Dragi tineri socialişti, vă mulţumesc pentru amabila invitaţie, dar mi-e teamă că nu vă pot încurca de 1 Mai muncitoresc. Nu-s chiar galben la faţă, nu mă semnez Li Ming ca pseudonim şi n-am de gând să devin nici măcar simplu membru PSD (până la marcant e o cale extrem de lungă), deci cred că aţi cam greşit prost invitatul.
Dacă tot l-aţi greşit, o să vă fiu extrem de recunoscător după ce mă veţi scoate de pe programul pe care eu nu v-am dat vreodată acceptul să mă treceţi. Înţeleg c-am ajuns un soi de Victor Copilul de Aur, care vinde în avans (de pe afiş) biletele de la Miss Piranda la care nu participă, dar olecuţă de rigoare nu v-ar strica. Fiindcă altfel veţi rămâne nişte biete şi palide copii ale politrucilor pe care încercaţi să-i daţi jos întru propria nemeritată parvenire. Şi iar vă halesc portocaliii friptura din faţă.
UPDATE: M-a sunat jenat, să-şi prezinte scuze, Nicu Bănicioiu.
din cite inteleg flacara violet poate produce efecte nedorite pe termen lung iar tinerii sunt cei mai afectati
Şi iată un titlu de ziar care ar ilustra mai bine toată situaţia:
“Beneficiile reformei şi împrospătării clasei politice se manifestă din plin în organizaţia de tineret a PSD” 😛
@gigel: ba’ eu cred că la :))
eu am inteles mesajul!!!
“template”-ul de scrisoare a fost facut pentru a invita poporul chinez in PSD … li ming, mi ling, nici nu mai conteaza! frumos e si “titlul” … rolul stangii in romania … insa acum, ca au scos berea si micii din program (la propunerea micului Titulescu, iar Iliescu i-a dat calificativ FB), ce haz are, totusi, sa te duci de 1 mai la Geoagiu, editia a IV-a?
Sunt satul de atata nesimtire si vreau sa cred ca nu sunt singurul. Aceasta NU este Romania mea, Romania in care sa-mi doresc sa traiesc, Romania in care sunt obligat sa concediez oameni pentru ca nu le mai pot plati salariile, Romania in care oamenii mor pe masa de operatie pentru ca doctorii sunt prea prost platiti si nu au conditii, Romania in care invatamantul este la pamant, Romania in care sportul, cel care ne-a adus atatea bucurii, este desfiintat de indiferenta Guvernantilor, Romania in care taranii traiesc de azi pe maine pentru ca nimeni nu a vazut in Agricultura un segment vital, Romania in care Statul ne umileste cand mergem sa platim taxele.
Asta este Romania pe care o doriti?
Romania mea este cea in care poporul are coloana vertebrala, in care, dupa 20 de ani de la Revolutie, nu accepta o alta dictatura. Romania mea este cea in care oamenii isi cer drepturile si nu se lasa calcati in picioare…
Deci am aflat ce se va discuta maine la Cotroceni. PDL isi schimba numele si presedintele. Noul presedinte PDL va fi Udrea iar partidul se va numi M.U.E. – Basescu.
Adica, Miscarea Udrea Elena – adepti Basescu.
Tatoiu asta e insuportabila. Eu pun urmatoarea problema: eu locuiesc singura si am fost bolnava – am avut genunchiul in atela. Cu toate astea, tot a trebuit sa merg sa-mi cumpar paine de la alimentara si ceva de mancare. Din cauza bolii, ma puteam deplasa doar foarte incet. Deci, daca venea politia in lipsa mea, se chema ca nu sunt bolnava, nu?? Tocmai din cauza bolii!! La fel se intampla cu cei ce sufera de inima sau de ulcer, de exemplu. Astia cand isi pun zvastica la vedere?
De cand Teo Trandafir a trecut in lumea dreptilor ma consider unul dintre cei care vor dulceata de spini oricat de multe maini stangi ar fi sa tina buchetul….
off topic, dar nu pot sa ma abtin: super atre emisiunea ‘Sinteza zilei’ din seara asta, Victore!!!
A inceput si sotul meu sa te aprecieze – e inginer ‘ratat’, ca si tine 🙂
noapte buna si o saptamana frumoasa alaturi de colegii tai la job si alaturi de sotie si baiat acasa!
