UPDATE: Chiper de la MAI, out, Frâncu de la ROMATSA, trimis la dat afară cu mâna Ramonei, Opriş de la STS, propus la analiză-n CSAT. Deci şi pe vieţile pierdute ale oamenilor câştigă tot Băsescu. Iar instituţiile, cu sau fără icoana vie Arafat în capul trebii, tot nu vor funcţiona De ieri
Tag: tragedie
Cât mai costă un bebeluș ars la Giulești
S-a dat prima sentință în tragedia nou-născuților arși de vii la Maternitatea Giulești. Imparțiala justiție a inamovibililor a făcut, în felul ei, de necontestat pentru cei care consideră magistrații niște Dumnezei, dreptate. Despăgubiri bănești pentru părinți: 80.000 de lei face fiecare copil mort. Poate-n motivare găsim și algoritmul de calcul.
Bătaia calicilor politici pe ceaunul gol
Munca te-ngroapă; pe Munte(le) Negru
Dumnezeu n-are apel în aşteptare
Înregistrarea emisiunii UPDATE: Am căznit, cu patimă, şi un text despre Emil Hossu. Văd că face furori pe facebook. Habar n-am de ce. Probabil fiindcă emoţia şi tragedia vând. Există zile în care cea mai înţeleaptă decizie mi se pare să mă las dracului de meseria asta nenorocită. Azi a fost una dintre
Viata intr-un scaun cu rotile (guestpost)
Umilitorul drum al asistentei către ocnă
Florentina Cârstea, asistenta de la Maternitatea Giuleşti care s-a nimerit să fie de serviciu în ziua tragică a incendiului ăla blestemat, continuă să fie privită de justiţie drept un pericol public. Mai exact, singurul pericol public în acest caz, unica persoană care ar putea influenţa martorii şi, pe cale de
And nothing else matters…
Saxofonul nu mai cântă... momentan. Pentru că marți e o zi grea pentru DAX. Și, pentru a o depăși, are nevoie de bani. Într-un timp scurt. Sunt doar câteva zile... Donaţiile se pot face în conturile: RO52RNCB0087050428350002 (EUR) RO79RNCB0087050428350001 (LEI) Titular cont: Nedelcu Gina Manuela Deschise la BCR Sucursala Pantelimon Detalii, aici