Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > România vie versus România părăsită

România vie versus România părăsită

România a arătat, în serile de week-end, ca o ţară necondusă. În afara declaraţiei temebele a deputatului oranj Sever Voinescu Cotoi (care, în timp ce Piaţa Universităţii fierbea, ne invita, pe noi, proştii, la film ca să ne dumirim de ce-i nevoie de reformă-n sănătate), nici un semn de la autorităţi. Site-ul Administraţiei Prezidenţiale a căzut, titularul de la Cotroceni şi-a mârăit în direct declaraţia de supărare pe popor şi a dispărut ca măgaru-n ceaţă, premierul şi ministrul de Interne sunt de negăsit de zile-n şir. Au rămas jandarmii, nici ei extrem de entuziaşti, în stradă, să se bată-n parte cu lumea ca-n dictaturile asiatice şi africane. Plus acoperiţii din presă şi de pe Internet (unii dintre ei, suspect de rezervaţi în apărarea Comandantului Suprem, alţii la fel de exaltaţi) şi propaganda oficială de la TVR. O instituţie falimentară financiar, profesional şi moral, care (preocupată fiind de modul în care-şi face meseria cuplul Mihai Gâdea-Victor Ciutacu, pe Mircea Badea l-a ratat la tura asta) a reuşit să manipuleze şi să se comporte mai slugarnic decât înaintea prăbuşirii defunctului regim comunist. Şi care, invariabil, la momentul oportun, va trece de partea poporului. (Articolul integral, aici)

Comentarii

comentarii

Similar Posts

175 thoughts on “România vie versus România părăsită

  1. senatorului urban
    mars acolo unde ti-e locul, limbric nenorocit. mars in cur…

  2. interesant este ca ditamai scutierii n-au reusit sa izoleze cei cativa becalioti.normal, acum ‘centurista’ sandru la realitatea tv si gusa labe1tv se ‘desolidarizeaza’…

    se vrea bineinteles distrugerea imaginii protestatarilor.dar la timisoara sau cluj, tot cu steaua sunt?

  3. S-au mangaiat cumva la revolutie?!Cum se face ca atunci cand vin mascatii incep si altercatiile?!Romania,tara neguvernata.Romania are un numitor comun,JOS BASESCU,BOC,UDREA,ANASTASE si alti cotoi portocalii.Romania nu-i mai suporta.

  4. Cred ca voi vota cu UDMR de data asta. N-am ratat nicio alegere pana acum. Nu am votat cu pesede niciodata pana acum, nu votat cu basescu. Asa ca ex, ai pus o mare … intrebare!

  5. 2 zile de proteste cu protestari violenti si 2 reporteri A3 raniti. Nu crezi ca e ceva premeditat si e cam mare coincidenta?

  6. ocmai m-am intors din strada. Pe una dintre pancarte scria:
    BA, SE SCUlara si romanii!
    Lozincile cele mai scandate au fost: Jos Basescu!
    Demisia!
    Bucuresti, nu uita, Bistrita-i de partea ta!
    Respect tuturor celor din strada, tuturor bucurestenilor care stau in fata jandarmilor in numele nostru, a celor care departe fiind avem sansa de a manifesta pasnic! Le multumesc!

  7. Inceputul sfarsitului,Romania s-a trezit neridicata de nimeni ci doar de griji,foame si indignata de hotie.

    E un semnal pentru aceasta guvernare preocupata doar de ei,de banii lor si de contractele de milioane.
    Au uitat ca daca semeni vant culegi furtuna.
    Lunile viitoare sunt sigur ca urmeaza mai mult.
    V-ati pregatit bagajele sau biletele ca aveti cancer?

  8. in piata cei care au dat cu pietre au fost provocatori. eu am fost sunat de un jandarm care mi-a spus ca au vrut sa faca pe viu ce au invatat in teorie. este opera cirmacilor nepriceputi.