Salutari si celor care acceseaza acest blog, multa sanatate!
p.s.: o buna bucata de timp n-am mai intrat deloc pe aici, ma suparasem pe tine pentru ca mi-ai scris ca pot sa nu mai ‘calc’ pe blogul tau (mi-ai spus asta dupa ce imi spusesem eu parerea despre Oana Dobre :))
Adriana
Veti vedea ca o sa va para foarte rau daca nu va schimbati optiunea in privinta participarii la actiunea organizata de 1 Mai de TDS, ca ati avea ocazia sa dati macar tonul la cantecul patriotic :”Vine iarasi primavara, peste campuri peste deal,/Veselia canta tara ca a venit intaiul Mai!” si ati auzi ropote de aplauze inflacarate. Mai ganditi-va! Ce succes rasunator ati avea!
Domnule Ciutacu Victor. Vad ca dupa Rizoaica, din ratiuni de simetrie urmeaza Mi Ling asta.
E un ceva in mine care ma face sa ma indoiesc de existenta lor.
Buna seara d-le Ciutacu,
Eu zic sa-i iertati-cred ca au gresit.Si poate va razganditi si va duceti;cred ca au nevoie de prezenta Dvs.Ii va ajuta profesionalismul,rigoarea ,verticalitatea si impartialitatea Dvs.in abordarea problemelor pe care le dezbateti.Le va fi de folos,indiferent ca sunt din TSD-puteau sa fie si din alt partid-toti se bucura de prezenta Dvs.(poate mai putin tinerii din PD-l,ca nu le permite Boc…)
Cu acelasi respect,
Ioanap
Victor, nu stiu pe cine sa intreb, si cum tu lucrezi la Jurnalul, mi-ar placea sa citesc in ziar ce s-a mai intanplat cu podul daramat de primaria unui sat/comuna.
Stiu ca apa luase un pod in Suceava (sau Botosani) si oamenii din sat nu au mai asteptat sa se decida statul sa le faca pod asa ca au pus bani si si-au facut singuri un pod.
Dupa ce l-au inaugurat, Primaria le-a darmaat constructia pe motiv ca era ilegala…
NU FACETI VA ROG UN UPDATE la stirea asta??
Multumesc!
link si bucata de stire (va rog faceti un update la ea):
pe data de 6 februarie, locuitorii comunei Marginea se hotarasc sa faca pod. Se trezesc de dimineata, se organizeaza, iar printr-un efort al tuturor, locuitori, oameni de afaceri, reusesc sa ridice pana seara un pod de lemn pe care sa circule sigur masinile pana la 2.5 t, il vopsesc in verde cu parapeti albi. Doar ca incepand cu dupa-amiaza acelei zile, primarul comunei, Dumitru Lungu, care in emisiunile televizate era portavocea lui Flutur, apare si ii anunta pe muncitori ca e ilegal sa construiasca fara autorizatie !?!?! Marginenii, oameni hotarati nu se lasa initimidati nici de primar, nici de politisti, nici de mascati. Nici nu aveau cum, pentru ca in loc sa isi manifeste o pozitie clara si sa opreasca lucrarile, Politia se multumeste sa filmeze.
(mi-am adus aminte de podul asta ca spune Badea de ele acum pe TV 🙂 )
E vorba de dinastia Ming…
Era sa confund numele chinezului ‘Ming’ cu ‘Ling’ si sigur as fi primit o dojana de genul lui V. Ciutacu ca “olecuta de rigoare nu v-ar strica”. Un ultima secunda mi-am dat seama ca schimbarea consoanei putea sa aiba consecinte nefaste, ca D-l Ciutacu ar fi in stare sa ma baneze.Fereasca sfantul!
Domnule Ciutacu,
Invitatia este o urmare a emanatiilor implementarii gandirii seculare a poporului chinez in realitatea cotidiana romaneasca intr-un climat al crizei economice actuale pentru stimularea cresterii natalitatii crunt lovite de coplata din sanatate 😛
Scopul acestui seminar este de a evidentia faptul ca folosirea stangii in climatul crizei parentale ar fi condus la reconcilierea nationala prin evitarea nasterii guvernului Boc si a noii clase politice a dreptei!
Urmarile nefaste se pot vedea cu ochiul liber (aici e o tehnica – daca nu reusesti sa tii un ochi acoperit ajungi sa privesti ca Basescu adica chioris).
Domnule Ciutacu, incercati sa va opuneti teoriei: “din tampit tot tampit se naste ca sa ne voteze la viitoarele alegeri!” ????
Asa vedeti dvs. rolul mass-mediei in stoparea alimentatiei de tip fast-food? Ma dezamagiti profund 😀
Cina festiva si micul dejun sunt altcatuite din produse pur romanesti : icre de Manciuria si caracatita in suc propriu!
