Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Ţara tristeţilor mute nu iese-n drum

Ţara tristeţilor mute nu iese-n drum

Ieşim în stradă rar şi sănătos. Conform izvoarelor istorice, de la recentul sfânt Ştefan Cel Mare încoace, arcanu-i cea mai sigură şi eficientă metodă de a strânge mai mult de trei “zimbri” la un loc. Până şi destăinuirile paranormalului Aliodor Manolea, care i-a făcut “bau” la tv lui Geoană până a ieşit cârmaci Băsescu, ne-au lămurit: dacă nu mânca hulpavul nor energetic regimentele otomane, puţinteii strânşi deloc benevol în jurul Babanului (devenit în democraţie vin la doi litri) ar fi sfârşit siluiţi de duşmanii creştinătăţii. Noroc că le-a făcut altcineva (Duhul Sfânt, Ginul din sticlă, Flacăra Violetă) treaba şi n-a fost nevoie să se mai adune la fruntarii întru participare la sfânta bătaie.

Mai mult, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

72 thoughts on “Ţara tristeţilor mute nu iese-n drum

  1. Ne comportam asa de parca totul ar fi stabil in tara, sau se intampla chiar multe insa adoptam “pozitia strutului”.Daca ar fi si media muta am putea sa ne intrebam daca chiar mai traim. Noroc cu media care carteste, dar se pare ca nu este auzita; prin urmare tarim in tara tristetilor, mute, surde si oarbe.

  2. Victore,cred ca Chelbosul-Marinar isi bate joc de noi. Ma interb daca cretinii care l-au votat isi izbesc capatinile lor seci de pereti?

  3. Politica externa nu se ghideaza dupa un an sau doi de criza. Banii pentru Republica Moldova vor valora miliarde si multa influenta in zona peste cativa ani.
    Gandesi ca un papagal contabil,Ciutacule! 🙁

  4. @ Marius Diaconescu

    Nu stiu cate batalii a avut Alexandru , stiu ca Stefan a purtat 39 . Cert este ca in drumul sau spre India , Alexandru s-a razboit cu foarte multi sefi locali , cu armate mici . Voievozii nostri n-au prea avut noroc de astfel de adversari (decat atunci cand se bateau intre ei – vezi Matei Basarab vs. Vasile Lupu) . Prietenul tau face o comparatie fara sens , dupa parerea mea (si destul de incorecta) .
    In ce-l priveste pe Mihai Viteazul , in niciun caz nu se poate spune ca “si-a vandut neamul” pentru a ocupa tronul (sau asta am inteles eu din ce spui) . Ca si-a cumparat tronul , e perfect adevarat , dar asta era epoca . Pe urma , o discutie lunga e inclusiv ce inseamna “neamul” pentru Mihai . Desi se pretindea a fi fiul lui Patrascu cel Bun , gurile rele spun ca tatal sau era un grec , Iane Epirotul , cel mai bogat om care traia in vremea respectiva in Muntenia (si cu banii caruia a urcat pe tron) . Se mai poate spune ca a fost cel mai bogat domn pe care l-au avut vreodata tarile romane (avea in proprietate personala circa 230 de sate) , ca e cel care a legat de glie pe rumani . In acelasi timp,insa, a fost unul dintre domnitorii care au reusit sa ne desprinda din fatalitatea legaturii cu Orientul , participand activ la politica Europei Centrale (imparatul Rudolf al II-lea il aprecia ca strateg si comandant militar , desi – intr-adevar – nu l-a recunoscut niciodata ca domn suveran) .
    In ce-l priveste pe Stefan . El a trait intr-o epoca in care Imperiul Otoman parea invincibil (cucerirea Constantinopolului a ingrozit Europa – in epoca se astepta sa urmeze cucerirea Romei) . In fata unui Imperiu dezlantuit , victoriile lui Stefan au entuziasmat cancelariile europene , inclusiv papa Sixtus al IV-lea salutand victoria de la Vaslui) . In acelasi timp , Stefan este cel care a invins cele mai puternice regate din centrul Europei , maghiar si polon . Cel putin victoria in fata Poloniei este , dupa toate standardele , imensa : Polonia era la vremea respectiva cel mai mare stat european (ca teritoriu , cu putin mai mare decat Franta) . In fata acestei tari , Stefan a obtinut victorii nu “retrangandu-se in munti” , ci atacandu-i la ei acasa si cucerind o intreaga provincie a lor (Pocutia) , la care avea sa renunte fara batalie nesabuitul sau fiu , Bogdan al III-lea . Moldova controla (pana la pierderea Chiliei si Cetatii Albe – in 1483) drumurile de acces intre Polonia si Rusia , pe de o parte, si Imperiul Otoman , obtinand din taxe vamale venituri imense . In acelasi timp , 10 ani la rand , Stefan a pus pe tronul Munteniei oamenii pe care si i-a dorit (care , e drept, l-au tradat toti , odata ajunsi pe tronul de la Targoviste) – sfidand autoritatea otomana care avea pretentia unei puteri suzerane in zona . Nu cunosc in istoria Europei un stat atat de mic ca Moldova care sa detina statutul de putere regionala la nivelul pe care l-a avut Moldova in timpul lui Stefan . Dealtfel , cronicarul polon Jan Dlugosz spune , pe buna dreptate , ca daca ar fi fost rege intr-un mare regat european , Stefan ar fi ramas in istorie ca unul dintre cei mai mari conducatori pe care i-a cunoscut lumea (nu am citatul exact , dar poti sa-l gasesti) .
    In sfarsit . Nu sunt nici eu de acord cu patriotisme de parada , dar exista cateva momente in istorie in care am fost si sublimi (e poate si acesta unul din secretele supravietuirii noastre) . Cel putin in cazul lui Stefan , daca majoritatea covarsitoare a bataliilor noastre cu marile puteri pot fi usor incadrate la “conflicte asimetrice” , Moldova lui Stefan sau Alexandru cel Bun (bunicul sau) si Muntenia lui Mircea cel Batran au avut in epocile respective statut de puteri regionale – cu rezultate pe masura .

