Esti aici:
Prima pagină > Blog > Rezervaţia cu imbecili > Unii-s blatişti, iar alţii se duc după fentă

Unii-s blatişti, iar alţii se duc după fentă

http://www.youtube.com/watch?v=I95mER8omO0

Pe vremea când mă ocupam cu fotbalul (mai mult decât simplul privit în fugă al meciurilor), valoarea fundaşului se măsura după un set de criterii de bază. Unul dintre acestea era dacă se duce (sau nu) după fentă. Altul, conex, era dacă i se rup (sau nu) frânele. Marea calitate a lui Băsescu (şi a strategilor adevăraţi, nu a marţafoilor de televizor care-i pozează în consilieri) e că, în domeniul imaginii, a ştiut să identifice la adversari (politici sau mediatici), pe lângă blatişti ordinari, fundaşi care muşcă la fentă şi cu frâne slabe în dotarea standard. Care pun botul la perdelele de fum pe care le lansează. Exact asta se întâmplă şi acum…

P.S. Dacă preşedintele Băsescu avea parte aseară, la TVR, de o ziaristă (nu de o timorată şi măgulită de onoarea augustei prezenţe, frăgezită în avans de politruci) peste masă, poate avea ocazia să răspundă la o întrebare simplă. Câtă vamă a plătit el statului român când aducea în port blugi, cafea şi ţigări cu vaporul?

 

Comentarii

comentarii

Similar Posts

86 thoughts on “Unii-s blatişti, iar alţii se duc după fentă

  1. Cum zice si dl. Badea unii musca grav harneala aruncata de Basescu si o reproduc nemestecat crezand ca sunt mari jurnalisti, sunt foarte putini Jurnalisti cu “J” iar printre aceia cred ca sunteti si dumneavoastra, aveti multe calitati dar nu pot uita faza aia in care l-ati facut pe Emil Boc sa se crispeze astfel incat a si scapat o perla crezand ca nu mai e in direct, aveti tupeu, inteligenta, intuitie, luciditate, TINERE DE MINTE deja incep sa par din ala care perie pe cineva dar nu e cazul, multa putere de munca deoarece desi percep destul de bine realitatea (nu ma uitam acum un an asa indarjit la emisiunile dv. si ale “conf” Badea si tot nu am votat cu Base, ba chiar il detestam pt. relele facute) dar am nevoie de acel sentiment ca nu sunt singur, mai e cineva care gandeste ca mine, percepe realitatea ca si mine de aceea ma uit la emisiuni plus ca aveti invitati destul de ok, pacat ca nu mai este emisiunea in fiecare seara cum era la Antena 2.

  2. Scuze Victore, dar nu prea inteleg ce ai vrut sa spui in propozitia “Marea calitate a lui Băsescu … e că … a ştiut să identifice la adversari …”. Ce a identificat marele strateg ?

  3. Am dedus dupa fenta… Se fenteaza toti asa de tare ca uita sa mai care si mingea dupa ei; numa’ de li s-ar scranti gleznele.

  4. Buna,
    Zi de zi presa tot explica opozitiei in ce capcane sa nu cada(perfect argumentat)dar aceasta face in continuare greseli mari.
    Nu stiu ce sa mai cred,sunt surzi sau sunt prosti de inteleg ca ii fac jocul “carmaciului”

  5. Jegul acesta de presedinte nu are dracului si alta treaba, sau prostitutia pe canalul public de televiziune este singura lui preocupare.
    Cine se mai uita la desfiguratul asta, ca eu unul nu ma uit?
    Pe cine mai poate pacalii sifiliticul asta?

  6. E foarte greu pentru bizoni sa vada prin fumul petardelor,ca importanta e respectarea legii,a prezumtiei de nevinovatie,a separatiei puterilor in stat.Populatia va spune ca militarii au pensii mari,politistii de frontiera luau spaga,Nicolescu nu era bolnav ci hot s.a.m.d.Astia sunt botanistii de rind,fara pretentii.Cei cu pretentii se prind mai greu,iar dupa ce se prind,fac un pic de galagie,arunca si ei niste fumigene(un concediu de crestere a copilului,de ex.),sint reevaluati,apoi se fac ca nu-au prins.