Va sugerez sa va reconsiderati pozitia si sa renuntati la ideile invechite care va conduc spre culmile regresului!
Asteptam noutati de la locul faptei intamplarii mentionate mai sus!
P.S. S-a uitat motto-ul : “Orice rau poate genera un rau mai mare!”
( nefiind necesara folosirea diacriticelor puteti citi la alegere : RĂU sau RÂU ! 😛 )
Puii astia de politruci sunt boi de mici!
Ingrozitor ! Eu cred ca si astia au innebunit ! Si mcand te gandesti ca era sa-i alegem, ca sa nu iasa din nou dictatoru’ !
Stii ce nu inteleg?? In general liderii de opinie din presa independenta sunt pe fata cu opozitia ( exceptia care intareste regula find Ionel Crisstoiu). Nici eu n-as fi participat la un seminar al unui partid ( fie el si din opozitie)totusi un mesaj ceva???? Gen fiti mai acizi fiti mai concisi fiti mai opozanti .Din pacate liberalii si PSD-istii sunt cu 1/2 in opozitie.Cand trebuie sa tipe ca din gura sarpe maraie ,cand trebuie sa maraie tac chitic.
PS Hai invita-l pe Basescu la tine la VBE Grele.
O rugaminte domnule Ciutacu :
Sugerati-i domnului Gadea sa nu o mai invite vreodata pe Monica Tatoiu la emisiuni. Este umilitor si jignitor pentru ceilalti invitati. Nu cred ca are cineva dispozitia, timpul si rabdarea sa suporte elucubratiile si fandoselile mauvais gout ale madamei.
D-le Ciutacu,
Sunt dezolat ca ati declinat invitatia atat de amabila de a participa la dezbaterea ‘Social democratia vs. comunism’; ati pierdut o ocazie excelenta de a plusa la imaginea Dvs.publica. Si ceea ce ma face si mai trist este ca in locul Dvs. D-l jurnalist Ioan Cristoiu va culege ropote de aplauze si vesnica recunostinta pentru aportul lui nepretuit la aceste dezbateri. Va dati seama acum de dimensiunea pierderii?
io cred ca tu esti Li Ming Quiang, sau cum naiba se scrie; era candva un mare pianist. hai recunoaste!!! 🙂
Fiindcă cineva a scris despre invitarea unei anumite,,doamne,,la A3,ca nefiind agreată,îmi permit să revin cu câteva perle din întelepciunea sa.După alegerea domnului Oprescu în calitate de primar general,la un alt post de televiziune unde se arăta că majoritatea votantilor pro au fost intelectuali,replica,,distinsei invitate,,(si la acel post)a fost de genul:ce intelectuali domne,astia care l-au votat sunt inginerii lui Ceausescu,intelectualii sunt altii.Si a mai adăugat:vai de săracii intelectuali;noi care avem bani putem să plecăm în altă parte,dar ceilalti ce să facă.Precizez că am citat din memorie,dar sensul acesta era.
Coane, poate ne spui si noua, ca esti mai informat, tanti Tatoaica asta e imbecila de-a dreptul sau are oaresce interese? Sau poate, nu stim noi, si menopauza da cateodata in damblageala curata?…
AU DAT-O-N BARA RAU ASHTIA D LA NOI … GAFA LA NIVEL DE PDL —BANUIESC CA NICI RADU TUDOR SAU VALENTIN STAN N-AU TREABA P-ACOLO .
APROPO DE LI MING — AM LUCRAT IN WEEKEND CU UN “CHINOIS” PE CARE IL CHEMA …MIHAI —- ORTODOX DE ALTFEL …… ASHA CA DACA PE GAO –MAI NOU IL CHEAMA MIHAI .. DE CE PE CIUTACU NU L-AR CHEMA LI…SI MING CHIAR .
GAFA DE DESENE ANIMATE … PROSTII CARE AU COMIS-O AR TREBUI SA PLECE ACASA ….
Sa nu fie o “facatura” de-a basinosilor. Daca te uiti mai bine pe invitatie la sfirsit (partea cu pricina)scrie:
“Relatia cu ”
apoi un spatiu mare
“partidele politice”
parca nu e chiar in regula ceva cu textul asta.
Parerea mea e sa vezi cum arata o invitatie reala ,poate chiar exista acest Li Ming , sau poate vre-o glumita de-a lu’ Z ,iar apoi …. .
