Urletul neputinţei, furia disperării

vorbe-grele

E destul de simplu să intervievezi oameni aflaţi pe val. Le spui "măreţule", te declari impresionat de performanţa lor şi după aia îi laşi să turuie. Lumea cade pe spate şi ai mai bifat o emisiune de colecţie. Mie-mi place să-i întâlnesc pe cei loviţi, căzuţi, în care dă toată

La ordinul cui muşcă şobolăneţul?

vorbe-grele

Dacă escrocu' de Sima nu minte în interviul acordat unei televiziuni islandeze, Chireac e Dumnezeu. În ţara unde politicienii cumpără ziarişti la kil, Grăsuţu' cumpără politicieni la bucată. Şi nu pentru el însuşi, ci în folosul colosului Ericsson. Păstrând proporţiile, Bogdan ar fi un soi de Giovanni. Trecând peste omniprezenţa

Nu se poate cu de toate, asta-i emisia!

vorbe-grele

Dacă privesc retrospectiv ziua de vineri, realizez că a fost o nebunie. Şi nu a noastră, e celor care aşa trăim zilnic, ci a unui om de aproape 70 de ani care a stat 9 (nouă) ore în Antena 3, jumătate în direct. A vizitat, s-a interesat, s-a schimbat de

Doi ani de Vorbe Grele, sărbătoriţi printr-o ediţie specială Tudor Gheorghe

vorbe-grele

Excelenţa se cinsteşte prin excelenţă. Valorile de azi le omagiază pe cele de ieri. Ambele, vor rămâne şi mâine. Îndrumate cu măiestrie de Tudor Gheorghe, slovele lui Caragiale trec din cărţi pe portativ, într-un spectacol de excepţie. Maestrul prezintă vineri, în premieră, la Vorbe Grele, de la ora 22.00, spectacolul „Nu