  9. @ Patratele
    Baietii aia tineri, cu glugi si speci, NU vor fi niciodata legitimati sau retinuti, pentru ca le servesc de minune, pe tava, scuza sa spuna ca manifestantii au fost turbulenti ca sa poata trece la represalii.
    Ultimul paragraf din comentariul tau imi da fiori. Chiar asa de departe sa mergi cu gandul, la o conspiratie de acest fel?

  10. tot aud la tv cum galeriile au fost aduse organizat pt a provoca etc. . ce avem cu teoria conspiratiei? si in 89 au fost “teroristi”…

  11. dezinfirmare masiva la b1tv, unde corespondenta labe1tv spune ca studentii , din fata fac. de chimie , se bat cu scutierii!!!!ea fiind la ‘cocor’!!!!!dar foloseste cuvantul studenti pt. becalioti!!!

  12. sa ma scuze stimatul proprietar al blogului, dar ce se intampla labe1tv intrece orice inchipuire…din 15 in 15 secunde turceasca pronunta cuvintul Antonescu, opozitie, huligani.

    popescu piedone isi plange jardinierele si panselutele…

  13. Dumnezeule,ce face Igas din protestul din Bucuresti! Imputitii!
    Oricum noi in tara vom continua si maine sa protestam pasnic! Nu ne vor opri!

  14. Eu nu am înțeles ce s-a întâmplat în seara asta cu jandarmii. Parcă au reușit să reinventeze prostia și s-o treacă la alt nivel prin supunerea față de „masturbator”. Adică jandarmii în număr de 900 nu au reușit să prindă câțiva huligani. Dacă intrau toți în ei, în 2-3 ore erau reținuți cu dosarele gata de judecată. Groaznic! Rușine!

  15. Domnule Ciutacu, daca dvs vorbiti de moralitate, de Bucurestiul in flacari si in direct la un post de stiri racniti la un purtator de cuvant al unei instituti a statului care doar incearca sa restabileasca ordinea, ma face sa imi schimb parerea radical fata de dvs si sa cred ca sunteti de un amatorism de doi bani si doriti doar sa faceti audienta, un instigator ca si acei huligani din piata care distrugeau bunurile publice pe care tot noi, romani, le vom plati. Eu cred ca se poate protesta si pasnic , fara violenta, iar formatorii de opinii sa aduca argumente serioase in sustinerea cauzei protestatarilor!

  16. aaa și chiar dacă îi prind: o să-i ducă la secție…o să-i țină toată noaptea la sediul poliției(la mișto)…o să le dea dimineață o cafeluță și-o să le spună: „Hai la treabă băieți! Diseară jucăm iar hoții și vardiștii”

  17. Domnule Ciutacu, sa stiti ca jandarmii au inceput cu violentele, au lovit tot ce au prins, femei, copii,batrani, n-au tinut cont, toti cei care sunt bagati in dube sunt batuti, multi dintre ei nevinovati, doar pentru ca se afla pe strada, altfel nu se ajunge la rezultat decat daca sunt violente. Basescu PLEACA, ca ne-am saturat!

  18. AU TRECUT PE LINGA NOI LA TEATRU IN FATA CIRCA 100 CU CAGULE SI FULARE CARE AU STAT INTR-UN COLT FARA SA STRIGE NIMIC SI CIND AU INCEPUT SA ARUNCE CU STICLE DE PLASTIC SI PIETRE.

