Tag: mircea badea
Băsescu nu se predă. Acu-i care pe care
Invitatul preferat al lui Mircea Badea :)
România votează, Tonomatul prestează
Despre TVA; pentru puţintei la minte
Una dintre imensele mistificări de presă, o combinaţie de prostie cu rea-voinţă cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, e afirmaţia potrivit căreia modificarea Codului Fiscal, în sensul ridicării pragului de la care un contribuabil se declară (sau e declarat din oficiu) plătitor de TVA la 65.000 euro anual (cotaţia
Marea Blejnăreală, o butaforie de doi lei
Fie ca Lumina Sfântă să vă intre-n ochi!
UPDATE: Înregistrarea emisiunii Mă irită smerenia colectivă ipocrită. Mă enervează demenţa din trafic şi hoardele barbare din magazine. Mă plictisesc eternele reportaje de la televizor cu mieii încă vii din oboare şi ăia beliţi şi livraţi la portbagaj în parcările ministerelor. Mă indispun finii care-şi aduc subit aminte de naşi; la
Ciuti, Ciuti, Ciuti, lasă-ne, lasă-ne…
TVR, new balls for Mister President
Naţionalizarea forţată a băieţilor răi, nişte foşti muritori “pe persoană fizică”
Isteria mediatică de după interviul Gâdea-Ungureanu, dincolo de tonul ei fals şi vindicativ, mi-a reamintit o chestie care mă scoate din minţi. De-o bună bucată de vreme, polarizarea politică excesivă a dus până acolo încât am început să simţim, din reacţiile publice la micile sau marile noastre nefăcute, că nu