  7. Basescu are calitati?..
    nu prea cred.
    Pai altundeva unde sa mearga,daca nu la televiziunile seviabile lui.
    La tleviziunile adevarate dc nu vine?
    poate este alergic la trustul domnului Voiculescu.

  8. 1. Cred că strategi îi sunt nişte ofiţeri din serviciile speciale, că doar nu Lăzăroiu şi aparent instabilul phisic Căcălin Avramescu. Şi sunt buni de tot acei ofiţeri. Ca să facă aşa ceva naţiei, probabil că merită efortul, pentru mai multe generaţii. E destul de ciudat, însă, că vor să trăiască cu tot neamul lor într-o astfel de societate. De fapt, poate copiii lor nici nu vor dori acest lucru;
    2. Aseară, când priveam şi ascultam împreună cu voi ceea ce a debitat jegul uman şi, mai ales, cum s-a comportat în amsamblu, mi-am spus: Dacă există dreptate divină, atunci Băsescu trebuie să crape în direct, la TVR, pe spaţiul de emisie al vreunui meci;
    3. Boc trebuie ACUZAT DE GENOCID, în măsura în care el semnează, totuşi, hârtiile şi nu Băsescu; a murit un om pentru că îi ridicase nevasta din greşeală. Aşa ceva nu mai poate continua. Nu ştiu ce părere are USL, dar are ocazia să intre în istorie alături de marii oameni ai acestei ţări.

  9. deci mie mi s-a luat de asta cu pacalitul tarii la vot.cred ca statisticile ar arata ca foarte multi dintre cei ce se uita cu atentie la tv(din cei ce stiu care partide sunt pe scena politica, care mai cunosc figurile politice , adica macar atat :D)sunt ferm convinsa ca nu se mai duc la vot.cei mai multi dintre cei ce se duc o fac dintr-o inertie, pe sistemul ” de asta au murit oamenii pentru ca tu sa ai drept de vot” si nu din responsabilitatea cunoasterii pe cine pune stampila. sunt o gramada de analfabeti care daca nu ar recunoaste emblema partidului nu ar vota.poate ca si votul lor conteaza, nu numai voturile alea umflate, furate sua cum or fi fost.sincer nu stiu cine mai are rabdare sa se uite la Basescu mai mult de 10 minute, in conditiile in care are placa stricata si este pe repeat.prefer sa ascult la stiri despre ce a vorbit decat sa il urmaresc pe el.

  10. Păcăleala pentru 1/2 din tară nu se trage dela cine stie ce calitati ale personajului(si mă refer la cele adevărate,cu+) ci,pe deoparte dela teatrul pe care-l stăpâneste bine,pe de alta,dela cultura politică(si nu numai)precară a celor carora democratia,vrem,nu vrem,le-a pus buletinul de vot si stampila in mână.Si mai este si păcăleala pe care ne-au tras-o(Doamne fereste pentru viitor)cei care au gestionat actul electoral.

  11. Crezi ca Basescu s-a lasat de contrabanda ? Da, sunt de acord, nu se mai ocupa cu kentane, videouri, rapiri din serai, etc. Acum sunt alte cerinte. Oricum naravu’ din fire n-are lecuire.

  12. Nene Victore, pe la noi se zice că “i-o trimis pe fundaşi după ţigări” (bingo), iar de blatişti că “îşi caută mărunţii pe jos”. Nu-i bai mare dacă portaru-i pe fază, (se) apără şi nu ia gol.
    Banzai!

  13. Da….. are calitati pentru ca stie sa speculeze slabiciunile celor din jur.Este expert, probabil si pe cele ale sotiei le-a speculat deja (nu facem referire la familia nimanui, dar prea suspecta este dna Basescu).Si in fotbal trebuie sa speculezi directia in care se duce adversarul pentru a putea sa il impiedici.Eu personal am o mare curiozitate si as dori sa raspunda cine poate.OARE CUM VOR ARATA CARTILE DE ISTORIE PENTRU ELEVI REFERITOR LA EPOCA BASESCIANA???OARE CLASA POLITICA ACTUALA VA FI PREZENTATA CA CEA MAI CURAJOASA CLASA POLITICA, AVAND IN VEDERE NUMARUL EXTREM AL REFORMELOR SAU EVIDENT AL SCHIMBARILOR CONCOMITENTE IN EDUCATIE, JUSTITIE, ETC??