    DUPA CE NE-AU DISPERSAT CU LACRIMOGENE ACEEASI NENOROCITI FUGEAU PE LA INTER SI STRIGAU “HAIDETI BA SA NE LUAM BANII CA I-AM SPART”
    UNUL CU CAGULA SI IMBRACAT IN CIVIL DAR CARE ARATA CA UN JANDARM LE STRIGA “STATI PE LOC NU INCA CA NU AU PLECAT TOTI DIN PIATA”

  19. 19:12 – huliganii de pe trotuarul de la Universitate incep sa arunce cu petarde si pietre.
    19:12 – B1 tv trece transmisia live din fereastra mica pe tot ecranul, se transforma in breakeing news, apare bunaoara si incepe, cu ranjetul pe buze, sa vorbeasca despre huligani referindu-se la toti protestatarii.
    Si se mai intreba CEO de ce se intampla ce se intampla… Pai pentru ca in prime time, trebuia sa aiba B1 ce sa arate. Ca ei toata ziua au stat cu picture in picture pe 3cm. patrati, ca sa nu se auda ce se scanda. Le trebuia si lor material de transmisiune live.
    In alta ordine de idei, se mira cineva azi (am uitat cine), ca Becali s-a vaitat ca lumea a iesit in strada pentru un arab. Pai…e asa greu pentru ciobanu’ ala sa-si cheme galeria si s-o transforme in masa de manevra la cheremul lu’ Basescu?

  20. Buna seara,
    Tot se pune intrebarea, vorba vine retorica, ce atitudine trebuie sa aiba opozitia la situatia de fata, e foarte simplu, parca protestatari spuneau ca nu mai au incredere in toata clasa politica, atunci opozitia daca tot se da de ceasu’ mortii de grija Țării, ar putea sa faca un pas inteligent, care ar separa-o definitiv de putere, si ar rezolva si problema alegerilor anticipate, anume demisia in bloc din parlamentul tarii, sa arate ca nu-i intereseaza scaunele si functiile, si atunci da… putem sa zicem ca e o diferenta intre putere si opozitie, altfel toti o apa s-un pamant.

    Dupa parerea mea in politica romaneasca exista o singura doctrina, indiferent de partidul din care fac parte, asta este Doctrina Banului si atat.

  21. imi este teama ca se vor termina protestele, iar base si gloata lui vor iesi din scorbura si vor continua sa “conduca” adica sa fure, sa faca ce stiu ei mai bine de parca nu s-a intamplat nimic

  22. Cred ca trebuie sa va pregaiti voi,cei de la Antena 3 ,pentru vizita lui Boc .Precis o sa vina si la voi sa vada cum se simt ranitii .Nu ar fi cazul?Ca tot pentru populatia acestei tari lucrat.

  23. daca credeti ca maidanezul pleaca in urma unei demonstratii pasnica sunteti naivi,
    nu a-ti vazut ce a facut gadaffi ? maidanezul e mai rau numai ca mubarak in cusca se poate linisti.

  24. Azi in Timisoara am fost 2000 de oameni, maine vom cel putin pe atat ! BUCURESTI REZISTA BUCURESTI !!

  25. Iulian Urban, parlamentar PDL, despre proteste:
    “Bravo Băsescu. Românii protestatari, niște viermi care își merită soarta!”

    Asa o scursura umana isi ia salarul din taxele “viermilor”!
    Se va incheia cu mizeria portocalie… dar daca nu umplem puscariile cu astfel de scursuri, nu mai meritam sa traim.

  26. Mesaj pentru intaiul absent al Romaniei,Base:ma subestimezi si nu-mi place.Te-anunt ca recunosc infractorii de la o posta,riscul meseriei.Plus ca-s fiica de fost magistrat.Ii stiu de-o viata.Cu cat le va fi redusa pedeapsa in caz de-o noua infractiune?I-ai scos in strada si nu-i frumos.Inteleg ca nu-ti plac protestele ,dar cam greu sa manipulezi un om ca mine care stie cam multe despre primavara araba.Si alte tactici securiste.Te rog frumos sa incetezi sa ma intrebi prin tatal meu cand pici de la putere.Esti jenant si esti mic.De cand a aparut pe la amarata de tvr,tatal meu e jalnic.Termino!La mine pupincurismul nu tine!Si nici altceva.

