Mediatic, până acum, povestea de-a prezidențialele se joacă-n doi. Al treilea, prințul nemtesc pe cal înaripat, există doar în imaginația înfierbântată a sponsorilor politici și a atârnătorilor din juru-i. Așa că reiau exercițiul de ieri, cu personajul schimbat.
Tag: electoral
Cititorule, tu ce l-ai întreba pe Ponta?
S-a rupt lanțul de iubire; liber la măcel
Ce-a căutat neamțu-n discurs la Craiova
Doi ani de la referendum. Care pe care
Băsescu lansează programul prima soţie
Şirul puroaielor debitate de un individ scăpat de sub orice control se lungeşte ca râma-n ploaie. După sinuciderea primei neveste a lui Crin Antonescu şi ghinionul purtat de Gabi Firea primului ei soţ (mort din cauza unei crunte insuficienţe renale), aseară am ajuns la prima soţie a lui Victor Ponta,
Cotroceni 2014. He believes she can fly
Revoluţia vomitivă a prostului gust
Universul liberal încape într-un laptop
Vine campania, să gonim nişte unguri!
Dincolo de gâdilarea electorală a filonului naţionalist, îmi spune şi mie cineva cum şi în conformitate cu ce normă europeană poate forţa Băsescu adoptarea unui act normativ privind interzicerea prezenţei în România a membrilor Jobbik, partid politic care funcţionează legal în Ungaria? Cum vom explica la Bruxelles o eventuală încălcare