cristian Vasilcoiu
da ma, e o mizerie mat ala din ziaru’ la care lucrez…aici iti dau dreptate…
Radu Alexandru Vasilescu
16/02/2012 17:47
Radu Alexandru Vasilescu
N-am frate nici o treaba cu tine – faza e ca au preluat ca boii o picatura de adevar si au transformat-o in uragan – ideea e ca nu a venit nici dracu sa va dea voua declaratii despre ce se va intampla – ci au ascultat baietii si au dat mai departe – ca de faptul ca ei stiu tot ce facem nu ne indoim.
Cristian Vasilcoiu
16/02/2012 17:47
Cristian Vasilcoiu
nu stiu de unde a venit info
da’ e o mizerie
intr-adevar
________________________________________________
Imi provoaca sila jigodiile care viseaza umed la inchiderea Intact (inclusiv JN si A3). Sila.
@ ML
Da ,asa este, betivanul trebuie tratat numai cu injuraturi, dar prima strofa suna asa promitator cand ma gandesc la etilic…
@Alin
Vezi ca stai de dimineata pe aici si s-ar putea sa gresesti vreun diagnostic. Nu de alta dar scade si venitul tarisoarei cu ocazia asta, dupa cum tii sa subliniezi. 😀
Si zi asa, le-ai facut tu backgroundu’ inainte alora de ti-au dat o paine in UK, este ? Si ? “E” baieti buni, solvabili, cu taxele la zi si fara nici o legatura cu vreo spalare de bani, vreo munca la negru, vreo evaziune, vreo mafie ?
Nu de alta dar, citez, “Asta nu inseamna ca as accepta vreodata sa lucrez pentru un Voiculescu, un Vintu sau un Becali.”
Cat de tare esti, pe bune ! 😀
Cei ce conteaza cit de putin in politica sa nu se bucure,pt. le va veni rindul si lor,cite unul,cite unul!
Postarea dumneavoastra este poate singurul punct de vedere nuantat pe care le-am citit astazi. De ambele parti ale baricadei se fac generalizari majore, totul devine simbolic si hiperbolic.
Pe de o parte, Dan Voiculescu e prezentat ca fostul securist rapace care “in sfarsit” a fost pedepsit, spre satisfactia celor saraci si nevinovati, de pe urma carora au profitat cei ca el. Nu mai conteaza daca dovezile prezentate la proces au fost relevante sau nu, sau daca pedeapsa este in conformitate cu faptele de care este acuzat.
De cealalta parte, e vazut aproape ca un martir. Toate actiunile lui, chiar si cele indoielnice, sunt justificate printr-o logica la fel de partiala ca cea folosita de cei care-l acuza la modul absolut.
Multumesc pentru postare.
Nu cred ca Ponta il va gratia, e prea slab ca sa faca asta. Si pe langa asta bunurile confiscate nu cred ca mai pot fi restituite. Pe chior nu imi fac sperante ca il vom vedea incatusat. Ala e las, nu e barbat ca Nastase sau Dan Voiculescu, daca nu iese presedinte unul din candidatii lui (da, Iohannis e unul din ei, deocamdata singurul care pare sa aiba ceva sanse) zboara din tara cu prima ocazie, intr-o tara calda si fara pact de extradare…
Sentinta in cazul lui Voiculescu este exagerata in aceeasi masura in care poate fi considerata exagerata asasinarea lui Ceausescu la Targoviste.
Daca Voiculescu era un om demn si nu o lichea penala, nu apela la demisiile alea repetate din Parlament, ca sa traga de timp…confrunta direct situatia. Un om “nevinovat” nu trage pentru plimbarea dosarului intre instantele de judecata.
Din punctul meu de vedere Ceausescu a sfarsit intr-un mod specific stalinist, bolshevic, cu pistolul la tampla, deci justificat de contextul istoric in care a evoluat. In acelasi mod, Voiculescu a devenit victima sistemului securistic in care s-a simtit ca pestele in apa – pus la pamant printr-o sentinta de “Tribunal al poporului” contra chiaburilor.
Hidosenia asa-zisului sistem “democratic” din Romania este exprimata foarte bine de aceasta sentinta abuziva.
