Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Vom afla, din nou, că soarta a fost crudă

Vom afla, din nou, că soarta a fost crudă

UPDATE: Chiper de la MAI, out, Frâncu de la ROMATSA, trimis la dat afară cu mâna Ramonei, Opriş de la STS, propus la analiză-n CSAT. Deci şi pe vieţile pierdute ale oamenilor câştigă tot Băsescu. Iar instituţiile, cu sau fără icoana vie Arafat în capul trebii, tot nu vor funcţiona

De ieri seară, România s-a transformat într-un mare tribunal ad-hoc. Se dezbate apăsat cine-i erou şi cine-i vinovat, cine-i deontolog şi cine-i părerolog. Un incident aviatic, urmat de o ruşinoasă demonstraţie de neputinţă a autorităţilor, a transformat ţara într-o imensă tribună. A fost o bâjbâială naţională ca-n filmele cu proşti. Au murit oameni. Şi nu din cauza impactului, ci fiindcă nu au fost găsiţi la timp.

Trăim într-o ţară care, în numele comandamentelor globale antiteroriste, investeşte anual camioane cu bani în tot soiul de device-uri savante, chipurile, capabile să găsească acu-n carul cu fân. În pratică, însă, toţi specialiştii patriei n-au reuşit să dea de oamenii ăia degeraţi într-o pădure. Care aveau mobilele la ei. I-a găsit pădurarul…

Vom avea parte de o nouă şi impresionantă înmormântare naţională televizată. Şi de altă comisie de anchetă fatalistă care va descoperi că soarta a fost crudă. Fostul detestat naţional Adrian Iovan va fi declarat (din păcate pentru el şi, mai ales, pentru copilul lui, post mortem) erou, lumea va plânge ipocrit soarta medicilor şi, după o scurtă perioadă, ne vom întoarce senini la micile şi meschinele noastre mâncătorii.

Ferească-ne Dumnezeu de un cutremur adevărat. Pentru că abia atunci ăia puţini care vor supravieţui vor primi confirmarea crudei realităţi că plătesc lunar o armată de rataţi, incapabilă să asigure funcţionalitatea statului minimal.

UPDATE: Dat fiind că nici secretarul de stat de la Interne care a coordonat echipele de salvatori care NU au găsit victimele, nici o sumedenie de porecliți analiști politici care perorează la tv nu au habar de geometria de-a șaptea, atenție, comanda la mine:

– dacă RAZA pe care ar fi fost identificat avionul e de 4 km, arealul (aria) se calculează simplu. PI ER PĂTRAT, sfertodocților, adică 3,14 X 16, mai exact 50,24 kilometri pătrați
– dacă-i PĂTRAT cu latura de 4 km, atunci faimosul areal e de 16 kilometri pătrați
– dacă AREALUL e de 4 kilometri pătrați, atunci e, în esența, un dreptunghi (sau pătrat, că și ăla-i dreptunghi la bază) cam de 4km X 1km (2km X 2km, după caz) ori un cerc cu raza de aproximativ 1,12 km

Comentarii

comentarii

Similar Posts

52 thoughts on “Vom afla, din nou, că soarta a fost crudă

  1. @Garm: e și greu de înțeles. îi rămâne omul la butoane (în CSAT e nevoie de unanimitate) și are muniție politică de necontestat, incompetența, în războiul cu useliștii. altfel, dacă softul mogulului e greșit, te asigur eu că-l execută ăștia-n piața publică și cu procurorii înainte să apuce să se bărbierească

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.