  14. Videoclipul reprezinta exact serviciile aduse intre ei!…Unul i-o tine altuia si se ajuta reciproc !La un moment dat devine o incengatura de tineri de sule , de nu mai poti sa-i desparti !

  15. Una din greselile fatale facute in general de unii, e subestimarea interlocutorului(in genere). Fie ne luam repere infatisaraea lui, exprimarea, statutul social…In general pornim voiniceste pe calea prejudecatilor, si, din momentul acela “obiectivul” din noi – varza!
    Departe gindul de mine si clar – Basescu ma ifioara! Detest privirea d-lui pres.(respect cit de cit protocolul) ca doua suvoaie de ura, modul grobian de “a fi”, incit nu mai vad in persoana lui nici posibilitatea unei afectiuni parintesti, pe care o simuleaza, cind e filmat.
    Dar acceasi ratiune, ne obliga sa-i recunoastem o tenacitate si-o abilitate de-a exploata conjunctura, care exclude orice cultura sau afect. Sunt convins, ca tineretea d-nului in cauza, a fost lipsita total de afectiune, iubire. Nu s-ar fi ajuns la masina de tocat de astazi, masinarie politica, lucida, cababila sa zdrobeasca tot. Si ma intreb, deloc retoric – oare oamenii ca dinsul nu se gindesc deloc la viitor? Cu atit mai mult stiind ca lasi in urma doua fiinte, care nu se vor mai putea apara. Pentru ca acum se complac, traind triumful de moment(si nu sunt singurele), fara ginduri legate de viitor. Are doar o abilitate in politica si viata care suporta mai bine cu comparatia cu o vulpe sau nu mai stiu ce felina capabila sa stea nemicata ore intregi ca sa poata ucide cu precizie. Legat de videoclip – mi-ai facut-o, Victor. Am facut spray de supa in jur…

  16. sa lasam opozititiei sansa de a starpi coruptia din romania? eu cred ca basescu singur nu are cum sa o invinga ca tot sistemul este putred de jos in sus de sus in jos … Dar ma indoiesc ca noile capete luminate a noii aliante o sa faca ceva in sensul asta, la inceput o sa fie o infruptare de neimaginat a celor trei partide USL pana se imbiba bine asta cel putin doi ani, dupaia poate si ei o sa traga 2 fumigene “a la Basescu” oricum eu deja sunt scarbit …

  17. Ar însemna, atunci, că am fost blestemaţi pe 25 decembrie 1989. Altă explicaţie nu găsesc în caz că…nici nu vreau să mă gândesc…

  18. e cert ca Base are fenta, e cert ca 51% dintre “fundasi” au muscat fenta, e cert ca dintr-o singura fenta s-au marcat multe goluri in buzunare. nashpa e ca pana in 2014 e cam greu de intors rezultatul, mai ales ca jucatorii se elimina din echipa adversa a “capitanului”

  19. video-uri… cafea, tigari si blugi era pt plevusca nu pt tovarasul ofiter

    Victor, de ce pui intrebarea asta, ofiterii de securitate erau controlati la vama pe vremea pingicarului?!

  20. Făcea contrabansă cu ”Supraelastic cu sclipici!” (wow!!!) A mărturisit-o frățiorul în sinceritatea lui inegalabilă.

    Deci știa ce e-n vămi încă de prin anii 70 și nu avea nevoie de niciun raport de la SRI!

    Desigur că toți tv-guralivii au mușcat-o și caută să înfiereze plecând de la sindicaliști. Simt oportunitățile, prioritățile și esențialul ca UDREA la SPA!

  21. stai ca mi-am adus aminte, pai nu tovarasul securist se lauda ca la revolutie era milionar…
    repet cafea, tigari si blugi erau pt paduchi
    video-uri si valuta… traisca don baselu si bisnita din vama constanta

  22. Victor, omu’ e campion ce să-i faci. Pe lângă majoritatea “jucătorilor” e cu un pas mai evoluat.

    Şi, din păcate, mingea-i la el şi nu prea văd nici un fundaş care să fie în stare să-l oprească.