Domnule Ciutacu,
probabil că nu aţi fi în toate minţile să lăsaţi să treacă acest comentariu dar, măcar în faţa oglinzii, puneţi-vă întrebarea dacă este moral să nu fiţi în seara asta în studioul Antena 3 alături de cei cu care, împreună, aţi pus umărul — la modul serios — la creşterea unuia din cele mai bune posturi private de televiziune din această ţară (indiferent de orientarea sa). Cu respect, AED.
Domnule Ciutacu, sunteti prea siguri c-a fost vorba de executie publica. Cum se poate masca treaba asta in motivarea instantei? In alta ordine de idei, grobianismul de laA3 e identic cu arestarea lui DD, iar Turcescu si-a stricat concediul. Ura dintre tabere continua, asemenea ultrasilor dintr-un derby bucurestean desfasurat intr-o alta epoca incheiata tot cu niste arestari.
Sa inteleg ca se repeta cazul Nastase…vor mai urma, cu siguranta si altii. Din pacate, sistemul pe care ei l-au tinut in brate, se clatina, dar cu ei cu tot. Astept cu nerabdare urmatorul nume de pe lista. Nu plang de mila nimanui, pana si alte case mai mari l-au inchis pe Al Capone pt. niste chitante. Conteaza doar momentul, cred eu, prost ales si cu lovitura de bumerang. Ma mai gandesc ca poate, se va ajunge si la varful piramidei…in viata asta, va rog!
Nu cunosc detaliile dosarului, dar daca a fost condamnat pentru motivele prezentate in acest articol, atunci inseamna ca s-a creat un precedent si nu-i vad bine pe cei de la OMV Austria, Gaz de France, EON, ALRO, RENAULT, ERSTE BANK, Raiffeisen Bank, BRD, FORD si multi, multi altii care au cumparat la preturi mult mult subevaluate. Sper ca procurorii sa se ocupe si de aceste cazuri. Mai era si unul care a distrus o flota si a luat si o casa la oferta.
@aed: 1. Sunt angajatul altui post, cu clauza de exclusivitate. 2. Nu m-a invitat nimeni la A3, nici macar sa intru prin telefon. Au facut-o ai mei si am vorbit doua ore in direct
Dupa lotul Nastase, lotul impresarilor din fotbal si procesele lui Gigi Becali, dar mai ales dupa modul cum s-a derulat acest proces ar fi fost o mare surpriza alt rezultat.
Intrebarea este daca primii s-au dus la CEDO si ce se intampla in acest sens si daca acest ultim lot se duce la CEDO si in cat timp ajunge acolo?
Abia astept sa aud primele comentarii “jurnalistice” din fatza de la Rahova, eventual in Breaking News, cum a mancat Voiculescu gris cu lapte, alaturi de ceilalti detinuti, in prima seara de detentie.
Ceea ce fac bocitoarele de la Antena3 nu are pic de demnitate. Parastasul de aseara a fost chiar penibil si arata ca acei oameni nu au o limita.
Tot acest spectacol public este sinistru si proiecteaza asupra Romaniei (tara Europeana) o imagine de Ecuador, Venezuela, etc. Pedeapsa lui Voiculescu, asa exagerata cum e, este pe masura hidoseniei sistemului neo-securistic care a capusat Romania. Sunt curios care va fi atitudinea “Justitiei” fata de Basescu, cand isi va incheia mandatul.
Este interesant ca multi comenteaza dar foarte putini au citit rechizitoriul.
In primul rand nu a fost condamnat numai Voiculescu. Au fost condamnate si alte persoane, caci fara de ajutorul lor Voiculescu nu at fi dobandit Institutul. De exemplu declaratia Dr Mencinicopschi e absolut aberrant a: cum ca trecea si el prin curtea Institutului is a aflat ca Institutul se privatizeaza si desi nu avea bani, s-a decis sa participe la licitatie. Nu vorbim aici de maturatorul Institutiei, ci de directorul general al Institutiei. Sau poate ca directorul general a aflat de la maturator ca Institutul se privatizeaza, ‘trecand prin curte’.