Ei isi strang spectatori cu niste invitati neadevarati ! Ma intreb daca domnul Stan va accepta invitatia …
Io am mai zi ca “omu’ cind imbatrineste ori se-grasa ori timpeste” si tanti Tatoiu nu-i grasa deloc.
Banzai!
In cele din urma TSD-ii au invatat ceva din comentariul Dvs. ‘piscacios’, daca si-au si cerut scuze.
Pacat ca nu toti invata din comentariile Dvs. ‘piscacioase’chiar si verbale, cate ceva folositor pentru mersul inainte a societatii, cum e cazul lui madame Tatoiu.
Nu pricep cum apar posturi ca astea: ABCD 😀 pe 20 April 2010 la 19:23 ;UDREAISMYM.I.L.F pe 20 April 2010 la 20:18 ca ceasu meu arata numa’ 12:35
Calatorim cumva prin timp? :))
Banzai!
Frăţicule, ce nostalgii maoiste la junimea trandafirie.
Trebuia sa faci cum a facut Craciunescu. Sa mergi la intalnire si sa spui acolo chestia asta 🙂
Avem noutati despre “Maruta Cel Mare”………..
Ce se stie despre el stim bine, dar ce se ascunde in spatele lui…..
uite ce “schelet” are el in sifonier:
Cum de a ajuns Maruta mare vedeta?! baietelul asta care se bate in piept cu moralitatea dar care face audienta aducind la emisiuni pentru bani criminali asa cum este cazul criminalului Mihaelei Runceanu a ajuns mare “vedeta” pentru ca taicasu Judecatorul Maruta de la Targu Jiu l-a facut scapat pe unu de la TVR care a facut un accident urit acum citiva ani in Tg Jiu. Frumoasa “cariera” de vedeta facuta pe spatele nenorocirilor altora!. Pai daca taica-su, mare judecator il face scapat pe unu sef la TVR care nenoroceste un nevinovat ca sa-l ia pe fiisu la televizor, de ce sa nu cheme Maruta in emisiuni criminali ca sa faca audienta?! Uite cine este asta de se da mare luptator moralist!
sa nu spuneti ca nu este tare de tot
E bine ca-l cheama Li Ming si nu Ling din Blid 😀
Nicu Banicioiu isi cere scuze degeaba… Nu el a conceput, scris, trimis pseudo-invitatia aia plina de alte calamitati, cum ar fi:
– In fata tinerilor social-democrati, membri ai psd (pai ar putea fi membri ai PDL???) Mai bine scriau inca membri ai PSD… jalnic!
– Relatia cu invitati… ca le-a furat cineva alinierile! Pai in halul asta ati ajuns, la relatii in cadrul taberei?!
Mai bine puneau un seminar “Sa deslusim tainele abecedarului”, lector Vanghelie San si scriitorii de invitatii din PSD.
Rusine, tineret, mandria tarii! Bleah!
HAHAHAH –APROPO DE MADAM TATOIU — SE PARE CA DELIRIUM TREMENS E SI O STARE DE SPIRIT —RAMINETI LA CE VA PRRICEPETI SI ANUME : MATEMATICA SAU SA VINDETI COSMETICE , DOAMNA !
Românica e o ţară… veselă!
O treabă asemenătoare păţise Pruteanu – Dzeu să-l ierte! – cu unul de face… “modele” pe bandă rulantă… după ce le verifică potenţele în diferite poziţii.
Dv. trebuie să fiţi mulţumit că aţi devenit cetăţean chinez peste noapte, dar ca invitat rămâneţi tot… român!
Domnule Victor,
sunt absolut convins ca toti cei care au facut aceasta gresala vor raspunde pentru ea si cu siguranta le pare rau.
Faptul ca ati refuzat invitatia, nu trebuie sa va condamne nimeni, dar pentru ca aceasta invitatie vine din partea unor tineri care se afla la varsta la care isi modeleaza caracterul in functie de oamenii din jurul lor, consider ca acceptarea acestei invitatii va veni cu un plus pentru ceea ce inseamna ei si cu siguranta vor avea multe de invatat de la un om vertival.
Poate va veti mai gandi la decizia finala. Imi doresc sa va intalnesc la aceasta dezbatere.
Va multumesc!
Am “rasfoit”cele ce s-au scris mai sus si nu-mi prea place ce au scris unii despre dvs.Problema este ca,unii incearca sa-si faca reclama pe seama unor oameni de val.ca dvs.,ca dl.Radu Tudor,Valentin Stan si echipa de la “SINTEZA ZILEI”,sau,”LA ORDINEA ZILEI”.