  5. TRAIM BINE! SUNTEM BOGATI SI VANOSI! AVEM CURAJ SI INCREDERE IN NOI SI IN CONDUCATORUL NOSTRU! DE ASTA PERMITE STATUL ROMAN SA PROMITA PRIN TRAIAN BASESCU IN NUMELE GUVERNULUI LA STATUL VECIN UN AJUTOR DE 100 MILIOANE DE EURO, DEOARECE NOI NU AVEM CE FACE CU BANII! GUVERNANTII ASTIA NU AR VREA SA-MI PLATEASCA RATELE LA BANCA?

  6. Am fost in strada din 22 dimineata pana pe 23 seara in decembrie 1989. Nu am cerut certificat de revolutionar. Am considerat ca nu imi trebuie. Multumesc lui Dumnezeu ca am scapat cu zile.
    Daca ies pensionarii, bugetarii sau/si agricultorii ma duc si eu in strada.Cred ca acum este mai putin periculos decat in 1989.
    Cu respect

  7. Si totusi, exista proteste dar nu de anvergura.Oare protestul sub presedintia lui Bogdan Hossu chiar nu se va suspenda pana la momentul in care Guvernul va aproba actul normativ privind somajul tehnic?

  8. din cite se aude,Japonia e la rindul ,,colapsului,, dupa Grecia !???Pina la noi mai e ceva timp…..om trai si om vedea. Cit despre IESITUL LA REVOLUTIE…..poate Geoana sa iasa.

  9. Dialog cu recentul decorat veşnicul –
    Mugur al BNR

    -România ar putea fi la masa bogaţilor ?
    -Da! Sub masă. Ca ginitor al jocului de picioare.

  10. Nu… firmele de cablu NU sunt de vina…
    Antenele au fost…sabotate???…pe UPC in analogic nu se puteau viziona, in digital (nu au putut intrerupe), au mers f. bine – merci !!!

  11. Adevarurile continute in acest articol au fost unanim acceptate de cititorii Dvs.. Mi-a parut bine ca Anca Florea a prezentat acest articol in fata telespectatorilor, si a subliniat starea precara a economiei.
    Ati pornit de la o leapsa intitulata “Pentru ce ai iesi in strada” si incheiati articolul cu propunere de “pariu” ca ” rezistam demni minim juma’ de an cu speranta ca o sa ne fie bine”.Poate il transformati intr-o leapsa, care are priza la cititori.