    Tot din păcate, nu văd o televiziune în românia care să nu fie complet absorbită de orice fumigenă aruncată. Inclusiv Antena 3 e prinsă complet.

    Din când in când mai apar evenimente precum Tunisia, Egipt, explozii în mina, care, banuiesc, sunt o pauză numa bună că se mai “produc” nişte fumigene care să fie aruncate când se termină cu evenimentele neprevăzute.

  23. Oricat de adanca si definitiva mi-e ura pt marinar, tre’ sa recunosc ca-i maiastru in arta razboiului politic! A dospit pt fiecare cate-o poveste, articulata si temeinica, in asa fel incat, la primua miscare-n front, sa-l doara ficatii! Probabil ca are pt fiecare om sau omulet din structurile statului, cate-o surpriza care sa-i strice dispozitia si sa-l aduca pe calea cea dreapta! Oricum, merg la pariu ca doar arata pisica, cu toata zarva locala si europeana a cazului! Mai sper ca nu-i constient ca baletul pe care-l executa are loc pe taisul unei lame foarte subtiri si taioase, si zic ca sper, fiindca in ticalosia mea, astept sa alunece!

  24. nu cred ca Basescu e cu un pas inaintea nimanui, doar ca noi ne complacem in situatie si credem exact ce ni se spune. Suntem mult prea lasi si nu reactionam in nici un fel. Ne lamentam si nu luam atitudine si aici nu ma refer numai la mine sau la omul de rand, ma refer la toti ceilalti oameni politici sau nu. Putem schimba ceva dar nu vrem sa ne asumam nici un risc. IMI e sila de dl Basescu si nu rezist nici macar 10 secunde sa il ascult si cu atat mai putin sa-l vad, asa ca nu stiu ce a spus. Dar nu il consider mai bun decat mine si nici campion in nici un domeniu.

  25. Filmuletul face fata realitatii. Sunt trei mari din partid dar numai unul “joaca” la doua maini – cel mai mic. mai mult sau mai putin fortat…

  26. “„Milionarul“ este capitolul în care se vorbeşte despre averea lui Băsescu la momentul Revoluţiei. 2.800.000 de lei. Acestea erau economiile fostului marinar.

    „Până în 1990 adunase pe carnete CEC un milion de lei. O sumă impresionantă pentru orice român, care cunoştea valoarea banului în anii comunismului, precum şi cât de greu se câştigau, de către cei mulţi. Dar, cum însuşi lasă să se înţeleagă Traian Băsescu, el se număra printre aleşi, printre favoriţii sorţii: «Pe mine m-a găsit Revoluţia cu bani. După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care câştigase bani mulţi. (…) Dacă mă căutaţi la CEC în vremurile acelea, vedeaţi că aveam un milion de lei. (…) Deci nu m-a găsit Revoluţia sărac! Eu, înainte de a-mi cumpăra Mercedesul, am avut trei maşini Audi» – declara Băsescu, în iulie 2002, pentru «Jurnalul Naţional».“”

  27. Aseara mie mi-a facut impresia ca i se falfaie de tot… in cazul asta, e momentul cel mai periculos… poate da la picioare fara mila.

  28. Splendida comparatie intre fotbal si politica. Basescu in politica este Marius Lacatus in fotbal:))).
    Ce naiba nu or intelege unii Doamne?!
    Esti genial…

  29. Încă de anul trecut consilierul prezidenţial Lăzăroiu anunţase că se va crea un nou partid (prezidenţial) imaculat “Alba ca Zăpada” (condus de Nutzy, probabil), în urma desprinderii din PDL a celor “săraci şi cinstiţi” – spre deosebire de “corupţii” şi “trădătorii” care vor rămâne în vechiul PDL (gen BVB – Blaga, Videanu, Berceanu, etc.)