  27. Jandarmii sunt mult mai ocupati sa pastreze dreptul la libera circulatie, pentru ca cei care voiau sa circule cu masina pe strada au mai multe drepturi, dat fiind ca ei NU protestau impotriva lui Basescu. Automat, protestantii impotriva conducatorului au drepturi atata timp cat ele nu contravin primei catgorii…

  28. @Ionut-Alaturi de Arafat: eu cred ca esti un bou; de fapt, nu cred, sunt convins

  29. in luptele jandarmilor cu acei tineri (mare parte membri ai galeriilor, dar nu numai, ci si persoane care s-au alaturat acestora) nu trebuie gasite cine stie ce psihologii, ci un fel de prelungire a violentelor de pe stadioane dintre fortele de ordine si suporteri. cei care s-au alaturat scandalagiilor au facut-o dintr-un sentiment de coeziune plus dezinformare involuntara (erau multe zvonuri ca la unirii sint tineri masacrati de jandarmi, ca studentii au fost opriti din marsul lor, astfel stirnindu-se o emotie de fraternitate). ce s-a intimplat concret la unirii nu stiu caci nu am ajuns acolo, insa ce v-am relatat e ceea ce am auzit in jurul meu.
    si sa nu-i credeti ingeri pe acesti jandarmi caci am vazut cum au fost batute citeva persoane in virsta absolut fara vreo legatura cu ceva imputabil. si cine mai merge la meciuri (din pacate, echipa mea nu mai exista – universitatea craiova) poate sa vada atitudinea ostentativa a jandarmilor, excesul de zel, propensiunea spre violenta gratuita.

  30. @MIHAELA: in 1939, ocuparea Poloniei a avut
    ca pretex incidentul Gleiwitz orchestrat de
    Himmler, Heydrich si Muler (vezi operatiunea
    Himmler).
    Ar mai fi si incendierea Reichstag-ului in
    1933 si exemplele ar putea continua.
    Ce am vazut zilele astea live gratie A3
    (jos palaria) poate constitui un nou inceput,
    dar nu in directia dorita de oameni, asa ca
    fiti foarte atenti zilele astea.
    Apropo, nu-i suspecta tacerea colectiva
    a celor “de sus” ? De ce au fost alergati
    demonstrantii pasnici si nu derbedeii aia ?

  31. PS: fiori ar trebui sa dea imaginea “usor”
    imbunata si surizatoare a domnului respectiv cu
    “dragii mei” si datul inapoi vis-a-vis de lege,
    asta in conditiile in care ne uitam retrospectiv
    la maniera in care a domnit in ultimii ani si la
    comportamentul sau.
    circumspecti ar trebui sa fim de ceea ce nu vedem
    (la suprafata), nu de ceea ce ne este infatisat pe
    tava (“ce, credeati ca totul va fi atit de usor ?!”).
    la prima vedere a dat inapoi, iar oamenii au simtit
    ca “se poate” si au iesit in strada (motivele initiale
    si cursul ulterior le stiti), ori pe asta cel mai
    probabil s-a si bazat: “uite, aveti mina libera sa
    va ‘desfasurati'”; apoi, ‘faza doi’: “copii rai ce
    sinteti, ce-ati facut acolo ?! trebuie sa va corijez !”.
    ramine sa vedem de miine daca teoria asta se va
    concretiza sau nu; poate cine stie, sint eu mai
    prapastios si ma insel… 😉

  32. Salut Victor.
    Crezi ca Boc il va vizita maine pe reporterul Antenei3 lovit cu lantul? Ca si el era unul care-si facea datoria.
    Culmea tupeului, Ghicitorul a vorbit ieri (doar) despre Eminescu, cel care i-a condamnat atat de virulent cu cei de teapa lui !

