Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Vibrant omagiu arestărilor de bine

Vibrant omagiu arestărilor de bine

O, slavă ţie, Zeus! Mulţumesc mult că ne-ai scos din beznă. Era nevoie să te duci la Radio România Actualităţi, că la TVR n-ai fost în stare să te exprimi clar pe gaura gurii, ca să aflăm că Elwis de la SIE e un nimeni, că opoziţia e de vină pentru corupţia din vămi, că pedeliştii sunt curaţi şi nu iau şpagă instituţional (doar nişte impostori îşi permit să târască numele oranjadei în deşert) şi că presa ţine tira traficului cu ţigări. În esenţă, cam aşa şi e. Adevăru-i că, într-un exces bahic pe care-l regret amarnic, eu l-am pus pe soţul purtătoarei mele de cuvânt consilier prezidenţial şi, după aia, şef al spionajului, iar monstruoasa coaliţie PSD-PNL-PC a semnat, încă de când era în stadiu de intenţie, numirile şefilor din structura ANAF. Şpăgile – acum m-am convins! –  se strângeau la găleată sau, după caz, căciula rusească de blană pentru Partidul Poporului, iar Udrea & Falcă l-au sprijinit pe Blejnar să ajungă şeful Fiscului tocmai ca să detoneze sistemul mafiot din interior. Vântu e stăpân peste clanul doctorilor nemernici care subminează arestările de bine. Hai, bagă ceva şi cu Voiculescu! Sau mai bine te ţii pentru online-ul cu Tapalagă.

UPDATE: Ce bine e să taci în loc să minţi. Chiar dacă minciuna e a doua ta natură.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

78 thoughts on “Vibrant omagiu arestărilor de bine

  1. Practic, în ciuda totală a Constituţiei, Băsescu a scos pe gură minunea că PD e curat, că pe vremea lui se întâmplă asta etc. Eu îl văzusem pe Murg mai devreme, la Alina, lăudându-se cu ce face DOAR PD-ul în vămi. Când ea i-a atras atenţia oripilată, că face afirmaţii grave, care denotă imixtiunea guvernului în justiţie, el doar a rămas o fracţiune de secundă încurcat sau mai bine, deloc, şi a continuat în aceeaşi idee; deci mesajul pentru comunicatorii PD ăsta era, iar el îşi făcea treaba pentru care fusese trimis în studio.
    Ce-i aia Constituţie? MESAJUL CU CARE TREBUIE DUŞI CU DROAGA PROŞTII primează!!

  2. In timpul asta, in spatele diversiunii “vama”, o parte din salariile din invatamant (cat a mai ramas din ele), sunt reduse, pe sestache, cu aprox. 30%. De asta ati auzit?

  3. Ce fata are in poza basescu =))) Deci e geniala poza =))) Seamana cu un personaj de desene animate =)))

  4. Basescu l-a numit si parlamentul la votat. In concluzie daca basescu a gresit cu numirea lui Saftoiu a gresit si Parlamentul. Problema este ca Saftoiu numit sau nu de Basescu si votat de Parlament ca sef la SIE tot un nimeni este.

  5. @violet: “Eu îl văzusem pe Murg mai devreme, la Alina, lăudându-se cu ce face DOAR PD-ul în vămi.”

    Da, e un mesaj de la partid, perfect pentru imbecilii care nu dau doi bani pe separatia puterilor, iar tonul l-a dat inca de aseara Canacheu, falindu-se ca “PDL a dispus anchetele” de la vami (la 21:22, ora de pe ecran).

  6. nu sunt cumva si semne de paranoia? a inceput sa vada dusmani peste tot in jurul lui; balacareala publica si zilnica, face parte din fisa postului?
    suntem niste tampiti! ar trebui sa ne vada un “genicolog”!

  7. Off topic ca de obicei 🙂
    Stimabile,imaginile cu “Flipu”asa cum este cunoscut fiul lui Florian(arestatul) sunt filmate in Cluj,cartierul Marasti.
    Si nu e singura masina de peste suta de mii pe care o detine.
    A,si e de notorietate protectia pe care o are de prin 2005.Trebuie doar verificat 😉
    Seara buna !