  12. Într-adevăr, cei cu analogic n-au văzut Sinteza.
    Eu, cu digital, da.
    Ce-a fost asta, o repetiţie?

  13. Acum văd că avem. Uite aşa devii paranoic. De ce neapărat azi, adică, după ieri seară?

  14. @shogunu’
    ajutorul oficial nerambursabil,
    O fi cu para-ndarat
    mai stii? (neoficial, desigur)
    poate udrea are niste firme de turism pe acolo

  15. IERI, Moise Guran a făcut o emisiune foarte interesantă pentru cei care au, într-un fel sau altul, legătură cu microîntreprinderile şi sistemul lor de impozitare, valabil de la 01.01.2010. Cu două zile înainte de expirarea termenului de depunere ( sau nu) a declaraţiilor 010 de modificare a vectorului fiscal.

    Abia ASTĂZI, ANAF a catadicsit să dea lămuriri pe acest subiect, prin ordinul 101 al preşedintelui. Trimis la Monitorul Oficial în regim de urgenţă.

    No more comments.

    MULŢUMIM ANTENA3.

  16. Visul unei nopţi de iarnă

    L-am visat astă-noapte pe seniorul Ion Diaconescu, Preşedintele de Onoare al PNŢCD, născut în Boteşti-Argeş la 25.08 1917 (semnul zodiacal Fecioară), de-o vârstă cu marea revoluţie rusă. Relua cuvintele rostite la începutul anilor ’90 : “ – …să dăm capitaliştlor din puternicele ţări occidentale, întreprinderile din avuţia naţională a României (chiar şi pe nimic), astfel ca la o nedorită revenire a comuniştilor acceştia să nu le mai poată revendica de teama forţei politice şi militare a ţărilor noilor propietari !” – Excelenţă vă raportăm cu umilinţă că am făcut precum ai ordonat, şi din marile funcţii de stat pe care le-ai călărit la peste 70 de ani, cu rezultatele pe care le zăreşti cu dioptriile senectuţii. Seniorul Coposu n-ar fi slobozit o astfel de perlă, chiar că i s-a pus în gură reconcilierea dintre aripa PNŢCD cu PSD.
    Visul a fost mai lung dar nu era de bine precum fragmentul povestit !

    PS Acum că sunteţi c-un picior…ar fi bine de ştiut dacă aveţi ceva genetic cu d-l Român Petre care a lansat chiar ma-naine “soluţii” asemănătoare ?!

  17. fratilor…………si fac o pauza pentru a-mi putea reveni din sideratie. Mircea Basescu a botezat o nepoata a lui Bercea Mondialu’. genial. un exemplu mai bun de sfidare si de intrepatrundere a tuturor genurilor de mafioti nici ca se putea. intamplator am avut neplacuta sansa de a fi in aceeasi incapere cu marele si mondialul Bercea. Dumnezeule mare…. cat jeg cu miros de parfum frantuzesc, cat tupeu bazat pe cunostinte genul Traian si Mircea Basescu, cata sfidare la adresa oamenilor care se aflau si ei intamplator in incapere. dar totusi Zeus cel chelios, nu vede, nu aude, lasand ca astfel de manifestari ale familiei lui sa sfideze de nu mai stiu cate ori orice incercare de pastrare a bunului simt, dand exemple dezastruoase tinerilor si copiilor care vor intelege ca asocierea cu lumea din care se scurge si Bercea Universalul, este un lucru bun, o oportunitate, o ocazie. ce este mai grav e faptul ca prin astfel de manifestari, viitorul suna crunt. oameni buni, trebuie sa facem ceva, nu putem sa-i lasam pe ei sa ne faca soarta si poate ca, oameni ca Victor cu deschiderea pe care o au sa intreprinda ceva, o emisiune in care sa fie exprimate toate gandurile noastre, cei care mai avem curajul sa spunem ceva impotriva lor in loc sa stam uitandu-ne plini de amiratie la basesti, udrii, boci, videni, berceni, mondiali, curgandu-ne scuipat pe la coltul gurii. si ca sa inchei imi permit o urare. putem sa-i dovedim chiar daca ,, E MULTI DA’ PROSTI ”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.