    O lege a lui Murphy spune: “PENTRU CA CEVA (noua “Alba ca Zăpada”) SĂ DEVINĂ CURAT, ALTCEVA (“vechiul” PDL) TREBUIE SĂ DEVINĂ MURDAR…”

  30. cu siguranta stii de cazul vamasei al carei sot a decedat. De asemeni, presupun ca ai observat parerea unanima a localnicilor ca vamesa respectiva provenea dintr-o familie muncitoare si respectabila si nu se incadreaza in categoria functionarilor corupti din vama, ilustrata de regizolul de la cotroceni.

    Vrei sa-ti spun un secret? Marea parte a celor arestati sunt “nimeni” in comoparatie cu cei care au scapat. Foarte multi functionari vamali corupti sunt in libertate si fac bani ptr partid in continuare.

    Aia de sunt inchisi sunt “carne de tun” si da bine la TV in lupta anti-coruptie. E o regie perfecta:
    – avem show;
    – avem corupti arestati;
    – cei arestati nu au ce sa vorbeasca ptr ca nu stiu ce sa vorbeasca;

  31. Nu cu articulatia frazei avea probleme. Ca sa o tai scurt, crezi ca daca stai cu bucepsii pe toate dosarele si ai la deste toate butoanele, mai tre’sa fi si mare cititor de suflete si fin psiholog ca sa te prinzi care e botanist si sare la fenta? Eu cred ca nu. Misterul e altu’ : cum de a ajuns marinache sa stea calare pe informatie? Cine a acceptat (l-a pus) si cu ce gind.

    La buna citire

  32. Toate ca toate, Basescu este un ticalos ordinar, e adevarat, dar faptul ca adversarii sai politici sint, in cea mai mare parte, suptiri(sic!) si stravezii ca o pinza de paianjen in fata unui taur furios nu e vina lui. Cum iarasi nu e vina lui ca cei care ar trebui sa fie cel putin echidistanti, asa zisa societate civila, este coruptibila si corupta pina in maduva oaselor. Fara acesti factori, respectiv, fara fraieri (ca sa nu zic dobitoci)
    si fara blatisti, Basescu nu ar fi ajuns niciodata buboiul purulent care este astazi. Fara astfel de suport voit sau din ignoranta nici un dictator, in general si aiurea, probabil ca nu ar fi ajuns in postura sa dicteze.

  33. @De Peter pe 9 February 2011 la 15:39

    Din simpla curiozitate domul meu, domniile voastre cam ce au inteles?

  34. Ieri… la intrebarea mea referitoare la personajele romanesti ce nu au “binevoit” a te onora cu prezenta lor (din diverse motive… desi ti-ai fi dorit!), mi-ai raspuns: Base’ si Hagi.
    Eeeee… de interviul de aseara ar fi fost tinut in cadrul emisiunii tale, altfel s-ar fi petrecut lucrurile, altele ar fi fost intrebarile…, altele raspunsurile Presedintelui nostru.
    Si atunci… sa nu te apuce “amocul”?

    Din pacate…, cred ca poti sa stai tu si-n cap, ca onor Presedintele nostru al “tuturor” romanilor nu va face greseala de a se supune tirului intrebarilor tale incomode! Ca doara… nu-i masochist! Pentru domnia sa nu exista alte televiziuni in afara TVR si a B1Tv. Numai pentru astea are “platit” abonamentul…, numai la astea da interviuri. Restul… sunt conduse de moguli.