  33. Prin ordinara diversiune creată aseară, da, mă aştept azi să-l vedem pe Băsescu declarând stare de necesitate şi căutând de fapt să bage pumnul în gura democreaţiei. Sper să se extindă protestele paşnice în toată ţara şi mai sper că numerotarea inversă ptr. Băsescu a început. Sunt sigur că toată diversiunea cu descreieraţii ăia, a fost pusă la cale de băsişti şi de putere ptr. a le da motiv jandarmilor să intervină şi chiar să bage frica în oamenii paşnici care au cumva de gând să se alăture protestanţilor. Multă sănătate colegilor jurnalişti de la Antena 3 răniţi în vâltoarea acestor evenimente şi sper să fie bine dpdv al sănătăţii.

  34. @ Patratele
    Este mai mult decat suspecta aceasta tacere.
    Si suspecta este si “neputinta” jandarmilor care nu i-au stapanit pe huligani.
    O, dar vor da socoteala intr-o zi!

  35. Eu am participat in Galati la miting, in mare parte extrem de pasnic.Cu exceptia unor indivizi cu masti negre pe fata ce ne sugerau insistent sa fortam intrarea in Prefectura. Indivizii respectivi nu aveau nici o traba cu protestul nostru. A fost cat se poate de clar ca erau diversionisti de la serviciile secrete.

  36. Am fost in Piata Universitatii duminica. Protestele sunt suta la suta adhoc. Lume de cea mai buna factura din toate categoriile. Oamenii veneau in grupuri familiale aproape. Vad ca o parte a presei denatureaza. Pe la orele 19 si ceva cativa din multime care au stat la statui, au iesit in fata catre trotuar, aveau niste plase….si apoi au aruncat catre jandarmi cu sticle si altele. Toate astea s-au intamplat pe cand venea catre piata din ce in ce mai multa lume. Pe la 19 erau vreo 4000. Interesant, s-a suplimentat numarul de jandarmi cu 10 minute inainte ca acei oameni sa arunce catre jandarmi. Parca a fost un semnal.
    Dupa ce acei oameni au aruncat catre jandarmi, acestia au inceput sa arunce cu gaze lacrimogene…..in cantitati mari si foarte puternice. La acea ora am vazut in piata foarte multi oameni in varsta femei si barbati….precum si destui copii.
    Din cauza gazelor ne-am retras toti catre gardul teatrului. Jandarmii au invadat zona……si au lovit batrani…barbati si femei….si culmea un copil care era cu bunicul lui. Imi venea sa-i spurc pentru ca nu suport ca un roman sa loveasca alt roman…dar sa dai in oameni in varsta si copii!
    Atunci lumea s-a imprastiat pe stradute, pe multi din ei i-am auzit cum vorbeau si gandeau ca mine: a fost o diversiune organizata ca sa aiba motiv sa ne imprastie si sa nu mai vina mai multi in piata. Dupa cati oameni se indreptau catre piata cred ca s-ar fi strans 10000.
    Probabil au avut aceste informatii si astfel au organizat diversiunea de frica.
    Apoi lucrurile s-au mai linistit si in piata s-au intors doar vreo 2000. Multi care se indreptau catre piata au renuntat, mai ales ca imediat au aparut dinspre unirea grupuri care aruncau catre piata universitatii cu obiecte, pietre (le aveau la ei).
    Astfel ca in piata au ramas 2000 de oameni pasnici care si-au reluat scandarile, in timp ce catre coltea se vedeau ciocnirile intre jandarmi si acele grupuri.
    Acele grupuri nu au scandat nimic….deci…..cine ia adus si de ce? Unii spuneau ceva de BECALI SI BORCEA!
    Ca sa sperie lumea sa nu mai iasa in piata?

