Sub asaltul nemilos al statului de drept, conducerea PSD a luat, la un moment dat, la presiunea cuplului Ponta-Dragnea, o decizie: orice membru de partid urmărit penal/inculpat/trimis în judecată/condamnat în primă instanță pleacă. Tâmpită, am zis eu de atunci, pentru că desființează prezumția constituțională de nevinovăție, tâmpită zic și azi,
Tag: iliescu
Revoluție și reformă, ziua de cuțităreală
Cum au îmbătrânit vedetele politicii
Despre excelenţă: România lui Buzura
Lanţul uman al eternizării sinecuriştilor
Vai, ce mai freamăt, ce mai zbucium. Oameni talentaţi şi de succes, impostori cu acte şi tot soiul de nimeni pe stradă protestează, uniţi în cuget şi-n simţiri, faţă de "politizarea ICR". Se organizează "proteste spontane" şi se invocă amintirea neguroasă a mineriadei de acum 22 de ani. Cei finanţaţi
Istorie politică recentă. Jack cerea sânge
Piaţa Universităţii, omul şi balconul
Acum 22 de ani, prorectorul Universităţii Bucureşti făcea primul său gest politic major, cu un impact covârşitor de imagine asupra ulterioarei sale cariere politice. Deschidea balconul (foto: Roncea), pentru ca protestatarii antiregim să beneficieze de o tribună. Astăzi, rectorul recent ales al Universităţii Bucureşti ţine balconul închis, să nu care cumva
Execuţie stalinistă rapidă şi eficientă
După 21 de ani. Ce-am câştigat/pierdut?
21 de ani de pomană. Se-nchide cercul
N-am nici dispoziţia, nici disponibilitatea necesară să scriu. Simt că se închide cercul. Sunt 21 ani de atunci. Am câştigat puţin, dar esenţial, am pierdut enorm. Trăiesc cu senzaţia descrisă atât de plastic de CTP că, vreme de 20 de ani, s-au luptat aprig, câştigând pe rând, Partidul cu Securitate.