  35. Basescu e pentru politica romaneasca ce e un OTV sau mai degraba un ProTV in televiziune . Stie ce vrea publicul si nu se sfieste sa-i ofere ce vrea . In 2000 , la Primarie , dupa o administratie foarte ezitanta (atat la nivel central , cat si la cel al Capitalei) , Basescu a venit cu mesajul “vin la Primarie!” care a inspirat forta si hotarare . Bucurestenilor le-a placut asta , dupa Lis . In 2004 mesajul clar a fost “Adriene nici nu stii , cat de mic incepi sa fii” care spunea celor speriati sau cel putin satui de omniprezenta premierului si acolitilor sai (inclusiv “seful mafiei personale”) in tot si toate (pentru acest motiv l-am votat si eu atunci , desi nu mi-am facut iluzii – felul in care a distrus alianta cu CDR ma lamurise demult in privinta personajului) . In 2009 , mesajul a fost “hai mandro ca sa votam … cu stampila pe Basescu” . Ce conteaza ca in 2004 sustinatorii lui erau de un anumit nivel , daca acum manelistii (in sensul cel mai larg al cuvantului) si moldovenii (momiti cu cetatenia care i-a enervat atat pe partenerii europeni) erau dispusi sa voteze , s-a indreptat inspre ei . Din punctul de vedere al urmaririi scopului final , Basescu si echipa lui de imagine s-au dovedit cei mai buni . Chiar si acum , daca nu ar fi realitatea aceasta atat de neagra , opozitia ar fi tot in off-side (sa speram ca noua USL va insemna un prim pas catre o strategie mai buna care sa duca la rasturnarea regimului) .
    Nu doar momelile lui Basescu muscate de opozitie sunt problema . Opozitia a facut si gafe de strategie neprovocate . Prima , suspendarea din 2007 . Orice analiza , cat de superficiala , ar fi aratat ca la referendum sansele de demitere sunt minime (nici macar nu se adunau suficiente voturi pentru validare) . Cu toate acestea , s-a insistat pe ideea aceasta (am inteles ca Iliescu a insistat mult pentru suspendare , ceea ce arata ca si pentru un om politic de nivelul lui , ranchiuna personala poate fi foarte periculoasa) . Nici macar avantajul de a detine timp de o luna presedintia (prin Vacaroiu) nu i-a ajutat . Rezultatul final ? Sa revedem sondajele de opinie din perioada aceea . A fost o gura de oxigen neasteptata pentru “portocalii” . O alta mare greseala , desemnarea lui Geoana . Un om fara charisma , lipsit de idei si de prospetime , “harsait” in invarteli diplomatice irelevante pentru grosul electoratului , care in perioada in care a ocupat presedintia PSD anulase si imaginea de om echilibrat , deasupra pasiunilor de partid (care l-ar fi putut ajuta in fata unui electorat satul de manevre politice) si care , dupa cum s-a vazut in final , mai era capabil si de gafe prostesti .
    Dupa toate acestea , de ce ar fi de mirare ca inghit momelile lui Basescu ? La mismasuri dintr-astea , omul (si cei ce-l consiliaza) e foarte bun . Oricat de greu l-am suporta , e greu de negat ca a facut dintr-un partid care se apropia periculos de nivelul minim al intrarii in parlament cel mai mare partid parlamentar .

    Off-topic : am aflat azi , din sursa certa , ca in institutiile publice s-au dat salariile pe ianuarie . Sunt modificari mari (in sus) . Sursa mea mi-a spus clar ca i-a crescut salariul cu 31 % (ceva legat de recalculari , n-am inteles bine ) . Oricum mi-a spus ca actualul salariu e salariu de baza , nu depinde de bunavointa conducerii . Tot de la prietena aceasta am aflat ca la Finante un inspector principal gradul II (habar n-am ce inseamna , reproduc doar) castiga cam 3000 net acum . Banii s-au dat ieri . Sa fi inceput sezonul “pomenilor” deja ? Atat de repede ? De unde sunt banii acestia ? Pentru ca , pe de alta parte , dintr-o alta sursa , incasarile la trezorerie au fost in ianuarie la cel mai mic nivel de multa vreme ( stiu sigur cazul unei administratii financiare care si-a facut planul in procent de sub 50 %) .

  36. Stii cântecul: “Avem echipa, avem valoare…” asta-i refrenul, dar nu se stie ce mai urmeaza. Nu ca ar fi imprevizibil, dar dupa personajul ‘berar’ te poti astepta la orice.
    Oricum a iesit in evidenta ‘ala micu’, ce presteaza la doua maini,
    … si primu’ iesit (poate udmr); interesant ca, in filmulet, centrul atentiei este cel ultim venit (si probabil ultim iesit pe usa) … de fatada

  37. hai sa-ti spun una: stii ca duduia moderatoare (sau ce dracu o fi p-acolo pe la tvr) e nepoata unui securist (recent pensionat) de la filaj?

  38. la fiecare ‘fum’, oare, trebuie sa atragi atentia cu: ” Exact asta se întâmplă şi acum…” ?

    Cand ‘tragem’ in piept trebuie sa stim ce ne asumam! Si la ce sa ne asteptam .

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.