Ceea ce a făcut şeful Executivului (suindu-şi fălos, pentru confortul personal, rudele într-un elicopter securizat plătit de stat doar pentru că poate) relevă încă o dată comportamentul clasic al unei categorii de oameni extrem de răspândită: ţăranul parvenit la oraş care uită subit de unde a plecat. Întârzierea deliberată a
Tag: sri
Domnului George Maior, Director al SRI
Excelenţă, Am aflat, cu mare bucurie, de la primul ministru al Guvernului României, că instituţia bugetară pe care o conduceţi a lansat, în baza unui articol de lege privind protecţia antiteroristă a demnitarilor, serviciul Rent a helicopter. Într-o perioadă de criză economică acută pe plan mondial, mi se pare chiar o
În caz că n-aţi priceput, portocaliilor…
I-a dat Vântu la operaţie lui Bin Laden?
Acoperiţi de meserie, butoane de vocaţie
Toate trusturile media, entităţile de presă aşa-zis independente şi faimoasa blogosferă sunt înţesate de agenţi ai serviciilor de informaţii. Realitatea asta a devenit axiomatică. Până şi pe şefii respectivelor structuri informative îi umflă râsul când neagă de ochii lumii. Pe lângă munca de rutină pe care bonzii dâmboviţeni de pripas,
Scurt tratat de ciumegăreală politică
Cine se hrăneşte cu borhot securistic?
Publicarea unor frânturi de convorbiri telefonice Chirieac-Cocoş, dintr-un dosar închis de procurori cu NUP, e o mizerabilă intruziune în intimitatea şi viaţa privată a doi particulari. Principiul e valabil, pentru mine (ar trebui să fie pentru orice om cu ţiglele pe casă), indierent dacă actorii sunt simpatici sau antipatici puterii
Vă pupă (şi) Vântu, golănaşilor!
Am vorbit cu Vântu, pe acelaşi telefon interceptat în faimosul dosar de siguranţă naţională. Nimic spectaculos, nişte chestii absolut banale, care ne privesc doar pe noi doi. Pardon, uitasem în grabă de băieţii de la SRI, care monitorizează şi transcriu convorbirile, în beneficiul actului de justiţie, evident, nu vă gândiţi
Despre moguli, cu şi fără Dan Tapalagă
Sorin Vântu a declarat astăzi, în faţa judecătorilor, ceea ce ştie toată suflarea politico-mediatică, dar nu spunea nimeni clar: că a fost blat cu Traian Băsescu din 2004 (inclusiv la referendumul din 2007 pentru demiterea lui) şi s-au certat când a refuzat să-i cedeze Realitatea. Mă scuzaţi că v-am spus