Corupţia strigată şi solidaritatea de haită UPDATE: Demontarea mistificării gsp

vorbe-grele

UPDATE: Gazeta Sporturilor (în particular) și presa românească (în ansamblul ei) s-au făcut încă o dată de râs. De data asta, absolut grotesc, pe viața și libertatea unui om. Gică Popescu a scris din pușcărie. Se decide dacă va cere grațierea abia după citirea motivării. Lipsește faimosul citat cu ghilimele din

Zece şuturi în curul Nadiei Comăneci

vorbe-grele

Când am îndrăznit să scriu că Alina Dumitru s-a comportat penibil declarând că n-a votat la referendum fiindcă n-au felicitat-o telefonic nici suspendatul, nici interimarul, înaltele spirite au luat foc. L-au băgat şi pe Mircea Badea la pachet şi au început festivalul naţional al articolelor şi emisiunilor de înfierare. Tonomatele

Sfânta mea mare neutralitate publică

vorbe-grele

De felul meu, sunt sufletist şi săritor. Cred că aceste trăsături de caracter sunt vizibile cu ochiul liber. Nu m-am dat în lături să susţin oameni aflaţi în belea sau cauze aproape imposibile. Am făcut-o cu plăcere, din convingere şi fără să mă roage cineva. Au fost, însă, momente-n viaţă,

Un saltimbanc politic tot mai trist şi laş

vorbe-grele

Marele curajos, neîndricatul şi neînvinsul în luptă dreaptă, după ce s-a umilit la familia lui europeană cu nimic mai curată decât el şi la oricine avea de produs un ban în România, face ce ştie să facă mai bine. Dă (cu rahat în adversari) şi fuge (boicot la referendum). Dar înaltele

Ieşirea obosită, pe coate, din dispozitiv

vorbe-grele

Îţi citeşte Gâdea pe post scrisorile patetice şi libidinoase către Ceauşescu? Nu mai are Patriciu bani de salarii? Dai vina pe lumea rea şi cârtitoare, te prefaci solidar cu Dinescu, le tragi scârbit câte o flegmă lui Cartianu şi Imre şi îţi anunţi scârbit retragerea. Te numeşti Pleşu, un munte

Tradiţionala singurătate în faţa glonţului

vorbe-grele

Mi se întâmplă relativ des ca, pe traseele constante pe unde bântui (Rahova – Casa Scânteii – Intact – Antena 3 – restaurant, în week-end), să mă oprească lumea, să mă felicite (mai rare înjurături în ultima vreme), să-şi pună cu voce tare întrebări de tipul „mai scăpăm de ăştia?”

Nonbeligeranţa vinovată şi caloriferul

vorbe-grele

Duminica trecută, undeva după ora obişnuită a prânzului, două calorifere de dimensiuni apreciabile de la parterul blocului unde continui să mă încăpăţânez să locuiesc (dotat cu interfon care necesită folosirea cartelei inclusiv pentru ieşire şi din balcoanele căruia se vede clar Palatul Parlamentului), unul dintre ele aflat pe un perete

Naşule, vezi că ţi-au venit colindătorii!

vorbe-grele

Nu mai faci băi de mulţime, viteazule. Te-ai ghemuit sub pilotă, în spatele zidurilor groase. Puşca şi cureaua lată, ce bărbat erai odată. Erai Zeus, te făleai cu adulaţia supuşilor. Azi, doar câteva mii de oameni strigă  în stradă că eşti javră ordinară. Îţi cer să ieşi afară. Iar ţie ţi-e frică

Abonatul Orange nu poate fi contactat…

vorbe-grele

Dacă o adunătură de laşi stă după perdea şi aşteaptă înfrigurată să-i facă bine cu forţa Badea şi Ciutacu, azi am luat strategica decizie de anunţa că nu mai e loc de contat pe mine. De mâine-s moderator, nu realizator-jucător. Cât o să mai fiu... 18314