    Parerea mea: Parchetul Militar trebuie sa deschida o ancheta asupra sefilor jandarmeriei. Jandarmii trebuie sa apere oamenii care protesteaza, nu sa participe la diversiuni in contra lor.
    Vad astazi ziare care mint cu nerusinare. Nu exista un organism pentru cercetare in folosul informarii corecte?
    Cate institutii ale statului si mass media sunt impotriva romanilor? De ce sunt impotriva romanilor? Sunt platite de neromani?
    Oamenii n-au iesit nici pentru opozitia politica, nici pentru ce miscare sindicala samd. Nu, oamenii au iesit pentru ca s-au saturat.
    Cand tu ca simplu om care ai ceva in cap realizezi ca daca ai fi intr-un studio de tv cu oricare din guvern, agentii guvernamentale, presedintie si ai discuta pe cateva teme concrete, nu polologhie, l-ai face de ras (daca se prinde)ce ai vrea? Ca ei sa ramana sa conduca natia?
    Oamenii miros incompetenta, reaua vointa si hotia!

    ROMANII NU SUNT PROSTI!

  37. Salut Victor ,
    Urmaresc transmisiile voastre si as vrea sa va dau cateva informatii fiindca vad ca va tot intrebati cine a inceput violenta . Eu am participat in prima linie in momentul in care a inceput violenta adica : Pe data de 14 la ora 14ºº am mers in Piata Universitatii unde am strigat ¨jos basescu¨ pana am ragusit , pe la ora 18 discutand intre noi , cunoscuti si mai putin cunoascuti ( eu eram singur fiindca am venit din Barcelona unde traiesc de 12 ani pentru a ma alatura protestului ) am hotarat ca trebuie sa ocupam strada pentru a avea loc toti cei care mai veneau si bineinteles , pentru a ne face mai vizibili – cordonul de jandarmi l-am trecut sarind gardul multi in acelasi timp si astfel s-a rupt si foarte multa lume a iesit in strada . Aici am fost inconjurati de jandarmi , cam timid , pana in momentul in care ne-am grupar ordonat pentru a merge la Cotroceni , eram cam 4 sau 5 sute de persoane , restul ramanand pe loc atia veche , nu in strada . Din acel moment am fost atacati cu gaze iar dupa un moment de ezitare ne-am regrupat si am fortat cordonul de jandarmi prin impingere reusind sa pornim catre Cotroceni . Am parcurs tot drumul in ordine , flancati de jandarmi , am ajuns , am scandat lozincile noastre cam 20 minute dupa care am hotarat sa ne intoarcem – ideea era sa vada lumea , cat mai multa lume aflata pe traseu ca se poate , era o reusita … ne-am intors in acelasi fel grupati pe cat am putut si oprind inainte de intersectii la semafoare , impreuna cu jandarmii care ne flancau si care chiar discutau si glumeau cu noi . Era ca si cum tacit erau alaturi de noi . cand ne-am apropiat de Piata Universitatii am fost blocati de mai multe randuri de jandarmi impreuna cu mai multe randuri de scutieri pe care-i vedeam pentru prima data – deci in fata aveam cel putin 5 randuri iar in spate la fel plus inca cel putin 5 randuri de dube dispuse pe toata latimea strazii , eram prinsi intr-o cursa , ca intr-o colivie aflata in alta si in alta si in alta …
    Era cam ora 20ºº – pana in acest moment nu a existat absolut nici o violenta din partea vreunui protestatar , doar atacurile cu gaze ale jandarmilor . Noi ne-am grupat si ceream sa vina seful de dispozitiv pentru ai cere sa ne lase sa mergem alaturi de ceilalti in piata . Dupa cateva minute de discutii si astea linistite cu jandarmii , fiindca seful lor nu a venit , au inceput sa stranga cercul in jurul nostru , sa ne preseze din toate partile si sa ne atace cu gaze – pur si simplu nu aveam pe unde sa scapam si asta a dat curs la lupta dintre noi si ei care a fost o lupta de supravietuire , nu de atac . Asa a inceput batalia , asa a inceput totul – jandarmii au fost cei care ne-au atacat si au inceput ceea ce se vede acum in strada . O fac in continuare fiindca nu lasa grupurile care se indreapta catre Piata Universitatii sa ajunga acolo , iar acestia nu au alta posibilitate in afara de lupta cu ei . Eu sunt absolut sigur ca , daca ar fi lasati in pace sa ajunga acolo n-am mai asista la batai , distrugeri si raniti ( asta bineinteles in afara de cazul in care chiar se doreste asa ceva si cineva face ¨organizeaza¨ acest lucru in numele protestatarilor )
    As vrea sa transmiti asta si colegilor de la Antena 3 , pentru a sti si ei ce s-a intamplat , in cazul in care nu au aflat adevarul din alte surse . Pentru a verifica , eu pot fi identificat in timpul marsului spre Cotroceni si inapoi , mereu in prima sau a 2-a linie , imbracat in : pantalon albastru deschis , geaca rosie , groasa , si ochelari … de regula ma gasesc in una din margini pentru a pastra o oarecare ordine , incolonare si cadenta .
    Cu stima ,
    Catalin