Cred ca ar fi bine sa nu comentam decizile Curtii de Apel, sa asteptam sa vedem motivatia Curtii.
@Cristian
Este ultima data cind postez. Eu v-am vorbit tututor frumos si cu argumente. Vad ca nu conteniti cu jignirile.
1) Ieri eram liber. E treaba mea ce fac in timpul meu liber.
2) Sint angajat al statului britanic. Nu vad cum “spalarea de bani” ca infractiune s-ar putea aplica intregului stat britanic sau ce verificari as avea eu de facut. Ultima data cind am verificat Voiculescu era in mod oficial colaborator al Securitatii. Exista si un documentar “Kapitalism reteta noastra secreta” in care el cu gura lui spune ca a lucrat pentru Securitate.
Am o observatie la care ii invit pe cei ca tine sa mediteze cu mare atentie: exista multi romani care nu sint nici pro-Basescu, nici pro-Voiculescu. M-am saturat sa fiu jignit si etichetat in fel si chip in goana dupa audienta sau ca sa iti protejezi tu buna parere despre tine insuti. Poti sa nu fii de aceeasi parere cu mine dar ma astept sa fii politicos si argumentat.
Eu am plecat din tara si am lasat locul celor ca tine care nu au curajul, posibilitatea sau puterea sa faca ce am facut eu si altii ca mine sa-si gaseasca mai usor un job. Daca nu mai sint resurse in tara pentru tine iti sugerez solutia mea – plecarea din tara; dar nu fa caterinca cu mine ca odata uit de haina de medic si s-ar putea sa nu iti placa ce-ai sa descoperi. Nu ma crezi? Iesi in strada la scandal si-ai sa vezi.
@Alin: mai usor cu amenintarile si cu nasul pe sus. Sunt oameni care au ramas in tara nu fiindca n-au curaj (eu i-as zice disperare) s-o faca, ci findca le merge mai bine aici decat le-ar putea fi acolo sau pentru ca nu le-a ajuns cutitul la os. N-ai facut nici un act de eroism. Ai fost mobil, hotarat si te-ai dus sa-ti faci meseria. Daca astia n-ar fi dat de-a dura, intre altele, cu zecile de milioane de euro platite la stat de societatile lui Voiculescu, probabil ca ai fi putut s-o faci si aici
Nu stiu amanunte despre proces insa am citit cocluziile despre condamnari si seamana cu tertipurile vestului pt a elimina ceea ce nu-i convine din colonii. Am inteles ca era singurul trust de presa care apartinea unui localnic. Asta nu exista in vest unde presa o au numai unii. Daca si ziaristii erau in majoritate romani pt elita care are puterea in vest era ceva intolerabil. Am inteles ca firma in discutie se ocupa cu anumite cercetari in industria alimentara. Daca vreodata a facut cunoscut lumii ca in mincare sint nenorociri sau prin unele dezvaluiri au provocat pierderi unor firme din vest atunci asa ceva este o provocare la care trebuie sa te astepti la un raspuns. Oricum prin cum s-a desfasurat si prin sfirsitul aberant al procesului este definitiv mina vestului pt ca este modul lor tipic de actiune cu razbunari si distrugeri. Desigur sirul minciunilor fara logica propaganda prosteasca si incrincenarea impotriva factorului local pe care-l vrea exclus din orice activitate care le poate pune in discutie puterea absoluta arata clar amestecul factorului strain. Apoi servilismul tipic romanesc dezvaluie deasemenea prin reprezentantii lui implicati in acest caz dar si in altele ca au un punct de sprijin pe sus iar acolo nu sint decit strainii. altfel n-ar fi avut tupeul de care au dat dovada. ca si in vest deciziile in astfel de cazuri apartin unor femei care dovedesc o lipsa de constiinta monumentala.
cine nu crede ca citeasca cartile si presa vestului sau sa astepte citiva ani pt ca se va vedea totul cit se poate de clar. oricum romanii sint un poopor de visatori iar stapinii stiu asta f bine asa ca nu considera necesar sa-si ia masuri de siguranta care sa le camufleze influenta cit mai bine.