  8. Senzational!!!, in exclusivitate, gata, ajunge, pana aici, eu m-am hotarat, de maine ma inscriu in Partidul Poporului, singurul partid serios din Romania care mai poate sa faca ceva in tara asta. Sanatate domn Ciutacu.

  9. Coruptia in vami nu a inventat-o Basescu.Sunt convins ca a fost strans de boase sa inceapa actiunea asta,dar pe langa predecesorii care nu au facut nimic…este un inceput.

  10. Base devine plictisitor cu iesirile astea.Eu m-am cam saturat de vorbaraia asta aiurita a lui Base.Eu nu stiu de unde ati ajuns la ideea ca Mubarak va fi schimbat(urmaresc sinteza),semnalele au fost cu totul altele.Am avut dreptate,il vor pastra pe Mubarak pana gasesc liderul potrivit.Ce nu s-a inteles?De asta am spus ca marile puteri au alte preocupari.Nu au inlocuitor acolo in zona.Armata va controla Egiptul,cu un Mubarak de plastic in frunte.

  11. actiunea vama a fost o incercare de discreditare a lui falca si flutur si a sfarsit cu taierea finantarii catre grupul blaga. miroase a inceput de sfarsit pentru portocalii

  12. Constat ca televiziunea publica si radioul public devin disponibile pentru “minti luminate”.Dupa Base,Geoana iarasi isi aminteste ca are el nu stiu ce relatii pe la americani si se vrea iar presedinte,dupa ce a trecut pe langa presedintie.Eu am un mesaj pentru Geoana:nu esti dorit acolo,nu mai insista,erai deja presedinte,daca intr-adevar te dai fudul cu relatiile tale sublime si inexistente..Si am spus tot.Si m-am lamurit si cu “consilierii”.Cand il aud ,imi vine sa il bat,l-am si votat pe nataraul asta.Dar nici nu imi pare rau ca nu l-am votat pe marele nimeni Base.Azi nu aveam chef sa scriu,dar …

  13. despre basescu ….? despre calitatile presedintelui basescu….?
    Despre onestitate, am gasit suficiente(sau pe intelesul presedintelui “fara numar”) informatii pe net, inclusiv blogul Dnei.Elisabeta Stanciulescu – “A fi onest(ă) înseamnă a spune lucrurilor pe nume, mai ales faţă de tine însuţi / însăţi, dar şi faţă de alţii. A nu căuta să construieşti tot felul de paravane şi de ideologii care să ascundă sau să justifice greşelile tale sau ale apropiaţilor tăi. A recunoaşte când, dintr-un motiv sau altul, ai ales un drum care se abate de la valori şi principii. Şi a-l respecta, sau măcar a nu-l denigra, pe acela care alege să stea drept când tu te pleci, odată sau împreună cu alţii, oricât de mulţi.”

  14. Victor ,mesajul asta nu are legatura cu postarea ta,nu e nevoie sa il afisezi,e doar o parere in legatura cu modul in care i s-a permis lui Base sa se realeaga.Eu cred ca au fost in joc parteneriatele strategice,gen scutul antiracheta etc.Mai cred ca Baconschi vrea sa ii faca intrare lui Base la americani tocmai pentru a-i permite continuarea mandatului si pentru a arata tarii:eu sunt bossul.Chestia asta s-a decis cam in preajma alegerilor ,dar nu erau siguri ca il vor in continuare pe Base,atunci la alegeri.Daca Base vrea la americani,e pentru ca ii este teama ,ceva scartaie.Am constatat ca pe Miron Cozma il freaca la melodie,dupa ce a spus o chestie pe care o stiam si eu:”stiti ce vor francezii?Mi-am intrebat si eu prietenii,vor schimbarea lui Base.”I-au permis lui Base sa ramana presedinte,dar il “freaca la Schengen” si pe buna dreptate.Am o dispozitie nu tocmai stralucita,scuze pentru expresiile colorate.Cu cat cercetez piata politica,cu atat mai bine inteleg chestiuni din trecut.