  38. GABI nici eu nu sunt huliganca am fost si eu la miting am 46 ani si cred ca este dreptul meu de aceea pe piept am purtat arrt.39 din Constitutia Romaniei unde spune: mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri dunt libere si se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.Cat despre agitatori, si eu am vazut cum tot trecea unu printre noi si ne mana catre unirii, eu personal am stat pe loc pana la ora 22 cand am abandonat, ca sa ajung in regula acasa, sa vin azi la serviciu si dupa masa din nou la universitate.E dreptul meu de cetatean sa scandez fara violenta, si in primul rand sa ma alatur celor care isi cer drepturile.

  39. CAPITALA ASTEAPTA TOATA TARA, LA PALATA LA COTROCENI CANTA CUCUVEAUA BASESCU SI CU AI LUI SI AU GASIT BELEUA cat despre zdreanayta aia de urban(avocat pdl ist) nu suntem viermi, suntem oameni liberi ce ne cerem drepturile.Irina jos palaria pt ce ai scris.

  40. Este limpede pentru toată lumea că protestatarii care strigă “Jos Băsescu!” nu sunt aceiaşi cu derbedeii care au dat foc centrului Capitalei!

  41. Buna ziua

    D-nul Sever Voinescu ne-a trimis ( cu aroganta si tupeu) sa vedem filmul ,,Moartea d-nului Lazarescu”.
    In aceiasi ,,nota” il indrum ,, respectuos ” pe d-nul Voinescu sa revada ultima parte ( a-III-a ) din trilogia ,,Stapanul Inelelor ” .
    Cand se duce la dracu ,,ochiul din Modor” se duc cu el toti orcii imbecili si slugarnici.
    Am incercat sa-i transmit pe blogul personal acest mesaj, dar a fost inchis si mai mult mi-a intrat si un troian de toata frumusetea.
    Sofia

  42. Câteva idei amestecate:
    1. Există diversionişti tocmiţi să compromită protestul oamenilor paşnici;
    2. Aceştia nu doresc să fie filmaţi ( normal );
    3. Reporteri ai A3 răniţi în incidente. Au mai fost şi de la alte televiziuni, sau…
    4. Diversioniştii violenţi acţionează doar când începe să se lase întunericul;
    5. De ce jandarmii nu “reuşesc” să-i imobilizeze? Întrebare care nu are cum să fie decât retorică, în lumina evenimentelor;
    6. Oameni care vin în Bucureşti cu trenul sunt întrebaţi ce fac şi de ce vin!!!??? De aici, mă întreb ce măsuri sunt deja luate pentru a împiedica venirea în Capitală din judeţele ţării?
    7. Clovnul de la OTV titrează mincinos ( cum altfel? ) cum că protestul e îndreptat “împotriva partidelor parlamentare” şi a “dictatorului Băsescu”. Şi aici se leagă cu ceea ce a auzit soţul meu ieri, despre aşa-zisul “atu” al PPDD, cum că n-a mai condus. Doamne fereşte, ăştia lipseau să conducă ţara!
    7′. Unul care se vrea ministru a fost în oraşul natal în weekend. Dacă îi este ruşine? Nu pare…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.