SOV este unul dintre personajele legate de cele mai mizerabile inselatorii din aceasta tara … sa ajungi sa spui ca este o victima, in conditiile in care sunt vreo 10 judecatori care l-au considerat vinovat pentru diverse infractiuni, mi se pare sub demnitatea chiar si a unor propagandisti de meserie …
@Victor Ciutacu
Am apreciat ca nu mi-ai sters postarile.
Over and out.
@Gabriel: ca sa sustii ca eu am zis/scris vreodata ca SOV e o victima, trebuie sa fii mai prost decat permite limita mea de toleranta sa suport
@Alin: n-ai de ce. Nu sterg pareri, banez propagandisti cu discurs primit pe mail la inceputul fiecarei zi si irationali periculosi
@necesar: “…atunci inseamna ca s-a creat un precedent si nu-i vad bine pe cei de la OMV Austria, Gaz de France, EON, ALRO, RENAULT, ERSTE BANK, Raiffeisen Bank, BRD, FORD si multi, multi altii care au cumparat la preturi mult mult subevaluate. Sper ca procurorii sa se ocupe…” AI SCRIS BINE si pentru ca este invaluita cu destula incertitudine treaba, il invit si pe Victor la urmatorul exercitiu de logica:
In prezent avem asa:
1. Voiculescu Dan reprezentant al privatului, creator de locuri de munca, jucator pe piata care produce,ruleaza,circula banii. Bani din care Statul “de drept” isi trage partea.
2. Basescu Traian reprezentant de varf al Statului “de drept”. Isi trage partea pe care o produce,ruleaza,circula altul(privatul si altii). Raporteaza si executa ordinelor NATO si UE.
3. Kovesi Codruta reprezentant de varf al Statului “de drept”.Isi trage partea pe care o produce,ruleaza,circula altul(privatul si altii). Raporteaza si executa ordinelor NATO, UE si ale lui Basescu Traian.
4. NATO si UE au interes ca in gospodaria noastra sa fie reprezentantii lor in privat. Reprezentantii lor trebuie sa fie asigurati de “Statul de drept”. Reprezentantii lor trebuie sa fie gestionarii de varf pe piata pentru ca banii astfel produsi sa plece in marea majoritate in NATO SI UE. Resturile/ciurucurile raman in Romanica sa se sfasie privatii ramasi pe ei.
5. De ani buni, NATO si UE are asigurat acest rulaj,nu numai pe gospodaria noastra, si ca imagine de zana buna, are grija sa trimita FONDURI EUROPENE. Fondurile astea, raportat la cumulul de bani produsi si care pleaca in marea majoritate in NATO SI UE(cum explicam la pctul 4) REPREZINTA UN PROCENT MINUSCUL iar clauzele de acordare reprezinta BATAIE DE JOC(vezi exemplele de accesare a fondurilor de la noi).
Repet, ceea ce am scris mai sus NU REPREZINTA CERTITUDINE, ci reprezinta un exercitiu de logica pe care mi-l infaptuiesc pentru ca observ si ma lovesc in practica de niste multe treburi(alea care ne ocupa mai tot timpul) si de aceea, daca este gresit sau daca mai trebuie completat, sunteti invitatii mei(…pe blogul lui Victor totusi)))
Eeeeeh, in urma acestui exercitiu de logica, daca mai sper ca procurorii o sa se ocupe de OMV Austria, Gaz de France, EON, ALRO, RENAULT, ERSTE BANK, Raiffeisen Bank, BRD, FORD si multi, multi altii care au cumparat la preturi mult mult subevaluate? Si mai ales de unul care a distrus o flota si a luat si o casa la oferta…….
@Victor Ciutacu
Sa fi inceput cu adevarat deratizarea? Toti cei care au ruinat economia nationala or sa inceapa sa dea inapoi tot ce au furat?
apropo
pe cand o emisiune despre dezastrul de la Muzeul Literaturii Romane?
Devine tot mai lunga lista asta, a celor “nevinovati” condamnati pe nedrept.
De fapt, pe lista cealalta, a celor vinovati condamnati pe drept, nici nu stiu daca se afla cineva.
Aline, tată, ți-au crescut mușchii și nu știi ce să faci cu ei?
Pe unde-o fi Luminăția-Sa Marele Radu?