  15. As avea si eu o intrebare: am inteles ca in actiunea “cu vamile curate” s-au folosit cam 1000 de oameni, elicoptere si autobuze. Se poate sa stim si noi din ce bani s-a platit tot deranjul? Daca se poate…

  16. ma surprinde ca pina-n moment nu s-a intimplat nimic in port, la agigea.

    🙂

  17. Astept comentariul tau legat de sahul la rege dat prin aparitia numelui lui Eueniu Petrescu in rechizitoriul DNA.
    Petrescu nu este un sponsor real. O simpla investigatie ar putea sa demonstreze ca nu avea sursa pentru astfel de donatii. Numele sau a fost folosit pentru a oficializa bani negri – mai trebuie sa si achiti facturi, nu-i asa?! Este doar umbra lui Blaga, pusculita, cutia de scrisori, secretara de incredere, locul in care se depun ofrandele pentru functii ocupate in partid si guvern. Vehicularea numelui sau in public este dovada ca intre Basescu si Blaga s-a ajuns la un conflict extrem de dur, pe viata si pe moarte, ca intre doi cutitari care se confrunta intr-un gang. Unul trebuie sa moara. Pentru Blaga, lucrurile sunt clare – sau cistiga partidul sau ajunge la puscarie. Eugeniu Patrescu este omul care, daca cineva are puterea sa-l sperie suficient de tare, poate sa-l bage in puscarie pe Blaga. Oficial Singura lui protectie este faptul ca Eugeniu Petrescu este in aceasta functie neoficiala si pe vremea cind presedintele PDL era chiar Basescu. Eugeniu Petrescu este doar matusa Tamara a rechinului Blaga.

  18. Bubulea, da, e clar; de Canacheu nu ştiam. Merg în continuare pe satisfacerea dorinţei unora de a avea un “tătuc”, prezent în toţi şi în toate. Să sperăm că faptul că tătucul le-a băgat mâna în buzunar, va fi ceea ce va conta, în final.

  19. De mila celor arestati nu o sa plang, chiar daca unii or fi nevinovati, sa vada si ei cum e sa stai la parnaie.
    Viitorul tarii nu suna deloc bine…

  20. Numai mie mi se pare că arestările au fost “scoase” imediat ce PNL-ul şi PSD-ul au făurit convenţia ? Cât a stat ca ştire ? O zi ?

  21. Arestările sunt urmarea știrii că Mubarak are 70 miliarde de dolari prin cele conturi, iar nevolnicii ăștia ai lui abia au pus de câteva miliarde.O fi el Rege,nu numai Profesor, dar vorba aia:
    Normal că e nervos Traian
    Privind la contul lui “sărac”,
    Că deși-n schemă-i “suveran”,
    Nu-i “faraon” ca Mubarak!

  22. asta cu vamile se pierde repede trebuiesc scoase altele ce de”boborul nu a inteles care partid era cu banii pd-l sau opozitia “si se sta mult timp in aceasta dilema deci in consecinta altceva mai clar”basescu cool-blaga huo”

  23. Esti super tare Victore ! Cred ca voi sunteti ultima baricada a democratiei in aceasta amarata de tarisoara din care m-am incapatanat sa nu plec !
    O singura recomandare, daca se poate: nu mai preluati emisiuni in care , si alti -isti infecteaza mass-media cu declaratiile lor incalificabile ! Am incetat de mult sa ma mai uit la posturile publice evident obidiente acestor ……. (nu mai gasesc calificative pentru aceste persoane? ; chiar si ortografia limbii romane nu mai suporta numele lor cu majuscule).
    Va rog mult, sunt mai in varsta dar mi-am pierdut rabdarea sa-i vad zilnic chiar si pe postul dvs; poate gasiti alte metode de a lupta pentru democratie.
    Cu multa consideratie, …..un cetatean

  24. nu sunt un fan al balacarerilor ce se dau vesnic pe sticla.mai ales ca de aci informatia e procesata de subcontient.la nivelul sub liminal.BAFTIA SI SANSE IN CEEA CE INTREPRINZI.SA AUZIM DE BINE!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.